ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1167/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 9010/2/2009, reclamanta M.S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, O.A. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr. 1909/2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă la data de 05 martie 2009, prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, pârâta A.N.R.P.

a fost obligată să soluționeze dosarul acesteia, înregistrat sub nr. 1345/CC. A mai arătat reclamanta că, deși au trecut mai mult de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, pârâta nu a ieșit din pasivitate, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/3004, conducătorul acestei autorități urmează să suporte efectele acestei pasivități prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie. La data de 15 octombrie 2009, pârâta A.N.R.P. a formulat o cerere de chemare în garanție a Primăriei mun. Blaj, prin Primar. Reclamanta a formulat concluzii scrise la data de 5 noiembrie 2009, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de A.N.R.P.

Prin încheierea din data de 12 noiembrie 2009, Curtea a dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, și a Președintelui A.N.R.P. - D.C.N., având în vedere obiectul acțiunii, precum și faptul că au fost depuse la dosar concluzii din partea pârâtei A.N.R.P. semnate în calitate de Președinte A.N.R.P. de D.C.N. și nu de O.A., cum s-a menționat în cererea de chemare în judecată. Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - D.C.N. - a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Prin sentința nr. 124 CC din 10 decembrie 2009, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție și a respins cererea de chemare în garanție ca inadmisibilă; a admis acțiunea formulată de reclamata M.S.M.

în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Președintele acestuia – D.C.N.; a aplicat Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la executarea sentinței nr. 1909 din 20 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Referitor la cererea de chemare în garanție, Curtea a reținut că o astfel de cerere poate fi formulată numai cu ocazia judecării pricinii, conform dispozițiilor art. 60-63 C. proc.

civ., iar nu în cadrul procesual reglementat de Capitolul VII – Procedura de executare din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Referitor la calitatea procesuală pasivă a Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, Curtea a reținut că aceasta este justificată, pe de o parte de dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care se referă la „conducătorul autorității publice”, iar pe de altă parte, de faptul că Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților conduce întreaga activitate a Autorității, este membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și conduce lucrările acesteia, conform dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 247/2005 și art. 3 din H.G.

nr. 1068/2007. S-a mai reținut că în prezenta cauză s-a impus citarea, în calitate de pârât a Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților – D.C.N., pentru asigurarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este pe deplin justificată, cu atât mai mult cu cât prin adresa nr. 11880/G/N/2009 emisă de Instituția Prefecturii Județului Alba a fost emis aviz de legalitate în privința dispoziției nr. 994 bis din 20 iulie 2005 emisă de Primarul mun. Blaj, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Împotriva sentinței nr. 124 CC din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta D.C.N.

– Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. A fost invocat cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut, în esență, că în mod greșit nu a fost avută în vedere imposibilitatea obiectivă de soluționare a dosarului, în condițiile în care acesta nu a fost completat cu toate documentele prevăzute de pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005, deși au fost efectuate demersurile necesare pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești în discuție. Dosarul reclamantei a fost transmis Primăriei Blaj, județul Alba, în luna ianuarie 2008 pentru a se completa cu situația juridică a imobilului apreciindu-se că, în raport cu datele de C.F., era necesar să se facă dovada calității de moștenitoarea notificatoarelor după proprietarul tabular T.N., de la care a fost expropriat imobilul teren în suprafață de 799 m.p.

și construcții. S-a precizat că dosarul nu a fost retransmis Comisiei Centrale, fiind greșită concluzia primei instanțe în sensul că nu ar fi intervenit împrejurări noi față de cele examinate de instanță cu ocazia pronunțării sentinței civile nr. 1909/2008. Recursul nu este fondat. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că nu subzistă în cauză niciun motiv de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii unei acțiuni autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acestuia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În cazul nerespectării acestui termen, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, așa cum prevede același text de lege la alin. (2). Pornind de la premisa că executarea este o parte integrantă a procesului, în sensul art. 6 din C.E.D.O., normele interne aplicabile în această materie trebuie interpretate și aplicate într-un sens în care să concorde cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, în considerarea principiului instituit prin art. 20 din Constituție.

Curtea de la Strasbourg a statuat în mod constant că dreptul la justiție garantat de art. 6 protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părți. Acest drept ar deveni iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite neexecutarea lor. În cadrul procedurii de executare pe care o reglementează art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi pusă în discuție legalitatea sau temeinicia hotărârii judecătorești a cărei executare se solicită, instanța având de analizat numai dacă autoritatea publică s-a conformat obligațiilor impuse prin titlul executoriu.

În speță, obligația instituită în sarcina autorității pârâte prin sentința nr. 1909/2008, devenită irevocabilă la 5 martie 2009, prin respingerea recursului, vizează soluționarea Dosarului nr. 1345/CC privind despăgubirile solicitate de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, încadrându-se în categoria celor prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 54/2004 și se impunea a fi executată în cel mult 30 de zile de la data când sentința a devenit irevocabilă, în condițiile în care în cuprinsul acesteia nu a fost prevăzut un alt termen. Cum termenul prevăzut de lege pentru punerea în executare a hotărârii nu a fost respectat, judecătorul fondului a procedat în mod corect la aplicarea sancțiunii de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere, până la executarea respectivei obligații.

Susținerile recurentei privind necesitatea completării dosarului nu sunt de natură a impune o altă concluzie, în condițiile în care acestea au fost invocate și cu ocazia judecării fondului pricinii, fiind examinate cu ocazia pronunțării sentinței civile nr. 1909 din 20 iunie 2008, prin care s-a reținut că cererea formulată de reclamantă în anul 2005 nu a fost soluționată într-un termen rezonabil. Reținând, față de cele expuse, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., corelat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – D.C.N. împotriva sentinței nr. 124 CC din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2010.