Decizia nr. 3870/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 11 august 2015, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat: a) suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 08 aprilie 2015, emis de către pârâtă, până la pronunțarea în mod definitiv a instanțelor judecătorești asupra acțiunii în anularea aceluiași act administrativ; b) anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 08 aprilie 2015; c) anularea deciziei nr. 20113 din 04 iunie 2015 de soluționare a contestației formulate de către reclamantă împotriva procesului-verbal sus precizat; d) constatarea nulității absolute și înlăturarea din contractul de finanțare din 06 octombrie 2009 a prevederilor contractuale din art. 2 pct. 2(8) din contract, art. (3) pct. 3(1) primul și cel de-al treilea (ultimul) paragraf din Anexa I la contract, art. 11 pct. 11(3) paragraful final din Anexa 1, art. 13 pct. 13 alin. (2) din Anexa I și art. 16 pct. 16(3) primul paragraf din Anexa I, cu constatarea, pe cale de consecință, a încetării, prin ajungerea la termen, în data de 06.10.2014, a Contractului de finanțare. Prin cerere adițională, reclamanta a solicitat anularea notificării AFIR nr. 21946 din 25 iunie 2016 privind încetarea contractului de finanțare.

Soluția instanței de fond Prin încheierea de ședință din data de 29 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 08 aprilie 2015. Prin sentința civilă nr. 2359 din data de 5 iulie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 08 aprilie 2015, decizia nr. 20113 din 04 iunie 2015 de soluționare a contestației și notificarea beneficiarului nr. 21946 din 25 iunie 2015, emise de AFIR și a respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză 3.1. Împotriva sentinței civile nr. 2359 din 5 iulie 2016 a formulat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a actelor administrative emise de AFIR. Recurenta-pârâtă susține că instanța de fond, în mod eronat și cu încălcarea prevederilor art. 47-51 din O.U.G. nr. 66/2011, a apreciat că susținerile reclamantei formulate prin notele scrise depuse la termenul din data de 29.03.2016 pot fi analizate, deși nu au făcut obiectul contestației administrative. Având în vedere că, în cadrul acțiunii în contencios administrativ, se analizează doar decizia dată în soluționarea contestației, este inadmisibilă invocarea unor motive de nelegalitate noi, care nu au fost formulate în cadrul contestației administrative. Un alt motiv de recurs îl constituie critica potrivit căreia soluția primei instanțe încălcă prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011 coroborate cu prevederile art. 30 alin. (2) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011. Astfel, instanța de fond a reținut că, în ipoteza în care neregula depinde de existența unei fapte penale, respectiv a unei fraude, sunt aplicabile prevederile art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011. Însă, având în vedere situația de fapt și prevederile contractuale aplicabile, în speță s-a constatat o neregulă, a cărei existență este independentă de existența fraudei. Stabilirea creanței bugetare prin procesul-verbal de constatare nu depindea de existența sau inexistența unei fapte penale, recurenta-pârâtă constatând o neregulă determinată de depunerea, în cadrul cererii de plată, a unei adeverințe nerecunoscute de pretinsul emitent, B., neregulă care reprezintă o încălcare a prevederilor legale și contractuale și atrage aplicabilitatea art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011, în raport și de art. 30 alin. (2) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011. Dacă în timpul perioadei de valabilitate a contractului de finanțare se constată încălcarea vreunei clauze contractuale, a vreunei declarații a beneficiarului sau a unui criteriu de eligibilitate, asumate la depunerea cererii de finanțare, aceasta reprezintă neregulă. În cauză s-a constatat că reclamanta a produs în mod intenționat neregula, atașând la dosarul de plată adresa din 12 februarie 2013, conform căreia investiția realizată nu necesită autorizare din punct de vedere al protecției mediului, funcționarea unității urmând a avea loc pe baza declarației pe propria răspundere și a certificatului constatator obținut de la C., cu privire la obligația cunoașterii și respectării legislației de protecție a mediului, în vigoare. APM Brașov a arătat că nu a emis adresa nr. x/2013, situație în care este imposibil de admis că beneficiarul ar fi exonerat de răspundere în cadrul contractului de finanțare. Prin urmare, cele reținute de instanța de fond, care converg către concluzia că AFIR nu a dovedit producerea unei nereguli sunt contrare realității și unei corecte aplicări a normelor de drept material. Interpretarea reclamantei, însușită de instanța de fond, cu privire la aplicarea art. 45 alin. (4) și art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011, este greșită. Potrivit art. 11 (3) din anexa I la contractul de finanțare, autoritatea contractantă poate suspenda sau înceta valabilitatea contractului, dacă se constată o neregulă cu privire la executarea acestuia. 3.2. Împotriva încheierii de ședință din data de 29 martie 2016 a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea încheierii atacate și, rejudecând cererea de suspendare, să se dispună admiterea acesteia, respectiv suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 08 aprilie 2015 emis de AFIR, până la pronunțarea unei decizii definitive în privința anulării acestuia. Recurenta-reclamantă susține, în esență, că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond apreciind neîntemeiat că nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente. Cât privește paguba iminentă, recurenta-reclamantă a arătat că, împotriva sa, a fost deschisă procedura de executare fiscală, în cadrul căreia i-au fost poprite conturile și s-a înființat sechestrul executoriu asupra unicului imobil deținut în proprietate, respectiv pensiunea turistică realizată în cadrul proiectului. Totodată, este iminentă blocarea activității sale, prin imposibilitatea generării de venituri, a plății salariilor și a restituirii împrumutului acordat de D. În contextul pronunțării hotărârii pe fondul cauzei (sentința civilă nr. 2359/2016 a Curții de Apel București), în privința actului administrativ a cărui suspendare se solicită există o circumstanță serioasă care îi pune la îndoială legalitatea, fiind îndeplinită și condiția cazului bine justificat, astfel cum s-a arătat și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Apărările formulate în cauză Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Excepția inadmisibilității motivului de anulare al actelor administrative, invocată pe baza prevederilor art. 46 alin. (1) și art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, a fost în mod corect înlăturată de prima instanță, care a procedat la analizarea normelor de ordine publică care puneau AFIR într-o "imposibilitate absolută de emitere a procesului-verbal, la momentul la care acesta a fost emis". Coroborând prevederile art. 2, art. 8, art. 21 alin. (23), art. 23 și art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, rezultă că stabilirea existenței fraudei este atributul exclusiv al instanței de judecată în materie penală, iar până la momentul pronunțării unei astfel de hotărâri definitive, AFIR nu este îndrituită să suspende sau să considere rezolvit contractul de finanțare. Nu pot exista în cadrul aceleiași presupuse situații factuale, prin prisma procedurilor de urmat, atât o neregulă cât și o fraudă. Art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011 se completează cu art. 45 alin. (4) din același act normativ. Acest cadru normativ nu îi conferă AFIR dreptul să stabilească că un document este fals, că s-a săvârșit o infracțiune și că beneficiarul se face vinovat de acest lucru. Recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 08 martie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere cu privire la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursurilor. Prin încheierea din data de 04 octombrie 2017, constatând că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lor pe fond. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele: 1. Argumente de fapt și de drept relevante în analiza recursului declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Primul motiv de recurs se referă la încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 47-51 din O.U.G. nr. 66/2011, când a apreciat că susținerile reclamantei formulate prin notele scrise depuse la termenul din data de 29.03.2016 pot fi analizate pe fondul lor. Prin notele scrise menționate, reclamanta a susținut un motiv nou de nelegalitate privitor la procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 8 aprilie 2015, conform căruia AFIR nu ar fi făcut aplicarea prevederilor art. 45 alin. (4) și art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul de a fi constatat intervenită suspendarea de drept a emiterii titlului de creanță până la obținerea deciziei definitive a instanței privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate, cu aplicarea măsurilor asigurătorii prevăzute de art. 40 alin. (1). Față de acest nou motiv de nelegalitate, AFIR s-a apărat, susținând inadmisibilitatea invocării lui, în raport de dispozițiile art. 47-51 din O.U.G. nr. 66/2011, având în vedere că este supusă cenzurii instanței decizia dată în soluționarea contestației administrative și că respectiva contestație administrativă nu a susținut un astfel de motiv de nelegalitate al procesului-verbal de nereguli. Instanța de fond a înlăturat apărările AFIR, considerând că noul motiv de nelegalitate invocat "pune în discuție o imposibilitate absolută de emitere a procesului-verbal, la momentul la care acesta a fost emis", respectiv că incidența art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 666/2011 poate fi analizată întrucât textul normativ menționat reprezintă un impediment absolut în emiterea procesului-verbal de nereguli. Criticile recurentei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sunt fondate. În raport de prevederile 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, împotriva procesului-verbal de nereguli se formulează contestație administrativă, iar potrivit art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, în contencios administrativ, se atacă decizia pronunțată în soluționarea contestației. Dispozițiile legale citate stabilesc astfel, pe de o parte, obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, iar pe de altă parte, limitele controlului în contencios administrativ, care se circumscriu motivelor de nelegalitate ale procesului-verbal de nereguli invocate în contestația administrativă. Instanța de fond a reținut în mod greșit că problema litigioasă a aplicării prevederilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 ar avea caracterul unui motiv de ordine publică, care ar fi putut fi invocat oricând în cursul procedurii judiciare. Motivul de nelegalitate nou invocat se referă la regulile de procedură administrativă, neavând caracter de ordine publică. Pe cale de consecință, ar fi trebuit primită apărarea AFIR, în sensul inadmisibilității noului motiv de anulare al actelor administrative, care nu a fost invocat prin contestația administrativă. De altfel, nu a fost invocat nici prin cererea de chemare în judecată, ci pe calea unor note scrise depuse cu depășirea termenului prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ., în care reclamantul poate modifica sau adăuga la cauza juridică a cererii sale. În altă ordine de idei, chiar și în ipoteza în care acest motiv de nelegalitate ar fi fost invocat atât în contestația administrativă, cât și prin cererea introductivă, interpretarea instanței de fond a normelor cuprinse în art. 23 și 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 este greșită. Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 8 aprilie 2015 s-a constatat depunerea de către reclamanta- beneficiară a finanțării nerambursabile a unui document fals, care a însoțit cererea de plată a tranșei 5 a finanțării, respectiv a adresei nr. x din 12 februarie 2013, care s-a dovedit a nu fi fost emisă de către Agenția pentru Protecția Mediului Brașov și care certifica că investiția realizată și finanțată din fonduri nerambursabile nu necesită autorizare din punct de vedere al protecției mediului. Drept urmare, autoritatea contractantă a dispus încetarea valabilității contractului de finanțare și restituirea sumelor primite cu titlu de finanțare nerambursabilă, reținând neregula depunerii unui document neadevărat, în vederea obținerii finanțării nerambursabile, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) și art. 11 alin. (3) din clauzele contractului de finanțare cuprinse în anexa I la contract. Cât privește încălcarea, prin emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, a prevederilor art. 45 alin. (4) și respectiv a prevederilor art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, este de reținut că, potrivit art. 8 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 66/2011, (1) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația să sesizeze de îndată DLAF și organele de urmărire penală în cazul constatării unor indicii de fraudă sau de tentativă de fraudă. (2) În cazul în care, ca urmare a sesizării menționate la alin. (1), organul de urmărire penală transmite cazul spre soluționare instanțelor de judecată, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene are obligația luării următoarelor măsuri până la pronunțarea deciziei definitive a instanței privind caracterul penal sau nepenal al faptei încriminate: a) pentru beneficiarii privați suspendă aplicarea prevederilor contractului/deciziei/ordinului/acordului de finanțare și în mod subsecvent suspendă plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de beneficiar; b) pentru beneficiarii publici suspendă plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de beneficiar aferente contractului economic pentru care a fost formulată sesizarea. Potrivit art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, În cazul în care existența creanței bugetare depinde de existența unei fapte penale, respectiv a unei fraude, și a fost sesizat/sesizată DLAF/Agenția Națională de Integritate - ANI, autoritățile competente prevăzute la art. 20 suspendă de drept emiterea titlului de creanță până la obținerea deciziei definitive a instanței privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate și dispun aplicarea măsurilor asiguratorii prevăzute la art. 40 alin. (1), cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2). Conform dispozițiilor art. 23 din același act normativ, În cazul constatării unor nereguli care prezintă indicii privind posibile fraude, structurile de control prevăzute la art. 20 au obligația să sesizeze de îndată DLAF și să continue activitatea de verificare și întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, precum și de recuperare a creanțelor bugetare conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, independent de desfășurarea cercetării penale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2). În baza acestor ultime dispoziții, raportat la datele factuale ale cauzei, autoritatea pârâtă avea dreptul și obligația să emită procesul-verbal de constatare a neregulilor. Ipoteza avută în vedere de art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011 este parțial diferită de cea avută în vedere de art. 45 alin. (4) și, respectiv, de art. 8 alin. (2) din același act normativ. Astfel, art. 23 se referă la constatarea unor nereguli care prezintă indicii privind posibilele fraude, sintagmă cu un cuprins mai larg decât cea utilizată de art. 45 alin. (4) și, respectiv, art. 8 alin. (2), care se referă la strict la existența unei fraude/tentativă de fraudă, respectiv a unor indicii de fraudă sau de tentativă de fraudă. Frauda este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011, ca fiind infracțiunea săvârșită în legătură cu obținerea ori utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, încriminată de C. pen. ori de alte legi speciale. Prin urmare, se încadrează în noțiunea mai largă de neregulă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, fiind abatere de la legalitate, însă este un tip de neregulă avută în vedere în mod special de O.U.G. nr. 66/2011. Numai în ipoteza în care neregula constă explicit și exclusiv într-o fraudă sau tentativă de fraudă, pentru care există obligația sesizării DLAF, rezultă că trebuie dată eficiență prevederilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul suspendării de drept a emiterii titlului de creanță până la obținerea deciziei definitive a instanței privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate, întrucât nu se poate concepe stabilirea existenței fraudei sau a tentativei de fraudă de către autoritatea administrativă îndrituită cu gestiunea fondurilor de finanțare, câtă vreme frauda este întotdeauna o infracțiune, a cărei constatare este atributul exclusiv al instanței de judecată în materie penală. Având în vedere că folosirea de către beneficiara finanțării, în scopul plății finanțării, a documentului care s-a dovedit a nu fi emis de către Agenția pentru Protecția Mediului Brașov reprezintă o încălcare a prevederilor contractuale, fapta intră în noțiunea de neregulă definită de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, fiind o abatere de la conformitate, în raport de prevederile contractului de finanțare. Procesul-verbal de constatare a neregulilor s-a referit la existența unei nereguli raportat la prevederile art. 1 alin. (4) și 11 alin. (3) din anexa I la contractul de finanțare. Potrivit acestor clauze contractuale, beneficiara finanțării avea obligația să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniu. În situația în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanții săi, nu corespund realității sau documentele/autorizațiile/avizele depuse în vederea obținerii finanțării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/(…)/nu corespund realității, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanței judecătorești. În acest cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă, împreună cu dobânzi și penalități, conform dispozițiilor legale aplicabile și a celor contractuale. În concluzie, autoritatea pârâtă a acționat, prin emiterea procesului-verbal constatator al neregulii, în conformitate cu prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011. Celelalte motive de nelegalitate ale procesului-verbal de constatare a neregulilor și ale deciziei de soluționare a contestației sunt, de asemenea, neîntemeiate. Astfel, printr-o primă critică, reclamanta a invocat că, la momentul desfășurării controlului, raporturile sale cu AFIR încetaseră și că, în raport de dispozițiile art. 72 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale nu ar fi putut să mai procedeze la controlul soldat cu retragerea finanțării. Așa cum a reținut și prima instanță, dispozițiile menționate nu reglementează perioada de valabilitate a contractelor de finanțare. Contractul de finanțare a fost încheiat la 6.10.2009, iar potrivit art. 2 alin. (8) din contract, așa cum a fost modificat prin actul adițional nr. 3 din 19 octombrie 2011, durata de valabilitate a contractului de finanțare a fost de 5 ani, începând cu data semnării contractului, la care s-a adaugat durata de monitorizare de minim 2 ani, care se calculează de la data ultimei plăți făcute de autoritatea contractantă. Ultima plată ar fi trebuit să fie tranșa a cincea a finanțării. Și în raport de tranșa a patra a finanțării, admisă la plată conform notificării din 4.06.2012, rezultă că autoritatea contractantă a întreprins controlul soldat cu încheierea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței nr. x din 8 aprilie 2015 în termenul de monitorizare a contractului de finanțare. Potrivit art. 8 (1) din anexa I la contract, așa cum a fost modificat prin actul adițional nr. 2, beneficiarul și-a asumat obligația, pe durata de valabilitate a contractului, a furnizării către autoritatea contractantă a tuturor informațiilor necesare monitorizării și evaluării proiectului, activități care implică verificarea respectării obligațiilor statuate prin contract, de către beneficiarul finanțării. De asemenea, potrivit art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană, prin emiterea declarației finale de închidere. Rezultă, raportat la aceste prevederi contractuale și legale, că autoritatea pârâtă a exercitat controlul și a stabilit creanța bugetară în perioada de valabilitate a contractului și în interiorul termenul legal de prescripție. Cât privește motivul de nelegalitate al actelor administrative invocat de reclamantă referitor la încălcarea principiului proporționalității de către autoritatea pârâtă, prin luarea măsurii rezoluțiunii contractului și a obligării reclamantei la restituirea integrală a finanțării, Înalta Curte constată că și acest motiv al cererii introductive este nefondat. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) și art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit. În ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, trebuie să se țină seama de natura, gravitatea și impactul financiar al neregulii asupra proiectului finanțat. În speță, autoritatea contractantă a acționat în sensul încetării contractului de finanțare privind implementarea proiectului "Realizare pensiune turistică E.", încetare notificată beneficiarului sub nr. x din 25 iunie 2015 și retragerii integrale a finanțării, conform procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 8 aprilie 2015, în baza prevederilor art. 11 alin. (3) din anexa I la contractul de finanțare. Temeiul contractual menționat dă dreptul autorității contractante să ia măsurile menționate. Raportat la neregula constatată, care presupune acțiunea cu intenție a reprezentanților beneficiarei finanțării, în scopul vicierii procedurii de plată a finanțării, constând în simularea respectării regulii care impunea prezentarea autorizației de mediu pentru funcționarea pensiunii, Înalta Curte constată că dreptul de apreciere a autorității contractante a fost exercitat în limite rezonabile, raportat la gravitatea neregulii. Prezentarea unui document nereal în scopul plății finanțării implică o intenție de eludare a obligațiilor contractuale asumate și afectează proiectul, în întregul său. Pentru toate aceste motive, se impune admiterea recursului declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, casarea în parte a sentinței atacate (respectiv, în măsura admiterii în parte a cererii și anulării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 08 aprilie 2015, a deciziei nr. 20113 din 04 iunie 2015 și a notificării nr. x din 25 iunie 2015) și, în urma rejudecării, respingerea acestor capete de cerere, ca neîntemeiate. 2. Argumente de fapt și de drept relevante în analiza recursului declarat de reclamanta A. S.R.L Recursul declarat de reclamantă, referindu-se la încheierea din 29 martie 2016 prin care cererea de suspendare a executării procesului-verbal de nereguli a fost respinsă, urmează a fi respins, dat fiind, în principal, că, prin prezenta decizie pronunțată asupra acțiunii în anularea procesului-verbal de nereguli, litigiul este tranșat în mod definitiv pe fond. În subsidiar, analiza instanței de fond asupra îndeplinirii condițiilor cerute de art. 14 raportat la art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ a fost corectă, fiind confirmată de soluția definitivă asupra acțiunii în anulare, întemeiată pe considerentele anterior enunțate. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței civile nr. 2359 din 5 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, va casa în parte sentința atacată și, rejudecând, va respinge capetele de cerere privind anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 08 aprilie 2015, a deciziei nr. 20113 din 04 iunie 2015 și a notificării nr. x din 25 iunie 2015, ca neîntemeiate, menținând celelalte dispoziții ale sentinței, nerecurate. De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din data de 29 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.