ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1238/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1909 din 20 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, admițând în parte acțiunea formulată de reclamanta M.S.M., în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. și Cancelaria Primului Ministru, C.C.S.D., a obligat pârâta să procedeze la soluționarea dosarului nr. 1345/CC privind despăgubirile solicitate de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001. Totodată, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. și admițând excepția de prematuritate a capătului de cerere privind obligarea pârâților să emită titlul de despăgubire și titlul de plată a despăgubirilor ulterior soluționării dosarului și emiterii titlului de despăgubire de către Comisia Centrală, a respins acest capăt de cerere ca prematur formulat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în raport de dispozițiile art. 13 și art. 14 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, și de modul în care aceste prevederi reglementează organizarea și funcționarea Comisiei Centrale, inclusiv subordonarea acesteia în cadrul A.N.R.P., această autoritate are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește competența în emiterea titlului de despăgubire. Pe fondul cauzei, instanța a constatat că prin dispoziția de restituire prin echivalent nr. 994 bis/2005 a Primarului orașului Blaj, reclamantei i-au fost stabilite despăgubirile cuvenite în baza Legii nr. 10/2001, ca urmare a exproprierii imobilului, teren și construcție, situat în municipiul Blaj, județul Alba, care aparținuse autorilor acesteia, R.A.

și B.E. A mai reținut instanța că dispoziția de restituire împreună cu dosarul au fost înaintate de către Primăria municipiului Oltenița, jud. Călărași, la Comisia Centrală la data de 19 septembrie 2005, formându-se dosarul nr. 1345/CC, iar în 2007 reclamanta s-a adresat Instituției Prefectului Județului Alba, care prin adresa nr. 19814/P/DL din 5 august 2007 i-a confirmat înregistrarea dosarului său, la autoritatea pârâtă.

Prin urmare, instanța a apreciat că, în speță, durata de mai bine de 2 ani de la data emiterii dispoziției prin care s-au stabilit despăgubirile, până la data formulării acțiunii introductive de instanță, chiar și în condițiile în care în care procedura analizei prealabile presupunea efectuarea de verificări la autoritatea emitentă a acestei dispoziții de acordare a despăgubirilor în baza Legii nr. 10/2001, a constituit o încălcare a dreptului reclamantei la soluționarea cererii sale într-un termen rezonabil, cu consecința directă a vătămării drepturilor sale legate de aplicarea dispozițiilor legale privind emiterea acestui titlu.

î n ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților să emită titlul de despăgubire și să emită titlul de plată a despăgubirilor ulterior soluționării dosarului și emiterii titlului de despăgubire de către Comisia Centrală, Curtea a apreciat această cerere ca prematur formulată, întrucât așa cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 16 alin. (4)-(7) din Legea nr. 247/2005, există posibilitatea ca ulterior, Comisia să ajungă la concluzia că în mod neîntemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă sau că reclamanta nu avea dreptul la despăgubiri prin echivalent, situație în care ar putea emite un act administrativ de respingere a cererii sale, în acest caz, reclamanta având deschisă calea la instanța de contencios administrativ, prin care să solicite verificarea legalității acestei decizii.

Împotriva acestei sentințe pârâtele au declarat recurs, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., „ când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Recurenta A.N.R.P. reia, în esență, argumentele dezvoltate în fața Curții de Apel în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive. î n cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu A.N.R.P. a fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci C.C.S.D. Se arată că deși A.N.R.P. asigură reorganizarea și funcționarea secretariatului Comisiei, acest fapt nu îi conferă acesteia calitate procesuala pasivă, având în vedere că numai Comisia Centrală dispune emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, potrivit art. 13, alin. (l) Titlul VII din legea menționată.

În cererea de recurs se invocă textual motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., fără însă să fie dezvoltat prin critici de nelegalitate aduse hotărârii atacate. Pârâta C.C.S.D. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1909 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care a înțeles să invoce excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 994 vis/2005 emisă de Primarul Municipiului Blaj. Recurenta arată că instanța de fond a dispus obligarea acesteia la soluționarea dosarului reclamantei, în situația în care acest dosar nu se mai află la Secretariatul C.C.S.D., iar C.C.S.D. va emite decizia conținând titlu de despăgubire, numai după parcurgerea procedurii prevăzute de lege, transmiterea dosarelor, în temeiul art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 și analizarea sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Referitor la excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 994 bis/2005, recurenta arată că a fost emisă de Primarul municipiului Blaj cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 4, alin. (l) și art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar invocarea, pe cale de excepție, a nelegalității dispoziției amintite, în temeiul art. 4, alin. (l) din Legea nr. 554/2004, reprezintă singura modalitate, prin care poate fi exercitat controlul judecătoresc cu privire la dispoziția în cauză, cu mențiunea că prevederile art. 26, alin. (3) din actul normativ amintit, reglementează procedura judecătorească ce poate fi urmată numai de persoana îndreptățită în privința dispoziției prin care i-a fost soluționată notificarea.

Mai susține recurenta că dispozițiile emise de autoritățile administrației publice locale în vederea executării prevederilor Legii nr. 10/2001, republicată, sunt supuse controlului de nelegalitate exercitat de prefect, de unde rezultă că aceste dispoziții sunt act administrative, fiind astfel aplicabile prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul cărora a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 994 bis/2005 emisă de Primăria Municipiului Blaj. Înalta Curte, analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, în raport și de legislația incidentă în cauză, apreciază că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Motivul de recurs care se referă la nelegalitatea Dispoziției nr. 994 bis/2005 emisă de Primarul Municipiului Blaj nu poate fi reținut. Așa cum însăși recurenta-pârâtă arată în motivele de recurs, reclamanta M.S.M. a chemat în judecată cele două pârâte pentru a fi obligată să-i soluționeze dosarul nr. 1345/CC privind despăgubirile ce i se cuvin în temeiul Legii nr. 10/2001. Urmare notificării formulate de reclamantă pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Municipiul Blaj, județul Alba prin dispoziția de restituire prin echivalent nr. 994 bis/2005 a Primarului Municipiului Blaj i-au fost stabilite despăgubirile cuvenite în baza Legii nr. 10/2001, iar dispoziția de restituire s-a înaintat la Comisia Centrală, la data de 19 septembrie 2005, unde s-a format dosarul nr. 1345/CC.

Potrivit art. 16 alin. (2) din Cap. V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 însoțite de deciziile emise de entitățile investite cu soluționarea acestora, conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor și de întreaga documentație aferentă acestora, se predau Secretariatului C.C.S.D. în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/ dispozițiilor. Cum dispozițiile cu propunere de acordare de despăgubiri emise în baza Legii speciale nr. 10/2001 puteau fi atacate în termenele și condițiile prevăzute de acest act normativ, după rămânerea definitivă a acestora, legiuitorul în titlul VII din Legea nr. 247/2008 nu a mai prevăzut o altă modalitate de a fi contestată legalitatea acestora, ci a prevăzut doar regimul stabilirii și plății acestor despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În cauza dedusă judecății nu s-au făcut dovezi contrare în sensul că dispoziția nu este definitivă. Potrivit Cap. VI din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pot constitui obiect al unor acțiuni în contencios administrativ doar deciziile adoptate de către C.C.S.D. Prin urmare, Dispoziția nr. 994 bis/2005 emisă de Primarul municipiului Blaj nu poate fi supusă excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 pentru că această excepție, utilizată ca mijloc de apărare, vizează doar actele administrative care pot fi atacate în fața instanței de contencios administrativ, nu și actele care, potrivit unor dispoziții din legi speciale, sunt supuse unui recurs paralel, cum este și cazul dispoziției de față și care constituie fine de neprimire în instanța de contencios administrativ.

În concluzie, întrucât potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/ 2004, Dispoziția nr. 994 bis/2005 este exclusă controlului instanței de contencios administrativ, potrivit principiului simetriei juridice, acest act nu poate fi atacat nici pe calea excepției de nelegalitate, conform art. 4 alin. (1) din legea menționată. Acestui raționament i se adaugă și faptul că recurenta nu poate uza de excepția de nelegalitate pentru a o transforma într-un instrument de prejudecare a fondului acțiunii cu referire la Dispoziția nr. 994 bis/2005, în afara cadrului procesual firesc.

În aceste condiții în mod corect prima instanță a avut în vedere faptul că în cauză durata de mai bine de 2 ani de la data emiterii dispoziției prin care s-au stabilit despăgubirile nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil, din punct de vedere al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu care Legea nr. 247/2005 se completează în mod corespunzător, iar prin nesoluționarea dosarului reclamantei într-un termen rezonabil, aceasta a fost vătămată în drepturile sale prevăzute de lege. Dreptul la soluționarea în termen rezonabil reprezintă o garanție pentru soluționarea echitabilă, atât în procedura prealabilă, cât și în contencios, fiind statuat ca atare în art. 6 din C.E.D.O.

A.N.R.P. potrivit art. 13^1 din Legea nr. 247/2005, coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activitățile prevăzute în acte normative speciale, precum și activitățile necesare implementării acestei legi, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar. Lucrările C.C.S.D. sunt conduse de președintele A.N.R.P., iar Secretariatul Comisiei Centrale se asigură de către A.N.R.P., din subordinea Cancelariei Primului-ministru, iar conform art. 14 alin. (2), din lege pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, Comisia Centrala va emite decizii sub semnătura președintelui acesteia. Este de observat că prima instanță a dispus admiterea în parte a cererii reclamantei, respectiv în ceea ce privește obligarea pârâtei C.C.S.D.

să soluționeze dosarul nr. 1345/CC privind despăgubirile solicitate în baza Legii nr. 10/2001. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea și a recurentei A.N.R.P. să emită titlu de despăgubire, acesta în raport de prevederile art. 16 alin. (4)-(7) din Legea nr. 247/2005 a fost respins ca prematur formulat, recurenta neavând interes să atace hotărârea sub acest aspect. În raport de cele reținute și în conformitate cu dispozițiile art. 4 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de A.N.R.P. și de Cancelaria Primului-ministru, C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 1909 din 20 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 martie 2009.