ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2023/2020

Ședința publică din data de 20 octombrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22 aprilie 2014 pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâții B. S.R.L., C., D. și E., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate în ceea ce o privește inopozabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/14.07.2011 la B.N.P. F. și respectiv sub nr. x/29.11.2013 la B.N.P. G..

De asemenea, reclamanta a solicitat să fie indisponibilizat bunul ce formează obiectul contractelor anterior menționate până la executarea creanței pe care o deține împotriva pârâților, comunicarea hotărârii ce se va pronunța către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova și notarea acesteia în Cartea Funciară, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 611 din 6 martie 2015, Tribunalul Prahova, secția I civilă, a admis excepția propriei necompetențe funcționale și a declinat competența funcțională de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a aceluiași tribunal.

La 26 mai 2015, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova ~ secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014*.

Prin sentința civilă nr. 675/2017 din 12 aprilie 2017, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a declarat inopozabile reclamantei contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x din 14 iulie 2011 la B.N.P. F. și sub nr. x din 29 noiembrie 2013 la B.N.P. G., având ca obiect imobilul apartament situat în mun. Ploiești, str. x, jud. Prahova, până la concurența sumei de 100.000 euro recunoscută în favoarea reclamantei prin sentința nr. 10042 din 4 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2012, rămasă definitivă prin decizia nr. 13 din 6 noiembrie 2013 a Tribunalului Prahova; a hotărât comunicarea prezentei sentinței, după rămânerea definitivă a acesteia, către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova în vederea indisponibilizării imobilului menționat și notării acestuia în Cartea Funciară până la executarea creanței stabilite în favoarea reclamantei prin hotărârile mai sus menționate. De asemenea, tribunalul i-a obligat pe pârâți în favoarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 16.788 RON și a respins ca neîntemeiată cererea formulată de traducătorul prezent la termenul din 3 aprilie 2017.

Împotriva acestei sentințe pârâții C., D. și E. au declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 28 din 22 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Prin aceeași hotărâre, apelanții-pârâți au fost obligați către intimata-reclamantă la plata sumei de 5.760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 21 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea a îndreptat, din oficiu, eroarea materială strecurată în minuta și dispozitivul deciziei sale nr. 28 din 22 ianuarie 2018, în sensul că termenul de declarare a căii de atac este 30 de zile de la comunicare, în loc de 15 zile, cum din eroare s-a menționat.

Împotriva acestei decizii, pârâtul C. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și a sentinței tribunalului și, în rejudecare, a cerut să fie respinsă acțiunea.

În memoriul depus la dosar, recurentul a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând astfel că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și respectiv, că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de nelegalitate statuat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autorul prezentului demers judiciar a susținut că decizia recurată are considerente contradictorii ori motive străine de natura cauzei, față de faptul că instanța de apel nu a cenzurat afirmația reclamantei potrivit căreia aceasta ar fi luat cunoștință despre radierea B. S.R.L., prin răspunsul la cererea de furnizare de informații nr. 10462 din 19 februarie 2014, eliberată de O.R.C. Prahova, în sensul că această societate a fost radiată.

În continuare, recurentul a făcut o expunere amplă a situației de fapt în cauză, a parcursului litigios în prezentul dosar și a detaliat aprecierile proprii asupra probelor administrate, între care înscrisuri și declarații de martori.

A mai susținut recurentul, în raport cu același motiv de casare invocat, că întrucât, în opinia sa, reclamanta avea cunoștință la 22 august 2012 că imobilul fusese înstrăinat către apelanta-pârâtă E., tribunalul trebuia să constate intervenită prescripția dreptului material la acțiune, conform termenului special de un an introdus de Noul C. civ., aplicabil în funcție de data promisiunii de vânzare-cumpărare - 23 august 2010, iar cererea de chemare în judecată trebuia respinsă, ca atare.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel nu a cenzurat modul în care s-a analizat critica sa privind încălcarea de către instanța de fond a principiului disponibilității, pe care a calificat-o ca eroare materială, fără consecințe juridice.

Sub acest aspect recurentul a apreciat că hotărârea atacată conține o contradicție evidentă între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia și a conchis că, în considerarea acestei critici se impunea admiterea apelului, desființarea în tot a hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei, spre rejudecare.

Intimata-reclamantă A.. a depus întâmpinare și chitanța de plată a onorariului acesteia în sumă 3.570 RON.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepția inadmisibilității recursului în raport cu valoarea valoarea litigiului situată sub pragul de 1.000.000 RON și în considerarea promovării acțiunii introductive anterior datei de 20 iulie 2017, cu referire la statuările din decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că efectele deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale se produc ulterior datei publicării sale în Monitorul Oficial (20 iulie 2017).

Astfel, a solicitat respingerea recursului în principal, ca inadmisibil și în subsidiar, ca nefondat. De asemenea, a cerut obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată efectuate, constând în onorariu de avocat în sumă de 3.570 RON, conform chitanței depuse în original la dosar.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 16 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, intimata S.C.A. S.R.L. a precizat că este de acord cu propunerea raportorului, de anulare a recursului, în principal, ca netimbrat raportat la art. 486 alin. (2) C. proc. civ. și, în subsidiar de constatare a nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (2) C. proc. civ. și la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția netimbrării recursului recurentului-reclamant, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, " În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON", iar conform art. 33 alin. (1) din același act normativ, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

De asemenea, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) teza I al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

În aplicarea acestor texte de lege, instanța supremă constată că, prin rezoluția de primire din 22 mai 2018,în baza dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, s-a stabilit în sarcina recurentului-pârât obligația de a achita o taxă de timbru în sumă de 4.233,35 RON.

Prin adresa emisă la 22 mai 2018, recurentului i s-a pus în vedere, în procedura de filtrare a recursului, să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.233,35 RON, sub sancțiunea anulării recursului, înștiințarea de plată fiind primită de recurent la domiciliul procesual ales, la data de 29 mai 2018, sub semnătură.

Prin cererea transmisă prin poștă la data de 6 iunie 2018, petentul a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, solicitând scutirea de la plata taxei de timbru. Această cerere a fost respinsă prin încheierea din 9 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, comunicată petentului la 26 octombrie 2018, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar, fără să fie atacată cu cerere de reexaminare.

Deși la data de 6 iulie 2020 recurentul - pârât face cunoscut instanței că taxa judiciară de timbru a fost achitată și transmisă în original prin scrisoare recomandată (fără însă a depune o copie a acestui înscris), dovada achitării taxei judiciare de timbru nu a fost înregistrată la dosarul cauzei nici până la momentul pronunțării asupra excepției de nulitate, împrejurare față de care nu sunt incidente dispozițiile art. 177 alin. (3) C. proc. civ.

Având în vedere că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, datorată conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 486 alin. (3) teza I raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva încheierii din 8 ianuarie 2018 și a deciziei civile nr. 28 din 22 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, împrejurare în raport cu care nu se mai impune examinarea excepției nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la cererea intimatei S.C.A. S.R.L. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs, instanța supremă constatând îndeplinite cerințele art. 452 și pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul să plătească intimatei S.C.A. S.R.L. suma de 3.570 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva încheierii din 8 ianuarie 2018 și a deciziei civile nr. 28 din 22 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014.

Obligă recurentul să plătească intimatei S.C.A. S.R.L. suma de 3.570 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2020.