ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2951/2016

Asupra cererii de revizuire;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, la data de 15.09.2011, sub nr. x/33/2011, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtei CCSD la modificarea Deciziei nr. 9507 din 24 februarie 2011, în sensul acordării de despăgubiri de 1.312.421 RON, în loc de 1.283.906,97 RON, și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale la suma stabilită de instanță, până la acordarea efectivă.

Prin sentința nr. 477 din 25 iunie 2012, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând casarea acestea și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței pe fond sau, în subsidiar, rejudecarea cauzei și modificarea cuantumului despăgubirilor.

Prin Decizia nr. 4218 din 12 aprilie 2013, Curtea de Apel Cluj a admis recursul recurentului-reclamant, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bistrița Năsăud.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud sub nr. x/112/2013. Reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.

Prin încheierea de ședință din 27 februarie 2014, Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Prin sentința nr. 95 din 19 februarie 2016, Tribunalul a admis, în parte, acțiunea precizată și extinsă ulterior, a obligat pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în calitate de succesoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, să modifice Decizia nr. 9507 din 24 februarie 2011 emisă de CCSD, în sensul emiterii titlului de despăgubire pentru suma de 2.359.117,6 RON, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei ANRP la plata dobânzilor legale și a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 5.300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 95 din 19 februarie 2016, au declarat recurs reclamantul A., solicitând modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii în întregime a acțiunii cu consecința obligării pârâtei CNCI, în calitate de succesoare a CCSD, la emiterea titlului de despăgubire pentru 654.212 euro (echivalentul a 2.412.015 RON la data de 27.10.2008) sau echivalentul acesteia în RON la data plății efective. În subisidar, a solicitat obligarea titlului pentru suma de 649.517 euro (echivalentul a 2.394.707 RON la data de 27.10.2008) sau echivalentul acesteia în RON la data plății efective. A solicitat și obligarea pârâtei ANRP la plata dobânzilor legale la suma stabilită.

Împotriva aceleiași sentinței și împotriva încheierii din 27 februarie 2014, au formulat recurs pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Prin Decizia nr. 735 din 30 mai 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva încheierii din 27 februarie 2014 și împotriva sentinței nr. 95 din 19 februarie 2015 pronunțate de Tribunalul Bistrița Năsăud, a casat hotărârile recurate în parte și, rejudecând în aceste limite, a stabilit termen, pentru rejudecarea cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâta CNCI, având ca obiect modificarea Deciziei nr. 9507/2011 emise de CCSD și cheltuielile de judecată aferente, la data de 27 iunie 2016.

A respins aceeași cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitatea procesuală pasivă.

A menținut sentința primei instanțe în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata dobânzii legale.

A respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva Deciziei nr. 735 din 30 mai 2016, recurentul-reclamant A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., solicitând anularea deciziei și respingerea recursurilor formulate de părțile adverse, cu cheltuieli de judecată.

A motivat revizuentul că, prin Decizia nr. 4218 din 12 aprilie 2013, Curtea de Apel Cluj i-a admis recursul său, a casat sentința nr. 477 din 25 iunie 2012 a Curții de Apel Cluj și a dispus trimeterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bistrița Năsăud, instanța de recurs apreciind că trebuie efectuată o nouă expertiză privitoare la imobil, ținându-se seama de dispozițiile legii vechi, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, raportat la Legea nr. 10/2001.

Tribunalul, conformându-se deciziei de casare, a admis în parte cererea sa.

Prin Decizia nr. 735 din 30 mai 2016, Curtea de Apel Cluj a admis recursul părților adverse și a dispus rejudecarea cauzei în anumite limite, apreciind că, deși Decizia nr. 4218/2013 a fost pronunțată sub egida legii vechi, trebuia aplicată Legea nouă, Legea nr. 165/2013 și că îndrumările date de instanța de recurs, prin Decizia nr. 4218/2013 au rămas fără obiect urmare a intrării în vigoare a legii noi.

Apreciază revizuentul că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, pentru că există două hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

De asemenea, soluția a doua a Curții de Apel Cluj este cea greșită, pentru că Legea nr. 165/2013 nu poate retroactiva, pentru că decizia instanței de control judiciar este obligatorie pentru instanța mai mică în grad și pentru că hotărârea instanței de control nu poate fi invalidată de nicio lege.

Până la primul termen de judecată, revizuentul a depus și cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 4 din Capitolul I al Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocat de revizuent, revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

În astfel de situații, executarea hotărârilor potrivnice nu este posibilă, pentru că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, neputându-se soluționa această situație decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul puterii de lucru judecat.

În cauza de față, un prim ciclu procesual a fost finalizat prin Decizia nr. 4218 din 12 aprilie 2013, de trimitere a cauzei spre rejudecare, și nu printr-o soluție definitivă pe fond a recursului.

În aceeași cauză, în rejudecare după casare cu trimitere, al doilea ciclu procesual a fost soluționat, parțial, prin Decizia nr. 735 din 30 mai 2016 a cărei revizuire se solicită.

Prin urmare, hotărârile invocate de către revizuent a fi contrare sunt pronunțate în același litigiu, în cicluri procesuale diferite.

Or, revizuirea nu se poate cere pentru contrarietate de hotărâri pronunțate în același proces, chiar dacă, după casarea unei hotărâri, rejudecându-se fondul, se revine asupra soluției inițiale pronunțate. În cadrul aceluiași proces nu se poate pretinde că au fost pronunțate hotărâri potrivnice întrucât, chiar dacă, în diferite faze sau cicluri procesuale, soluțiile pot fi diferite de cele anterioare, în final, o singură hotărâre pune capăt judecății.

"Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia."

Condiția legăturii cu cauza nu este îndeplinită, dată fiind soluția ce se va da asupra revizuirii, de respingere ca inadmisibilă, astfel că, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele textului de lege care reglementează sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, va fi respinsă această sesizare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea revizuentului de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 4 Cap. I din Legea nr. 165/2013, ca inadmisibilă.

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 735 din 30 mai 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal‚ ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2016.