ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2768/2016

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 107 A din 23 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a a respins excepția tardivității, ca nefondată, a admis excepția lipsei de interes în privința capătului doi de cerere, pe care l-a respins ca atare, a respins cererea formulată de reclamantele A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pentru lipsa calității procesuale pasive, a respins cererea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca nefondată și a respins cererea reclamantelor privind cheltuielile de judecată în apel, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în urma soluționării de către Primarul Municipiului Oltenița a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a propus prin dispoziția nr. 1072 din 19 mai 2015 modificată prin dispoziția nr. 713 din 16 august 2006 acordarea de măsuri reparatorii în favoarea doamnelor B. și A., pentru imobilul situat în Mun. Oltenița, jud. Călărași.

Prin sentința civilă nr. 5573 din 04 octombrie 2011 pronunțată în dosar nr. x/2010 (rămasă irevocabilă prin decizia nr. 232 din 18 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal), Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Proprietăților, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Proprietăților să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, cu motivarea că nu sunt concludente susținerile pârâtei legate de faptul că procedura administrativă a fost întârziată din motive obiective, respectiv de necesitatea completării dosarului cu anumite documente, un asemenea demers fiind contrar dispozițiilor legale respectiv art. 16 alin. (4) și (5) din Capitolul V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în temeiul căruia Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor în privința legalității cererii de restituire în natură.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis titlul de despăgubire până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013.

Prin încheierea din 11.02.2014 pronunțată în dosar nr. x/2013, Judecătoria Sectorului 3 București a admis, în parte, cererea formulată de A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Proprietăților și a obligat debitoarea Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să plătească în favoarea creditoarei A. penalități de 200 RON pe zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în sentința civilă nr. 5573 din 04 octombrie 2011 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2010, reținând incidența dispozițiilor art. 905 (în prezent 906) alin. (2) C. proc. civ. privind executarea silită a obligațiilor de a face.

Prin decizia de compensare nr. 1464 din 30 iulie 2014 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor s-a validat Dispoziția Primarului Municipiului Oltenița și s-a emis decizia de compensare prin 27.285 puncte.

Reclamantele au arătat că măsura compensării trebuia să fie conformă cu raportul de evaluare din data de 12.11.2009, întocmit de către C. la cererea Autorității Naționale pentru Restituirea Imobilelor, care a stabilit valoarea despăgubirii la 54.000 RON, deoarece prin sentința civilă nr. 5573 din 04 octombrie 2011 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2010 se constatase întocmirea acestui raport.

Prin decizia intermediară nr. 40A/26.01.2016 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a reținut cu putere de lucru judecat că pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Imobilelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Referitor la excepția tardivității formulării contestației, Curtea de Apel a avut în vedere prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 și faptul că decizia de compensare a fost comunicată reclamantelor la data de 12.09.2014, contestația putând fi depusă cel mai târziu la data de 13.10.2014. Cum aceasta a fost depusă la Tribunalul București la data de 08.10.2014, deci înainte de împlinirea termenului, Curtea de apel a respins excepția, ca neîntemeiată.

Asupra excepției lipsei de interes în privința capătului doi de cerere, Curtea de Apel a apreciat că, în condițiile în care pârâta a fost anterior obligată să plătească în favoarea creditoarei A. penalități de 200 RON pe zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în sentința civilă nr. 5573 din 04 octombrie 2011 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2010, reclamantele nu justifică niciun folos practic în formularea unei noi cereri de chemare în judecată pentru obligarea pârâtei la plata acelorași penalități, dreptul lor corelativ acestei obligații a pârâtei fiindu-le deja recunoscut cu putere de lucru judecat, excepția fiind admisă.

Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a constatat că dacă nu se poate reține autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 5573 din 04 octombrie 2011 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2010 sub aspectul verificării legalității dispoziției nr. dispoziția nr. 1072 din 19 mai 2015 modificată prin dispoziția nr. 713 din 16 august 2006 emise de Primarul Municipiului Oltenița (nerealizându-se o examinare pe fond a temeiniciei și legalității acesteia), în schimb există autoritate de lucru judecat în chestiunea dreptului reclamantelor de a obține măsuri reparatorii (compensatorii) în baza dispoziției în discuție.

Curtea de Apel a mai reținut că în temeiul acestei hotărâri judecătorești, li s-a recunoscut reclamantelor un drept de creanță împotriva Statului, acela a obține măsuri reparatorii/compensatorii, ceea ce constituie, chiar fără a i se stabili valoarea, o creanță privind dreptul la despăgubire", adică cel puțin o speranță legitimă" să obțină exercitarea efectivă a dreptului de creanță respectiv, și deci un bun" în sensul art. 1 din Protocolului nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (hotărârea Viașu împotriva României din 09 decembrie 2008).

De asemenea, instanța de fond a avut în vedere și faptul că în privința punerii în executare a obligației de emitere a titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sub aspectul legii aplicabile măsurilor reparatorii/compensatorii, s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin decizia nr. 715/2014:

dacă evaluarea asupra valorii imobilului nu a fost efectuată și nici stabilit cuantumul bănesc prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, este firesc, fără a fi, evident, discriminatoriu, ca aceste operațiuni să se raporteze la actul în vigoare la momentul în care au loc".

Reținând culpa procesuală a recurentelor-reclamante, Curtea de apel, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a respins cererea privind cheltuielile de judecată, ca nefondată.

Împotriva deciziei nr. 107/A din 23 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, A. și B. au formulat cerere de revizuire.

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii se arată că potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 232/2013 pronunțată în dosar nr. x/2010, pag. 7, parag. (5): pe de altă parte în cauză a fost întocmit și raportul de evaluare necontestat de partea îndreptățită fiind parcurse practic toate etapele administrative, astfel că se impunea numai emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, o simplă formalitate pentru recurent".

Revizuentele consideră că în caz contrar s-ar ajunge la nepunerea în executare a unei hotărâri irevocabile și s-ar încălca art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atât considerentele, cât și dispozitivul hotărârii având autoritatea de lucru judecat.

Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de Apel București (sentința civilă 167 din 05 februarie 2015) prin deciziile date au validat raportul de evaluare emis de C. S.A. din data de 12.11.2009, în valoare de 54.000 RON. Acest raport a fost solicitat de A.N.R.P., iar evaluatorul a fost desemnat aleatoriu și necontestat.

La data solicitării evaluării de către C. S.A., precum și la data evaluării efective,12.11.2009, A.N.R.P. avea deja în posesie Dispoziția primarului Municipiului Oltenița, datată 19.05.2005.

Deci, după 4 ani de la emiterea Dispoziției primarului Oltenița A.N.R.P. se solicită alt raport de evaluare, iar după încă 5 ani, în 2014, în urma acționării în instanță, C.N.C.I. a emis decizia de compensare 1464 din 30 iulie 2014, nesocotind decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 232/2013 și implicit raportul de evaluare al C. S.A., menționând o despăgubire prin puncte și mult mai mică, de 27.285 puncte.

Cererea de despăgubire depusă la A.N.R.P. în anul 2005 trebuia aprobată, iar faptul că A.N.R.P., C.N.C.I. sau alte instituții ce au apărut în acești ani, dar ulterior deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție 232/2013, au întârziat soluționarea cererii, tergiversând prin tot felul de tertipuri timp de 11 ani soluționarea acesteia reprezintă o culpă evidentă, o faptă cauzatoare de prejudicii.

Ori, repararea prejudiciului produs din întârzierea despăgubirii constă tocmai în plata sumei stabilite prin raportul de evaluare C. S.A., raport solicitat și necontestat ani la rând de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Sentința trebuia să fie pusă în executare, potrivit raportului de evaluare, prin plata sumei de 54.000 RON și nu prin emiterea unei decizii de convertire în puncte, diminuată la jumătate.

Examinând cauza și cererea de revizuire formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge ca atare.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Deci, invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunțat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

- să existe două hotărâri, definitive, cea de-a doua fiind dată cu încălcarea principiului forței lucrului judecat, indiferent dacă prin ele s-a rezolvat sau nu fondul litigiului;

- cele două hotărâri definitive trebuie să se fie date în aceeași pricină", dar în dosare diferite.

Pentru existența acestui motiv de revizuire se cere să existe identitate de părți, de cauză și de obiect, adică A. elementele caracteristice lucrului judecat", hotărârile să fi fost date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Cererea de revizuire este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoștință de existența primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepția autorității lucrului judecat, instanța a omis să soluționeze această excepție. În cazul în care excepția a fost respinsă, împotriva hotărârii nu se poate face cerere de revizuire, întrucât, judecându-se o asemenea cerere, instanța ar realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepția autorității lucrului judecat.

Condițiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiții duce la respingerea cererii de revizuire.

Așa cum am arătat, această condiție presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, iar în cauză aceste condiție nu este îndeplinită.

Printr-o definiție cu caracter general, obiectul litigiului reprezintă pretenția pe care o formulează și o susține reclamantul prin acțiunea sa.

Nu este îndeplinită nici condiția identității cauzei cererilor de chemare în judecată ce formează obiectul celor două litigii, întrucât trebuie avut în vedere fundamentul raportului juridic dedus judecății, care este diferit în cele două litigii.

În cauza de față, revizuentele consideră că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 232/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2010, însă acest dosar nu are același obiect, având în vedere că în acest dosar, reclamanta A. a chemat în judecată ANRP solicitând emiterea titlului de despăgubire și restituirea drepturilor cuvenite conform dosar nr. x/1277/C.C./2005 cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 232/2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 5573 din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Înalta Curte a reținut că intimata-reclamantă A. a investit instanța de contencios administrativ la data de 10.05.2010, cu o acțiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în localitatea Oltenița, județul Călărași, invocând tergiversarea acordării despăgubirilor stabilite conform raportului de evaluare întocmit în luna decembrie 2009, de evaluatorul S.C. C. S.A.

Astfel, s-a constatat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depășit termenul rezonabil de soluționare a dosar nr. x/1277/C.C./2006, în contextul în care, demersul recurentei-pârâte, contrar dispozițiilor art. 16 alin. (4) și (5) din Capitolul V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a întârziat în mod nejustificat procedura administrativă.

S-a mai reținut că, în cauză, dosarul aferent Dispoziției nr. 713/2006 a Primarului municipiului Oltenița a fost înregistrat la recurentă sub nr. 11277/ C.C./2006 și a parcurs procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fiind întocmit la data de 12 decembrie 2009 raportul de evaluare a bunului imobil notificat, iar până la data soluționării recursului, respectiv 18 ianuarie 2013, recurenta nu a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire.

Din acest punct de vedere, s-a apreciat că nu există nicio justificare legală pentru întârzierea în soluționarea dosarului.

Prin decizia nr. 107/A din 23 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins acțiunea reclamantelor A. și B., prin care au contestat decizia de compensare nr. 1464 din 30 iulie 2014 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând compensarea în bani și nu în puncte, precum și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere.

În condițiile în care pârâta a fost anterior obligată să plătească în favoarea creditoarei A. penalități de 200 RON pe zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în sentința civilă nr. 5573 din 04 octombrie 2011 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2010, instanța a constatat că reclamantele nu justifică niciun folos practic în formularea unei noi cereri de chemare în judecată pentru obligarea pârâtei la plata acelorași penalități, dreptul lor corelativ acestei obligații a pârâtei fiindu-le deja recunoscut cu putere de lucru judecat.

Din această perspectivă, s-a apreciat că dacă nu se poate reține autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 5573 din 04 octombrie 2011 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2010 sub aspectul verificării legalității dispoziției nr. 1072 din 19 mai 2015, modificată prin dispoziția nr. 713 din 16 august 2006 emise de Primarul Municipiului Oltenița (nerealizându-se o examinare pe fond a temeiniciei și legalității acesteia), în schimb există autoritate de lucru judecat în chestiunea dreptului reclamantelor de a obține măsuri reparatorii (compensatorii) în baza dispoziției în discuție.

Deci, din examinarea celor două hotărâri rezultă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire deoarece nu este îndeplinită condiția identității de obiect al celor două cauze.

C. proc. civ., în cadrul condițiilor cerute pentru admisibilitatea cererii de revizuire mai impune, pe lângă îndeplinirea elementelor autorității de lucru judecat și condiția potrivit căreia, în al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța a omis să se pronunțe asupra ei.

În legătură cu această condiție revizuentele nu au precizat dacă este sau nu îndeplinită, ci au făcut referiri numai la elementele autorității de lucru judecat.

În cadrul litigiului soluționat prin decizia nr. 107/A din 23 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins acțiunea reclamantelor A. și B., prin care au contestat decizia de compensare nr. 1464 din 30 iulie 2014 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și a reținut, așa cum s-a arătat anterior, că dacă nu se poate reține autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 5573 din 04 octombrie 2011 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2010 sub aspectul verificării legalității dispoziției nr. 1072 din 19 mai 2015, modificată prin dispoziția nr. 713 din 16 august 2006 emise de Primarul Municipiului Oltenița (nerealizându-se o examinare pe fond a temeiniciei și legalității acesteia), în schimb există autoritate de lucru judecat în chestiunea dreptului reclamantelor de a obține măsuri reparatorii (compensatorii) în baza dispoziției în discuție.

Textul art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu dă posibilitatea ca în cadrul cererii de revizuire să se poată analiza dacă soluționarea excepției autorității de lucru judecat a fost corectă, ci numai dacă a fost invocată sau nu și, dacă a fost invocată, numai în cazul în care instanța a omis să se pronunțe, poate să fie admisă cererea de revizuire.

În condițiile în care Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a analizat excepția autorității de lucru judecat a sentinței nr. 5573 din 04 octombrie 2011 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2010, nu este îndeplinită nici condiția cerută pentru admisibilitatea cererii de revizuire potrivit căreia poate fi formulată cerere de revizuire dacă partea nu a avut cunoștință de existența primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepția autorității lucrului judecat, instanța a omis să soluționeze această excepție și, de aceea nu se poate considera că există contrarietate de hotărâri.

Condiția impusă de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forței obligatorii a unei hotărâri judecătorești, iar pe calea extraordinară a revizuirii poate fi schimbată o hotărâre judecătorească irevocabilă numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, pentru că altfel s-ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții Țoporoc A. și B. împotriva deciziei nr. 107 A din 23 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2016.