ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2327/2020

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2020

Asupra recursului, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

La data de 05.04.2018, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, sub nr. x/2018, contestația formulată de creditorul A. în contradictoriu cu administratorul judiciar B. și creditorul intimat C., prin care s-a solicitat modificarea tabelului preliminar modificat nr. 2, în sensul înscrierii acestui creditor la masa credală a debitorului S.C. D. S.R.L. cu suma de 220.000 euro în categoria prevăzută de art. 161, pct. 9 din Legea nr. 85/2014, la cursul de schimb 1 euro - 4,5733, și obligarea administratorului judiciar să modifice tabelul preliminar modificat nr. 2 în termen de 5 zile de la pronunțare.

Prin sentința civilă nr. 4320 din 02 iulie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, au fost respinse ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale active, excepția inadmisibilității și excepția prematurității, excepții invocate de administratorul judiciar B. în privința contestației creditorului A.. A fost admisă contestația la tabelul preliminar modificat nr. 2 al creanțelor publicat în B.P.I. nr. 7092/04.04.2018, formulată de creditorul A., în contradictoriu cu creditoarea C.., cu debitoarea D. S.R.L., prin administrator judiciar B.. și cu debitoarea D. S.R.L., prin administrator special E., s-a dispus modificarea acestui tabel în sensul înscrierii creditoarei C.. cu o creanță de 220.000 euro în categoria prevăzută de art. 161 pct. 9 din Legea nr. 85/2014, la cursul de schimb 1 euro=4,5733 RON și a fost obligat administratorul judiciar să modifice tabelul preliminar modificat nr. 2 în termen de 5 zile de la pronunțare.

prin decizia civilă nr. 2605 din 13 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 s-a luat act că apelanta-debitoare D. S.R.L., prin administrator special F. a renunțat la judecata apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 4320/02.07.2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2018. Totodată, a fost admis apelul formulat de apelanta-creditoare C.. împotriva aceleiași sentințe și a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la tabelul preliminar modificat nr. 2 al creanțelor publicat în B.P.I. nr. 7092/04.04.2018, formulată de creditorul A., fiind menținute restul dispozițiilor din sentința apelată.

Împotriva acestei decizii creditorul A. a formulat cerere de repunere în termen și revizuire, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub numărul de dosar x/2019 la data de 14.02.2019.

Prin decizia civilă nr. 1013A din 07 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termen formulată de revizuentul A., totodată, fiind respinsă ca tardivă cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs revizuentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 26 iulie 2019.

În dosarul de recurs, în ședința publică din 18 iunie 2020, recurentul A. a depus o cerere prin care a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile de neconstituționalitate vizează în esență încălcarea dreptului de acces la justiție, respectiv încălcarea art. 21 alin. (1) - (3) și a art. 20 din Constituție raportat la art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale UE, referitoare la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la un recurs efectiv, a susținut petentul în motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

A mai arătat petentul că dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. încalcă dreptul de acces la justiție deoarece, prin modul de stabilire a termenului de exercitare a căii de atac, partea nu are dreptul la o cale de atac, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil.

A susținut că, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul dar și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care a fost soluționată o chestiune litigioasă.

În considerarea argumentelor evocate, a precizat că, în raport de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este admisibilă o cerere de revizuire a două hotărâri judecătorești motivat de faptul că există hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor primei hotărâri.

A concluzionat în sensul că nu este eficientă calea de atac reglementată de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 511 alin. (1) pct. 8 Cod, din același cod, întrucât termenul pentru formularea revizuirii curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, respectiv, de la data pronunțării acesteia, chiar și în cazul în care autoritatea de lucru judecat încălcată privește considerentele, iar partea poate lua cunoștință de acestea, după împlinirea termenului de o luna prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În sprijinul cererii de sesizare, petentul a invocat hotărârea "Ivanova și Ivashova împotriva Rusiei" pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

A mai arătat că accesul liber la justiție și implicit dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv dau expresie unei idei generale, potrivit căreia o protecție eficace a drepturilor omului nu poate fi realizată prin simpla consacrare a unor drepturi substanțiale, ci este necesar ca aceste drepturi să fie însoțite de garanții fundamentale de ordin procedural, care să asigure mecanismele corespunzătoare de punere în valoare.

Prin încheierea din 30 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea acestei soluții s-a reținut că din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992, rezultă că pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale cu privire la soluționarea unei excepții de neconstituționalitate este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate, respectiv excepția de neconstituționalitate să fie ridicată într-un litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj, excepția de neconstituționalitate să vizeze o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, dispoziția legală care face obiectul excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei și prevederile legale care formează obiectul excepției să nu fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Verificând condițiile de admisibilitate anterior evocate, Înalta Curte a reținut că acestea nu sunt îndeplinite referitor la condiția legăturii între dispoziția legală care face obiectul excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei.

Deși aparent ar exista această legătură, Înalta Curte a reținut că această aparență nu este suficientă pentru a determina sesizarea Curții Constituționale, având în vedere aspectele invocate de recurent în cererea de revizuire, precum și faptul că litigiul se soluționează în baza normelor procedurale, astfel cum acestea sunt reglementate anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

Împotriva încheierii din 30 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care a fost respinsă cererea privind sesizarea Curții Constituționale, a formulat recurs petentul A..

În motivarea recursului s-a arătat că soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, întrucât nu ar fi întrunite condițiile de admisibilitate sub aspectul legăturii între dispoziția legală ce face obiectul excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei care, din punctul de vedere al instanței este doar aparentă, este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material respectiv a art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Recurentul arată că a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce instituie termenul de exercitare a căii de atac a revizuirii în cazul în care se invocă motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susține recurentul că legătura cu soluționarea cauzei nu este numai aparentă întrucât curtea de apel a respins cererea de revizuire ca tardiv formulată în aplicarea art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în motivarea excepției recurentul a menționat că textul de lege nu face distincția între ipoteza în care revizuirea are ca temei contrarietatea dintre dispozitivele hotărârilor și cea în care contrarietatea există între considerente, ca atare este încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv.

Recurentul a mai arătat că este nejustificată motivarea încheierii prin raportare la modificările aduse prin Legea nr. 310/2018 în condițiile în care dispozițiile legale care reglementează termenul de formulare a revizuirii reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu a fost modificat prin acest act normativ.

Intimata D. S.R.L. prin administrator judiciar G.. și administrator special E. a transmis întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând, în esență, că în mod corect a reșinut instanța supremă că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva criticilor formulate îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

În motivarea prezentei căi de atac, recurentul a invocat aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Recurentul a susținut că instanța a reținut greșit că legătura cu soluționarea cauzei este numai aparentă având în vedere că în motivarea excepției acesta a menționat că textul de lege nu face distincția între ipoteza în care revizuirea are ca temei contrarietatea dintre dispozitivele hotărârilor și cea în care contrarietatea există între considerente, ca atare este încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv.

Această critică este nefondată.

Astfel, Înalta Curte reține că pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceasta este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă; excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate fiind inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau când nu are legătură cu cauza.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Prin excepția de neconstituționalitate formulată, petentul a apreciat că dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt neconstituționale întrucît vizează în esență încălcarea dreptului de acces la justiție, respectiv încălcarea art. 21 alin. (1) și (3) și a art. 20 din Constituție raportat la art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale UE, referitoare la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la un recurs efectiv.

Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță.

Așadar, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța, în fața căreia a fost invocată, nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional și nici cu aspecte de interpretare a dispozițiilor legale dintr-o perspectivă proprie a petentului, respectiv că textul de lege nu face distincția între ipoteza în care revizuirea are ca temei contrarietatea dintre dispozitivele hotărârilor și cea în care contrarietatea există între considerente, ca atare fiind încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv.

În speță, recurentul a exercitat calea de atac a revizuirii fără a formula cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la termenul în care se poate exercita această cale de atac, rezumându-se să formuleze doar cerere de repunere în termen, cu motivarea că nu a putut efectua această cale de atac înainte de a avea cunoștință de considerentele hotărârii atacate.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost formulată ulterior declarării recursului exercitat împotriva soluției de respingere ca tardivă a cererii de revizuire.

Prin urmare, dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticate pentru neconstituționalitate în calea de atac a recursului, nu au fost considerate neconstituționale de către recurent în fața instanței care a soluționat cererea de revizuire.

În aceste condiții, cererea de sesizare a Curții Constituționale vizând dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care reglementează momentul de la care curge termenul de exercitare a acestui caz de revizuire, nu are legătură cu calea de atac a recursului formulată împotriva deciziei prin care a fost soluționată cererea de revizuire, întrucât recursul vizează examinarea legalității deciziei atacate sub aspectul modului de aplicare în cauză a dispozițiilor legale invocate în cererea de revizuire, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat în mod corect că excepția de neconstituționalitate invocată nu are o legătură directă cu soluționarea căii de atac a recursului, aceasta fiind doar aparentă.

În concluzie, în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Este nefondată și critica privind reținerea greșită de către instanță a faptului că modificările aduse prin Legea nr. 310/2018 nu se aplică litigiului de față în raport de dispozițiile art. 24 și 25 C. proc. civ.

Astfel cum s-a reținut, litigiul este pornit anterior modificărilor menționate, așadar în sfera de incidență a cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este inclusă și ipoteza în care s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, ceea ce exclude susținerile recurentului în sensul că anterior modificărilor arătate cazul de revizuire indicat de acesta ar fi putut viza și considerentele.

Drept urmare, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în mod legal și temeinic, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva încheierii din 30 iulie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 30 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2020.