ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3304/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei, petentul A. a susținut că are interes să intervină în cauza dedusă judecății, ce se poartă între reclamanta B. și pârâta Agenția Națională de Integritate, vând ca obiect anularea raportului de evaluare nr. 47223/G/II/15.11.2016 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate.

În motivarea cererii a arătat că includerea postului de asistent comunitar în cadrul aparatului propriu de specialitate al primarului nu creează o stare de incompatibilitate reală, în sensul Legii nr. 176/2010. A susținut că aceasta operațiune este formală, iar postul este bugetat din alte surse decât finanțele locale.

Potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 162/2008 "În vederea exercitării de către autoritățile administrației publice locale a atribuțiilor și competențelor prevăzute la art. 2, se vor asigura transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Sănătății. De la momentul acestei reglementări și până în prezent, sumele primite de reclamantă cu titlul de indemnizație salarială, provin din bugetul Ministerului Sănătății și nu au nicio legătură cu bugetul local.

Din altă perspectivă, Consiliul Local nu poate decide cu privire la funcționarea serviciului medical comunitar în ceea ce privește activitatea, competențele, atribuțiile, așa cum se întâmplă în cadrul celorlalte servicii și compartimente. Referitor la deciziile de natură profesională, specificul activității medicale face ca acest compartiment să se bucure de o anumită autonomie, ceea ce face imposibilă intervenția Consiliului Local în activitatea acestui compartiment.

Prin încheierea din 7 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei formulată de petentul A., în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că pentru a formula o cerere de intervenție accesorie, partea care formulează o astfel de solicitare trebuie să justifice interesul propriu în a interveni în cadrul litigiului în favoarea uneia dintre părți. Or, în cuprinsul cererii de intervenție accesorie voluntară în favoarea reclamantei formulată de petentul A., acesta nu justifică un interes propriu în formularea cererii de intervenție, ci s-a limitat la a indica care sunt argumentele, în opinia sa, de nelegalitate a raportului de evaluare criticat în prezenta cauză.

Împotriva încheierii din 7 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs petentul A.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de intervenție pentru lipsa interesului propriu în exercitarea acestui demers judiciar.

A susținut că în calitatea sa de consilier local a apreciat menținerea raportului de evaluare ca valabil se răsfrânge negativ în activitatea curentă și în imaginea publică a autorităților publice, respectiv asupra Consiliului Local Sulina, al cărui membru este.

4.1. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra excepției de inadmisibilitate a recursului promovat, invocată de intimata Agenția Națională de Integritate.

Cu privire la această excepție, Înalta Curte constată că, într-adevăr potrivit art. 64 alin. (4) C. proc. civ., încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanță, respectiv numai recursul la instanța ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunțată în apel.

Legalitatea căii de atac este prevăzută de art. 457 C. proc. civ. care statuează în mod expres că:

(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Însă, cu privire la competența materială, dispozițiile art. 97 C. proc. civ., statuează în mod expres că: Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

Dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, permit completarea acestei legi cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

Din interpretarea prevederilor legale indicate mai sus, rezultă că instanța de contencios administrativ și fiscal poate recalifica o cale de atac prin prisma prevederilor art. 28 din Legea nr. 554/2004 așa cum este și în cazul recalificării căii de atac a apelului declarat împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție.

Așa fiind, Înalta Curte constată că în mod corect petentul A. a intitulat calea de atac "recurs", nu "apel" cum a susținut intimata Agenția Națională de Integritate, motiv pentru care va respinge excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată.

4.2. Cu privire la fondul cauzei, analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța de recurs constată că, în cauză, motivele de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se încălcarea dispozițiilor art. 61 C. proc. civ. raportate la prevederile art. 33 din același cod.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ., oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare, iar intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.

În plus, cererea de intervenție este supusă condițiilor comune de admisibilitate a acțiunii civile, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 32 C. proc. civ., care statuează condițiile de exercitare a acțiunii civile, instituie obligația ca autorul acestea să justifice un interes.

În completarea acestor prevederi legale, art. 33 din același cod stabilește că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Aceleași norme procedurale prevăd că, și dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

În speță, instanța de fond a reținut că nu este îndeplinită condiția existenței interesului propriu al terțului intervenient, cerință obligatorie pentru admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie, reținere criticată de către recurent prin calea de atac promovată.

Din cuprinsul normelor legale menționate anterior rezultă că și terțul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenției, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acțiunii civile.

Deși natura juridică a intervenției accesorii este de apărare, totuși trebuie reținut că terțul nu devine un simplu apărător al părții în favoarea căreia a intervenit, acesta trebuind să justifice interesul personal în participarea la judecata procesului ce se desfășoară între alte persoane.

Astfel, intervenientul trebuie să dovedească un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, el trebuie să urmărească obținerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziție o susține.

De asemenea, se reține că dacă dreptul terțului este amenințat sau dacă prejudiciul pe care acesta l-ar putea suferi este iminent, grija sa de a preveni încălcarea dreptului sau realizarea prejudiciului îi conferă legitimare procesuală activă în formularea unei cereri de intervenție, chiar dacă interesul său nu este nici născut, nici actual.

Pornind de la aceste premise, se observă că în cauza de față, între pretenția terțului ce urmărește a dobândi calitatea de intervenient accesoriu și pretenția supusă judecății pe cale principală nu există legătura și nici interesul necesar pentru soluționarea lor în același proces, terțul neputând fi prejudiciat în vreun fel de hotărârea ce ar urma să se pronunțe în această pricină.

Împrejurarea că terțul ce urmărește a dobândi calitatea de intervenient accesoriu este consilier local al Consiliului Local Sulina, iar prin cererea principală reclamanta a solicitat anularea raportului de evaluare nr. 47223/G/II/15.11.2016 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate, prin care s-a reținut o stare de incompatibilitate a reclamantei, nu justifică modificarea cadrului procesual sub aspectul părților.

De asemenea, nu poate fi primită apărarea recurentului conform căreia promovarea cererii de intervenție accesorie justifică un interes, mai degrabă unul de ordine publică, decât unul personal, în condițiile în care, dispozițiile imperative ale art. 33 C. proc. civ. statuează în mod expres că interesul de a interveni într-un proces care se judecă între părțile originare trebuie să fie legitim, născut, actual, personal și determinat.

Având în vedere că între pretenția terțului ce urmărește a dobândi calitatea de intervenient accesoriu și pretenția supusă judecății pe cale principală nu există legătura necesară pentru soluționarea lor în același proces, Înalta Curte constată că este lipsit de relevanță faptul că petentul urmărește "înlăturare efectelor negative" ce s-ar putea răsfrânge asupra activității curente și imaginii publice a Consiliului Local Sulina.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că prin cererea de intervenție accesorie formulată în cauză, recurentul nu justifică un folos practic ce ar urma să fie obținut odată cu pronunțarea instanței asupra cererii principale deduse judecății, sens în care, în mod corect cererea de intervenție a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Prin urmare, se constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs.

Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate.

Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din 7 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2017.