ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2205/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 12928/3/2008, reclamanta  T.C. l-a chemat

în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând ca prin sentința ce se

va pronunța să se dispună obligarea acestuia să emită

decizia reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu disp. art. 13

alin. (1) lit. a), art. 14 alin. (2) și art. 16 alin. (7) din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005, modifică prin O.U.G. nr. 81/2007.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că Decizia Primarului privind acordarea despăgubirilor a

fost emisă încă din data de 02 decembrie 2002, că dosarul a fost

înregistrat la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, astfel cum reiese din răspunsul nr. 706370 din 24 aprilie 2007,

însă nici până la data formulării acțiunii Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis decizia.

Prin sentința civilă nr. 1458

din 07 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția

a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus admiterea

excepției de necompetență materială a instanței

și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Prin cererea formulată la data de 13

octombrie 2008, în fața Curții de Apel București, pârâtul a

invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 1842 din 02

decembrie 2002, emisă de Primăria Municipiului Oltenița, prin

care s-a stabilit dreptul reclamantei la măsuri reparatorii pentru

imobilul imposibil de restituit în natură, în temeiul disp. art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

La data de 16 octombrie 2008, reclamanta

a formulat completare la acțiune, solicitând să fie avute în vedere

la pronunțarea hotărârii și următoarele dispoziții

legale: art. 20, art. 21 alin. (1), (2) și (3) și art. 44 alin. (1)

și alin. (2) din Constituția României, art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La aceeași dată s-a invocat

și excepția prematurității acțiunii, motivat de faptul

că dosarul înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 11285/CC, a fost analizat și remis

Primăriei Municipiului Oltenița, în original, în vederea

clarificării aspectelor constatate în etapa analizării acestuia, iar

decizia reprezentând titlul de despăgubire nu poate fi emisă în lipsa

dosarului conținând descrierea imobilului, situația juridică a

acestuia și alte documente necesare evaluării.

Prin încheierea din data de 27 noiembrie 2008,

Curtea a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a

Dispoziției nr. 1842/02 decembrie 2002 emisă de Primăria

Municipiului Oltenița, având în vedere disp. art. 4 din Legea nr. 554/2004,

precum și faptul că actul contestat nu este un act administrativ, în

sensul disp. art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 935

din 5 martie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a

respins

excepția prematurității invocată de pârât și a respins

ca neîntemeiată acțiunea completată, formulată de

reclamanta  T.C. în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut în esență

următoarele:

În ceea ce privește excepția

prematurității formulării acțiunii, invocată de pârât,

instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată, având în

vedere că, în raportul juridic dedus judecății, dreptul privitor

la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire îndeplinește

cerința de a fi actual, în sensul că nu este supus unui termen sau

unei condiții suspensive, iar sesizarea instanței de contencios

administrativ a avut loc ulterior transmiterii și înregistrării

dosarului de despăgubire la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind demarată

procedura de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII

al Legii nr. 247/2005, astfel că nu se poate susține că acțiunea

este prematur formulată.

Pe fondul cauzei, instanța a

reținut că prin Dispoziția nr. 1842 din 02 decembrie 2002,

emisă de Primăria Municipiului Oltenița, s-a propus, în cadrul

procedurii de soluționare a notificării nr. 146/2001, privind

imobilul situat în Municipiul Oltenița, compus din locuință în

suprafață construită de 128,65 mp și teren aferent în

suprafață de 400 mp, acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent bănesc, reținându-se că restituirea în natură nu

este posibilă, întrucât imobilul a fost demolat, iar terenul face parte

din curtea interioară a sediului Primăriei.

S-a

mai reținut că în cauza dedusă judecății nu poate fi

reținută nerespectarea de către

pârât a termenului

rezonabil de soluționare a cererii, dată fiind

complexitatea cauzei, ce a determinat restituirea

dosarului nr. 11285/CC la

Primăria Municipiului

Oltenița, în vederea reanalizării

Dispoziției nr. 1842/2002 și clarificării aspectelor constatate.

Având în vedere faptul că prin

înscrisurile depuse la dosarul cauzei reclamanta nu a făcut dovada că

toate inadvertențele constatate în etapa analizării dosarului de către

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au fost clarificate

de către Primăria Municipiului Oltenița și că

documentația, în original, a fost retransmisă Secretariatului

Comisiei Centrale, pentru a putea fi continuată procedura

administrativă în vederea emiterii titlului de despăgubire, instanța

de fond a constatat că acțiunea formulată de reclamantă,

astfel cum a fost completată, este neîntemeiată și a respins-o

ca atare.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta

T.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul este încadrat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată, în

esență, că prin soluția pronunțată în cauză

instanța de fond a încălcat dreptul reclamantei la un proces

echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil,

apreciind în mod greșit că în cauză nu este vorba despre un

refuz nejustificat din partea pârâtei, precum și că aceasta nu poate

fi obligată la emiterea deciziei, de vreme ce reclamanta nu a făcut

dovada retransmiterii dosarului către pârâtă.

În fața instanței de recurs s-a

învederat de către recurenta-reclamantă, prin avocat H.E., faptul

că între timp a fost emisă decizia de restituire, prin atribuirea de

către Primăria Oltenița a unui teren echivalent, precum și

faptul că ambele părți au confirmat emiterea acestei decizii,

motiv pentru care apreciază cauza ca fiind rămasă fără

obiect și solicită a se dispune în consecință.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., având în vedere și susținerile părților, Înalta

Curte va respinge recursul declarat în cauză, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Înalta Curte constată că în

cauză a fost emisă decizia de restituire prin echivalent, acțiunea

reclamantei fiind soluționată favorabil, astfel că cererea de

chemare în judecată a rămas fără obiect și, în

consecință, recursul formulat, ca și acțiunea, apar lipsite

de interes.

Or, activitatea judiciară nu poate

fi inițiată și întreținută fără justificarea

unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate și

practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o

condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce

trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să

subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot

parcursul soluționării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul

practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce

investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta

trebuind a fi legitim, personal, născut și actual.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că recurenta-reclamantă nu mai are interes în soluționarea

căii de atac a recursului, având în vedere faptul că intimata-pârâtă

a emis decizia de restituire prin echivalent.

Sancțiunea lipsei interesului,

așa cum a fost ea consacrată de jurisprudență, este în

cauza de față aceea a respingerii cererii de recurs, neputând fi

respinsă cererea de chemare în judecată ca rămasă

fără obiect, fiind evident că la momentul sesizării

instanței de fond erau îndeplinite toate condițiile de exercitare a

acțiunii civile.

În consecință, pentru

considerentele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 20

din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de

reclamantă, fără a mai analiza motivele invocate prin cererea de

recurs, o astfel de analiză fiind inutilă și inoperantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.C.,

împotriva sentinței civile nr. 935 din 5 martie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.