ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 154/2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 1.000.000 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale, ca urmare a accidentului rutier din data de 26 noiembrie 2014, suferit de reclamant, obligarea la plata daunelor materiale conform înscrisurilor justificative atașate, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

Prin Sentința nr. 2209 din 7 iunie 2017 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea, ca neîntemeiată, reținând, în esență, că la data de 26 noiembrie 2014 s-a produs un accident de circulație în urma căruia reclamantul a suferit vătămări corporale, conform Raportului de expertiză medico-legală nr. x din 28 noiembrie 2014. S-a format Dosarul penal cu nr. unic x/P/2014 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuându-se cercetări privind săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., soluționat prin clasare, la 6 decembrie 2016, reținându-se culpa reclamantului A. în producerea accidentului, ca urmare a efectuării unei depășiri neregulamentare prin încălcarea marcajului simplu continuu și pierderea controlului autovehiculului, care s-a răsturnat în albia râului Timișul Sec.

Tribunalul a apreciat că existența faptei ilicite invocată de către reclamant nu a fost dovedită, nefiind dovedită existența obligației legale a pârâtei de a monta parapet de drum în zona producerii accidentului.

Prin Decizia nr. 505/A din 6 martie 2018 Curtea de Apel București, secția a V a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței, nefiind dovedită obligația legală a intimatei-pârâte de a monta un parapet de drum în zona producerii accidentului nici în raport de normativul AND 593/2012 indicat de recurent abia în fața instanței de apel.

În plus, chiar în ipoteza existenței parapetului de protecție pe marginea drumului și a producerii impactului autoturismului cu acesta, la o viteză de 80km/h, nu se poate considera că apelantul-reclamant nu ar fi suferit același prejudiciu, în condițiile nepurtării centurii de siguranță (ceea ce permitea atât producerea loviturilor în interiorul autoturismului cât și proiectarea victimei în afara mașinii).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reclamantul A., arătând că în mod greșit instanța de apel nu a reținut fapta ilicită a pârâtei constând în omisiunea de a amplasa un parapet de protecție corespunzător pe ruta ocolitoare a Brașovului unde s-a produs accidentul rutier în urma căruia reclamantul a rămas paralizat într-un scaun cu rotile.

Normativul invocat de pârâtă în apărare, AND 591/2005 a fost aprobat prin Decizie nr. 307 din 1 iunie 2005 a directorului general al CNADR SA, cu o valabilitate de 2 ani, astfel încât la momentul producerii accidentului- noiembrie 2014 - nu era aplicabil, aspect constatat și de instanța de apel.

Ulterior acestui normativ, a fost aprobat Normativul nr. 593/2012, pentru sisteme de protecție pentru siguranța circulației pe drumuri, poduri și autostrăzi, despre care intimata-pârâtă nici măcar nu a amintit în fața primei instanțe, ceea ce dovedește că tribunalul nu a verificat aplicabilitatea normativului din 2005, la care și-a raportat analiza.

Conform Normativului 593/2012, anexa 9, "Pe drumurile situate la limita unui versant abrupt (prăpastie) se va amplasa parapet de protecție ridicată sau foarte ridicată (drumuri clasa IV - V) și protecție foarte ridicată (drum clasa I, II și III)".

În cauză, pentru a evita impactul cu altă mașină, șoferul a ieșit de pe carosabil și a căzut în râpă, lucru care nu s-ar fi întâmplat dacă pârâta s-ar fi conformat normativului indicat, așa cum rezultă și din concluziile raportului de expertiză judiciară aflat la dosar.

Traumatismele suferite de reclamant s-au datorat lipsei unui asemenea parapet, care avea rolul de a proteja autoturismul și de a evita prăbușirea, fapta ilicită a pârâtei constând în omisiunea montării acestui dispozitiv de protecție.

În mod greșit reține instanța de apel că din schița accidentului rezultă că de la marginea drumului și până la versantul abrupt era o distanță de 2,6 m, altfel cum se explică faptul că din procesul-verbal de cercetare la fața locului, întocmit de aceleași organe, se arată că autoturismul recurentului s-a răsturnat în albia râului Timișul Sec, iar distanța de la partea carosabilă până la colțul din față al autoturismului fiind de 14,3 m.

Potrivit art. 33 din Normativul 593/2012, la amplasarea parapetelor se au în vedere mai multe criterii printre care: viteza de circulație pentru tronsonul de drum, intensitatea traficului, riscul de prăbușire, etc. Tronsonul de drum pe care s-a produs accidentul este cu o înălțime a carosabilului de cel puțin 4m la locul răsturnării autoturismului, conform raportului de expertiză întocmit de expert B., care se coroborează cu depoziția martorului audiat. Planșele foto anexate de expert raportului de expertiză prezintă existența unui parapet metalic întrerupt, ceea ce denotă în mod evident obligația intimatei de a asigura acest parapet de protecție. Din planșele foto de la locul producerii accidentului se observă atât lipsa parapetului, cât și râpa care duce la râul Timiș.

Împrejurarea că procesul penal a luat sfârșit în faza urmăririi penale prin soluția clasării, nu înseamnă inexistența faptei ilicite a pârâtei și neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1349 C. civ.. Recurentul susține că accidentul a avut drept cauză necesară fapta proprie, dar și condițiile cauzale în care se înscrie fapta ilicită a intimatei-pârâte, care a făcut posibilă sau a mediat acțiunea cauzală. Potrivit expertului judiciar auto, existența unui parapet de protecție pe porțiunea de drum pe care s-a produs accidentul ar fi atenuat producerea urmărilor acestui eveniment.

Suma pretinsă cu titlu de daune morale este pe deplin justificată, având în vedere că la numai 30 de ani reclamantul este imobilizat într-un scaun cu rotile, a suferit numeroase intervenții chirurgicale și tratamente dureroase, iar în viitor urmează să fie supus unei noi operații la coloană și la brațul drept.

Pe lângă suferința fizică, trebuie avută în vedere suferința psihică (depresia instalată urmare a paralizării, șocul emoțional, schimbarea dintr-o persoană veselă într-una introvertită și care preferă singurătatea) prejudiciul estetic (infirmitatea este cu neputință a nu fi observată și reduce capacitatea de mișcare a reclamantului, care trebuie să fie ajutat de familie în activitățile curente) și prejudiciul juvenil (faptul că a fost afectată o persoană extrem de tânără).

Tatăl reclamantului nu a putut face față acestui eveniment nefericit și a decedat în luna martie a anului 2015, în urma unui infarct.

În aprecierea asupra daunelor morale, reclamantul invocă cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatul Unit și Decizia nr. 1827 din 11 iunie 2014 pronunțată în Dosar nr. x/2012 de către instanța supremă.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 17 septembrie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În termen legal, intimata-pârâtă a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând recursul declarat, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestuia.

Recurentul a dedus judecății o acțiune în angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei-pârâte, în scopul obținerii reparării prejudiciilor de ordin moral și material, consecințe ale unui accident auto investigat din punct de vedere penal și asupra căruia s-a concluzionat în Dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, prin rezoluția de clasare din 6 decembrie 2016, că s-a produs din culpa recurentului, ca urmare a efectuării unei depăși neregulamentare prin încălcarea marcajului simplu continuu și pierderea controlului autoutilitarei înmatriculate cu nr. x care s-a răsturnat în albia râului Timișul Sec.

Adresându-se instanței civile, recurentul a pretins că accidentul auto ce a condus la vătămarea sa gravă a avut drept cauză necesară propria sa faptă, dar, deopotrivă, și condițiile cauzale, în care se înscrie fapta ilicită imputată intimatei-pârâte, constând în omisiunea de a fi montat un parapet de protecție pe segmentul de drum în care a avut loc accidentul (ocolitoare Brașovului).

Niciuna dintre instanțele de fond nu a reținut existența faptei ilicite imputate intimatei-pârâte.

Critica recurentului, referitoare la stabilirea de către prima instanță a concluziei sale asupra inexistenței faptei ilicite imputate, pe baza unui normativ (AND 591/2005) care nu mai era aplicabil în raport cu momentul producerii accidentului - noiembrie 2014 -, este lipsită de utilitate, pe de o parte întrucât, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., pot face obiectul recursului hotărârile date în apel, iar cele de primă instanță doar când sunt date, potrivit legii, fără drept de apel, situație neregăsită în cauză în raport cu hotărârea de primă instanță a Tribunalului București, secția a V-a civilă; pe de altă parte, este lipsită de utilitate critica întrucât, după cum afirmă însuși recurentul, această deficiență a judecății de primă instanță a fost remediată în apel, Curtea de Apel București verificând pe baza Normativului nr. 593/2012 existența unei obligații a intimatei-pârâte de a monta parapeți de protecție pe segmentul de drum de la locul producerii accidentului.

Așadar, este fără relevanță în economia cauzei critica referitoare la nerespectarea de către prima instanță a obligației de a verifica dacă norma invocată de pârâtă, relativă la regimul aplicabil sistemelor de protecție pentru siguranța circulației pe drumuri, era în vigoare la momentul producerii accidentului, de vreme ce, în controlul judiciar din calea de atac a apelului, această neregularitate a fost remediată, iar rezolvarea litigiului a fost asigurată pe baza normativului aplicabil la data producerii accidentului.

De asemenea, nu poate fi primită critica recurentului prin care susține că "greșit reține instanța de apel că din schița accidentului rezultă că de la marginea drumului și până la versantul abrupt era o distanță de 2,6 m".

Înalta Curte apreciază că afirmația retorică cu care recurentul combate cele reținute de instanța de apel ("...altfel cum se explică faptul că din procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit de aceleași organe, ni se arată că autoturismul subsemnatului s-a răsturnat în albia râului Timișul Sec, iar distanța de la partea carosabilă până la colțul din față al autoturismului fiind de 14,3 m") nu are aptitudinea de a contrazice starea de fapt reținută pe baza probelor dosarului, și că, vizând elemente ale situației de fapt a cauzei, afirmația excede unor critici de recurs care trebuie să fie unele în legalitate și, cu atât mai mult, dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. indicate ca temei de drept al recursului, dispoziții ce vizează cazul când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Tot astfel, se reține că, pornind de la situația de fapt a cauzei, instanța de apel a verificat toate elementele de circumstanțiere indicate de apelant care, în opinia acestuia, ar fi antrenat aplicabilitatea Normativului AND 593/2012 cu referire la segmentul de drum pe care a avut loc accidentul și, pe baza cărora, s-ar fi putut deduce existența obligației intimatei-pârâte de a amplasa parapeți de protecție (anexa nr. 9 din AND 593/2012, dar și dispozițiile art. 33 din cuprinsul acestuia, care stabilesc criterii pentru amplasarea parapeților, printre care și riscul de prăbușire invocat de parte).

Astfel, în raport cu configurația locului accidentului, în mod justificat instanța de apel a exclus incidența anexei 9, reținând că sectorul de drum pe care s-a produs accidentul nu se circumscrie categoriei de "drum situat pe un versant" care este drumul cu marginea platformei în limita unui versant abrupt (prăpastie) potrivit notei de subsol a anexei 9. Tot astfel, a constatat că nu pot fi incidente nici dispozițiile art. 33 ori ale anexei 2A a normativului (care se referă la criteriul riscului de prăbușire a autovehiculelor), atâta timp cât, pe baza probelor administrate în dosarul de cercetare penală, s-a reținut că accidentul s-a produs pe un "drum drept, fără zone de rembleu sau debleu, cu o distanță de 2,6 m până la începutul versantului abrupt" (element regăsit în schița accidentului întocmită de organele de cercetare penală cu ocazia cercetării la fața locului), ce consta în fosta albie a râului Timișul Sec, lipsită de apă, versant cu o pantă de 1: 5/1: 6.

Or, această analiză a instanței de apel, ce a presupus raportarea situației de fapt a cauzei, reținută pe baza probelor, la conținutul Normativului 593/2012, pe baza căreia a concluzionat asupra inexistenței unei obligații a intimatei-pârâte de amplasare a parapeților de protecție pe segmentul de drum unde s-a produs accidentul, nu a fost combătută de către recurentul-reclamant decât cu referire la elemente ale situației de fapt (potrivit celor de mai sus, contestând distanța de 2,6 m de la marginea drumului până la versantul fostei albii a râului sau insistând asupra existenței unei râpi în vecinătatea drumului), care nu sunt în puterea de cenzură și de apreciere ale instanței de recurs.

De asemenea, în mod pertinent a exclus instanța de apel ideea existenței unei obligații a intimatei-pârâte de amplasare a parapeților de protecție în zona de interes a cauzei, dedusă de apelant din situația de fapt a locului, prin indicarea prezenței unor segmente de parapeți în zone din apropiere (în fotografiile expertului judiciar preluate de pe un site actualizat cu doi ani anterior accidentului), reținând că obligativitatea legală a montării unor astfel de parapeți nu poate fi dedusă din amplasarea acestora în alte locuri care, prin situația lor particulară, pot justifica, eventual, amplasarea unor atare dispozitive.

În sfârșit, aprecierea expertului judiciar auto, pe care recurentul o redă în memoriul său de recurs, în sensul că prezența unui astfel de parapet de protecție pe porțiunea de drum în care s-a produs accidentul ar fi atenuat urmările acestuia, este de asemenea irelevantă atâta timp cât partea nu a demonstrat, iar instanța de apel nu a putut reține, în raport cu configurația locului, existența obligației intimatei-pârâte de amplasare a parapeților de protecție, element esențial pentru a se fi putut reține existența faptei ilicite imputate acesteia.

Întrucât, în absența demonstrării unei fapte ilicite, nu se pot lua în discuție celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale, Înalta Curte apreciază ca lipsite de relevanță susținerile regăsite începând cu pagina 6 a memoriului de recurs, menite să demonstreze necesitatea acoperii prejudiciului de ordin moral și a celui material suferite de recurent.

Cât privește invocarea ca precedent judiciar a Deciziei civile nr. 1827/2014 a ICCJ, se reține că situația de fapt din cauza de față este cu totul diferită de cea a litigiului finalizat prin amintita hotărâre de recurs, în care angajarea răspunderii civile delictuale a autorității intimate a avut loc, urmare a producerii unor prejudicii cauzate prin accidentare tocmai de existența pe marginea drumului a unor parapeți de protecție distruși și nereparați .

Pentru toate aceste motive, apreciind că recursul declarat este nefondat, Înalta Curte îl va respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A., cu domiciliul în Săcele, județul Brașov și cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat C. în Brașov, județul Brașov, împotriva Deciziei nr. 505/A din 6 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, cu sediul în București, B-dul x nr. 38.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM