ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2911/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2911/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

2697 din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele M.S.M.

și C.E. în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D., ca prematur

formulată.

Pentru a

pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

În urma

notificării depusă de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 la Primăria or.

Blaj județul Alba, pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul

situat în mun. Blaj, Județul Alba, compus din construcții, împrejmuiri și teren

în suprafață de 605 mp, prin dispoziția de restituire prin echivalent nr. 994bis/2005

a primarului or. Blaj i-au fost stabilite despăgubirile cuvenite în baza Legii nr.

10/2001, urmare a exproprierii imobilului teren și construcție menționat care a

aparținut autorilor săi R.A. și B.E.

Dispoziția

de restituire împreună cu dosarul au fost înaintate de către Primăria mun.

Oltenița Județul Călărași, la C.C.S.D., la data de 19 septembrie 2005,

formându-se Dosarul nr. 1345/CC, iar în 2007 reclamanta s-a adresat Instituției

Prefectului Județului Alba, care prin adresa din 05 august 2007 îi confirmă

înregistrarea dosarului său la autoritatea pârâtă.

Prin

sentința civilă nr. 1909 din 20 iunie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 7647/2/2007

al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a fost obligată pârâta să procedeze la soluționarea Dosarului nr. 1345/CC

privind despăgubirile solicitate de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001,

reținându-se în esență că, în condițiile în care dosarul reclamantei a fost

înregistrat la autoritatea pârâtă în anul 2005, aceasta avea obligația de a o

analiza într-un termen rezonabil, chiar dacă procedura analizei prealabile presupunea

efectuarea de verificări la autoritatea emitentă a dispoziției de acordare a

despăgubirilor în baza Legii nr. 10/2001, motiv pentru care, Curtea de apel a

constat o nesoluționare într-un termen rezonabil a cererii reclamantei,

respectiv de a parcurge procedura prevăzută de art. 16 alin. (4)-(7) din Legea nr.

247/2005, și de a emite reclamantei o soluție la dosarul său în sensul în care

este îndreptățită sau nu la emiterea unui titlu de despăgubire.

S-a

mai reținut că, durata de mai bine de 2 ani de la data emiterii dispoziției

prin care s-au stabilit despăgubirile nu poate constitui în nici un caz un

termen rezonabil, din punct de vedere al Legii contenciosului administrativ nr.

554/2004, cu care Legea nr. 247/2005 se completează în mod corespunzător, prin

nesoluționarea dosarului reclamantei într-un termen rezonabil, aceasta fiind

vătămată în drepturile sale legate de aplicarea dispozițiilor legale privind emiterea

acestui titlu.

În

ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților să emită titlul

de despăgubire și să emită titlul de plată a despăgubirilor ulterior

soluționării dosarului și emiterii titlului de despăgubire de către C.C.S.D.,

Curtea de apel, având în vedere dispozițiile art. 16 alin. (4)-(7) din Legea nr.

247/2005, a respins această cerere ca prematur formulată, întrucât există și

posibilitatea ca pârâta să ajungă la concluzia că în mod neîntemeiat cererea de

restituire în natură a fost respinsă sau că reclamanta nu avea dreptul la

despăgubiri prin echivalent, caz în care ar putea emite un act administrativ de

respingere a cererii sale, situație în care reclamanta are deschisă calea la

instanța de contencios administrativ prin care să solicite verificarea

legalității acestei decizii.

Sentința

a rămas irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat prin Decizia civilă

nr. 1238 din 05 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiți, -secția de contencios

administrativ și fiscal.

Întrucât

pârâta a refuzat să execute hotărârea, reclamanta M.S.M. a solicitat instanței

aplicarea unei amenzi președintelui A.N.R.P., în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004,

iar prin sentința civilă nr. 124/CC din 10 decembrie 2009 pronunțată în Dosarul

nr. 9010/2/2009 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, s-a constatat culpa pârâtei în executarea sentinței,

aplicându-i-se conducătorului acesteia o amendă de 20% din salariul minim brut

pe economie, sentința rămânând irevocabilă prin respingerea recursului ca

nefondat prin Decizia civilă nr. 1167 din 02 martie 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Din

actele dosarului rezultă că reclamanta M.S.M. a formulat și plângere penală

împotriva președintelui A.N.R.P., în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Așa cum

s-a reținut, prin cererea ce face obiectul cauzei de față reclamantele au

solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 15.512 lei, echivalentul a

15.512$ reprezentând daune interese compensatorii, ca urmare a faptului că

pârâta nu-și execută obligația stabilită de instanță, potrivit art. 574 C.

proc. civ., creditorul unei obligații de a face având la îndemână transformarea

obligației respective în daune interese, moratorii sau compensatorii, la

alegerea sa.

Curtea a

reținut însă că, în materia contenciosului administrativ aceste dispoziții nu

sunt aplicabile, întrucât sunt incidente dispozițiile speciale prevăzute de art.

24 și 25 din Legea nr. 554/2004, procedură pe care reclamanta au urmat-o,

formulând chiar și plângerea penală prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr.

5547/2004.

Suma ce

se solicită a fi plătită de către pârâtă reprezintă de fapt evaluarea

estimativă a terenului în suprafață de 799 mp și a construcțiilor, ce au făcut

obiectul exproprierii, constituind valoarea despăgubirii conform Legii nr. 10/2001,

așa cum s-a stabilit prin Raportul de evaluare estimativă efectuat de Comisia

de evaluare din cadrul Primăriei Mun. Blaj, care a stat la baza emiterii

Dispoziției de restituire în natură nr. 994bis/2005.

Plata

despăgubirilor persoanelor îndreptățite, cărora li s-a emis dispoziții de

restituire prin echivalent în baza Legii nr. 10/2001 se face potrivit unei

proceduri speciale, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificată

prin O.U.G. nr. 81/2007.

Potrivit

dispozițiilor art. 16 alin. (4)-(7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, după

primirea procesului-verbal prevăzut de alin. (2), Secretariatul C.C.S.D.

procedează la analizarea dosarelor în privința verificării legalității

respingerii cererii de restituire în natură, apoi va proceda la centralizarea

dosarelor în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost

respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de

evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

După

primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va

efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl

va transmite C.C.S.D. , raport ce va conține cuantumul despăgubirilor în limita

cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire, iar în baza raportului de

evaluare C.C.S.D. va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Prin

urmare, aceasta este procedura prin care se pot stabili cuantumul

despăgubirilor, Raportul estimativ efectuat de Comisia de evaluare din cadrul

Primăriei Mun. Blaj, care a stat la baza emiterii Dispoziției de restituire în

natură nr. 994bis/2005 neputând fi luat în considerare pentru ca potrivit art. 18

din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, A.N.R.P. să emită titlu de plată/titlu

de conversie, în baza cărora să fie achitate reclamantelor despăgubiri în

numerar, în limita sumei de maximum 500.000 lei.

Chiar

dacă pârâtele au fost obligate prin hotărâre irevocabilă să procedeze la

soluționarea Dosarului nr. 1345/CC privind despăgubirile solicitate de

reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, conducătorul autorității pârâte fiind

sancționat, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, prin sentința civilă nr.

124/CC din 10 decembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 9010/2/2009 al Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care

s-a constatat culpa pârâtei în executarea sentinței, aplicându-i-se

conducătorului acesteia o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie,

Curtea nu are posibilitatea cu evitarea procedurii arătate, să considere că

despăgubirile solicitate, în baza Legii nr. 10/2001, reprezintă daune interese

compensatorii, ca urmare a faptului că pârâta nu-și execută obligația stabilită

de instanță, potrivit art. 574 C. proc. civ., urmare a transformării obligației

respective în daune interese, moratorii sau compensatorii, la alegerea sa.

De

asemenea, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reclamantul are

dreptul și la despăgubiri pentru întârziere, din considerentele sentinței

civile nr. 124cc/10 decembrie 2009 rezultând că reclamanta M.S.M. a solicitat

doar amendarea președintelui A.N.R.P. nu și despăgubiri ca urmare a

neexecutării culpabile a sentinței irevocabile pronunțate de instanța de

contencios administrativ.

Prin

urmare, în condițiile în care nu a fost emis titlul de despăgubire de către

C.C.S.D., după parcurgerea procedurii prevăzute de art. 16 alin. (4)-(7) din

Legea nr. 247/2005, continuată cu manifestarea cererii de opțiune și emiterea

titlului de plată, potrivit art. 18 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

Curtea nu a putut obliga pârâtele să achite reclamantelor despăgubirile

stabilite de emitentul deciziei de restituire prin echivalent, prin decizia

emisă în baza Legii nr. 10/2001.

Cum

potrivit adresei din 05 octombrie 2010, emisă de Primăria Municipiului Blaj, ca

urmare a solicitării de completare, dosarul a fost finalizat și comunicat A.N.R.P.-C.C.S.D.,

urmând potrivit apărărilor din întâmpinare să fie soluționat cu prioritate după

completare, reclamantele în prealabil vor parcurge procedurile mai sus arătate,

având deschisă calea la instanța de contencios administrativ în ipoteza în care

suma stabilită în titlu de despăgubire nu este corespunzătoare.

Prin

urmare, instanța de fond, reținând că reclamantele nu pot solicita obligarea

pârâtelor la plata sumelor reprezentând despăgubiri, în baza Legii nr. 10/2001,

înainte de finalizarea procedurii prevăzute de art. 16-18 din Legea nr. 247/2004,

a admis excepția de prematuritate și a respins acțiunea ca prematur formulată,

dreptul la acțiune pentru obligarea pârâtei A.N.R.P. la plata despăgubirilor în

numerar născându-se după obținerea unui titlu de plată, pentru suma stabilită

în cuprinsul acestuia.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs reclamantele, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului reclamantele au arătat, în esență, următoarele:

În urma

notificării adresată Primăriei Municipiului Blaj, prin care s-a solicitat

restituirea în echivalent a imobilului ce a aparținut autorilor reclamatei, a fost

emisă Dispoziția nr. 994 bis/2005, dispoziție prin care au fost propuse

despăgubiri bănești.

Întrucât

C.C.S.D. nu a soluționat dosarul în termen legal, reclamantele au acționat în

justiție, iar prin sentința civilă nr. 1909/2008 pronunțată de Curtea de Apel

București, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, pârâta a fost

obligată să soluționeze Dosarul nr. 1345/CC/2005. Pârâta, în continuare, a

refuzat soluționarea dosarului, astfel ca urmare a demersului judiciar

întreprins, conducătorul autorități pârâte a fost amendat în baza art. 24 din

Legea nr. 554/2004, cu 20% din salariul brut pe economie, prin sentința civilă nr.

124/CC din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel București.

De

asemenea, împotriva conducătorului pârâtei a fost formulată plângere penală la

Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1, în prezent nesoluționată.

În

aceste condiții, în lipsa unei căi legate de a forța pârâta să respecte

sentința civilă nr. 1909 din 20 iunie 2008, și văzând prevederile art. 28 din

Legea nr. 554/2004, singura posibilitate ca respectiva hotărâre judecătorească

să fie pusă în executare este aceea de a transforma obligația de a face în obținerea

de daune, conform art. 574 C. proc. civ., coroborat cu art. 1073 din vechiul C.

civ.

Este

corect ce a afirmat instanța de fond că stabilirea și plata despăgubirilor de

către pârâtă se face în baza prevederilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

însă data fiind situată în prezenta cauză, atitudinea pârâtei dă naștere unei

răspunderi pentru daunele provocate ca urmare a refuzului respectării unei

hotărâri judecătorești.

Chiar

dacă nu au fost solicitate daune pentru întârziere, după cum a reținut instanța

de fond, în cazul de față acestea s-ar traduce prin dobânda ce ar fi de încasat

la suma stabilită drept despăgubire, cea ce reprezintă dreptul de a solicita

transformarea unui refuz vădit nelegal de a respecta o hotărâre judecătorească

în daune interese (compensatorii) ce nu poate fi refuzat nici măcar prin

considerarea ca prematură a unei astfel de cereri, întrucât art. 28 din Legea

nr. 554/2004 este cel ce dezleagă refuzul nejustificat al unei entități

administrative de a respecta o hotărâre judecătorească.

Prematuritatea

poate fi opusă doar dacă nu ar fi fost parcurse toate procedurile legale în

vederea obținerii respectări sentinței civile nr. 1909 din 20 iunie 2008, or,

în speță, toate aceste proceduri au fost îndeplinite.

Recursul

este nefondat.

Reclamantele

sunt beneficiarele unei hotărâri definitive și irevocabile prin care pârâta C.C.S.D.

a fost obligată să soluționeze Dosarul de despăgubire al acestora, nr. 1345/CC/2005

(sentința civilă nr. 1909 din 20 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal ).

În

aceste condiții, evident, pârâtei C.C.S.D. îi incumbă obligația să finalizeze

dosarul respectiv prin acordarea despăgubirilor, conform procedurii reglementate

în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Până în

prezent, pârâta nu a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire,

reclamantele solicitând atât amendarea conducătorului autorității pârâte, cât

și sancționarea penală a acestuia, în baza prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Rezultă

așadar că, în speță, reclamantele au apelat la cele două mijloace de

constrângere reglementate în art. 24 din Legea contenciosului administrativ,

amenda administrativă, aplicată deja conducătorului instituției și plângerea penală

pentru neexecutarea hotărârii judecătorești.

Cu toate

că, în continuare, C.C.S.D. nu a emis decizia reprezentând titlu de

despăgubire, pârâta nu poate fi obligată în cauza de față la plata sumei de

48.425 lei, în condițiile în care nu a fost parcursă integral procedura

instituită în Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Cum bine a observat prima

instanță, suma pretinsă de reclamantă reprezintă valoarea estimativă a imobilului

pentru care se pretind despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, iar obligarea pârâtei

la plata acestei sume s-ar realiza, practic, nu în temeiul deciziei

administrative, în baza dispozițiilor imperative și inderogabile ale Legii nr. 247/2005,

ci direct, cu încălcarea etapelor obligatorii, astfel cum au fost stabilite în

actul normativ precitat.

Prin

urmare, corect a apreciat prima instanță că nu are posibilitatea evitării procedurii

administrative ce se finalizează prin emiterea deciziei reprezentând titlu de

despăgubire, și acordarea sumei pretinse de reclamante, cu titlu de daune interese

compensatorii, pentru că în acest fel s-ar eluda prevederile Legii nr. 247/2005.

Așa

fiind, în acord cu prima instanță, despăgubirile solicitate de reclamante prin

acțiunea din prezentul dosar nu pot fi considerate daune interese

compensatorii. Trimiterea la prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004, pe

care o fac recurentele, este nejustificată deoarece în materie de executare

silită în cauzele de contencios administrativ se aplică prevederile din cap.

III din respectivul act normativ, norme ce instituie o procedură derogatorie de

la dreptul comun, în toate situațiile.

În

consecință, prima instanță în mod corect a respins ca prematură acțiunea

reclamantelor, urmând ca acestea să obțină despăgubirile solicitate, numai după

emiterea în acest sens a deciziei C.C.S.D., ce finalizează procedura

administrativă reglementată în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Față de

cele ce preced, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

constatând că recursul este nefondat îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de M.S.M. și C.E. împotriva sentinței civile nr. 2697 din 05

aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 iunie 2012.