ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.12.2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1992/2017

HOTĂRÂRE
08.12.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1992/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 16 octombrie 2017, sub nr. 2807/1/2017, contestatoarea A. a formulat, în contradictoriu cu intimatele B., C. și D., contestație în anulare specială împotriva deciziei nr. 1388 din 28 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

În motivarea cererii, contestatoarea și-a exprimat nemulțumirea cu privire la modalitatea în care a fost soluționat Dosarul nr. x/109/2013, înregistrat inițial pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, și, ulterior, în recurs, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, având ca obiect cerere de revizuire formulată împotriva încheierii din data de 9 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în Dosarul nr. x/109/2011, arătând că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.

De asemenea, a invocat nulitatea absolută a actelor procedurale îndeplinite în cauză de către intimate, precum și neregularitatea procedurii de citare și, pe cale de consecință, nulitatea deciziei nr. 1388 din 28 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, arătând că această hotărâre a fost pronunțată în lipsa sa.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1-4 C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010.

Deși legal citate, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare, conform prevederilor art. 320 alin. (2) C. proc. civ., intimatele nu s-au conformat dispozițiilor instanței.

La data de 5 decembrie 2017, intimatele B. și C. au depus concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.

500 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței din 4 decembrie 2017, emisă Cabinet de Avocat E.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deși petenta și-a întemeiat calea extraordinară de atac pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1-4 C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, în cauză, sunt incidente prevederile C. proc. civ. de la 1865, întrucât, potrivit sistemului de evidență informatizată al instanțelor, litigiul în legătură cu care a fost formulată contestația în anulare a fost înregistrat pe rolul instanțelor judecătorești la data de 29 mai 2006.

Înalta Curte reține că prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stipulează în sensul că "dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", respectiv 15 februarie 2013.

Față de prevederile legale mai sus menționate, Înalta Curte constată că litigiul pendinte este guvernat de dispozițiile C. proc. civ. de la 1865.

Analizând contestația în anulare formulată, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Pentru a fi incidente prevederile legale mai sus enunțate, este necesar ca hotărârea atacată să fie pronunțată de o instanță de recurs.

Prin decizia nr. 1388 din 28 septembrie 2017, obiect al contestației în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac și a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2350 din 8 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/109/2013, precum și cererea formulată de intimatele B. și C. cu privire la obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, se constată că prin decizia atacată cu prezenta contestație în anulare nu s-a soluționat un recurs, ci o contestație în anulare.

Or, obiectul contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. este restrâns la hotărârile instanțelor de recurs, respectiv la cele prin care s-a soluționat recursul, prin exercitarea controlului judiciar.

Din această perspectivă, calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, prin analogie, la alte hotărâri față de cele indicate expres de art. 318 C. proc. civ.

În ceea ce privește susținerile prin care contestatoarea a invocat nulitatea absolută a actelor procedurale îndeplinite în cauză de către intimate, precum și neregularitatea procedurii de citare și, pe cale de consecință, nulitatea deciziei nr. 1388 din 28 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, arătând că această hotărâre a fost pronunțată în lipsa sa, Înalta Curte reține că, din perspectiva dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă acestea nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii".

Examinând modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare a contestatoarei pentru termenul din 28 septembrie 2017, când s-a pronunțat decizia atacată, se constată că aceasta s-a realizat prin afișare, persoana însărcinată cu îndeplinirea procedurii de citare făcând mențiunea afișării citației pe ușa principală a locuinței destinatarului, motivat de lipsa de la domiciliu a persoanei citate.

Împrejurarea că petenta nu a fost prezentă la termenul de judecată la care a fost soluționată contestația în anulare nu determină incidența prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât lipsa acesteia nu poate fi asimilată nelegalei citări, prevăzute de acest text legal.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1388 din 28 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

În baza dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe contestatoarea A., căzută în pretenții, la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, către intimatele B. și C., conform chitanței din 4 decembrie 2017, emisă Cabinet de Avocat E, reduse conform dispozițiilor art. 274 alin. (3) din același act normativ.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1388 din 28 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Obligă pe contestatoare la 500 RON, cheltuieli de judecată către intimatele B. și C., reduse conform dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-12-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1991/2017
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 12 octombrie 2017, sub nr. 4198/2/2016, contestatoarea A. a formulat, în contradictoriu cu int
ÎCCJ 2017-03-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 452/2017
aceleiași instanțe. Pe rolul secției I a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza de revizuire a fost înregistrată la data de 31.01.2017, iar la data de 6.03.2017 revizuentele au depus la dosar o cerere completatoare (ce a fost comunicat
ÎCCJ 2017-11-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1761/2017
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 532 din 28 martie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins excepția inadmisibil
ÎCCJ 2017-06-22
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1125/2017
Decizia nr. 1125/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 3051 din 15 decembrie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A. împotriva sen
ÎCCJ 2017-09-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1207/2017
Decizia nr. 1207/2017 Deliberând, constată următoarele: I. Prin decizia nr. 2134 din 14 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2015, au fost respinse ca nefondate recursur
Sursă