ÎCCJ, Decizia nr. 182/2017

Decizia civilă nr. 182/2017

Asupra

admisibilității în principiu a recursului de față, în

conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată

următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei;

1.1. Hotărârea

atacată;

Prin

Decizia nr. 2823 din 26

octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul

nr. x/3/2015/a1,

s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva

încheierilor din 13 aprilie 2016, 2 iunie 2016 și 30 iunie 2016,

pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr.

x/3/2015

.

1.2. Cererea de recurs;

Împotriva deciziei

menționate, date de

Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal

,

la data de 23 martie 2017, a declarat recurs recurentul A., reiterând punctual

criticile de nelegalitate și netemeinicie a încheierilor pronunțate

de Curtea de Apel București.

II. Procedura de filtrare a recursului;

Recursul fiind de competența

Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului

de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc.

civ.

Prin raportul asupra

admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a

concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât a fost

declarat împotriva unei hotărâri definitive conform

dispozițiilor art.

144 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

Prin Încheierea din camera de consiliu

de la 10 aprilie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat

că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2)

și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către

părți.

III. Considerentele Înaltei Curți;

În temeiul dispozițiilor art. 248

alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va

examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse

judecății în speță.

Analizând

recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru

considerentele ce se succed.

Potrivit art. 129 din Constituția

României, „împotriva hotărârilor judecătorești,

părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile

de atac, în condițiile legii

”.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc.

civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai

căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și

termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul

ei”.

În raport cu principiile statuate prin

textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale

de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii

atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile

legii.

În speță, însă, se

constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Având în vedere dispozițiile art.

7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și întrucât, în

speță, recursul vizează o decizie pronunțată de

către secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei

Curți de Casație și Justiție tot în recurs, hotărâre

care, potrivit dispozițiilor imperative ale art.

634 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ.

,

este definitivă, nemaiputând fi supusă reformării și dat

fiind faptul că reclamantul a uzat deja de calea de atac

prevăzută de lege, recursul dedus judecății nu este

admisibil în principiu.

Recunoașterea unor căi de

atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală,

constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat

expres de dispozițiile art. (7) C. proc. civ., precum și a

principiului constituțional al egalității în fața legii

și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind

sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine

publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din

Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu

nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor.

Așadar, în raport cu

dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei

hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă

de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de

atac, recursul declarat de

A.

nu poate fi primit.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2823 din 26 octombrie 2016,

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2015/a1.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 12 iunie 2017.