ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2003/2020

Ședința publică din data de 20 octombrie 2020

Asupra recursului de față

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin cererea/contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă la 18 iunie 2018, sub nr. x/2018/a 9, debitoarea S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul administrator judiciar B. S.P.R.L., desființarea măsurilor luate de administratorul judiciar constând în întocmirea și publicarea Tabelului definitiv rectificat al creanțelor înregistrate față de S.C. A. S.R.L. întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, precum și înscrierea creanțelor creditoarei C. S.R.L. în categoria creditorilor garantați cu o creanță în valoare de 935.277 RON (echivalentul a 210.000 euro), în sensul înlăturării acesteia de la masa credală, precum și obligarea administratorului judiciar la întocmirea și publicarea tabelului definitiv rectificat al creanțelor cu respectarea prevederilor art. 74 din Legea nr. 85/2006.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2006, art. 17 alin. (1), art. 20, art. 21, art. 22, art. 47, art. 52, art. 53, art. 54 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2010/C83/02), Noul C. proc. civ., Noul C. proc. pen., C. civ. - art. 1654, art. 1662, C. pen., Constituția României, art. 267 TFUE.

La 30 iulie 2018, pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației formulate împotriva tabelului definitiv rectificat al creanțelor înregistrate față de A. S.R.L. publicat în B.P.I. nr. 11684 din 8 iunie 2018 cu privire la creanța creditoarei C. S.R.L. în principal ca inadmisibilă, iar, în subsidiar ca neîntemeiată.

La termenul din 17 septembrie 2018, debitoarea S.C. A. S.R.L. a solicitat suspendarea judecății până la soluționarea irevocabilă a cauzei înregistrate sub nr. x/2018* pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă având ca obiect obligația de a face privind contractul de vânzare-cumpărare din 25 septembrie 2015.

Prin sentința civilă nr. 5018 din 24 septembrie 2018, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a respins cererea de suspendare a judecării cauzei și a respins, ca neîntemeiată, contestația debitoarei S.C. A. S.R.L. formulată în contradictoriu cu B. SPRL, în calitate de administrator judiciar al debitorului S.C. A. S.R.L. și creditorul intimat C. S.R.L. împotriva tabelului definitiv rectificat publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 11684 din 8 iunie 2018, în privința creanței creditorului C. S.R.L.

Împotriva sentinței primei instanțe, contestatorul-debitor S.C. A. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea cererii de apel astfel cum a fost formulată și anularea sentinței atacate.

Prin încheierea din 18 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecății apelului formulat de apelanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5018 din 24 septembrie 2018, cu mențiunea că încheierea poate fi atacată cu recurs pe toată durata suspendării.

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, transmisă la 7 august 2019, apelanta - debitoare S.C. A. S.R.L. a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, solicitând, în caz de neprezentare a părților, judecarea cauzei și în lipsă.

Prin decizia civilă nr. 1519/A din 7 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția perimării și a constatat perimat apelul formulat de apelanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5018 din 24 septembrie 2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2013 9, în contradictoriu cu intimata C. S.R.L. și cu B. SPRL în calitate de lichidator judiciar al S.C. A. S.R.L.

Împotriva deciziei instanței de apel, societatea A. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei nr. 1519/2019 din data de 7 octombrie 2019 și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond.

În motivarea recursului, recurenta-debitoare a invocat ca prim motiv de recurs încălcarea principiului protecției încrederii legitime și echivalenței care impune ca toate normele aplicabile acțiunilor să se aplice fără distincție, inclusiv celor întemeiate pe nerespectarea dreptului intern considerat a fi încălcat și nerespectat în prezenta speță.

Se mai arată că autonomia procedurală și jurisdicțională a statelor membre presupune neîncălcarea principiului iura novit curia, în temeiul căruia instanța trebuie să aplice normele juridice corecte și să nu modifice temeiul juridic al concluziilor, așa cum s-a procedat în cazul societății A. S.R.L. prin decizia recurată care, în opinia recurentei, este viciată de o eroare de drept, deoarece, pentru a întrerupe termenul de perimare, actul de procedură trebuie să aibă ca obiectiv repunerea pe rol în vederea judecării pricinii și nu împiedică stricto sensu examinarea problemei de drept invocate.

Astfel, autoarea recursului menționează că instanța de recurs trebuie să verifice cu atenție dacă aceasta este susținută de o interpretare a conținutului Noului C. civ. sau nu.

In continuare, recurenta arată că la data 7 august 2019 a depus, prin poștă, cerere de repunere pe rol a cauzei care are ca efect întreruperea cursului perimării, astfel încât instanța nu poate să constate că cererea s-a perimat, nefiind împlinit termenul de 6 luni.

Așadar, se subliniază că, potrivit actelor aflate la dosarul cauzei, în data de 7 august 2019, cu puțin timp înainte de expirarea termenului de perimare, societatea A. S.R.L. a inițiat procedura de repunere pe rol a cauzei, precizând, totodată că, potrivit art. 245 pct. 1 din C. proc. civ., judecata reîncepe prin cererea de redeschidere făcută de una din părți, când ea s-a suspendat prin învoirea părților sau prin lipsa lor.

În consecință, recurenta susține că excepția perimării trebuia respinsă, în condițiile în care termenul de la care se calculează perimarea curge de la de 18 februarie 2019, iar cererea de repunere pe rol a fost trimisă la 7 august 2019.

Totodată, autoarea recursului susține că, în temeiul valorilor comune prevăzute la articolul 2 din TFUE pe care se întemeiază Uniunea Europeană, se impune admiterea recursului, amintind în acest sens că exigența imparțialității, în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului presupune că încrederea pe care judecătorul trebuie să o inspire părților și publicului este esențială și decisivă, important fiind ca îndoielile privitoare la imparțialitate să poată fi justificate în mod rezonabil.

Se mai arată că, în jurisprudența Comisiei sau a Curții Europene a Drepturilor Omului, existența imparțialității în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenție trebuie determinată conform unui test subiectiv, pe baza convingerilor personale ale judecătorului cauzei, dar și conform unui test obiectiv vizând să stabilească dacă un judecător a oferit suficiente garanții pentru a exclude orice îndoială legitimă în această privință. În acest sens, recurenta face trimitere la anumite hotărâri CEDO: Fey c. Austriei, hotărârea din 24 februarie 1993, par. 30; Ferrantelli și Santangelo c. Italiei, hotărârea din 7 august 1996; Hauschildt c. Danemarcei, hotărârea din 24 mai 1989 paragraf 48 Gautrinși și alții împotriva Franței, hotărârea din 20 mai 1998.

Se mai precizează că imparțialitatea judecătorului cauzei nu trebuie afectată, iar posibilitatea de a formula cerere de abținere reprezintă un remediu legal pentru astfel de situații, pe lângă acele remedii asigurate părții interesate (recuzarea sau cererea de strămutare), recurenta făcând trimitere, totodată, și la pct. 2.5 din Principiile de la Bangalore cu privire la conduita judecătorului.

În final, autoarea recursului solicită, în baza argumentelor prezentate, examinarea/constatarea caracterului vădit inadecvat al deciziei nr. 1519/2019 pronunțată la 7 octombrie 2019 de Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă care a condus la încălcarea accesului liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de articolul 325 TFUE, admiterea recursului și casarea deciziei 1519/2019 din data de 7 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă, iar, în caz de casare, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond, conform art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 4, pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, recurenta mai precizează că își întemeiază susținerile și solicitările și pe dispozițiile art. 2, art. 6, art. 325 TFUE, pe art. 29 alin. (1) lit. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pe art. 17 alin. (1), art. 20, 21, 22, 47, 51 alin. (1), art. 52, 53 și 54 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2010/C83/02), pe Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Constituția României, C. civ. și C. proc. civ., solicitând, totodată, și judecarea cauzei în lipsă.

Intimatele nu au formulat întâmpinare.

Prin încheierea pronunțată în complet de filtru la data de 10 martie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului iar, prin încheierea pronunțată în complet de filtru la data de 16 iunie 2020, a admis în principiu recursul declarat de A. S.R.L., prin administrator special D., împotriva deciziei civile nr. 1519/A din 7 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu recurenta și-a precizat temeiurile de casare pe care și-a fundamentat criticile, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimații B. SPRL LICHIDATOR JUDICIAR AL S.C. A. S.R.L. și C. S.R.L. nu au formulat punct de vedere la raport.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate și a temeiurilor de drept invocate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Două aspecte sunt de notat cu titlu prealabil.

Primul vizează legea de procedură aplicabilă.

În cuprinsul cererii de recurs recurenta face referire atât la dispozițiile din C. proc. civ. de la 1865 - art. 245 pct. 1, art. 248 alin. (1), art. 249 - cât și la cele cuprinse în Noul C. proc. civ. - art. 415, art. 416.

Din perspectiva aplicării în timp a legii de procedură sunt relevante următoarele aspecte:

Prin încheierea din 16 decembrie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2013, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a admis cererea debitoarei S.C. A. S.R.L. și a deschis procedura generală a insolvenței față de aceasta, fiind numit administrator judiciar B. SPRL.

Dosarul nr. x/2013 prin care Tribunalul București, secția a VII-a civilă, ca instanță de fond, a fost învestit de debitoare cu soluționarea contestației la tabelul definitiv rectificat al creanțelor înregistrate față de S.C. A. S.R.L., soluționată de această instanță prin sentința civilă nr. 5018 din 24 septembrie 2018, este un dosar asociat dosarului de faliment nr. x/2013 al Tribunalului București, secția a VII-a civilă.

Se reține astfel că derularea procedurii insolvenței în temeiul Legii nr. 85/2006, în litigiul pendinte, se completează în măsura compatibilității cu prevederile noului C. proc. civ.

Dispozițiile Legii nr. 85/2006 se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale C. proc. civ., C. civ., Codului comercial și ale Regulamentului (CE) nr. 1.346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență, așa cum rezultă din prevederile art. 149 din lege, cuprinse în capitolul VI denumit "Dispoziții tranzitorii și finale".

Ca urmare, din perspectiva dreptului intertemporal și a intenției legiuitorului de a permite stabilirea certă a legii aplicabile întregii faze a procesului civil (în cazul analizat, întregii proceduri de insolvență), cererile formulate în legătură cu derularea procedurii insolvenței și aferente acestei proceduri trebuie supuse aceleiași legi care a guvernat deschiderea procedurii insolvenței.

Așadar, atât introducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, cât și pronunțarea hotărârii de deschidere a procedurii se plasează, temporal, sub incidența noului C. proc. civ., în considerarea prevederilor art. 24 C. proc. civ. și art. 3 din Legea nr. 76/2012.

Din perspectiva acțiunii legii în timp, acest raționament este exprimat în decizia nr. 55 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1008 din 16 decembrie 2019.

Cel de-al doilea aspect vizează încadrarea criticilor invocate în susținerea cererii de recurs.

Este de notat că, deși recurenta invocă motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., argumentația adusă în susținerea cererii de recurs permite examinarea criticilor formulate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dat fiind faptul că se invocă încălcarea de către instanța de apel a unor reguli de procedură - cele cuprinse în art. 416 și în art. 417 C. proc. civ. - a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Pe fondul recursului, se constată că măsura suspendării judecății cauzei a fost dispusă de instanța de apel la data de 18 februarie 2019, în temeiul art. art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. iar cererea de repunere pe rol a fost formulată de recurentă înlăuntrul termenului de perimare, la data de 7 august 2019.

Împrejurarea că s-a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, la data de 7 august 2019, nu a fost însă de natură să întrerupă cursul perimării, având în vedere că recurenta nu și-a îndeplinit obligația de timbrare a acesteia, cererea fiind anulată ca netimbrată. În acest fel, cererea de repunere pe rol a fost astfel lipsită de efectul juridic scontat și anume întreruperea cursului perimării, sancțiunea anulării cererii intervenind ca o consecință a nerespectării de către recurentă a obligației achitării taxei judiciare de timbru, datorată conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Potrivit art. 417 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Conform art. 418 alin. (1) ultima teză C. proc. civ., cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

În interpretarea și aplicarea acestor texte de lege se reține, pe de o parte, că nu orice act de procedură făcut de parte întrerupe perimarea, ci numai acela făcut în vederea judecării procesului, ipoteză în care nu se află o cerere de repunere pe rol netimbrată căreia nu i se poate da curs și nici încheierea prin care se constată această situație.

În aceste condiții, instanța de apel a constatat în mod corect perimarea apelului, raportat la data suspendării judecății acestuia, 18 februarie 2019, în aplicarea art. 416 C. proc. civ.

Sancțiunea procedurală a perimării reprezintă un mijloc instituit de legiuitor în scopul asigurării unei bune înfăptuiri a justiției, tradusă prin soluționarea cu celeritate a proceselor civile, perimarea reprezentând atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului stabilit de lege, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Atitudinea culpabilă a recurentei, dedusă din neîndeplinirea obligației de timbrare a cererii, constă în lipsa de stăruință în judecarea pricinii, astfel că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a art. 416 și art. 417 C. proc. civ. raportat la împrejurările cauzei, nefiind astfel încălcat niciunul dintre principiile invocate de recurentă în cuprinsul cererii de recurs. Aceasta, deoarece recurenta deși se referă la încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraf 1 CEDO nu prezintă în concret critici care să demonstreze această neregularitate.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de A. S.R.L., prin administrator special D., împotriva deciziei civile nr. 1519/A din 7 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2020.