ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1167/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, sub nr. 9010/2/2009, reclamanta M.S.M. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună aplicarea unei

amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere conducătorului Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților, O.A.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat

că, prin sentința civilă nr. 1909/2008, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă la data

de 05 martie 2009, prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație

și Justiție, pârâta A.N.R.P. a fost obligată să soluționeze dosarul acesteia,

înregistrat sub nr. 1345/CC.

A mai arătat reclamanta că, deși au trecut

mai mult de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, pârâta nu a

ieșit din pasivitate, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin.

(2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/3004, conducătorul acestei

autorități urmează să suporte efectele acestei pasivități prin aplicarea unei

amenzi în cuantum de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe

economie.

La data de 15 octombrie 2009, pârâta A.N.R.P.

a formulat o cerere de chemare în garanție a Primăriei mun. Blaj, prin Primar.

Reclamanta a formulat concluzii scrise la

data de 5 noiembrie 2009, prin care a invocat excepția inadmisibilității

cererii de chemare în garanție formulată de A.N.R.P.

Prin încheierea din data de 12 noiembrie

2009, Curtea a dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, și a

Președintelui A.N.R.P. - D.C.N., având în vedere obiectul acțiunii, precum și

faptul că au fost depuse la dosar concluzii din partea pârâtei A.N.R.P. semnate

în calitate de Președinte A.N.R.P. de D.C.N. și nu de O.A., cum s-a menționat

în cererea de chemare în judecată.

Președintele Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților - D.C.N. - a formulat întâmpinare prin care a

invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Prin sentința nr. 124 CC din 10 decembrie

2009, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității cererii de

chemare în garanție și a respins cererea de chemare în garanție ca

inadmisibilă; a admis acțiunea formulată de reclamata M.S.M. în contradictoriu

cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și

Președintele acestuia – D.C.N.; a aplicat Președintelui Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților o amendă de 20% din salariul minim brut pe

economie pe zi de întârziere, până la executarea sentinței nr. 1909 din 20

iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Referitor la cererea de chemare în garanție,

Curtea a reținut că o astfel de cerere poate fi formulată numai cu ocazia

judecării pricinii, conform dispozițiilor art. 60-63 C. proc. civ., iar nu în

cadrul procesual reglementat de Capitolul VII – Procedura de executare din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a

Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, Curtea a

reținut că aceasta este justificată, pe de o parte de dispozițiile art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care se referă la „conducătorul autorității

publice”, iar pe de altă parte, de faptul că Președintele Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților conduce întreaga activitate a Autorității,

este membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și conduce

lucrările acesteia, conform dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 247/2005 și

art. 3 din H.G. nr. 1068/2007.

S-a mai reținut că în prezenta cauză s-a

impus citarea, în calitate de pârât a Președintelui Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților – D.C.N., pentru asigurarea principiului

contradictorialității și al dreptului la apărare.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că

aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este pe deplin

justificată, cu atât mai mult cu cât prin adresa nr. 11880/G/N/2009 emisă de

Instituția Prefecturii Județului Alba a fost emis aviz de legalitate în

privința dispoziției nr. 994 bis din 20 iulie 2005 emisă de Primarul mun. Blaj,

în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței nr. 124 CC din 10

decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta D.C.N. – Președintele

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

A fost invocat cazul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut, în esență,

că în mod greșit nu a fost avută în vedere imposibilitatea obiectivă de

soluționare a dosarului, în condițiile în care acesta nu a fost completat cu

toate documentele prevăzute de pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005, deși au fost

efectuate demersurile necesare pentru punerea în executare a hotărârii

judecătorești în discuție.

Dosarul reclamantei a fost transmis Primăriei

Blaj, județul Alba, în luna ianuarie 2008 pentru a se completa cu situația

juridică a imobilului apreciindu-se că, în raport cu datele de C.F., era

necesar să se facă dovada calității de moștenitoarea notificatoarelor după

proprietarul tabular T.N., de la care a fost expropriat imobilul teren în suprafață

de 799 m.p. și construcții.

S-a precizat că dosarul nu a fost retransmis

Comisiei Centrale, fiind greșită concluzia primei instanțe în sensul că nu ar

fi intervenit împrejurări noi față de cele examinate de instanță cu ocazia

pronunțării sentinței civile nr. 1909/2008.

Recursul nu este fondat.

Examinând actele dosarului, hotărârea atacată

și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în

materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că nu subzistă în

cauză niciun motiv de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea

acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii unei acțiuni autoritatea publică

este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ,

să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative,

executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în

cuprinsul acestuia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile

de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În cazul nerespectării acestui termen, se

aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o

amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar

reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, așa cum prevede

același text de lege la alin. (2).

Pornind de la premisa că executarea este o

parte integrantă a procesului, în sensul art. 6 din C.E.D.O., normele interne

aplicabile în această materie trebuie interpretate și aplicate într-un sens în

care să concorde cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale

ale omului, la care România este parte, în considerarea principiului instituit prin

art. 20 din Constituție.

Curtea de la Strasbourg a statuat în mod

constant că dreptul la justiție garantat de art. 6 protejează în egală măsură

și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii,

care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără

efect în detrimentul unei părți. Acest drept ar deveni iluzoriu dacă ordinea

juridică internă a unui stat contractant ar permite neexecutarea lor.

În cadrul procedurii de executare pe care o

reglementează art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi pusă în discuție

legalitatea sau temeinicia hotărârii judecătorești a cărei executare se

solicită, instanța având de analizat numai dacă autoritatea publică s-a

conformat obligațiilor impuse prin titlul executoriu.

În speță, obligația instituită în sarcina

autorității pârâte prin sentința nr. 1909/2008, devenită irevocabilă la 5

martie 2009, prin respingerea recursului, vizează soluționarea Dosarului nr.

1345/CC privind despăgubirile solicitate de reclamantă în temeiul Legii nr.

10/2001, încadrându-se în categoria celor prevăzute de art. 24 alin. (1) din

Legea nr. 54/2004 și se impunea a fi executată în cel mult 30 de zile de la

data când sentința a devenit irevocabilă, în condițiile în care în cuprinsul

acesteia nu a fost prevăzut un alt termen.

Cum termenul prevăzut de lege pentru punerea

în executare a hotărârii nu a fost respectat, judecătorul fondului a procedat

în mod corect la aplicarea sancțiunii de 20% din salariul minim pe economie pe

zi de întârziere, până la executarea respectivei obligații.

Susținerile recurentei privind necesitatea

completării dosarului nu sunt de natură a impune o altă concluzie, în

condițiile în care acestea au fost invocate și cu ocazia judecării fondului

pricinii, fiind examinate cu ocazia pronunțării sentinței civile nr. 1909 din

20 iunie 2008, prin care s-a reținut că cererea formulată de reclamantă în anul

2005 nu a fost soluționată într-un termen rezonabil.

Reținând, față de cele expuse, că hotărârea

atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., corelat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Președintele Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – D.C.N. împotriva sentinței nr. 124

CC din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2

martie 2010.