ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3375/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea formulată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A.

Prin sentința civilă nr. 2313 din 09.09.2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea promovată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securității.

Împotriva sentinței civile nr. 2313 din 09.09.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că, instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reținând că informațiile furnizate de recurs prin notele informative olografe considerate ca fiind relevante, se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Recurentul nu contestă faptul că a semnat un angajament de colaborare cu fosta securitate și nici că a furnizat informații acestei structuri, ci doar conținutul și efectele notelor informative referitoare la cele trei persoane care se aflau în atenția organelor de securitate. Așadar, în mod greșit judecătorul fondului a apreciat că afirmațiile referitoare la MD, PC sau vechiul C ce se desprind din lecturarea conținutului notelor informative, corespund exigențelor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în condițiile în care acestea, fie au caracter general, fie reprezintă percepții personale ale recurentului, fie se referă la aprecieri personale sau la fapte deja cunoscute organelor de securitate.

Totodată, instanța de fond apreciază eronat asupra contextului în care informațiile erau prezentate, majoritatea persoanelor despre care recurentul furnizează informații, furnizau la rândul lor informații despre recurent.

Nu se poate nega faptul că, informațiile respective aveau aptitudinea de a leza un drept fundamental, acela la viață privată, și într-adevăr judecătorul fondului, în mod corect a reținut acest fapt, dar analiza condiției menționate a devenit de prisos de vreme ce nu este îndeplinită condiția denunțării unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar cerințele art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 trebuie îndeplinite cumulativ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin încheierea de ședință din data de 14 octombrie 2015, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare, iar prin încheierea de ședință din data de 06 aprilie 2016, s-a admis în principiu recursul declarat de pârât și s-a fixat termen pentru judecarea recursului în ședință publică.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În primul rând se constată că, în fața primei instanțe, reclamantul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 3 raportat la art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Cu privire la această excepție, Curtea Constituțională a reținut că prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a admis în parte, excepția de neconstituționalitate ridicată și a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din O.U.G. nr. 24/2008 sunt neconstituționale. În aceste condiții, sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Curtea Constituțională a reținut că stabilirea categoriilor de funcții și persoane vizate de prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 reprezintă expresia opțiunii legiuitorului preocupat de deconspirarea, prin consemnarea publică, a acestor persoane, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Ca atare, s-a constatat că prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 nu încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție privind principiul egalității în drepturi, care nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune un tratament juridic identic numai în situații egale, în timp ce situațiile în mod obiectiv diferite justifică un tratament diferit.

Curtea Constituțională nu reținut încălcarea normelor constituționale privind accesul liber la justiție, în condițiile în care acțiunea în constatarea calității de colaborator al Securității este introdusă la o instanță de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs. Așadar, în condiții de independență și imparțialitate, instanța de judecată competentă este cea care, în urma administrării întregului probatoriu în cauză, pronunță soluția de constatare a calității de colaborator al Securității. Procedura de judecată respectă principiile fundamentale privind oralitatea, contradictorialitatea, publicitatea și dreptul la apărare, părțile beneficiind de posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept.

Or, instanța de fond a analizat cauza pendinte în raport de dispozițiile Deciziei nr. 672 din 26 iunie 2012 pronunțată de Curtea Constituțională, constatând că dispozițiile acesteia nu sunt incidente, având în vedere faptul că reclamantul a folosit în dovedirea acțiunii note informative scrise de pârât personal, iar nu consemnări ale lucrătorilor Securității pe baza relatărilor verbale ale acestuia.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, sub aspectul îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de norma legală.

În mod corect prima instanță a înlăturat apărarea formulată de recurent reluată și în recurs în sensul că pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securității trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții: persoana să fi furnizat informații, informațiile să denunțe activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și informațiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Or, recurentul nu contestă faptul că a semnat un angajament de colaborare cu fosta Securitate și nici că a furnizat informații acestei structuri, ci contestă doar conținutul și efectele respectivelor note informative care, în opinia sa, au fost greșit interpretate de instanța de fond.

Într-adevăr, existența sau nu a unui angajament scris al pârâtului-recurent cu Securitatea nu are relevanță legală, deoarece analiza cu privire la calitatea de colaborator al Securității se realizează prin raportare la condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

De altfel, recurentul nu neagă faptul că informațiile respective aveau aptitudinea de a leza un drept fundamenta, acela la viață privată, însă susține fără temei că nu ar fi îndeplinită condiția denunțării unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Sub acest aspect se constată că, în Nota olografă din 03.11.1983 relatează că numitul M.D. "și-a manifestat din nou dorința de a emigra în străinătate (…); se pare că vrea să emigreze legal" justificând afirmațiile din notă prin sublinierea faptului că "din acest motiv a refuzat și bursa de studii la care ar fi avut dreptul pentru a plăti o taxă mai mică de emigrare". În aceeași idee informează că numitul M.D. ar fi avut, cu ani în urmă, o tentativă de trecere frauduloasă a graniței în grup, deci intenția de emigrare este certă. În aceeași discuție și-a manifestat o profundă nemulțumire la adresa situației economice de la noi din țară, negând până și aspirațiile firești ale fiecărui om".

Din conținutul notei scrise de recurent la data de 19.03.1978 prin care informa Securitatea că domnul T.N. "ajunge să facă opinie de opoziție față de politica internă a partidului nostru privitor la: reducerea consumului de energie, stimularea gândirii tehnice, retribuție, durata săptămânii de lucru", rezultă că recurentul a furnizat Securității informații despre persoane care își exprimau tranșant opoziția față de regimul comunist. Cu privire la domnul T.N. se mai menționează că:

"laudă realizările tehnice ale unor țări capitaliste" și "situează pe poziții inferioare gândirea tehnică românească". Prin aceeași notă domnul T.C. era denunțat întrucât afirmase că "ședințele de partid din cadrul facultății sunt o mascaradă".

În urma acestui denunț, Securitatea a hotărât sesizarea unui reprezentant al Partidului Comunist cu privire la informațiile cuprinse în notă.

Prin nota scrisă de recurent la 18.12.1984 erau denunțați mai mulți colegi ai acestuia care discutaseră despre emisiunile difuzate de Radio Europa Liberă și care fuseseră de acord cu opiniile exprimate la postul de radio interzis de regimul comunist.

Prin nota scrisă de recurent la 18.11.1984 denunța atitudinea critică a doamnei P.C. față de reprezentanții locali ai regimului comunist, precum și ironiile aceleiași persoane la adresa "primirilor în partid".

Prin nota din 15.02.1985 denunța faptul că doamna P.C. afirmase că "va asculta Radio Europa Liberă, chiar dacă autoritățile vor întreprinde cele mai dure măsuri pentru a limita posibilitățile de audiere a acestui post. Aceeași persoană era denunțată pentru că, pe biroul său de lucru, recurentul văzuse un ziar în care o fotografie de propagandă era hașurată cu creion verde, situație care îi determinase pe colegii persoanei denunțate să o avertizeze că "i s-a urât cu libertatea".

Din analiza acestor note se constată că, în ceea ce privește cerința legală în sensul ca informațiile furnizate să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, aceasta este îndeplinită, întrucât este de notorietate că în perioada respectivă criticarea condițiilor de trai din capitală și din țară, precum și intenția unei persoane de a părăsi țara reprezentau atitudini considerate împotriva regimului comunist.

În ceea ce privește a doua condiție, din interpretarea prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că cerința legală pe care trebuie să o îndeplinească informațiile furnizate organelor de Securitate pentru a se reține calitatea de "colaborator" este aceea ca denunțarea să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Așadar, pentru a se reține calitatea unei persoane de "colaborator al Securității" este suficient ca informațiile furnizate să urmărească, să aibă potențialul, să fie apte să îngrădească drepturi și libertăți fundamentale, nefiind necesar să se dovedească împrejurarea că aceste drepturi au fost încălcate sau îngrădite în concret. Or, la aprecierea îndeplinirii acestei cerințe trebuie avută în vedere atitudinea subiectivă a persoanei care furnizează informațiile, în sensul de a se stabili dacă aceasta conștientiza faptul că informațiile respective pot atrage consecințe în ceea ce privește persona vizată, consecințele constând în măsuri de urmărire și verificare care presupun îngrădirea sau chiar încălcarea unor drepturi fundamentale.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că informațiile furnizate de pârât Securității au, fără putință de tăgadă, acest potențial, în sensul că, în raport de conținutul lor, sunt de natură să expună persoanele la care se referă unor consecințe grave.

În ceea ce privește informația referitoare la intențiile numitului M.D, de a părăsi țara și de a se stabili în străinătate, este de notorietate că în timpul regimului comunist, intenția unei persoane de a-și stabili definitiv domiciliul într-un alt stat era considerată o atitudine extrem de gravă iar persoanele care luau o astfel de hotărâre erau considerate trădători de patrie, supravegheate de Securitate, li se îngrădea accesul la anumite profesii sau funcții.

Mai mult decât atât, în ceea ce privește informația furnizată de pârât, aceasta nu numai că a avut potențialul, dar a încălcat efectiv drepturile fundamentale ale persoanei la care se referă (numitul M.D.).

De asemenea, este în afara oricărei îndoieli faptul că pârâtul putea și trebuia să conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate, acceptând că asupra persoanelor respective urma să se desfășoare acțiuni care vizau încălcarea dreptului la viață privată, prin ingerințele autorităților în viața acestora (acțiuni de investigații).

În aceste condiții, Înalta Curte constată că informațiile furnizate de pârât Securității au vizat îngrădirea și chiar au încălcat dreptul la viață privată al persoanelor la care se referă, drept prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

În cauză calitatea recurentului - pârât de urmărit de către organele de securitate nu exclude calitatea sa de colaborator al Securității în prezenta cauză fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece informațiile furnizate Securității de către recurentul-pârât în perioada 1978-1988 priveau activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și aceste informații erau de natură a îngrădi drepturi și libertăți fundamentale.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 2313 din 09.09.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2016.