ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3268/2015

Decizia nr. 3268/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1367 din 25 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 566 din 22 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat și a respins recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca împotriva sentinței civile nr. 566 din 22 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că hotărârea i-a fost comunicată pârâtei la data de 28 noiembrie 2013 conform procesului-verbal de comunicare, iar recursul a fost declarat la data de 19 decembrie 2013.

În raport de data comunicării hotărârii, data promovării recursului și având în vedere termenul de recurs reglementat de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat tardivitatea recursului declarat de pârâtă, fiind respins în condițiile prevăzute de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 316 din același cod.

În ceea ce privește recursul formulat de societatea reclamantă, instanța de recurs a apreciat că problema litigioasă supusă analizei o reprezintă încadrarea în categoria cheltuieli nedeductibile a sumelor plătite de către societate cu titlu de redevență în baza contractului din 27 decembrie 2005 încheiat cu societatea A. AG Germania reprezentând 3% din totalul vânzărilor de produse pe teritoriul României.

În speță, societatea reclamantă a vândut numai bunurile cumpărate de la asociatul unic astfel că se poate aprecia că a adus beneficii strict asociatului.

Curtea a mai reținut că aceeași situație se regăsește și în cazul serviciilor know how-ului, informațiile despre experiența în gestiunea și valorificarea produselor fiind folosite în scopul valorificării produselor societății mamă.

În privința acestor servicii reclamanta-recurentă recunoaște că serviciul de preluare al know how-ului în alte multinaționale este externalizat, fiind furnizat de alte companii înființate în acest scop iar nu de compania mamă.

Împrejurarea că au fost vândute numai bunurile cumpărate de la asociat persoană juridică s-a apreciat că a adus beneficii strict asociatului și că nu au fost făcute în scopul obținerii sau realizării de venituri așa cum dispune principiul afirmat de art. 19 și 21 C. fisc.

Împotriva deciziei nr. 1367 din 25 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, invocând ca temei legal dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În motivarea contestației în anulare, autoritatea pârâtă invocă art. 318 C. proc. civ., când „dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale”.

Astfel, susține contestatoarea, sentința civilă nr. 566/2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a fost comunicată Administrației Județene a Finanțelor Publice Cluj, fără ca această instituție să fi fost parte în proces, și nu Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj Napoca, iar cele două instituții sunt instituții distincte.

Raportat la aceste împrejurări, decizia civilă nr. 1367/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care recursul a fost respins ca tardiv este rezultatul unei greșeli materiale, în condițiile în care procedura de comunicare a sentinței civile nr. 566/2013 nu a fost corect îndeplinită, nefiind comunicată părții în proces, ci unei alte instituții (în speță Administrației Județene a Finanțelor Publice Cluj).

Potrivit art. 90 alin. (1) C. proc. civ., arată contestatoarea, înmânarea citației și a actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat, dar în speță comunicarea hotărârii a fost făcută la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, entitate care nu a fost parte în litigiu, fiind înregistrată la registratura acestei instituții, care își are sediul în aceeași clădire cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca.

Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare nu este admisibilă și urmează a fi respinsă ca atare, pentru considerentele expuse în continuare.

Examinând contestația în anulare cu soluționarea căreia a fost învestită, întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte constată că incidența motivului expres prevăzut de textul de lege menționat pentru exercitarea contestației nu este demonstrată prin argumentele dezvoltate.

Motivul reglementat de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. pentru promovarea căii de atac extraordinare a contestației în anulare specială, vizează ipoteza în care „dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale”.

În jurisprudența în materie ca și în doctrină, în mod unanim, s-a statuat în sensul că, pentru a putea fi admisă o contestație în anulare, pe acest temei, îndreptată împotriva deciziei pronunțate de o instanță de recurs, este imperios necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură, să fie evidentă și numai în legătură cu aspectele formale ale judecății.

Cu alte cuvinte, în sensul art. 318 teza I C. proc. civ. cerința legală este ca eroarea materială invocată să fie evidentă, în măsura în care, pentru verificarea ei nu se impune nici reexaminarea fondului cauzei și nici reaprecierea probelor sau reinterpretarea faptelor. Și este firesc să fie așa întrucât, în caz contrar, ne aflăm în prezența unor posibile erori de judecată și nicidecum a unor erori materiale.

Analizând motivele învederate de contestatoare, subsumate art. 318 teza I C. proc. civ., din perspectiva considerațiunilor teoretice expuse, Înalta Curte constată că argumentele vizând termenul de declarare a recursului vizează în mod direct și efectiv aplicarea și interpretarea unor dispoziții legale, nefiind vorba despre niște simple greșeli cu caracter „procedural”.

Se constată, în primul rând, analizând exemplarul comunicării atașate contestației, că hotărârea a fost comunicată corect, la sediul intimatei Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj, în Cluj Napoca.

În realitate, nu este vorba de două instituții diferite, ambele cu sediul la aceeași adresă, ci de o singură instituție, în cadrul căreia D.G.R.F.P. are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.

Împrejurarea că la registratură s-a aplicat ștampila Administrației Județene a Finanțelor Publice Cluj este irelevantă, atâta timp cât sediul comunicării este cel corect și există o singură Registratură generală.

Pe de altă parte, în cauză nu este incident art. 318 C. proc. civ., respingerea recursului ca tardiv nefiind rezultatul unei erori materiale, deoarece instanța de recurs a verificat aceste aspecte, acordând chiar și un termen intimatei în acest sens, pentru a face dovada declarării recursului în termen.

Așadar, toate argumentele și motivele înfățișate de contestatoare converg spre concluzia că, practic, s-a solicitat printr-o cale extraordinară de atac, rejudecarea cauzei, sub aspectul aplicării altui temei de drept pentru calcularea termenului de recurs, ceea ce, potrivit normelor legale ce reglementează această cale de atac, nu este admisibil.

Instanța de recurs s-a pronunțat în cauză, cunoscând și analizând toate actele existente la dosar, astfel că nu mai poate fi vorba de o greșeală materială, în sensul art. 318 C. proc. civ., ci eventual de o greșeală de judecată, care însă nu poate fi remediată pe calea extraordinară de atac de față.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui „apel-recurs deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui „defect fundamental”. De asemenea, Curtea, permanent subliniază că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

În considerarea celor înfățișate, urmează așadar, ca în temeiul art. 508 cu referire la art. 318 C. proc. civ., să fie respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 1367 din 25 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2015.