ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6658/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea formulată la 23 aprilie

2002, ulterior modificată reclamanții D.C.S., B.C., A.E.S., O.M.S., V.M.D. și D.M.C.

au chemat în judecată SC C. SA, pentru a se dispune anularea deciziei nr. 10

din 25 martie 2002 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la restituirea

imobilului prin măsuri reparatorii în echivalent, în temeiul art. 9 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința civilă nr. 340 din 14 aprilie 2003, a respins ca

nefondată acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că la data notificării pârâtei în aplicarea Legii nr. 10/2001, aceasta

nu mai avea calitatea de deținător al bunului în litigiu, astfel nu-i incumbă

obligația de acordare a măsurilor recuperatorii.

Tribunalul a apreciat că în cauză

operează prezumția legală absolută, desprinsă din dispozițiile art. 2 din lege

în sensul caracterului abuziv al preluării realizate în temeiul Legii nr.

119/1948, astfel nu a încuviințat cererile reclamanților de administrare de

probe pe acest aspect.

Cu privire la reclamanții O.M.S., V.M.M.

și D.M.C. a reținut că ei nu au notificat nici o persoană deținătoare, astfel

că s-a stins definitiv dreptul lor subiectiv asupra bunului, teren și

construcție, în discuție.

Modificarea cererii inițial formulate

prin renunțarea la revendicarea imobilului, a făcut să rămână fără eficiență

solicitarea comparării titlurilor de proprietate, iar prezumția bunei-credințe

a pârâtei nu a putut fi înlăturată cu probele administrate.

Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă, prin decizia civilă nr. 453 A din 3 octombrie 2003, a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamanți, reținând legalitatea hotărârii atacate.

Considerând decizia nelegală,

reclamanții au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate,

admiterea apelului, iar pe fond admiterea acțiunii precizate, anularea deciziei

contestate și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor aferente imobilului

proprietatea autorului lor, compus din teren și construcție situat în Oltenița,

precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Se arată că instanța nu a trecut la

examinarea cererii în fond, nu a examinat modul de preluare de către stat a

imobilului și a respins acțiunea ca neîntemeiată deși s-a pronunțat pe excepția

lipsei calității procesuale pasive. Excepția nu a fost invocată din oficiu, nu

a fost pusă în discuția părților pentru a se putea formula apărări și propune

probe.

Recursul este fondat.

Prin acțiunea modificată,

reclamanții au solicitat anularea deciziei nr. 10/2002 emisă de pârâtă și

obligarea acesteia la restituirea imobilului din Oltenița, conform art. 9 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, respectiv acordarea de despăgubiri aferente în

valoare de 4.918.000.000 lei vechi.

Din actele dosarului, rezultă că,

reclamanții au făcut notificare inițial Primăriei Oltenița la 2 august 2001,

ulterior la A.P.A.P.S. și societății pârâte la 2 februarie 2002.

Întrucât în răspunsul la notificare

formulat de A.P.A.P.S. la 9 noiembrie 2001, s-a comunicat reclamanților despre

contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâtă la 25 martie 1977 cu SC N.C.

SRL, (anterior privatizării pârâtei, 1999), instanța a reținut că pârâta nu

este titularul unui drept actual, că nu are calitate de unitate deținătoare,

condiție necesară conform art. 20 din Legea nr. 10/2001 și a respins acțiunea

ca neîntemeiată.

Soluția dată pe fond nu-și găsește

justificarea în excepția reținută, lipsa calității procesuale pasive, mai mult,

nici aceasta din urmă nu poate fi primită.

Reclamanții nu au cunoscut situația

reală a imobilului, respectiv că a fost înstrăinat de pârâtă către SC N.C. SRL.

Decizia nr. 10 din 25 martie 2002

emisă de pârâtă, de respingere a cererii formulate de reclamanți în baza art.

46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, s-a justificat de aceasta prin

deținerea imobilului în discuție în baza unui act juridic valabil, respectiv

privatizarea făcută cu respectarea prevederilor legale, ei fiind dobânditori de

bună credință.

Pârâta

a vândut imobilul în 1997 înainte de privatizarea societății care a avut loc în

anul 1999, are calitate procesuală pasivă, în considerarea efectului

subrogației reale cu titlu particular în patrimoniul său efect ce constă în

înlocuirea imobilului litigios cu prețul vânzării, cu consecința existenței

obligației de dezdăunare întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 republicată, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

În consecință, în baza art. 312

alin. (3) C. proc. civ., se va admite recursul împotriva deciziei nr. 453/A din

3 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, se va

modifica decizia atacată în sensul că se va admite, apelul declarat de

reclamanți împotriva sentinței nr. 340 din 14 aprilie 2003 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă. Se va desființa sentința și se va trimite

cauza pentru soluționarea pe fond Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de D.C., D.T., D.C.S., B.C., V.M.D., D.M.C. ș.a., împotriva

deciziei nr. 453/A din 3 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă.

Modifică

decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de reclamanți împotriva

sentinței nr. 340 din 14 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă.

Desființează

sentința și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2005.