ÎCCJ, Decizia nr. 179/2017

Decizia civilă nr. 179/2017

Asupra

admisibilității în principiu a recursului de față,

constată următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei;

1.1.Hotărârea

atacată;

În fapt, prin

încheierea din camera de consiliu de la 12

decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în

Dosarul nr. x/1/2015

: s-a respins cererea de ajutor public judiciar sub forma

scutirii de la plata taxei judiciare de timbru aferentă cererii de

recuzare, formulată de petentul A.; s-a anulat, ca netimbrată,

cererea de recuzare formulată de A. și, în baza art. 187 alin. (1) pct.

1 lit. b) C. proc. civ., s-a aplicat petentului A. sancțiunea amenzii

judiciare în cuantum de 200 lei.

1.2.Cererea

de recurs;

La

data de 6 martie 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție - Completul de 5 judecători recursul

declarat de B. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 12 decembrie

2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015.

II. Procedura de filtrare a recursului;

Recursul fiind de competența

Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului

de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc.

civ.

Prin Raportul asupra

admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a

concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât a fost

declarat împotriva unei hotărâri definitive conform

dispozițiilor art.

144 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

Prin Încheierea din camera de consiliu

de la 10 aprilie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că

este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și

(3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către

părți.

III. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului;

În

temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct.

1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea

căii de atac deduse judecății în speță.

Analizând

recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele

ce se succed.

Potrivit art. 129 din Constituția

României, „împotriva hotărârilor judecătorești,

părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile

de atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc.

civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai

căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și

termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul

ei”.

În raport cu principiile statuate prin

textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale

de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii

atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile

legii.

În speță, însă, se constată

că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Având în vedere dispozițiile art.

7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și întrucât, în

speță, recursul vizează încheierea pronunțată de

către secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei

Curți de Casație și Justiție într-un dosar ce se va

finaliza printr-o hotărâre care, potrivit dispozițiilor imperative

ale art.

634

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

, este definitivă, nemaiputând fi

supusă reformării, recursul dedus judecății, sub acest aspect,

nu este admisibil în principiu, neavând relevanță, din această

perspectivă, în absența unei recalificări, împrejurarea că,

împotriva măsurii de respingere a cererii de acordare a

facilităților la plata taxei judiciare de timbru, partea putea

exercita o altă cale de atac, într-un alt termen, după altă

procedură și care era de competența altei instanțe (cale de

atac care nu rezultă că ar fi fost exercitată).

Recunoașterea unor căi de

atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală,

constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat

expres de dispozițiile art. (7) C. proc. civ., precum și a

principiului constituțional al egalității în fața legii

și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind

sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine

publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din

Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu

nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor.

Așadar, în raport cu

dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei

hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă

de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de

atac, recursul declarat de

B.

nu poate fi primit.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de B. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 12 decembrie

2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 12 iunie 2017.