ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1195/2018

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă la data de 17 mai 2017, sub nr. x/2017, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații B. și C., ambii în calitate de reprezentanți legali al minorei D., revizuirea Deciziei civile nr. 2765 din 19 decembrie 2016, pronunțată de aceeași instanță, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocând drept înscris nou Hotărârea din 17 martie 2017, pronunțată de Colegiului Psihologilor din România (în continuare COPSI), în Dosarul nr. x/2016.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat, în esență, că prin Hotărârea COPSI din 17 martie 2017, menționată, psihologul F. a fost sancționat disciplinar pentru abateri săvârșite în legătură cu întocmirea și eliberarea Avizului psihologic nr. x din 22 iunie 2016, utilizat ca probă în procesul în care a fost pronunțată hotărârea atacată, cu consecința invalidării opiniei acestui specialist și, în mod indirect, și a opiniei psihologului din cadrul de Cabinetului de psihologie al Spitalului de psihiatrie Voila, care a întocmit Fișa de examen psihologic nr. 27 din 15 ianuarie 2014.

Revizuentul a învederat că avizul psihologic nr. x/22 iunie 2016, eliberat de psihologul F., a fost singurul înscris depus ca probă nouă cu prilejul rejudecării apelului în dovedirea afecțiunilor de ordin psihic ale minorei; prin Decizia 2765 din 19 decembrie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins proba cu expertiză psihiatrică solicitată de revizuent a fi efectuată la Institutul "Mina Minovici" deoarece a apreciat că intimații au făcut dovada prejudiciului moral constând în suferințele psihice ale minorei prin "opinia mai multor specialiști în psihiatrie/psihologie din cadrul unor instituții atât private cât și de stat". În concret, instanța a avut în vedere, printre altele, opiniile psihologilor la care intimații ar fi apelant, inclusiv Avizul psihologic nr. x din 22 iunie 2016 eliberat de psihologul F. și Fișa de examen psihologic nr. 27 din 15 ianuarie 2014.

A susținut revizuentul că cererea de revizuire întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv: hotărârea atacată a fost pronunțată de o instanță de apel, respectiv Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă; hotărârea atacată evocă fondul întrucât, prin Decizia civilă nr. 2765/2016, instanța de apel s-a pronunțat asupra situației juridice dedusă judecații, în speță, asupra existenței și întinderii prejudiciului moral reclamat prin acțiune; hotărârea atacată este definitivă, fiind pronunțată de o instanță de apel, iar recursurile promovate împotriva ei au fost anulate; motivul de nelegalitate și de netemeinicie a hotărârii atacate se încadrează în cele limitativ enumerate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., care prevede că revizuirea este admisibilă "dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere" înscrisul doveditor este reprezentat de Hotărârea COPSI din data de 17 martie 2017, comunicată revizuentului la data de 13 aprilie 2017.

Totodată, revizuentul a arătat că nu a fost în măsură să depună la dosar Hotărârea COPSI din 17 martie 2017 pentru că la acea dată nu fusese emisă, deși plângerea care face obiectul Dosarului nr. x/3580/2016 aflat pe rolul Comisiei de Deontologie și Disciplină din cadrul COPSI fusese înregistrată la 22 noiembrie 2016, anterior soluționării apelului.

A mai precizat revizuentul că a formulat mai multe adrese la COPSI în vederea comunicării stadiului dosarului menționat anterior, respectiv a soluției pronunțate, ultima adresă datând din 5 aprilie 2017. Rezultă, așadar, că a fost în imposibilitate obiectivă de a determina pronunțarea Hotărârii COPSI la o dată anterioară, precum și de a depune la dosar respectiva hotărâre, deși a întreprins toate demersurile necesare.

În ceea ce privește relevanța Hotărârii COPSI din 17 martie 2017 în soluționarea apelului pe care l-a declarat împotriva Sentinței nr. 316 din 28 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, cu ocazia rejudecării cauzei, revizuentul a arătat că este evidentă deoarece: această hotărâre desființează, practic, opinia exprimată de psihologul F. prin Avizul psihologic nr. x din 22 iunie 2016 și prin Adeverința medicală nr. 206 din 1 noiembrie 2016; Avizul psihologic nr. x din 22 iunie 2016 a fost avut în vedere de instanța de apel la determinarea existenței prejudiciului moral; deși în determinarea problemelor psihice ale minorei instanța de apel a avut în vedere și alte acte medicale și psihologice, Avizul psihologic nr. x din 22 iunie 2016 reprezenta singura opțiune actuală (la acel moment) emisă de un psiholog cu privire la starea psihică a minorei; prin Decizia 824 din 6 aprilie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis cauza spre rejudecare tocmai pentru a fi stabilit cuantumul prejudiciului moral reprezentat de suferințele psihice pe care minora le-a conștientizat și pe care le va conștientiza odată cu trecerea timpului, ceea ce presupune administrarea unor probe care să dovedească aceste suferințe psihice actuale și viitoare; Fișa de examen nr. 27 din 15 ianuarie 2014, întocmită de psihologul din cadrul Cabinetului de Psihologie al Spitalului de Psihiatrie Voila, prezintă un conținut similar Avizului nr. 1925 din 22 iunie 2016, ceea ce dovedește că respectiva opinie a fost emisă cu încălcarea normelor de specialitate amintite de COPSI în Hotărârea din 17 martie 2017; instanța de apel a respins proba cu expertiză psihiatrică efectuată la Institutul "Mina Minovici" pe care a solicitat-o, cu motivarea că la dosar există opinia mai multor specialiști în psihiatrie/psihologie din cadrul unor instituții private cât și de stat, printre aceștia enumerându-se psihologul F. și psihologul care a emis Fișa de examen psihologic 27 din 15 ianuarie 2014. Bazându-și soluția pe o serie de acte care s-au dovedit a fi lipsite de valoare științifică și respingând proba cu expertiză psihiatrică, singura în măsură, potrivit legii, să stabilească adevărul tocmai datorită acestor acte, instanța de apel a reținut o situație de fapt contrară realității, prejudiciul moral constatat și cuantificat de instanță la suma de 13.000 euro neexistând în realitate.

Ținând cont de aceste aspecte, în opinia revizuentului, Hotărârea COPSI din 17 martie 2017 are o relevanță determinantă în soluționarea apelului, existența și conținutul său conducând la o soluție diferită, atât în ceea ce privește probele necesar a fi administrate, cât și întinderea prejudiciului moral pretins de intimați și acordat de instanță.

Prin Decizia nr. 2511 din 15 noiembrie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 2765 din 19 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2012*, formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimații B. și C., în calitate de reprezentanți legali ai minorei D.; a luat act că intimata a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a decide astfel, această instanță a reținut că, prin Decizia civilă nr. 2765 din 19 decembrie 2016, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de pârâtul A., împotriva Sentinței civile nr. 316 din ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții C. și B., în calitate de reprezentanți legali ai minorei D., și a schimbat, în parte, Sentința civilă nr. 316 din 28 ianuarie 2014 a Tribunalului Prahova în sensul că l-a obligat pe pârât la 13.000 euro daune morale către reclamanți în loc de 100.000 euro. A menținut restul dispozițiilor sentinței și a luat act că apelantul-pârât va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Decizia a devenit irevocabilă prin Decizia nr. 697 din 12 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, constatându-se nulitatea recursurilor declarate de reclamanți și de pârât.

Împotriva Deciziei civile nr. 2765 din 19 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pârâtul A.; acesta a susținut că înscrisul nou este reprezentat de Hotărârea din 17 martie 2017, pronunțată de Colegiului Psihologilor din România, în Dosarul nr. x/2016, care i-a fost comunicată la data de 13 aprilie 2017.

Curtea de apel a constatat că, potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., poate fi supusă revizuirii o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel, care evocă fondul, "dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților" decizia a cărei revizuire se cere este o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel ca urmare a anulării recursurilor declarate de părți, prin Decizia nr. 697/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În legătură cu motivul de revizuire invocat această instanță a arătat că, în practica judiciară și în doctrină, s-a statuat în sensul că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. un înscris emis după pronunțarea hotărârii atacate cu revizuire, chiar dacă acesta constată o situație fundamental diferită de cea reținută de instanță și care este anterioară pronunțării hotărârii, ipoteză în care se încadrează și hotărârea emisă de Colegiul Psihologilor din România la data de 17 martie 2017.

Astfel, constatând că nu este îndeplinită condiția prevăzută de lege, a invocării unui înscris preexistent, care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 2765 din 19 decembrie 2016 pronunțată de aceeași instanță, formulată de revizuentul A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul, solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, casarea sau, în subsidiar, modificarea hotărârii recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Ploiești, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304

1

și art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., a arătat că, potrivit art. 328 C. proc. civ., hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Având în vedere că cererea de revizuire formulată are ca obiect Decizia civilă nr. 2765 din 19 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în calea de atac a apelului, susceptibilă de recurs, sunt incidente dispozițiile art. 328 C. proc. civ.

Totodată, ținând cont că, prin Decizia civilă nr. 2511 din 15 noiembrie 2017, Curtea de Apel Ploiești a soluționat în primă instanță cererea de revizuire, în opinia recurentului, recursul de față poate fi exercitat nu numai în condițiile art. 304, ci și ale art. 304

1

C. proc. civ., criticile aduse hotărârii recurate putând viza deopotrivă aspecte de nelegalitate și de netemeinicie.

Sub un prim aspect, recurentul a susținut că Decizia nr. 2511 din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a fost dată cu încălcarea art. 261 alin. (1) pct. 5 și art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât Curtea de Apel Ploiești a reținut că în practică și în doctrină s-a statuat că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865 un înscris emis după pronunțarea hotărârii atacate cu revizuire, chiar dacă acesta constată o situație fundamental diferită de cea reținută de instanță și care este anterioară pronunțării hotărârii, ipoteză în care se încadrează și hotărârea emisă de Colegiul Psihologilor din România la data de 17 martie 2017.

Or, după cum rezultă din cuprinsul considerentelor deciziei, instanța de revizuire nu a motivat în concret soluția pronunțată și nu a arătat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, controlul judiciar neputând fi exercitat.

Trimiterea generică pe care instanța a făcut-o la "practică și doctrină" nu îndeplinește condițiile impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. această motivare, pe lângă faptul că este una sumară și neparticularizată, nu poate fi considerată ca fiind întemeiată în drept. Pe de altă parte, atât jurisprudența cât și doctrina au exprimat opinii contrare acelora reținute de instanța de fond.

A mai arătat recurentul că, deși aspectul avut în vedere de instanță se referă la o condiție de admisibilitate a cererii de revizuire, instanța nu a respins cererea ca inadmisibilă, ci ca neîntemeiată, ceea ce conduce la concluzia că instanța a considerat admisibilă cererea. Or, din acest punct de vedere motivarea este contradictorie.

Potrivit art. 35, 36 și 53 - 57 din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România, Comisia de deontologie și disciplină din cadrul COPSI este un organ jurisdicțional care judecă litigiile și abaterile deontologice, disciplinare și profesionale ale psihologilor, în conformitate cu Codul de procedură disciplinară. Hotărârea pronunțată de COPSI în materia răspunderii disciplinare a psihologilor are, așadar, valoarea unui act jurisdicțional.

Cât privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., recurentul a învederat că în doctrina de specialitate a regăsit opinia conform căreia "se admite însă, că are valoare de înscris nou hotărârea judecătorească obținută pe baza unei acțiuni introdusă înainte de soluționarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea, cu motivarea că hotărârea nu putea fi înfățișată în acel litigiu întrucât nu era în putința părții să determine pronunțarea ei la o dată anterioară, spre a fi în măsură a se servi de ea", "cerința textului este îndeplinită chiar dacă înscrisul poartă o dată ulterioară pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, dar se referă la situații atestate de alte înscrisuri preexistente", opinie exprimată de autorul G. (în lucrarea Drept procesual civil, vol. II, ed. Universul Juridic, București, 2005, pag. 185 și urm.).

De asemenea, atât în jurisprudența fostului Tribunal Suprem (Deciziile civile nr. 430/1971, nr. 1716/1974, nr. 793/1985 și nr. 1592/1988), cât și în jurisprudența Curții Supreme de Justiție (Decizia civilă nr. 470/1990) s-a statuat în sensul că reprezintă un înscris nou în accepțiunea art. 322 pct. 5 C. proc. civ. atât hotărârea pronunțată ulterior datei pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, dacă respectivul proces a fost început anterior emiterii hotărârii revizuite, cât și înscrisul care poartă o dată ulterioară pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, cu condiția însă să se refere la situații atestate de alte înscrisuri preexistente.

În același sens, într-o cauză mai recentă (Decizia civilă nr. 169M din 19 februarie 2010), Curtea de Apel Brașov a reținut că "în categoria înscrisurilor noi sunt cuprinse și hotărârile judecătorești, care au fost pronunțate ulterior soluționării cauzei, cum este cazul în speță, pentru că această hotărâre nu a putut fi înfățișată în cursul litigiului, partea fiind în imposibilitate de a determina pronunțarea ei la o dată anterioară pentru a fi în măsură să se servească de ea".

A susținut recurentul că, în cazul dedus judecații, condițiile de admisibilitate statuate în doctrina și practica mai sus arătate sunt îndeplinite în sensul că, deși Hotărârea COPSI din data de 17 martie 2017 a fost emisă după pronunțarea Deciziei civile nr. 2765 din 19 decembrie 2016, ea a fost dată într-un dosar jurisdicțional aflat pe rolul Comisiei de deontologie și disciplina din cadrul COPSI încă din data de 22 noiembrie 2016, așadar anterior pronunțării deciziei a cărei revizuire s-a solicitat.

Hotărârea COPSI din data de 17 martie 2017 se referă la o situație atestată de înscrisuri preexistente Deciziei civile nr. 2765 din 19 decembrie 2016 (Avizul psihologic nr. x din 22 iunie 2016 și Adeverința medicală nr. 206 din 2 noiembrie 2016); această situație și înscrisurile care au fost invocate de partea adversă în cadrul rejudecării apelului au fost avute în vedere de instanța de apel la pronunțarea Deciziei civile nr. 2765 din 19 decembrie 2016, a cărei revizuire se solicită; fiind pronunțată de un organ care "judecă litigiile și abaterile deontologice, disciplinare și profesionale ale psihologilor, în conformitate cu Codul de procedură disciplinară" (conform art. 53 din Legea nr. 213/2004), Hotărârea COPSI are valoarea unui act jurisdicțional.

A arătat recurentul că nu a fost în măsură să depună la dosarul instanței de apel (în al doilea ciclu procesual) Hotărârea COPSI din data de 17 martie 2017, întrucât aceasta nu fusese încă emisă, însă plângerea care a format obiectul Dosarului nr. xx/3580/2016, a fost înregistrat pe rolul Comisiei de deontologie și disciplină din cadrul COPSI la data de 22 noiembrie 2016, așadar anterior soluționării apelului.

Având în vedere că a formulat mai multe adrese către COPSI în vederea comunicării stadiului Dosarului nr. xx/3580/2016 și, eventual, a soluției pronunțate (ultima adresă de acest fel fiind transmisă colegiului la data de 5 aprilie 2017), apreciază că fost în imposibilitate obiectivă atât de a determina pronunțarea Hotărârii COPSI la o dată anterioară, cât și de a depune la dosar respectiva hotărâre, deși a făcut demersuri în acest sens.

De asemenea, recurentul a susținut că și celelalte condiții de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. sunt întrunite în speța de față.

Deși instanța de apel a cunoscut faptul că a formulat plângere împotriva psihologului F., în absența unor dovezi certe, instanța nu a avut cunoștință că aceasta a întocmit actele în mod nelegal dovada fiind faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra plângerii formulate; pe de altă parte, instanța de apel a considerat actele întocmite de psiholog (Avizul psihologic nr. x din 22 noiembrie 2016 și adeverința medicală nr. 206/02 noiembrie 2016) ca fiind legale, relevante și apte să susțină soluția pronunțată.

În opinia recurentului-revizuent, dacă instanța de apel ar fi avut cunoștință de Hotărârea COPSI, ar fi putut pronunța o soluție diferită, atât în ceea ce privește probele necesar a fi administrate în cauză, cât și întinderea prejudiciului moral pretins de intimați și acordat de instanță.

De altfel, înseși instanța care a soluționat cererea de revizuire a reținut cu privire la Hotărârea COPSI că "[...] acesta constată o situație fundamental diferită de cea reținută de instanță și care este anterioară pronunțării hotărârii, ipoteza în care se încadrează și hotărârea emisă de Colegiul Psihologilor la data de 17 martie 2017".

Sub un alt aspect, recurentul-revizuent a arătat că prin Decizia civilă nr. 2765 din 19 decembrie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins administrarea probei cu expertiză psihiatrică efectuată la INML Mina Minovici și a constatat că intimații-reclamanți au făcut dovada prejudiciului moral constând în suferințele psihice ale minorei prin "opinia mai multor specialiști în psihiatrie/psihologie din cadrul unor instituții atât private cât și de stat". În concret, instanța de apel a avut în vedere, printre altele, opiniile psihologilor la care intimații ar fi apelat, inclusiv Avizul psihologic nr. x din 22 iunie 2016 eliberat de psihologul F. și Fișa de examen psihologic nr. 27 din 15 ianuarie 2014.

Instanța de apel a considerat, așadar, că respectivele avize psihologice depuse la dosar de intimați ar exprima adevărul și ar fi conforme realității.

Prin Hotărârea adoptată în data de 17 martie 2017 în Dosarul nr. x din 22 noiembrie 2016, Colegiul Psihologilor din România a infirmat în mod direct opinia unuia dintre acești specialiști, respectiv a psihologului F., constatând abateri săvârșite de acesta cu ocazia întocmirii și eliberării Avizului psihologic nr. x din 22 iunie 2016. Totodată, în mod indirect, Colegiul a infirmat și opinia exprimată de psihologul din cadrul Cabinetului de psihologie al Spitalului de Psihiatrie Voila prin Fișa de examen psihologic nr. 27 din 15 ianuarie 2014.

În opinia recurentului-revizuent, Hotărârea COPSI din data de 17 martie 2017 este determinantă în soluționarea apelului întrucât desființează practic opinia exprimată de psihologul F. prin Avizul psihologic nr. x din 22 iunie 2016 și Adeverința medicală nr. 206 din 2 noiembrie 2016.

Avizul psihologic nr. x din 22 iunie 2016 a fost avut în vedere de instanța de apel pentru determinarea existenței și întinderii prejudiciului moral (constând în afecțiunile psihice) pretins suferit de minoră; deși în determinarea problemelor psihice ale minorei instanța de apel a avut în vedere și alte acte medicale și psihologice, Avizul psihologic nr. x din 22 iunie 2016 reprezenta singura opinie actuală (la acel moment) emisă de un psiholog cu privire la starea psihică a minorei.

Prin Decizia de casare nr. 824 din 6 aprilie 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis cauza spre rejudecare tocmai pentru a fi stabilit și cuantificat prejudiciul moral reprezentat de suferințele psihice pe care minora le-a conștientizat și pe care le va conștientiza probabil odată cu trecerea timpului, ceea ce presupunea tocmai administrarea unor probe care să dovedească aceste suferințe psihice actuale și viitoare.

Fișa de examen psihologic nr. 27 din 15 ianuarie 2014 întocmită de psihologul din cadrul Cabinetului de psihologie al Spitalului de Psihiatrie Voila - avută de asemenea în vedere de instanța de apel - prezintă un conținut similar Avizului psihologic nr. x din 22 iunie 2016, ceea ce dovedește că și respectiva opinie a fost emisă cu încălcarea normelor de specialitate amintite de COPSI în Hotărârea din data de 17 martie 2017.

Referitor la caracterul determinant pe care înscrisul trebuie să îl aibă în cauză, recurentul a susținut că, dacă ar fi fost cunoscută de instanța de apel din cel de-al doilea ciclu procesual, Hotărârea COPSI din data de 17 martie 2017 ar fi condus la respingerea pretențiilor intimaților sau la modificarea cuantumului prejudiciului acordat de instanță.

Având în vedere cele mai sus precizate, consideră că decizia Curții de Apel Ploiești pronunțată cu privire la cererea de revizuire este nefondată, în cauză fiind întrunite condițiile cerute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Susținând că instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire nu a motivat hotărârea și nici nu a analizat pe fond cererea de revizuire, recurentul a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul-revizuent a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 21 alin. (3) și 24 din Constituție.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs a arătat că în cauza Popescu Stanca contra României, Curtea Europeană a reținut că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un "defect fundamental", care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului; în situația în care el este/devine cunoscut în cursul procesului, atunci părțile au la îndemâna căile ordinare de atac.

Curtea Europeană a apreciat că reprezintă defect fundamental, care justifică revizuirea unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat, numai "circumstanțele nou descoperite", iar nu "circumstanțele noi". Circumstanțele care au legătură cu cazul, existaseră în cursul procesului și nu fuseseră dezvăluite judecătorului, devenind cunoscute numai după terminarea procesului, sunt "nou descoperite", în timp ce circumstanțele care privesc cazul dar au luat naștere după proces sunt "noi".

În speță, așa cum a reținut și instanța care a soluționat cererea de revizuire, Hotărârea COPSI din data de 17 martie 2017 atestă o situație fundamental diferită de cea reținută de instanță și care este anterioară pronunțării hotărârii; totodată, ținând cont de aspectele mai sus prezentate, hotărârea COPSI dovedește că decizia instanței de apel pronunțată cu ocazia rejudecării pricinii este fundamental greșită, atât în ceea ce privește probele necesar a fi administrate în cauză, cât și existența și întinderea prejudiciului moral pretins de intimați și acordat de instanță.

Hotărârea COPSI din data de 17 martie 2017 privește circumstanțe nou descoperite - în accepțiunea CEDO - întrucât ea a fost pronunțată într-o cauză disciplinară introdusă anterior pronunțării deciziei civile nr. 2765 din 19 decembrie 2016, care viza acte și fapte existente la momentul rejudecării apelului. Astfel, trebuie observat că actele emise de psihologul F., care atestă o pretinsă situație de fapt contemporană lor, au fost nelegale încă de la momentul întocmirii lor, potrivit unor acte normative existente la acel moment.

Actele și împrejurările care au fost analizate de Comisia de deontologie și disciplină din cadrul COPSI - respectiv Avizul psihologic nr. x din 22 iunie 2016 și Adeverința medicală nr. 206 din 2 noiembrie 2016, emise cu încălcarea legii, precum și situația de fapt nereală atestată de aceste acte - au luat naștere anterior pronunțării deciziei civile nr. 2765 din 19 decembrie 2016, iar nelegalitatea și netemeinicia lor, neputând fi probată, nu au fost cunoscute de către instanța de apel. Nelegalitatea actelor emise de psihologul F., precum și a actului eliberat de Cabinetul de psihologie al Spitalului de Psihiatrie Voila, a putut fi cunoscută cu certitudine abia la momentul comunicării Hotărârea COPSI din data de 17 martie 2017.

A conchis recurentul-reclamant că, întrucât înscrisul la care a făcut referire atestă o situație de fapt diferită față de situația avută în vedere de instanța de apel din cel de-al doilea ciclu procesual la momentul încuviințării probelor și pronunțării Deciziei civile nr. 2765 din 19 decembrie 2016, în condițiile în care a fost într-o imposibilitate obiectivă de a prezenta Hotărârea COPSI care desființa practic probele administrate de către intimați care au fost avute în vedere de instanța de apel, Curtea de Apel Ploiești a respins cererea de revizuire cu încălcarea dispozițiilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 328, art. 299 și urm., art. 304 pct. 5 și 9, art. 304

1

art. 322 pct. 5, art. 327 teza I C. proc. civ., art. 6 pct. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție.

Intimata D., prin reprezentanții săi legali, B. și C., a formulat întâmpinare, invocând, în principal, excepția nulității recursului formulat de recurentul-revizuent A. împotriva Deciziei nr. 2511 din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, întrucât art. 304

1

din C. proc. civ. de la 1865 nu este aplicabil în speță, iar conform dispozițiilor art. 304 din același act normativ, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la punctele 1 - 9 ale acestui articol; or, motivele de recurs invocate de recurentul-revizuent nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate menționate.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte menționează că excepția nulității recursului a fost soluționată în ședință publică, în sensul respingerii, iar motivele pentru care s-a apreciat că dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, însă criticile pot fi circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., se regăsesc în practica.

Prin urmare, nu se impune reluarea în cuprinsul considerentelor a examinării acestui mijloc de apărare al părții intimate, Înalta Curte urmând a examina exclusiv criticile de nelegalitate formulate, prin prisma motivelor de recurs care privesc conținutul hotărârii judecătorești și aplicarea greșită a legii.

De asemenea, Înalta Curte reține că, întrucât obiectul recursului este decizia atacată, controlul de legalitate este circumscris soluției pronunțate de instanța de revizuire și considerentelor care o susțin.

Art. 322 pct. 5 C. proc. civ. prevede mai multe condiții care trebuie îndeplinite cumulativ de înscrisul pe care se fundamentează acest caz de revizuire.

În cazul dedus judecății, cererea de revizuire a fost respinsă în considerarea neîndeplinirii condiției care impune ca înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, nemaifiind examinate celelalte condiții de admisibilitate; față de necesitatea întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., o asemenea analiză nici nu era necesară, fiind suficientă, pentru respingerea cererii, constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele.

Prin urmare, Înalta Curte, urmare aplicării dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., va examina criticile de recurs în ceea ce privește îndeplinirea condiției care impune ca înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii; cum instanța de revizuire nu a expus propriile argumente cu referire la îndeplinirea condiției care impune ca înscrisul nou să fie unul determinant, instanța de recurs nu poate face un control de legalitate sub acest aspect.

Prin primul motiv de recurs, care urmează a fi cercetat din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurentul - revizuent a susținut că decizia atacată nu cuprinde considerentele care susțin, în fapt și în drept, soluția pronunțată, că ar conține o contradicție între motivul respingerii și soluția formală din dispozitiv, respectiv că ar nesocoti dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Motivul de recurs nu este fondat.

Astfel, conform dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Aceste cerințe trebuie evaluate atât prin examinarea considerentelor hotărârii atacate, cât și prin examinarea cererilor părților.

Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, formulată prin avocat H., Înalta Curte constată că aceasta a fost motivată în sensul obținerii, după pronunțarea deciziei atacate cu revizuire, a unei hotărâri de sancționare disciplinară a unui psiholog care a emis înscrisuri folosite ca probe în procesul finalizat cu hotărârea ce se cere a fi revizuită, înscris apreciat de revizuent ca fiind determinant, în sensul că ar fi apt prin el însuși să determine o altă soluție.

Prin întâmpinarea formulată, partea intimată a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. cu referire la condiția de admisibilitate care impune ca înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită (19 decembrie 2016) s-a învederat că înscrisul este ulterior acestei date (17 martie 2017).

După comunicării întâmpinării, revizuentul nu a formulat susțineri suplimentare cu privire la îndeplinirea acestei condiții de admisibilitate, respectiv nu a solicitat instanței de revizuire să asimileze situația sa celei de excepție relevate în recurs, privitoare la obținerea ulterioară a unei hotărâri judecătorești.

Rezultă astfel că, răspunzând cererilor și apărărilor cu care a fost legal învestită, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 2765 din 19 decembrie 2016, pronunțată de aceeași instanță, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., reținând că înscrisul reprezentat de Hotărârea din 17 martie 2017, pronunțată de Colegiului Psihologilor din România, în Dosarul nr. x/2016, este ulterior datei la care a fost pronunțată hotărârea atacată.

Înalta Curte menționează că, deși este concisă, hotărârea atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. aceasta redă circumstanțele de fapt ale cauzei, temeiul de drept al cererii de revizuire și motivul pentru care s-a apreciat că una dintre condițiile de admisibilitate nu este îndeplinită.

Așa cum s-a arătat deja, față de necesitatea întrunirii cumulative a condițiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., constatarea neîndeplinirii uneia dintre acestea face de prisos cercetarea celorlalte condiții.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că recurentul-revizuent nu a învederat Curții de Apel Ploiești împrejurarea că apreciază că se află într-o situație similară celei de excepție recunoscută de practica judiciară și de doctrină privitoare la obținerea, ulterior pronunțării deciziei atacate cu revizuire, a unei hotărâri judecătorești.

Din această perspectivă nu se poate reproșa instanței de revizuire că nu a făcut, sub acest aspect, o analiză suplimentară a îndeplinirii condiției de admisibilitate aflată în discuție.

Sub un alt aspect, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentului în acest sens nu pot fi primite întrucât se invocă o situație de excepție; or, prin definiție, excepțiile sunt de strictă interpretare. Situației particulare reținute în mod constant în practica judiciară privitoare la obținerea ulterioară a unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un proces început anterior soluționării definitive a litigiului în care se solicită revizuirea, nu îi poate fi asimilată situația obținerii altor înscrisuri, chiar cu caracter jurisdicțional, deoarece s-ar ajunge la o extindere nepermisă de lege.

Înalta Curte subliniază că, fiind o cale de atac extraordinară, revizuirea este circumscrisă unor condiții expres prevăzute de lege.

Or, doctrina și practica judiciară la care recurentul a făcut referire în cererea de recurs nu privește situația obținerii unui act jurisdicțional în sens larg, ci strict situația privitoare la obținerea ulterioară a unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un proces început anterior soluționării definitive a litigiului în care se solicită revizuirea; or, recurentul nu se află în posesia unei hotărâri judecătorești.

Așa cum s-a arătat deja, înscrisul invocat în speță nu constă într-o hotărâre judecătorească ci în Hotărârea din 17 martie 2017, pronunțată de Colegiului Psihologilor din România, în Dosarul nr. x/2016, prin care psihologul F. a fost sancționat disciplinar pentru abateri săvârșite în legătură cu întocmirea și eliberarea Avizului psihologic nr. x din 22 iunie 2016, utilizat ca probă în procesul în care a fost pronunțată hotărârea atacată cu revizuire.

Rezultă astfel că în mod corect instanța care a soluționat cererea de revizuire a reținut că interpretarea constantă dată în practica judiciară și în literatura de specialitate dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. este în sensul că înscrisul pretins nou trebuie să fi existat la data pronunțării hotărârii.

Nu se poate aprecia că trimiterea făcută la jurisprudență și doctrină de instanța de revizuire ar reprezenta o lipsă de motivare, întrucât această instanță a făcut propria interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.. Prin invocarea jurisprudenței și doctrinei curtea de apel nu a făcut decât să sublinieze existența unei interpretări unitare a acestor dispoziții legale.

De altfel, Înalta Curte constată că, pentru ipoteza săvârșirii unei abateri disciplinare de către persoanele care participă la soluționarea unui proces judiciar, legiuitorul a prevăzut un caz distinct de revizuire în art. 322 pct. 4 C. proc. civ., însă numai pentru ipoteza în care un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză.

Cum hotărârile de aplicare a sancțiunilor pentru săvârșirea unor abateri disciplinare în cazul menționat sunt, prin ipoteză, ulterioare pronunțării hotărârii în legătură cu care acestea au fost săvârșite, rezultă că, în măsura în care legiuitorul ar fi dorit să permită exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii în cazul săvârșirii unei abateri disciplinare în legătură cu procesul de către oricare dintre participanți, ar fi extins ipotezele prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

În lipsa unei asemenea reglementări, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. rămâne circumscrisă condițiilor de admisibilitate expuse care impun existența unui înscris care să fi existat la data pronunțării deciziei atacate.

În ceea ce privește pretinsa contradicție dintre soluția de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de revizuire, și considerentele deciziei atacate cu recurs, Înalta Curte reține că nu se poate aprecia că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care sancționează existența unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii; astfel, soluția de respingere a cererii de revizuire este susținută de considerentele privitoare la neîndeplinirea uneia dintre condițiile cumulative prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte reține că hotărârea judecătorească atacată cu recurs cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, nu conține conține vreo contradicție între considerente și dispozitiv și dă eficiență dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva analizată, astfel că primul motiv de recurs nu este fondat.

Cu referire la cel de-al doilea motiv de recurs, prin care recurentul-revizuent a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție, Înalta Curte reține că temeiurile de drept invocate fac trimitere la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, respectiv la dreptul la apărare, însă dezvoltarea criticilor de nelegalitate circumscrise acestui motiv de recurs relevă că recurentul pune în discuție aspecte privitoare la caracterul determinant al înscrisului pretins nou.

Astfel, făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - Cauza Stanca Popescu împotriva României, acesta a arătat, pe de o parte, că înscrisul pe care l-a invocat se încadrează în categoria unor circumstanțe care sunt nu noi, ci nou descoperite. Pe de altă parte, a susținut că acesta atestă o situație fundamental diferită de cea reținută de instanța care a pronunțat hotărârea ce se solicită a fi revizuită și anterioară.

După cum se poate observa, prin acest motiv de recurs recurentul tinde la dovedirea caracterului determinant al înscrisului invocat în cererea de revizuire, condiție de admisibilitate care nu a fost examinată de instanța care a pronunțat decizia atacată cu revizuire și care, prin urmare, nu poate face obiectul controlului de legalitate.

Nu au fost dezvoltate critici care să privească neregularități procedurale referitoare la caracterul echitabil al procesului sau la respectarea dreptului la apărare care să poată fi examinate prin prisma art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Sub un alt aspect, Înalta Curte reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, invocată de recurent (Cauza Stanca Popescu împotriva României), s-a constatat încălcarea principiului securității raporturilor juridice și, prin aceasta, a dreptului reclamantei la un proces echitabil în sensul art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca urmare a admiterii unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. această hotărâre are în vedere o situație diametral opusă celei din speță și vizează un alt caz de revizuire.

De altfel, în cauza invocată de recurent, Curtea Europeană a menționat că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 pct. 1 din Convenție, trebuie să se interpreteze în lumina preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorității de lucru judecat, adică al caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești.

Curtea europeană nu a exclus derogări de la acest principiu, însă numai dacă există împrejurări substanțiale și imperioase care să justifice redeschiderea procedurii.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că nici al doilea motiv de recurs nu poate fi primit, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 328 alin. (1) și 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva Deciziei nr. 2511 din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 316, 298 și 274 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe recurentul-revizuent A. la plata sumei de 1.000 RON, către intimata D., prin reprezentanți legali B. și C., reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, conform facturii seria x nr. x din data de 26 martie 2018, emisă de Cabinetul de avocat I., aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva Deciziei nr. 2511 din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Obligă pe recurentul-revizuent A. la plata sumei de 1.000 RON, către intimata D., prin reprezentanți legali B. și C., reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM