ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1571/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 28.10.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității pârâtului A. de colaborator al Securității.

Prin Sentința civilă nr. 1005 din 23 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva Sentinței civile nr. 1005 din 23 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii reclamantei, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că instanța de fond a aplicat și interpretat eronat dispozițiile legale incidente, respectiv art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, care presupun îndeplinirea a 3 condiții: să existe o furnizare de informații; informațiile să fie de calitate, în sensul de a denunța activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și intenția colaboratorului ca informațiile furnizate să ducă la îngrădirea drepturilor fundamentale.

Susține că, în ceea ce privește nota informativă prin care recurentul-pârât informa despre B. că a făcut afirmații cu privire la dezamăgirea acestuia la locul de muncă și că va face tot posibilul să plece în Germania, aceasta nu era o atitudine potrivnică regimului comunist întrucât viza tratamentul de la locul de muncă și desfacerea contractului de muncă, nu reacții împotriva regimului. Pe de altă parte, arată că nici intenția sa nu a fost să-i fie îngrădit vreun drept fundamental, în speță dreptul la liberă circulație, ci pentru că era constrâns de lucrătorii Securității, încerca să le ofere date cât mai generale și nesemnificative.

Mai arată că din materialul probator administrat în cauză reiese că activitatea sa de oferire de informații către Securitate s-a rezumat la note informative laudative la adresa persoanelor despre care informa. Astfel, arată că: prin Nota informativă din data de 10.11.1986 a informat despre un cetățean negru care vorbea limba română; prin Nota informativă din data de 3.12.1986 l-a lăudat pe numitul S.V.; prin Nota informativă din data de 20.05.1987 a avut numai cuvinte de laudă pentru numitul CX; prin Nota informativă din data de 28.08.1987 a informat despre doi cetățeni italieni care au venit și au mâncat cu C.; prin Nota informativă din data de 15.09.1987 a informat despre două colege că au fuste de blugi de proveniență americană.

Consideră că aceste informații furnizate denotă intenția sa de a nu da informații care să afecteze în vreun fel drepturile fundamentale ale vreunui cetățean, ci informații generale și vagi, pentru a nu suferi consecințe în caz de refuz. Precizează că a fost recrutat fiind amenințat cu pedepse penale pentru fapte fabricate.

Recurentul-pârât susține că instanța de fond nu a făcut o analiză corectă a probelor, ci s-a rezumat la analiza a două note informative care, privite singular și scoase din context, pot forma o convingere greșită, aspecte ce au dus la aplicarea greșită a normelor de drept incidente, respectiv art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Precizează că în speță nu se poate reține nici calitatea informațiilor furnizate, cu atât mai mult cu cât rapoartele ofițerilor de securitate în mod constant au calificat activitatea sa ca fiind foarte slabă.

Referitor la nota informativă prin care informa că un grup de 6-7 muncitori aveau la ei un casetofon și, după ce au consumat diferite băuturi alcoolice, au pus o casetă pe care era înregistrat de la postul de radio D. un fel de "colind" satiric referitor la cel mai înalt demnitar român, arată că putea da informații detaliate despre identitatea acestora, dar a refuzat să dea nume complete și a declarat că nu poate afla identitatea acestora. Mai mult, susține că ascultarea unei casete înregistrate în care era redat un colind satiric nu este considerată o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist, ci doar discutarea știrilor difuzate de postul D. era considerată atitudine potrivnică, astfel că cerința calității informației nu este îndeplinită.

Consideră că nu se poate reține îngrădirea dreptului fundamental la viată privată, deoarece acei muncitori se aflau într-un loc public, iar recurentul-pârât nu a avut o asemenea intenție, așa încât nu sunt incidente în cauză prevederile art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și nici art. 17 din Pactul Internațional privind drepturile civile și politice, reținute de instanța de fond, raționamentul acesteia fiind greșit.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în speță sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe recurentul-pârât.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat constatarea calității pârâtului A. de colaborator al Securității.

Înalta Curte constată că aspectul litigios dedus judecății poartă asupra calității pârâtului A. de colaborator al Securității, astfel cum reiese din cererea de chemare în judecată, din minuta sentinței recurate, de la dosar fond, precum și din considerentele acestei sentințe, nefiind vorba despre calitatea de lucrător al Securității, astfel cum este menționat în considerentele hotărârii recurate.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și vizează, în esență, interpretarea eronată a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În speță se constată că recurentul-pârât A. a fost recrutat în calitate de colaborator al Securității la data de 24 aprilie 1986, conform angajamentului dat de acesta și depus la dosar fond, precum și a referatului cu propunerea de recrutare, depus la dosar fond.

Verificând înscrisurile depuse la dosar, se constată că, ulterior acestui moment și până în 1989, inclusiv, acesta a întocmit note informative, sub numele conspirativ de "E.", conținând caracterizări ale angajaților din turism, prezentând în special relațiile avute cu persoane din străinătate.

Astfel, în data de 13.12.1988, pârâtul a dat o notă informativă prin care a semnalat că în aceeași zi, în timp ce prelua serviciul de tură, fostul barman B. s-a exprimat că dacă ar fi știut ce i se va întâmpla la întoarcerea din Germania, ar fi rămas acolo, exprimându-și intenția de a pleca din nou în străinătate, iar în baza aceste informări, Serviciul de Securitate a dispus emiterea unei adrese către formațiunea de pașapoarte.

De asemenea, în data de 28.03.1989, pârâtul a redactat o altă notă informativă, prin care a semnalat faptul că în data de 23-24.03.1989, la F. au venit pentru a serba ziua de naștere a unuia dintre colegi, vreo 67 muncitori ce deservesc draglina de pe Olt, în aval de popas, iar la casetofonul pe care l-au adus au pus o casetă înregistrată de la postul de radio D. cu un "colind" satiric referitor la cel mai înalt demnitar român. Cum în urma acestei note, recurentului i s-a trasat sarcina de a identifica persoana ce avea caseta și să anunțe în timp util, pentru a se putea interveni, pârâul a întocmit o noua notă informativă în data de 07.04.1989, prin care a relatat că cel ce a adus cei 6 muncitori la restaurant este "G.", șef echipă, a cărui soție este recepționera în stațiunea Olănești.

În urma acestei note, ofițerul de legătură a propus anchetarea celor șase muncitori și avertizarea acestora, sens în care pârâtul a întreprins în continuare măsuri pentru identificarea muncitorului care a adus casetofonul și caseta și a întocmit o noua notă informativă în data de 30.05.1989, prin care relata că a încercat ca, în discuțiile purtate cu membrii formației de lucru să afle cui aparținea, dar muncitorii au refuzat, motivând ca acel casetofon fusese împrumutat de la o cunoștință.

Dincolo de aceste exemplificări, Înalta Curte constată că la dosarul de fond au fost depuse multe note informative date de către recurentul-pârât în perioada vizată, acestea fiind depuse la filele x, aspectele ce făceau obiectul acestor note vizând persoanele cu care recurentul-pârât intra în contact ori legăturile acestora cu alte persoane.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securității este "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (...) Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor".

Astfel, se constată că recurentul-pârât, prin activitățile desfășurate, a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale, garantate - contrar celor susținute de către acesta - chiar de legislația din acea vreme, iar îngrădirea drepturilor s-a produs în momentul în care a dat informații cu privire la anumite persoane, dar și cu privire la persoane din proximitatea acestora, furnizând informații despre viața privată și intențiile lor.

Prima instanță, analizând documentația depusă la dosar de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a reținut, în mod corect, că prin activitatea sa, recurentul a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, unele dintre notele informative pe care acesta le-a dat fiind urmate de măsuri în acest sens.

Curtea de apel a soluționat cauza pe baza înscrisurilor prezentate de către intimatul-reclamant, incluzând note informative depuse la dosar, întocmite de acesta în perioada în care era colaborator al Securității.

Înalta Curte constată că atât prin întâmpinarea formulată, cât și prin motivele de recurs, recurentul-pârât nu a solicitat probe în combaterea înscrisurilor depuse de reclamant, criticile sale fiind subsumate, în esență, faptului că prin acțiunile sale nu a îngrădit drepturile și libertățile persoanelor, ci, fiind constrâns de organele de Securitate și amenințat cu pedepse penale pentru fapte fabricate, a încercat să ofere date cât mai generale, nesemnificative și vagi și că s-ar fi rezumat la note informative laudative la adresa persoanelor vizate.

Or, Înalta Curte constată că informațiile oferite nu au caracter general ori nesemnificativ, din contră, fiind relevate punctual aspecte de potențial interes pentru regimul comunist din România.

De asemenea, se reține a fi nefondată și susținerea recurentului-pârât conform căreia s-ar fi rezumat la note informative laudative la adresa persoanelor respective, câtă vreme din chiar notele la care recurentul-pârât face referire reiese faptul că acestea vizau orice formă de legătură a persoanelor vizate cu persoane din străinătate ori deținerea de obiecte procurate din străinătate.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurentul-pârât susține în mod nefondat că, întrucât în speță nu există intenția colaboratorului ca informațiile furnizate să ducă la îngrădirea drepturilor fundamentale, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Referitor la acest aspect se reține că, raportat la textul de lege mai sus arătat, constatarea calității de colaborator al Securității nu este condiționată de elementul intențional, ci privește doar aspecte de fapt, respectiv furnizarea de informații, indiferent sub ce formă, cum ar fi note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În speță, se constată că, în mod corect, prima instanță a reținut că față de recurentul-pârât sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru reținerea calității acestuia de colaborator al fostei securități, care a furnizat informații, sub formă de note informative, prin care denunța activitățile sau atitudinile apreciate ca fiind potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Ca urmare a acestor exigențe deduse din textul legal, la analiza calității de colaborator trebuie să se aibă în vedere și raportul rezonabil de proporționalitate între interesele generale și cele particulare. Astfel, textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 atribuie calitatea de colaborator numai acelor persoane ale căror activități au avut ca urmare suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale.

Un exemplu în acest sens ar fi nota informativă din data de 13.12.1988, ce a avut ca urmare emiterea unei adrese către Serviciul de pașapoarte în ceea ce îl privește pe numitul B..

Contrar celor susținute de către recurentul-pârât, Înalta Curte constată că din actele depuse la dosarul de fond rezultă că recurentul-pârât a dat un număr mare de note informative, din a căror examinare rezultă faptul că acesta a încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, astfel cum bine a reținut judecătorul fondului, acțiunile recurentului putând fi încadrate în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viața privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ce făcea parte dintre drepturile și libertățile fundamentale recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acel moment.

Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată și proclamată de Adunarea generală a ONU prin Rezoluția 217 A (III) din 10 decembrie 1948, iar România a semnat-o la 14 decembrie 1955 când prin R 955 (X) a Adunării generale a ONU, a fost admisă în rândurile statelor membre.

Astfel, atât Pactul Internațional pentru Drepturile Civile și Politice, cât și Declarația Universală a Drepturilor Omului, fuseseră ratificate de România la momentul desfășurării activității informative, iar împrejurarea că drepturile fundamentale recunoscute prin aceste documente internaționale erau recunoscute doar "formal" în România nu poate fi exoneratoare pentru recurent, câtă vreme acesta a contribuit la această stare de lucruri.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere și faptul că recurentul nu se poate apăra nici invocând contextul politic al vremii, natura muncii desfășurate ori ordinele superiorilor și nici normele interne care reglementau activitatea Securității, deoarece acestea nu pot constitui temei legal pentru săvârșirea de abuzuri, pentru încălcarea drepturilor constituționale și a drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute în tratatele internaționale asumate de România.

Astfel fiind, contrar celor susținute de către recurentul-pârât, Înalta Curte reține că recurentul-pârât, în calitate de colaborator al Securității, a încălcat, din motive politice, drepturi și libertăți fundamentale garantate de Constituție cât și de tratate internaționale ratificate de România, ceea ce corespunde definiției colaboratorilor Securității, în sensul dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, în raport cu probatoriul administrat și susținerile părților.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat A. împotriva Sentinței civile nr. 1005 din 23 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 1005 din 23 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2019.

GGC - OB