ÎCCJ, Decizia nr. 183/2017

Decizia civilă nr. 183/2017

Asupra admisibilității în

principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art.

499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

I.1. Hotărârea atacată;

În fapt, prin

încheierea din camera de consiliu de la 8

martie 2017, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2017/a1

, s-a respins

cererea formulată în temeiul art. 143 C. proc. civ., de petenta A., privind

suspendarea judecării Dosarului nr. x/62/2016 al Curții de Apel Brașov,

secția civilă, a cărei strămutare se solicită în

cauză.

I.2. Cererea de recurs;

La data de 24 martie 2017, a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție -

Completul de 5 judecători recursul declarat de

A.

împotriva încheierii

din

camera de consiliu de la 8 martie 2017, pronunțate

de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în

Dosarul nr. x/1/2017/a1.

II. Procedura de filtrare a recursului;

Recursul fiind de competența

Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului

de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc.

civ.

Prin Raportul asupra

admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a

concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât a fost

declarat împotriva unei hotărâri ce nu este supusă niciunei căi

de atac conform dispozițiilor art. 143 alin. (2) teza finală C. proc.

civ.

Prin încheierea din camera de consiliu

de la 8 mai 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că

este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și

(3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către

părți.

III. Considerentele Înaltei Curți;

În temeiul dispozițiilor art. 248

alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va

examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse

judecății în speță.

Analizând recursul în condițiile art.

493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că

acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art. 129 din Constituția

României, „împotriva hotărârilor judecătorești,

părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile

de atac, în condițiile legii

”.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc.

civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai

căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și

termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul

ei”.

În raport cu principiile statuate prin

textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale

de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii

atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile

legii.

Întrucât,

în cauză, recursul vizează o încheiere prin care Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a

pronunțat asupra unei cereri de suspendare, formulate într-un dosar de

strămutare și, având în vedere dispozițiile

art.

143 alin. (2) teza finală

C. proc. civ., potrivit

cărora, încheierea asupra suspendării nu este supusă niciunei

căi de atac, în atare situație, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ., încheierea atacată nemaiputând fi supusă reformării,

aceste condiții nu sunt îndeplinite

.

Se constată, așadar, că

recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției

prevăzute de art. 483 C. proc. civ., cu referire la existența unei

hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca

atare de lege.

Recunoașterea unor căi de

atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală,

constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat

expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii și a

autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind

sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine

publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din

Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu

nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor.

Așadar, în raport cu

dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei

hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă

de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de

atac, recursul declarat de

A.

nu poate fi primit.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de

A.

împotriva încheierii din camera de consiliu de la 8 martie 2017,

pronunțate

de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă,

în Dosarul nr. x/1/2017/a1.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 26 iunie 2017.