ÎCCJ, Decizia nr. 226/2017

Decizia civilă nr. 226/2017

Asupra

admisibilității în principiu a recursului de față, în

conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

I.1. Hotărârea

atacată

În fapt, prin

decizia nr. 188 din 2 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul

nr. x/1/2016, s-a anulat, ca netimbrată, contestația în anulare

formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii nr. 1738 din 19

octombrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/120/1014/a1.4.1

(având ca obiect un recurs).

I.2. Cererea

de recurs

La data de 4

mai 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de A.

împotriva deciziei nr. 188 din 2 februarie 2017, pronunțate de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în

Dosarul nr. x/1/2016.

II. Procedura

de filtrare a recursului

Recursul

fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de

pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare

reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul

asupra admisibilității în principiu a recursului,

magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este

inadmisibil, întrucât, în speță, recursul vizează o decizie

pronunțată de către secția a ll-a civilă a Înaltei

Curți de Casație și Justiție într-o contestație în

anulare, hotărâre care, potrivit dispozițiilor imperative ale art.

508 alin. (4), coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

este definitivă.

Prin

încheierea din camera de consiliu de la 12 iunie 2017, completul de filtru a

analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu

dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus

comunicarea acestuia către părți.

III.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În temeiul dispozițiilor

art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta

Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse

judecății în speță.

Analizând

recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru

considerentele ce se succed.

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public

pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Conform art.

457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este

supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în

condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de

mențiunile din dispozitivul ei”.

Art. 493

alin. (5) C. proc. civ. stabilește că „În cazul în care completul

este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește

cerințele de formă, că motivele de casare invocate și

dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau

că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz,

respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată,

fără citarea părților, care nu este supusă niciunei

căi de atac.”

În raport cu

prevederile legale anterior menționate, admisibilitatea unei căi de

atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar

al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia

în condițiile legii.

În

speță, însă, se constată că aceste condiții nu

sunt îndeplinite.

Astfel,

completul de 5 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva

deciziei prin care Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de

Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei

contestații în anulare formulată de contestatoarea A.

Având în

vedere dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc.

civ. și întrucât, în speță, recursul vizează o decizie

pronunțată de către secția a II-a civilă a Înaltei

Curți de Casație și Justiție într-o contestație în

anulare, hotărâre care, potrivit dispozițiilor imperative ale art.

508 alin. (4), coroborate cu cele ale art. 634 alin. (5) C. proc. civ., este

definitivă, nemaiputând fi supusă, astfel, reformării,

rezultă că recursul dedus judecății nu este admisibil.

Recunoașterea

unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală, constituie o încălcare a principiului

legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc.

civ., precum și a principiului constituțional al egalității

în fața legii și a autorităților.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și

soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege

sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin.

(2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind

sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar,

în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la

existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind

susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea

acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.

În

consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge

recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 188 din 2 februarie

2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2016.

Fără

cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2017.