ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 890/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, la data de 11 august 2015, reclamanta SC "A." SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat:

1.suspendarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 23 aprilie 2015 emis de pârâtă, până la momentul pronunțării hotărârii în ceea ce privește fondul cauzei,

2.anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 23 aprilie 2015, ca nelegal și netemeinic,

3.anularea Deciziei nr. 22202 din 19 iunie 2015 de soluționare a contestației formulate de reclamantă împotriva Procesului-verbal anterior nominalizat, ca nelegală și netemeinică,

4.constatarea nulității absolute și înlăturarea din Contractul de finanțare nr. x din 4 mai 2010, a următoarelor prevederi contractuale:

- Art. 2 pct. 2 (8) din contract, iar din Anexa I:

- Art. (3) pct. 3 (1) primul și cel de-al treilea (ultimul) paragraf,

- Art. 11 pct. 11 (3) paragraful final,

- Art. 13 pct. 13 (2),

- Art. 16 pct. 16 (3) primul paragraf, cu constatarea, pe cale de consecință, a încetării, prin ajungerea la termen, în data de 4 mai 2015, a Contractului de finanțare mai sus precizat.

Prin Sentința nr. 2490 din 6 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta SC "A." SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A. SRL, care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

* Prima instanță a preluat într-o manieră mecanică susținerile sterile, abstracte, eronate și nelegale ale intimatei, fără să țină seama de cele nouă motive de nelegalitate ale actelor administrative contestate.

* Judecătorul fondului nu a sancționat încălcarea principiului neretroactivității legii: Decizia nr. 66/2015 a Curții Constituționale obliga autoritatea emitentă să întemeieze în drept Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 23 aprilie 2015 pe dispozițiile O.G. nr. 79/2003, iar nu pe cele ale O.U.G. nr. 66/2011.

* În condițiile în care definiția legală (decurgând din art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003) și definiția contractuală (decurgând din art. 16 pct. 16 din Anexa 1 la Contractul de finanțare) a "neregulii" impuneau raportarea strictă la prejudiciul creat, în mod nelegal atât intimata cât și prima instanță au făcut referire la prejudiciul potențial.

* Intimata nu și-a îndeplinit obligațiile impuse de prevederile art. 4, art. 5 și art. 37 din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv cele de monitorizare (trimestrială) pentru realizarea efectivă a unui control preventiv, de identificare, de gestionare a riscurilor și pentru informarea beneficiarilor cu privire la riscul producerii de nereguli.

* Intimata nu a solicitat niciodată societății să remedieze aspectele pe care le considera neconforme cu derularea Proiectului. Cu toate acestea, intimata a stabilit faptul că nu conduita sa a creat recurentei imposibilitatea de a considera că actualii așa-ziși indicatori de nereguli nu sunt conformi cu Proiectul finanțat.

* AFIR a considerat că Proiectul nu poate fi realizat făcând abstracție de situația de fapt reținută cu prilejul controlului efectuat la locul realizării investiției (anterior celui documentar, prin care s-a constatat îndeplinirea obligațiilor asumate de societate prin cererea de finanțare), dar și de limitele prevăzute la art. 26 O.U.G. nr. 66/2011, la art. 3 pct. 3 (1) și art. 13 pct. 13 (2) din Anexa 1 la Contractul de finanțare.

* AFIR a emis un act administrativ nemotivat, deoarece nu a indicat în concret care este prejudiciul produs sau care s-ar fi putut produce.

* Intimata a încălcat principiul proporționalității sancțiunii, întrucât a dispus retragerea întregii finanțări primite pentru realizarea Proiectului.

* Prin interpretarea greșită a prevederilor art. 9 lit. f) raportate la cele ale art. 1 alin. (1) din O.M.A.D.R. nr. 567/2008, intimata a stabilit că recurenta împreună cu societatea B. SRL a depășit plafonul fixat în cadrul "schemei de minimis", dar și că cele două sunt întreprinderi legate.

* Prima instanță nu a ținut seama de considerentele expuse în Sentința civilă nr. 2490 din 6 octombrie 2015 în care s-a statuat că întreprinderile analizate nu sunt legate.

* Judecătorul fondului cauzei a interpretat mecanic, birocratic și, prin urmare, greșit finalitatea Măsurii 312, precum și situația de fapt, raportate la specificul Proiectului și la Hotărârea CJUE din Cauza nr. C-434/12. În concret, instanța nu a ținut seama de faptul că, în speța de față:

- concurența nu a fost afectată de aprobarea sau derularea Proiectului recurentei;

- specificul anumitor raporturi de muncă nu afectează îndeplinirea obiectivului creării și menținerii celor 8 locuri de muncă în mediul rural;

- prin raportul contractual cu societatea B. SRL, recurentei i s-a oferit posibilitatea de a presta servicii care să deservească suprafețe foarte întinse de teren agricol și, prin urmare, de a efectua lucrări "nefracționate", ceea ce a contribuit la deținerea unui randament sporit față de situația în care, de pildă, ar fi efectuat lucrări pentru persoane fizice și/sau juridice, proprietar sau detentor ai unor suprafețe mai mici, cum ar fi cei 126 de arendatori ai cocontractantului recurentei.

Recurenta precizează faptul că a achiziționat utilajele prin procedurile prevăzute de lege, fără a acorda vreunei entități un avantaj nejustificat, a păstrat dreptul de proprietate asupra acestuia în patrimoniul său, a prestat servicii ce au profitat întregii comunități de la locul de implementare a Proiectului, a creat și a menținut 8 locuri de muncă în spațiul rural, a contribuit la diversificarea serviciilor oferite comunității și a generat bugetului local venituri adiționale. În atare condiții, nu se poate susține faptul că finalitatea schemei de ajutor nu poate fi atinsă când, de fapt, aceasta a fost îndeplinită.

În consecință, speța de față, nu se poate vorbi despre existența unei neregularități, deoarece nu există o abatere și niciun prejudiciu concret.

4.1. Intimata AFIR a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru motivele prezentate la dosar.

4.2. Recurenta a formulat note scrise .

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în notele scrise ale intimatei, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat.

Recurenta-reclamantă SC"A." SRL a supus controlului instanței specializate, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011:

- Decizia nr. 22202 din 19 iunie 2015 prin care intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a respins contestația administrativă formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 23 aprilie 2015, privind Proiectul "Înființare micro- întreprindere prin achiziție de utilaje SC"A." SRL", ce face obiectul Contractului de finanțare nr. x din 4 mai 2010;

- Procesul-verbal anterior nominalizat, prin care s-a stabilit în sarcina recurentei o creanță bugetară în valoarea de 832.692,14 RON, reprezentând ajutorul financiar acordat din fonduri europene și de la bugetul de stat.

În cuprinsul Procesului-verbal analizat s-a reținut de către emitent faptul că au fost create în mod artificial condiții pentru accesarea fondurilor europene, între societatea SC "A." SRL și societățile "C." SRL și "B." SRL, existând legături care conduc la concluzia că societatea recurentă a fost creată cu scopul eludării prevederilor procedurale care limitau accesul la Măsura 312. Organul de control a apreciat că este vorba despre întreprinderi legate date fiind legăturile existente între societățile verificate. De asemenea, s-a reținut că nu a fost atins obiectivul Măsurii 312, întrucât nu s-au creat cele 8 locuri de muncă preconizate prin cererea de finanțare, salariații recurentei având contract cu fracțiune de normă la aceasta și prestând muncă și pentru celelalte două societăți. Totodată, s-a arătat faptul că fost îngreunată îndeplinirea obiectivelor măsurii prin prisma principiului concurenței de piață.

Așa cum rezultă din conținutul Procesului-verbal, intimata s-a raportat, printre altele, la dispozițiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, astfel cum acesta a fost interpretat de CJUE în Cauza C-434-12 Slancheva Sila, precum și în Nota directoare pentru auditori nr. 22 a Comisiei Europene din 10 octombrie 2013.

Analizând existența unor elemente obiective și a unor elemente subiective, intimata a identificat existența unor conexiuni între societățile beneficiare ale celor trei proiecte analizate, respectiv a unor indicatori fizici, funcționali-legal și de afacere/contabili/financiari, care dovedesc scopul nedeclarat al fragmentării unei investiții mai mari în mai multe investiții mai mici, în vederea depășirii plafonului măsurii.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei, confirmând legalitatea actelor administrative contestate în cauză.

Răspunzând punctual la criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte reține următoarele:

5.1. Critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii, în raport de dezlegarea dată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 66/2015 este nefondată.

Pornind de la prioritatea dreptului european, consacrată la nivel constituțional prin dispozițiile art. 148 alin. (2), Înalta Curte va avea în vedere statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene asupra acestei chestiuni ca argument în combaterea ideii în sensul că ar fi incidentă definiția neregulii, cuprinsă în art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, care ar fi mai favorabilă din perspectiva modului în care impune condiția prejudiciului.

Astfel, instanța europeană a reținut că "prin intermediul celei de a patra întrebări în cauza C-260/14, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă, în împrejurările din cauza principală, principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice.

În această privință, dintr-o jurisprudență constantă reiese că atunci când statele membre adoptă măsuri prin care pun în aplicare dreptul Uniunii, ele au obligația de a respecta principiile generale ale acestui drept, printre care figurează, în special, principiile securității juridice și protecției încrederii legitime (a se vedea, în special, Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C-89/14, EU:C:2015:537, punctele 35 și 36, precum și jurisprudența citată).

Pe de altă parte, trebuie amintit că, potrivit aceleiași jurisprudențe, deși principiul securității juridice se opune aplicării retroactive a unui regulament, cu alte cuvinte, unei situații anterioare intrării sale în vigoare indiferent de efectele favorabile sau nefavorabile pe care le-ar putea avea o astfel de aplicare asupra persoanei interesate, același principiu impune ca orice situație de fapt să fie în mod normal apreciată, în lipsa unei dispoziții exprese contrare, în lumina normelor de drept în vigoare la data producerii sale. Cu toate acestea, deși legea nouă își produce efectele numai pentru viitor, aceasta se aplică, în lipsa unei derogări, și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi (a se vedea în special Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C-89/14, EU:C:2015:537, punctul 37 și jurisprudența citată).

Astfel cum reiese din aceeași jurisprudență, nici domeniul de aplicare al principiului încrederii legitime nu poate fi extins într-atât încât să împiedice, la modul general, o nouă reglementare să se aplice efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare".

În acest context, cu privire la cea de a patra întrebare (care a fost redată mai sus), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a răspuns:

«Principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale».

Prin urmare, în urma interpretării realizate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, contrar celor menționate de Curtea Constituțională a României (Decizia nr. 66/2015), calificarea neregulii se poate face în baza O.U.G. nr. 66/2011, reținându-se faptul că definiția dată neregulii prin această ordonanță este în concordanță cu art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene și art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006.

De asemenea, și stabilirea corecțiilor financiare ar putea fi făcută în baza O.U.G. nr. 66/2011 "cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare".

În speță, "situația" apărută sub imperiul legii vechi este dată de împrejurarea că recurentul a încălcat dispozițiile legale incidente în materia achizițiilor publice, forma actelor normative în vigoare la momentul derulării procedurilor respective, precum și prevederile contractului de finanțare.

Pentru a fi în prezența unei nereguli, trebuie să existe o abatere, care constă în acțiunea/inacțiunea beneficiarului prin care s-au încălcat prevederile legale naționale și/sau europene, precum și prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii Europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită.

5.2. Critica referitoare la lipsa prejudiciului rea, este nefondată.

Prin neregulile săvârșite s-au adus astfel prejudicii atât bugetului Uniunii Europene cât și bugetului de stat, prin încasarea de către beneficiar a unor sume plătite necuvenit.

Dispozițiile art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, stipulează că termenul de "prejudiciu" are semnificația dată de reglementările incidente și de ghidurile lor de aplicare, emise de Uniunea Europeană/donatorul public internațional.

Conform art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului U.E, "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Referitor la "existența sau potențialitatea unui efect prejudiciabil al încălcării/abaterii pentru bugetul general al Uniunii Europene ...", art. 1 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului U.E. din 18 decembrie 1995 - privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene prevede:

"(1) În scopul protejării intereselor financiare ale Comunităților Europene, se adoptă prin prezenta o reglementare generală privind controalele uniforme, măsurile și sancțiunile administrative privind abaterile de la dreptul comunitar.

(2) Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate".

Așadar, în acord cu legislația europeană, existența abaterii/neregulii/cheltuielii nejustificate presupune, implicit, potențialitatea prejudicierii bugetului U.E.

5.3. Critica referitoare la nemotivarea Procesului-verbal contestat, deoarece emitentul acestuia nu a indicat în concret care este prejudiciul produs sau care s-ar fi putut produce, este nefondată, în raport de argumentele prezentate la punctul anterior, dar și de faptul că obligația de recuperare a fondurilor acordate în cadrul Măsurii analizate intervine automat, la constatarea neregulilor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

5.4. Critica recurentei potrivit căreia sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului CE nr. 1698/2005 al Consiliului și a Hotărârii CJUE din data de 12 septembrie 2013 pronunțată în cauza C-434/12 este nefondată.

Art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (UE) nr. 65/2011 privind Normele de aplicare a Regulamentului CE 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și ecocondiționalității în ceea ce privește măsurile de sprijin pentru Dezvoltare Rurală prevede că:

"Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."

Prin Hotărârea din 12 septembrie 2013 pronunțată în cauza C - 434/12 Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia, CJUE a statuat că:

"1) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că, condițiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv.

Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competența instanței de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

Potrivit celui de al doilea element, este de competența instanței de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, instanța de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane.

2) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fi fost luate în considerare."

În mod indubitabil, așa cum a argumentat și judecătorul fondului, în speța de față sunt întrunite cele două elemente la care face referire instanța europeană în hotărârea mai sus arătată.

Instanța de control judiciar reține că, în temeiul pct. 2 din Anexa la Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Sprijinirea activităților economice în vederea diversificării economiei rurale și a creșterii calității vieții în spațiul rural", Schema de ajutor de minimis urmărește realizarea unui obiectiv general - care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale (conform fișei tehnice a Măsurii 312) -, a unor obiective specifice, respectiv crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural; creșterea valorii adăugate în activități non-agricole; crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către microîntreprinderi, precum și a unor obiective operaționale, respectiv crearea de microîntreprinderi, precum și dezvoltarea celor existente în sectorul non-agricol, în spațiul rural; reducerea gradului de dependență față de agricultură.

Art. 52 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 - în baza căruia a fost solicitat ajutorul financiar nerambursabil pentru proiectul recurentei - are ca obiectiv susținerea măsurilor de diversificare a economiei rurale și cuprinde ajutoarele pentru înființarea și dezvoltarea microîntreprinderilor, în scopul promovării spiritului antreprenorial și consolidării mediului economic.

În acord cu cele precizate de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că recurenta a primit 20 de puncte pentru asumarea obligației de creare a 8 locuri de muncă, însă această obligație nu a fost respectată. Astfel, conform adresei eliberate de ITM Timiș nr. 26661/CCCMMR din 17 decembrie 2014, din cei 8 salariați ai recurentei, 6 sunt angajați și la C. SRL, cu fracțiune de normă, iar 2 sunt angajați cu normă întreagă la B. SRL. Așadar, în perioada de valabilitate a contractului de finanțare, beneficiarul nu a respectat structura personalului și nu a creat 8 noi locuri de muncă, cerință asumată prin cererea de finanțare (a se vedea dosar fond); în plus, beneficiarul a angajat persoane care au domiciliul în mediul urban, fiind încălcate prevederile din Fișa tehnică a Măsurii 312.

Este de observat faptul că ambele societăți C. SRL și A. SRL au fost punctate cu câte 20 de puncte cu scopul de a crea fiecare 8 noi locuri de muncă în spațiul rural, însă acestea au angajat aceleași persoane, angajații lucrând cu fracțiune de normă în ambele societăți, nefiind create cele 16 noi locuri de muncă în spațiul rural. Prin urmare, este corectă concluzia primei instanțe în sensul că a fost eludat scopul Măsurii 312, întrucât nu s-a procedat la crearea de noi locuri de muncă, ci doar la o preluare de personal de la o societate la alta.

În mod indiscutabil, obiectivul general al Măsurii 312, anterior arătat, nu este îndeplinit în cauza de față, întrucât entitățile juridice aflate în discuție operează în cadrul unui grup economic mai mare și s-au constatat elemente comune între cele două societăți beneficiare de finanțare FEADR.

Nici obiectivul specific al Măsurii 312, anterior arătat, nu este îndeplinit în condițiile în care, din analiza contractelor de prestări servicii ale celor doi beneficiari, rezultă că aceștia își prestează servicii reciproc sau către societăți comerciale în care au calitatea de asociat.

Așadar, după cum a evidențiat și judecătorul fondului, există elementele comune între solicitanți (aceștia fiind rude între ele) care conduc la concluzia că există premisele creării de condiții artificiale pentru a beneficia de plăți prin depășirea plafonului maxim alocat pentru realizarea celor două proiecte în același timp.

Altfel spus, cei doi solicitanți au procedat la fracționarea artificială a unui proiect de investiții, încercând în această modalitate să depășească plafonul maxim de sprijin financiar.

În altă ordine de idei, existența elementului subiectiv presupune intenția beneficiarului de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condițiile necesare pentru dobândirea acestuia.

Înalta Curte apreciază că este judicioasă concluzia primei instanțe în sensul că, din probatoriul administrat în cauză, rezultă în mod indubitabil faptul că recurenta a fost înființată cu scopul vădit de depășire, în mod artificial, a impedimentelor pe care le avea societatea B. SRL în accesarea Măsurii 312 (nu era microîntreprindere nouă, nu avea sediul în mediul rural, asociatul unic nu mai avea vârsta sub 40 de ani, accesase anterior fonduri europene).

Pe aspectul analizat, prezintă relevanță cele statuate de CJUE în Hotărârea din 12 septembrie 2013:

"Astfel, fac parte dintre elementele de fapt care pot fi luate în considerare de instanța menționată pentru a stabili caracterul artificial al creării condițiilor necesare pentru a beneficia de o plată în temeiul FEADR legăturile de natură juridică, economică și/sau personală dintre persoanele implicate în operațiunea de investiții respectivă.

Existența acestui element subiectiv poate fi de asemenea stabilită prin dovedirea unei coluziuni care poate să ia forma unei coordonări deliberate, între diferiți investitori candidați la acordarea unui ajutor în temeiul unei scheme de ajutor din cadrul FEADR, în special atunci când proiectele de investiții sunt identice și când există o legătură geografică, economică, funcțională, juridică și/sau personală între aceste proiecte" (paragrafele 40, 41 din hotărâre).

De asemenea, în Nota Directoare pentru Auditori nr. 22 data de 10 octombrie 2013 emisă de Comisia Europeană - Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală s-a arătat că, pentru elementele subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal și real al cererii de finanțare; adică, elementele reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condițiilor create în vederea obținerii de finanțare FEADR sunt legăturile juridice, economice și/sau personale între persoanele implicate în investiția respectivă. Elementul subiectiv al legăturilor poate însemna și situația în care mai mulți investitori solicită sprijin prin FEADR, dar proiectele sunt identice și prezintă legături geografice, economice, funcționale, legale sau legături de ordin personal.

Înalta Curte reține că, în speța de față, se regăsesc indicatorii de fraudă nominalizați în Nota directoare, după cum urmează:

* indicatori externi, fizici

- locurile de implementare ale proiectelor sunt situate în aceeași localitate, respectiv localitatea Lenauheim, sat Grabaț, clădire sediu brigadă mecanică jud. Timiș, unde are punct de lucru și societatea B. SRL;

- contractele de comodat prin care au fost dobândite spațiile pe care au fost realizate cele două investiții au fost încheiate cu D. și societatea B. SRL, pentru spațiul din sat Grabaț, clădire sediu brigadă mecanică jud. Timiș.

* indicatori funcționali-legali

- există legături de rudenie atât între persoanele din conducerea SC A. SRL și SC C. SRL (frați), cât și între persoanele din conducerea celor două societăți și persoanele din conducerea societății către care au fost prestate servicii, respectiv SC B. SRL (fiu-tată);

- asociații unici și administratorii societăților anterior arătate au același domiciliu;

- asociatul unic de la SC A. SRL a fost administrator și la SC B. SRL și a fost desemnat reprezentant legal al investiției realizate pe Măsura 121 de către SC B. SRL;

- așa cum s-a arătat anterior, 6 din cei 8 salariați sunt angajați atât la societatea recurentă cât și la SC C. SRL, cu fracțiune de normă, iar 2 salariați sunt angajați cu normă întreagă la SC B. SRL;

- asociatul unic de la SC C. SRL a fost angajat muncitor necalificat la SC A. SRL, cu normă parțială de muncă 4 ore/zi, în perioada 27 octombrie 2010 - 2 septembrie 2014, iar asociatul unic de la SC A. SRL a fost angajat muncitor necalificat la SC C. SRL, în perioada 17 iulie 2012 - 2 septembrie 2014, cu timp parțial de 4 ore/zi;

- asociatul unic de la recurentă este angajat consilier/inginer agronom la SC B. SRL, începând cu data de 1 ianuarie 2008 - în prezent, cu normă întreaga de 8 ore/zi.

* indicatori de afaceri, financiar-contabil

- cei doi beneficiari, respectiv recurenta și SC C. SRL au clienți comuni, respectiv SC B. SRL (D. - tatăl celor doi beneficiari).

În raport de aspectele anterior prezentate, este corectă concluzia primei instanțe în sensul că nu există niciun element care să conducă la ideea că s-a intenționat crearea unei veritabile microîntreprinderi autonome care să deruleze o afacere proprie, așa cum s-a declarat prin cererea de finanțare. Într-adevăr, acțiunea concertată a societăților analizate, deținute de membrii aceleiași familii confirmă faptul că s-a urmărit dezvoltarea afacerii inițiale prin achiziționarea de noi utilaje necesare acesteia.

De asemenea, în mod justificat judecătorul fondului a reținut incidența dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 346/2004: prin prestarea de servicii către o societate comercială unde beneficiara are și calitatea de asociat, precum și prin existența aceluiași domeniu de activitate, cu coduri CAEN care sunt interdependente rezulta că cele două societăți sunt întreprinderi legate.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că recurenta a încălcat declarația pe propria răspundere din Contractul de finanțare (anexa 4.2) în care a arătat că SC A. SRL este întreprindere autonomă. Or, potrivit prevederilor art. 1 alin. 2 din Contractul de finanțare, cererea de finanțare devine obligatorie pentru beneficiar. Ca atare, acesta din urmă avea obligația să mențină acea condiție de întreprindere autonomă pe toată durata de valabilitate a Contractului.

5.5. Critica recurentei referitoare la încălcarea principiului proporționalității, este nefondată.

Principiului proporționalității, reglementat în art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, impune ca orice acțiune întreprinsă în materie să țină seama de natura și de gravitatea nereguli constatate, precum și de amploarea și implicațiile financiare ale acestora.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de control judiciar constată că măsura dispusă de autoritatea emitentă respectă aceste exigențe.

Acest aspect a fost analizat în mod judicios de către instanța de fond care a reținut că "obligația returnării integrale a finanțării a fost asumată contractual de părți și, pe de altă parte, o astfel de sancțiune nu poate fi considerată disproporționată în raport de faptele constatate. Cât timp se reține crearea în mod artificial de condiții pentru accesarea unei finanțări, retragerea integrală a finanțării nu poate fi considerată disproporționată, ci este singura măsură care respectă acest principiu al proporționalității. Aceasta întrucât întreaga finanțare a fost acordată în mod nelegal ca urmare a condițiilor artificial create de beneficiar."

De altfel, chiar normele europene incidente în cauză, respectiv art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene cât și art. 5 alin. (3) din Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1975/2006 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în ceea ce privește măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală, fac referire la neacordarea integrală a finanțării.

5.6. Înalta Curte nu poate primi critica recurentei în sensul că partea adversă nu putea emite procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare dedus judecății în condițiile în care aceasta a avut cunoștință de aspectele prezentate în cuprinsul său chiar de la momentul selectării cererii de finanțare.

Conform art. 2 alin. 8 din Contractul de finanțare, durata de valabilitate a acestuia reprezintă durata de execuție a contractului de finanțare, la care se adaugă 5 ani de monitorizare de la data ultimei plăți făcute către Autoritatea Contractantă.

Potrivit prevederilor art. 3 (1) - Obligații din Anexa I - Prevederi generale- la Contractul de finanțare:

"Beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în Cererea de finanțare. De asemenea, pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată efectuată de Agenție, Beneficiarul se obligă să nu modifice substanțial proiectul."

În speța de față, de la momentul efectuării ultimei plăți și până la data demarării procedurii de control nu au trecut cei 5 ani de monitorizare a Contractului.

Verificările ex post derulate în speța de față se încadrează în această perioadă și nu pot fi limitate de faptul că proiectul a fost supus unor verificări de eligibilitate și selecție anterioare.

Totodată, nu poate fi incidentă situația reglementată de dispozițiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, deoarece autoritatea publică competentă în acest domeniu nu a putut stabili încă de la depunerea cererilor de finanțare intenția de eludare a schemei de ajutor. Este de observat faptul că numai după efectuarea controalelor s-a putut stabili existența legăturilor financiare în sensul anterior precizat, precum și a celorlalte elemente care confirmă existența condițiilor artificiale, nefiind vorba despre culpa autorității competente.

5.6. Instanța de control judiciar apreciază că nu prezintă relevanță în speța de față considerentele expuse în Sentința nr. 3219 din 3 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2015, în condițiile în care nu este vorba despre o soluție definitivă.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC "A." SRL împotriva Sentinței civile nr. 2490 din 6 octombrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM