ÎCCJ, Decizia nr. 226/2017

Decizia civilă nr. 226/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Hotărârea atacată În fapt, prin decizia nr. 188 din 2 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016, s-a anulat, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii nr. 1738 din 19 octombrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/120/1014/a1.4.1 (având ca obiect un recurs). I.2. Cererea de recurs La data de 4 mai 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 188 din 2 februarie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016.

II. Procedura de filtrare a recursului Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ. Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât, în speță, recursul vizează o decizie pronunțată de către secția a ll-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o contestație în anulare, hotărâre care, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 508 alin. (4), coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este definitivă. Prin încheierea din camera de consiliu de la 12 iunie 2017, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc.

civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți. III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță. Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed. Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stabilește că „În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.” În raport cu prevederile legale anterior menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. În speță, însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel, completul de 5 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei contestații în anulare formulată de contestatoarea A. Având în vedere dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și întrucât, în speță, recursul vizează o decizie pronunțată de către secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o contestație în anulare, hotărâre care, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 508 alin. (4), coroborate cu cele ale art. 634 alin. (5) C. proc. civ., este definitivă, nemaiputând fi supusă, astfel, reformării, rezultă că recursul dedus judecății nu este admisibil.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 188 din 2 februarie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016. Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2017.