ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5875/2019

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 21 aprilie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce o privește pe pârâta A..

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3176 pronunțată în data de 21 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta A. și a constatat că pârâta a avut calitatea de colaborator al Securității.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică. Susține că nu a făcut nici un denunț de bunăvoie și nici nu a furnizat informații ce au vizat îngrădirea drepturilor și liberaților privind drepturile civile și politice. Potrivit prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, un colaborator al Securității trebuia să îndeplinească cumulativ două condiții: - persoana să fi furnizat informații, sub orice formă, organelor de Securitate, informații care să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; - aceste informații furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Or, în speță, reclamanta nu a furnizat de bună voie informații organelor de Securitate, ci sub imperiul unei presiuni foarte mari exercitate asupra sa și a familiei sale, a cedat semnând câteva documente al căror conținut nu îl cunoștea. Nu s-a făcut dovada că a denunțat persoane îngrădindu-le dreptul la libertate, morală, etică, dimpotrivă a încercat să nu denunțe persoanele străine, arătându-se interesată sub imperiul fricii, dar nu a divulgat aspecte pe care le-a aflat în exercitarea profesiei sale. Susține că, în cazul unei acțiuni în constatarea calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, realizarea justiției presupune verificarea obiectivă a veridicității actelor și faptelor care au avut loc în trecut, într-un anumit context politic și istoric al țării, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât orice concluzii arbitrare să fie excluse, iar echilibrul dintre justiția imparțială, fără urme vindicative, într-o societate democratică și protecția drepturilor individului să fie atins.

Apărări formulate în cauză Intimata-reclamantă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat, în principal excepția nulității căii de atac și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. Recurenta-pârâtă a depus la dosar răspuns la întâmpinare și precizare, în ceea ce privește temeiul căii de atac promovate.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 31 octombrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 10 decembrie 2019, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 26 noiembrie 2019, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce o privește pe pârâta A.. Instanța de fond a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat că pârâta A. a avut calitatea de colaborator al Securității . Prioritar, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se impune soluționarea excepției invocate de intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în cuprinsul întâmpinării. Înalta Curte constată, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., că excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de intimatul-reclamant este neîntemeiată, întrucât recurenta - pârâtă a formulat critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu este incidentă sancțiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocate de intimatul-reclamant. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că susținerile recurentei-pârâte se circumscriu exclusiv motivului de recurs prevăzut la pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de fond. Astfel, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurenta-pârâtă reiterează sub o altă formă argumentele prezentate în fața instanței de fond, fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că sentința recurată este neîntemeiată. Înalta Curte apreciază că nici criticile vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate și, în acord cu prima instanță, constată că în speță sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentei-pârâte de colaborator al Securității, respectiv ca persoana să fi furnizat organelor de Securitate "informații, indiferent sub ce formă, precum și note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" și informațiile furnizate să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară. În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b) noțiunea de colaborator al Securității. Astfel, prin colaborator al Securității se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Din semnificația dată de legiuitor termenului de "colaborator al Securității" rezultă elementele care trebuie îndeplinite pentru a atrage această calitate. Astfel, persoana trebuia să furnizeze informații într-una dintre formele arătate în cuprinsul art. 2 lit. b), prin informațiile respective să se denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Numai îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor condiții poate să atragă stabilirea calității de colaborator al Securității. Pe aspectul îndeplinirii acestor condiții, instanța de control judiciar reține faptul că, într-adevăr, recurenta a fost recrutată de I.J. Constanța - Departamentul Securității Statului la data de 19 februarie 1983, în probleme cu persoane care se cazează la Tabăra Turist, respectiv "delegațiile firmelor B.", "reprezentanții și comercianții arabi", "turiștii originari din România C. și D." și "cetățeni străini ce preferă respectivul loc pentru realizarea de întâlniri cu cetățene autohtone", iar la data de 23 februarie 1983 a semnat "angajamentul" de colaborare cu Securitatea și a scris și semnat o serie de note informative cu numele "A., respectiv A.". Astfel cum s-a reținut în considerentele hotărârii recurate, "în perioada 1983-1985 pârâta a oferit informații despre viața privată a 30 de persoane cunoscute de ea, printre care și S.E., cu privire la care a relatat despre intenția de a pleca în R.F.G. sau R.D.G. și M.A., despre care a menționat că "se ocupă de consultații ginecologice și uneori de rezolvarea unor probleme legate de sarcină". Având în vedere obiectul și natura informațiilor furnizate de pârâtă - nemulțumirea unor persoane față de situația din țară, în raport cu cea din Occident, intenția de a trece fraudulos frontiera sau activități ce se presupunea că ar încălca legislația, Înalta Curte apreciază că acestea se referă la atitudini potrivnice regimului comunist, notele vizând îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului - dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la liberă circulație, prevăzut de art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Astfel, recurenta-pârâtă a furnizat note informative de interes operativ, informațiile vizând probleme importante pentru Securitate, precum relațiile cu cetățenii străini ori cu rude din străinătate. Aceste informații sunt privite ca potrivnice regimului și considerate periculoase pentru securitatea acestuia, iar faptul că aceste atitudini ale unor terți, cu privire la care pârâta a informat securitatea, au fost considerate de aceasta din urmă ca utile este probat și de valoarea operativă care le-a fost acordată. Înalta Curte apreciază că furnizarea informațiilor către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecințe negative pentru ele, constând în supravegherea lor informativă și, drept urmare, încălcarea dreptului la viața privată, consacrat legislativ în art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, fiind astfel îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a se constata calitatea recurentei-pârâte de colaborator al Securității. De menționat este și faptul că recurenta nu a probat susținerea potrivit căreia în perioada de referință a fost obligată și șantajată de ofițerii de poliție să dea acele note informative, motiv pentru care nu a avut posibilitatea să se opună. Așadar, contrar celor susținute în memoriul de recurs, colaborarea recurentei cu organele fostei securității a fost făcută cu acordul său. Instanța de control judiciar consideră că nu prezintă nicio relevanță juridică în cauza de față celelalte susțineri ale recurentei, în legătură cu faptul că situațiile enunțate în notele informative, raportate la persoanele la care ele se refereau, erau chestiuni notorii, generale, cunoscute și verificabile de către orice persoană, de vreme ce aceste informații au fost obținute de la pârâtă, prin colaborarea acesteia. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei-pârâte sunt nefondate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind motivată și dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat, menținându-se sentința atacată.