ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 73/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pe pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, solicitând:

- anularea Deciziei nr. 2.805 din 26 ianuarie 2015, de soluționare a contestației formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 24 noiembrie 2014 și înregistrat sub nr. 40.284 din 24 noiembrie 2014 privind proiectul "Achiziționare de utilaje agricole pentru prestări servicii în comuna Giarmata";

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 40.284 din 24 noiembrie 2014;

- exonerarea de la plata creanței bugetare stabilite prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 24 noiembrie 2014.

Prin Sentința nr. 1874 din 25 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței nr. 1874 din 25 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de fond a reținut că societatea reclamantă nu prestează servicii cu preponderență către populația rurală, ci către societăți comerciale, nefiind respectate astfel prevederile fișei tehnice a Măsurii 312 - Motivația sprijinului, respectiv nu respectă regula minimis aferentă acestei măsuri, întrucât Motivația sprijinului privind măsura 312, așa cum este prevăzută în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, versiunea consolidată decembrie 2009, o reprezintă crearea de locuri de muncă în mediul rural și nu prestarea de servicii către populația din mediul rural.

De asemenea, recurenta a considerat că din punct de vedere al aplicării normelor de drept substanțial, pârâta trebuia să aplice dispozițiile de drept substanțial din O.G. nr. 79/2003, act normativ în vigoare la momentul producerii neregulii.

Prin întâmpinarea depusă în cauză la data de 2 decembrie 2015 intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, arătând că recurenta nu aduce argumente relevante care să contrazică cele reținute de judecătorul fondului.

În ceea ce privește încălcarea principiului neretroactivității legii, arată intimata că sub aspectul definirii neregulii, prevederile O.U.G. nr. 66/2011 fac aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și implicațiile financiare ale acesteia.

Or, în conținutul normativ al O.G. nr. 79/2003 reglementarea principiului proporționalității nu se regăsește, astfel încât reducerile/corecțiile se puteau face cu privire la întreaga sumă solicitată la rambursare.

Referitor la susținerile recurentei privind culpa autorității publice prin prisma verificărilor efectuate în fazele procedurale anterioare, intimata arată că în situația în care ulterior verificării efectuate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sunt efectuate alte controale aprofundate de către compartimente specializate sau instituții externe cu atribuții de control, beneficiarul nu poate fi exonerat în eventualitatea descoperirii unor nereguli.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 5 alin. (2) din contractul de finanțare, potrivit cărora: "(...) autorizarea cererilor de plată poate fi invalidată ulterior prin constatarea de nereguli".

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru și că comunicat părților în baza Încheierii din data de 8 iunie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea din 19 septembrie 2017 prin care a fost admis în principiu recursul.

Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, după reevaluarea probatoriului și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ și fiscal Decizia nr. 2805 din 26 ianuarie 2015 prin care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a respins contestația administrativă formulată de SC A. SRL împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 40284 din 24 noiembrie 2014, menținând debitul în sumă de 674.879,38 lei.

Controlul s-a efectuat ca urmare a constatărilor cuprinse în Raportul de audit B., înregistrat la AFIR sub nr. 13608 din 23 aprilie 2014, în sensul că au fost identificate o serie de aspecte care au condus la concluzia că SC A. SRL a creat condiții artificiale, în vederea obținerii de ajutor financiar nerambursabil.

Cererea de finanțare a fost depusă de societatea reclamantă la data de 11 decembrie 2009 pentru proiectul "Achiziționare de utilaje agricole pentru prestări servicii în comuna Giarmata", cu o valoare totală eligibilă de 1.223.765,00 lei.

Până la data efectuării controlului a fost decontată o singură tranșă de plată în valoarea de 674.879,38 lei pentru achiziționarea următoarelor utilaje: tractor, semănătoare, sistemul de fertilizare 8 rânduri, prășitoare 8 rânduri.

Prin actul adițional nr. 4 din 26 mai 2014,durata de implementare a proiectului a fost prelungită până la data de 2 septembrie 2014, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2016, la care se adaugă termenul maxim 90 zile calendaristice pentru efectuarea ultimei plăți.

Urmare a verificărilor efectuate, echipa de control a concluzionat că neregulile semnalate de B. se confirmă, respectiv că beneficiarul a creat condiții artificiale în vederea obținerii unui avantaj nejustificat, ceea ce impune recuperarea integrală a ajutorului financiar nerambursabil acordat.

Actele administrative emise au fost menținute prin hotărârea instanței de fond, care a reținut existența unor condiții artificiale la încheierea contractului de finanțare, obiectivul fiind obținerea finanțării în vederea satisfacerii interesului privat imediat al SC C. SRL, societate deținută majoritar de tatăl asociatului unic al reclamantei și controlată de acesta, iar nu satisfacerea interesului populației rurale prin diversificarea serviciilor prestate către aceasta.

Efectuând propria evaluare în cauză, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, conținutul actelor administrative contestate, motivele și criticile din recurs, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este legală sub toate aspectele invocate.

În ceea ce privește încălcarea principiului neretroactivității legii și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 Înalta Curte reține în acord cu susținerile intimatei-pârâte că în cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, aplicabilitatea normei în discuție fiind atrasă de data la care se desfășoară activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Potrivit dispozițiilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 "activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003 aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare".

Interpretarea normei tranzitorii cuprinsă în textul de lege menționat, conform argumentației per a contrario, conduce la concluzia potrivit cu care, în situația în care activitățile de constatare și de stabilire a neregulilor se desfășoară la o dată ulterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, concluziile acesteia se vor finaliza și valorifica cu aplicarea prevederilor acestui act normativ.

Cum O.U.G. nr. 66/2011 a fost publicată în M. Of. nr. 461/30.06.2011, iar verificarea efectuată finalizată cu reținerea neregulilor s-a desfășurat în perioada 30 aprilie 2014 - 24 noiembrie 2014 este evident că la momentul intrării în vigoare a actului normativ menționat nu se afla în desfășurare nicio operațiune de stabilire a creanțelor bugetare.

Rezultă astfel că, în cauză nu se poate aprecia că a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile, de natură a atrage nulitatea actului administrativ, ci, dimpotrivă stabilirea neregulilor s-a realizat în mod just prin raportare la legislația în vigoare la momentul verificării, conform art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte constată că din perspectiva calificării faptei ca neregulă, nu există un conflict de legi în timp. Este adevărat că, prin Decizia nr. 66 din 26 februarie 2015, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora dispozițiile acestei ordonanțe se aplică pentru activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare începute după data intrării în vigoare a ordonanței, chiar dacă aceste nereguli au fost săvârșite sub imperiul O.G. nr. 79/2003.

Considerentele Curții Constituționale s-au bazat pe o analiză comparativă a celor două reglementări naționale succesive, însă dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003 trebuie interpretate în conformitate cu prevederile regulamentelor europene în vigoare, anume Regulamentul nr. 2988/1996 al Consiliului și Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului.

Interpretarea conformă impune concluzia că neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unor cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Această definire a neregulii care se raportează și la prejudiciul potențial este confirmată și de examinarea contextului normativ în care se înscrie, în special, art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1093/2006. Rezultă din aceste considerente că acțiunea beneficiarei finanțării, socotită neregulă în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, constituie neregulă și sub imperiul reglementării anterioare; interpretarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003 conformă cu regulamentele anterior citate determinând inexistența unui conflict de legi în timp.

Totodată Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în hotărârea din 26 mai 2016 pronunțată în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14, următoarele: "(...) principiile securității juridice și protecției încrederii legitim trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc. o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".

Luând în considerare că măsura administrativă a restrângerii finanțării afectată de o cheltuială necuvenită nu este nouă, fiind prevăzută și de vechea reglementare (art. 4 din O.G. nr. 79/2003) și având în vedere natura juridică a corecției, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 2988/1995 și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14, Înalta Curte reține că aplicarea acestei corecții nu constituie o sancțiune și, cu atât mai puțin o sancțiune care să fie asimilată materiei penale. Corecția este o măsură administrativă dispusă ca o consecință a constatării că nu au fost respectate condițiile necesare pentru obținerea avantajului care rezultă din reglementarea Uniunii.

În plus, măsurile administrative de aplicare a corecțiilor și de restituire a valorii finanțării necuvenite au fost asumate explicit de societatea reclamantă, prin semnarea contractului de finanțare - art. 16 alin. (3) din contract.

Un alt motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă este cel referitor la greșita soluționare de către instanța de fond a motivului de nulitate a actelor administrative decurgând din nerespectarea dreptului la apărare a acesteia în cursul procedurii administrative.

Potrivit dispozițiilor art. 21 pct. 11 din O.U.G. nr. 66/2011 pe parcursul activității de constatare, structura verificată are dreptul că își expună punctul de vedere, care se analizează de echipa de verificare.

Referindu-se la dreptul de apărare al structurii verificate, actul normativ citat stipulează că proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se prezintă structurii verificate, căreia i se acordă posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la constatări, în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii proiectului procesului-verbal.

Aceste dispoziții legale au fost respectate în procedura administrativă derulată în cauză, reclamantei fiindu-i comunicat proiectul de proces-verbal, iar la redactarea procesului-verbal de constatare nereguli au fost avute în vedere toate observațiile reclamantei, care au fost analizate și înlăturate cu o motivare corespunzătoare.

În aceste condiții reclamanta nu a suferit nicio vătămare din perspectiva neluării în considerare a susținerilor sale atât împotriva proiectului procesului-verbal, cât și ulterior împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Cu privire la existența condițiilor artificiale, în mod corect judecătorul fondului s-a raportat la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, anume cauza C-434/12 Slancheva Sila și a analizat întrunirea elementului obiectiv și a celui subiectiv.

În analiza primului element, scopul finanțării, anume prestarea de servicii către populația din mediul rural prezintă relevanță împrejurarea că activitatea recurentei-reclamante, în proporție de 99,99% a fost desfășurată exclusiv către SC C. SRL, societate al cărei acționar majoritar este tatăl acționarului unic al societății reclamante și are sediul în același imobil cu aceasta.

Referitor la elementul subiectiv, acesta este conturat de legătura strânsă dintre cele două societăți, sub aspectul volumului de activitate desfășurat de reclamantă în interesul SC C. SRL, așa cum corect a subliniat și judecătorul fondului.

De asemenea, criticile vizând necesitatea dovedirii prejudiciului de către cel care îl invocă, Înalta Curte va avea în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în interpretarea acestei noțiuni, potrivit căreia săvârșirea unei abateri în sine are potențial vătămător la adresa bugetului Uniunii Europene.

În același sens, clauza contractuală prevăzută de art. 11 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanțare, prevede sancțiunea în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, sancțiune constând în încetarea valabilității contractului și restituirea sumelor primite ca finanțare, fără a condiționa restituirea sumelor de dovedirea unui prejudiciu.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 1874 din 25 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT