ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1317/2021

Ședința publică din data de 10 iunie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 19 februarie 2020 pe rolul Judecătoriei Brașov, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat instanței de judecată "lămuriri cu privire la înțelesul întinderii creanței solicitate de creditoarea B.", în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1599 din 23 februarie 2018 pronunțată de Judecătoria Brașov.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că și-a executat în natură obligația de întreținere stabilită prin titlul executoriu, pentru perioada septembrie 2016 - decembrie 2017, astfel cum reiese din documentele justificative depuse la dosar, solicitând instanței să stabilească dacă și-a îndeplinit sau nu obligațiile dispuse prin titlul executoriu cu privire la plata pensiei de întreținere în natură.

În drept, au fost indicate dispozițiile art. 712 și art. 714 alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la aspectele de fond ale litigiului, din actele și lucrările dosarului rezultă că prin sentința nr. 1599 din 23 februarie 2018 a Judecătoriei Brașov, contestatorul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorelor C. și D., în cotă de 1/3 din salariul de bază minim brut pe țară.

Prin cererea de executare silită formulată la 14 ianuarie 2019, înregistrată pe rolul Biroului executorului judecătoresc E. sub dosar nr. x/2019, creditoarea B. a solicitat deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitorului A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1599 din 23 februarie 2018 pronunțată de Judecătoria Brașov.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2019 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2019, a fost încuviințată executarea silită a obligațiilor cuprinse în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1599 din 23 februarie 2018 pronunțată de Judecătoria Brașov.

După încuviințarea executării silite, debitorul A. a fost somat să își execute obligația.

La 3 aprilie 2019 creditoarea a formulat cerere de suspendare a executării silite în dosarul execuțional nr. x/2019, astfel încât, prin încheierea din 4 aprilie 2019 executorul judecătoresc a dispus suspendarea executării silite.

La 23 iulie 2019, creditoarea a formulat cerere de continuare a executării silite. Prin încheierea nr. 66 din 23 iulie 2019, executorul judecătoresc a dispus continuarea executării silite pornite împotriva debitorului A..

II. Hotărârea Judecătoriei Brașov:

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la 19 februarie 2020, fiind alocat prim termen de judecată la 17 septembrie 2020, termen la care instanța, constatând că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, a rămas în pronunțare, amânând succesiv pronunțarea la 1 octombrie 2020, respectiv la 15 octombrie 2020.

Prin sentința civilă nr. 6946 din 15 octombrie 2020 pronunțată de Judecătoria Brașov, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Muscel.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a contestației la executare revine instanței de executare, iar art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stabilește instanța de executare ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel.

Reținând că debitorul A. are domiciliul în comuna Rucăr, județul Argeș, în temeiul dispozițiilor art. 130 și art. 131 C. proc. civ., instanța a concluzionat că revine Judecătoriei Câmpulung competența de soluționare a contestației la executare.

III. Hotărârea Judecătoriei Câmpulung:

Învestită prin declinare, Judecătoria Câmpulung a pronunțat sentința civilă nr. 802 din 16 martie 2021 prin care a admis excepția necompetenței "materiale", invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a reținut că la primul termen de judecată, prin încheierea interlocutorie din 17 septembrie 2020, Judecătoria Brașov s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 131 C. proc. civ., astfel cum sunt interpretate prin Decizia nr. 31/2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, rămâne câștigată competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin contestația la executare ce face obiectul dosarului în care s-a invit prezentul conflict de competență, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat instanței de judecată lămuriri cu privire la înțelesul întinderii creanței solicitate de creditoarea B., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1599 din 23 februarie 2018 pronunțată de Judecătoria Brașov.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 712 și art. 714 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. dispun că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că în cazul contestației la executare competența teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Se constată că, în speță, Judecătoria Brașov și Judecătoria Câmpulung și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, cea de a doua instanță reținând că Judecătoria Brașov nu putea invoca din oficiu necompetența teritorială după ce, la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, a constatat că este competentă material și teritorial în soluționarea cauzei.

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate.

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecății, se constată următoarele:

Astfel cum prevăd dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competența generală - când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale - când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competența teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența altei instanțe de judecată.

Astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 712, art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în cazul contestației la executare competența teritorială este exclusivă, în cauză devenind aplicabile dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială de ordine publică putând fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În speță, la primul termen de judecată (17 septembrie 2020) Judecătoria Brașov a reținut că procedura de citare este legal îndeplinită și că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei pentru ca, mai apoi, în considerentele sentinței nr. 6946 din 15 octombrie 2020, să consemneze că la termenul din 17 septembrie 2020 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Invocarea excepției de necompetență teritorială de soluționare a cauzei după primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate nu mai este posibilă, competența fiind stabilită în mod definitiv în favoarea instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cererea. În situația în care prima instanță invocă excepția necompetenței sale după momentul procesual reglementat expres în art. 131 C. proc. civ., instanța ulterior învestită își poate declina competența în favoarea primei instanțe, cu motivarea că prima instanță a devenit competentă să soluționeze cauza, ca urmare a pronunțării unei încheieri interlocutorii prin care a reținut că este competentă material și teritorial.

Așadar, efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență teritorială constă în consolidarea în mod definitiv a competenței instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea.

Potrivit celor statuate în paragraful 72 din Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competența în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară.

În aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, reiese că revine Judecătoriei Brașov competența de soluționare a cauzei.

De altfel, trecând peste faptul că în cauză a fost depășit momentul procedural al invocării excepției de ordine publică, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, la data sesizării organului de executare - 14 ianuarie 2019 (data înregistrării cererii de încuviințare a executării silite), domiciliul debitorului A. se afla în Brașov, județul Brașov (conform extrasului DEPABD existent la dosarul Judecătoriei Brașov), iar prin încheierea din 21 ianuarie 2019, Judecătoria Brașov a încuviințat executarea silită a obligațiilor cuprinse în titlul executoriu. Reiese că, făcând aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revenea tot Judecătoriei Brașov, ca instanță de executare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2021.