ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3754/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 15.05.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. (fosta S.C. B. SRL) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 13763 din 14 aprilie 2015 emise de pârâtă și, pe cale de consecință, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 17.02.2015, înregistrat la AFIR sub nr. x din 17 februarie 2015.

A mai solicitat și suspendarea, în baza prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, înregistrat la AFIR sub nr. x din 17 februarie 2015.

1.2. Soluția primei instanțe

Reclamanta a făcut dovada achitării unei cauțiuni în cuantum de 36.463,00 RON, astfel cum i s-a pus în vedere de instanță.

Curtea de Apel București, prin încheierea de ședință din 13 iulie 2015, a admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare 5651 din 17 februarie 2015 până la soluționarea definitivă a cauzei.

Cererea de recurs

Împotriva acestei încheieri, pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

A susținut recurenta-pârâtă, în esență, că instanța de fond a analizat fondul cauzei, încălcând dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, și că în mod greșit apreciat că aparența de nelegalitate a actului atacat rezultă din faptul apartenenței intimatei-reclamante la un grup de producători, C., nu poate fi interpretată drept motiv de neeligibilitate a proiectului.

Apartenența reclamantei la un grup de producători a reprezentat un criteriu de acordare a unui punctaj mai mare, motivat de posibilitatea acesteia de a derula o activitate economică mai bună, însă acest aspect nu înseamnă că obligațiile contractuale trebuie îndeplinite în coparticipare cu ceilalți membri ai grupului.

De asemenea, sunt greșite aprecierile instanței de fond asupra îndeplinirii condiției pagubei iminente, pentru că, din actele dosarului, nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente și pentru că executarea unei obligații bugetare nu poate constitui, prin ea însăși, o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 aprilie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 iunie 2017, Completul de filtru a constatat că recursul îndeplinește cerințele de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată.

3.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reclamanta a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 17 februarie 2015 prin care s-a stabilit că se impune recuperarea ajutorului financiar nerambursabil în cuantum de 3.646.277,98 RON plătit de AFIR în cadrul executării contractului de finanțare nr. C121A021053700044 din 26 august 2011, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Într-adevăr, potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, Înalta Curte constată, din analiza cererii de suspendare formulate de reclamantă în cuprinsul acțiunii vizând și anularea actului, că nu au fost dezvoltate în mod concret argumentele pe care societatea le-a avut în vedere când a apreciat că în cauză este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, reclamanta apreciind că motivele vizând fondul actului sunt suficiente în demonstrarea îndoielii serioase în privința legalității actului contestat.

Cu toate acestea, prima instanță a reținut, sumar, ca împrejurări de fapt și de drept care au fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o, criticile de nelegalitate invocate de reclamantă în susținerea cererii de anulare a procesului-verbal contestat.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare) etc. .

În concret, curtea de apel a reținut, ca motive de nelegalitate, aspecte care, în esență, vizează fondul acțiunii în anulare, crearea sau nu a condițiilor artificiale pentru obținerea fondurilor europene, ceea ce antamează fondul cauzei, critica recurentei-pârâte vizând neîndeplinirea condiției existenței unui caz bine justificat fiind întemeiată.

Mai reține Înalta Curte, că în Dosar nr. x/2015 al Curții de Apel București, având ca obiect anularea Deciziei nr. 3222 din 29 ianuarie 2015 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor nr. x din 02 decembrie 2015 - decizie care a stat la baza emiterii Procesului-verbal de constatare nr. x din 17 februarie 2015 -, prin sentința nr. 2040 din 13 iulie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a a respins, ca neîntemeiată, acțiunea de anulare a Deciziei nr. 3222 din 29 ianuarie 2015 emise de AFIR și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor nr. x din 02 decembrie 2014.

Pronunțarea acestei hotărâri judecătorești are aptitudinea de a întări prezumția de legalitate a procesului-verbal ce face obiectul prezentului dosar.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu efcetiv, care nu ar putea fi înlăturat decât prin suspendarea executării actului administrativ considerat vătămător.

În cauză, este necontestat că prin retragerea sprijinului nerambursabil, veniturile reclamantei ar suferi o diminuare și ar putea întâmpina anumite dificultăți financiare dar, atâta vreme cât această situație are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe este casabilă din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., republicat, invocat de recurentă în susținerea căii de atac exercitate, motiv pentru care va admite recursul și, în rejudecare, va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

3.3. Soluția instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat va admite recursul, va casa încheierea atacată și va respinge cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva încheierii din 13 iulie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea recurată și, rejudecând, respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2017.