ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 86/2021

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Vaslui, la data de 26 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C Hidrotehnica S.A. Vaslui prin lichidator judiciar C. Huși, să o oblige pe pârâtă, în principal, la plata cu titlu de daune interese compensatorii (daune cominatorii de câte 100 RON/zi transformate în daune interese compensatorii) de câte 100 RON/zi la data de 6 septembrie 2007 și până la punerea în executare a sentinței civile nr. 572/2014 a Tribunalului Suceava, în sensul executării obligației de a face, stabilite în conținutul ei și în subsidiar, la plata cu titlu de daune compensatorii pentru perioada cuprinsă de la data de 6 septembrie 2007 și până la punerea în executare a sentinței civile nr. 572/2014 a Tribunalului Suceava, în sensul executării obligației de a face, stabilite în conținutul ei, pentru prejudiciul rezultat din obligația de a permite accesul reclamanților spre locuința compusă din boxă și garaj, constând în aceea că s-au aflat în imposibilitate de a exercita toate prerogativele dreptului de proprietate pe o perioadă mai mare de 11 ani, astfel cum a fost cumpărat în baza Legii nr. 85/1992, de a dispune de acest drept în baza actelor de proprietate. I.

Sentința pronunțată de Judecătoria Vaslui: Prin sentința civilă nr. 575 din data de 6 martie 2019, Judecătoria Vaslui a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată având ca obiect daune cominatorii - transformare în daune compensatorii, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. Hidrotehnica S.A. Vaslui - prin lichidator judiciar C. Huși, în favoarea Tribunalului Vaslui și a înaintat dosarul nr. x/2018 către Tribunalul Vaslui, spre competentă soluționare. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă: Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secția civilă la data de 18 martie 2019, sub nr. x/2019. Prin încheierea de ședință din data de 16 aprilie 2019, completul CF x al Tribunalului Vaslui, secția civilă (complet specializat în soluționarea litigiilor între profesioniști, precum și între un profesionist și un neprofesionist), în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2 coroborat cu art. 130 alin. (2) C. proc. civ., precum și în raport de decizia nr. 17 din data de 17 septembrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis excepția necompetenței materiale procesuale a completului de litigii între profesioniști CF x în soluționarea prezentului litigiu, pe care l-a calificat ca fiind de natură civilă. A constatat că litigiul este de competența material procesuală a completurilor de fonduri civile și a trimis cauza la repartizare aleatorie între completurile de fonduri civile. Prin sentința civilă nr. 620 din data de 25 iunie 2019, Tribunalul Vaslui, secția civilă a respins cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta S.C. Hidrotehnica S.A., prin lichidator judiciar C. Huși, ca neîntemeiată. I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă: Prin decizia civilă nr. 120 din data de 12 martie 2020, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 620 din data de 25 iunie 2019 a Tribunalului Vaslui, pe care a menținut-o. II. Calea de atac exercitată în cauză: II.1. Cererea de recurs: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă au declarat recurs reclamanții A. și B.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 26 iunie 2020, sub nr. x/2019. Invocând incidența art. 304 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6, 7, 8 și 9 vechiul C. proc. civ., recurenții-reclamanți au solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea sau reținerea cauzei spre rejudecare. II.2. Apărările formulate în cauză: În termen legal, intimata-pârâtă Hidrotehnica S.A., prin lichidator judiciar C. Huși, a depus întâmpinare, solicitând, respingerea recursului formulat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 120 din data de 12 martie 2020 și menținerea hotărârii recurate ca fiind una temeinică și legală. II.3. Răspunsul la întâmpinare: În termen legal, recurenții-reclamanți A. și B. au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat. II.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți: În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate, că recursul este formulat și motivat în termenul prevăzut de lege, iar cererea de recurs îndeplinește condițiile de formă reglementate de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității. În ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a art. 486 alin. (1) C. proc. civ., raportorul reține că recurenții-reclamanți au invocat incidența art. 304 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865, urmând a se aprecia de către completul de filtru dacă, în speță, criticile formulate de către parte pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de lege sau dacă este incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Referitor la obligația de achitare a taxei judiciare de timbru, raportorul a constatat că recurenții-reclamanți au făcut dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, iar, prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a dispus eșalonarea plății diferenței de taxă judiciară de timbru datorate de recurenții-reclamanți B. și A., în cuantum de 3.819,5 RON, în 6 rate lunare, a câte 636,58 RON, începând cu 1 octombrie 2020. S-a reținut că, în raport de prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să aprecieze dacă, în speță, criticile formulate de către recurenții-reclamanți pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de lege sau dacă este incidentă sancțiunea nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în măsura în care va trece peste această excepție, va aprecia asupra admisibilității în principiu a recursului. Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs, iar acestea nu au formulat puncte de vedere în condițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluția din data de 17 decembrie 2020, s-a fixat termen la data de 26 ianuarie 2021, fără citarea părților, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Prioritar, având în vedere că prezentul litigiu a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 26 septembrie 2018, respectiv după 15 februarie 2013 (data intrării în vigoare a noului C. proc. civ.), față de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și ale art. 24 C. proc. civ., soluționarea prezentei căi de atac se realizează potrivit noilor norme procedurale. Ca atare, chiar dacă recurenții-reclamanți au invocat incidența art. 304 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va analiza posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din noul C. proc. civ. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, prin primul motiv de recurs, recurenții-reclamanți au susținut că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, fiind contrară considerentelor deciziei nr. 55/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegare unor chestiuni de drept în materie civilă, însă, în dezvoltarea acestei critici, nu a arătat în concret în ce constă, sub acest aspect, nelegalitatea judecății finalizate prin hotărârea recurată, ci a expus in extenso motivarea deciziei invocate. Or, așa cum s-a arătat anterior, controlul de legalitate pe care îl exercită instanța de recurs poate fi realizat doar în situația în care partea supune analizei acesteia o critică de nelegalitate clară, concretă și care să se grefeze pe raționamentul instanței care a pronunțat hotărârea atacată. Ca atare, redarea pe larg a motivării hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, fără a se arăta care este eroarea instanței de apel și în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din această perspectivă nu poate duce la posibilitatea încadrării acestui motiv de recurs în cele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Nu sunt susceptibile de a reprezenta un veritabil motiv de recurs nici cele arătate de către recurenții-reclamanți la punctul 2 al cererii, prin care aceștia au susținut că instanța nu a ținut cont de temeiurile legale ale cererii inițiale de chemare în judecată, care se refereau la C. proc. civ. de la 1865, întrucât, și de această dată, recurenții-reclamanți nu au dezvoltat vreo critică concretă cu privire la judecata sau raționamentul curții de apel care au dus la soluția de respingere a apelului. Prin cel de-al treilea motiv de recurs, recurenții-reclamanți au arătat că instanța nu a ținut cont de pct. 1 din precizările depuse la termenul din data de 19 februarie 2019, vizând temeiul de drept, respectiv nu a ținut cont de considerentele deciziei nr. 285/2017 a Curții de Apel Iași, din care rezultă aplicarea C. proc. civ. de la 1865 și, în plus, decizia menționată a fost dată în dosarul nr. x/2011, care este dosar asociat dosarului de fond privind insolvența. Totodată, a precizat că, prin întâmpinarea depusă, pârâta a recunoscut calitatea de dosare asociate a dosarelor nr. x/2011 și nr. y/2011 Sub acest aspect, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nici din dezvoltarea acestui motiv de recurs, nu se poate reține vreo critică concretă de nelegalitate adusă deciziei recurate, iar, pe de altă parte, că instanța de apel a analizat considerentele deciziei nr. 285/2017 a Curții de Apel Iași și a reținut, ca situație de fapt, împrejurarea că, prin această decizie, s-a constatat că nu au fost administrate probe din care să rezulte că s-a solicitat lichidatorului judiciar executarea în natură a obligației stabilite prin sentința nr. 572/2014 și nici probe din care să rezulte că a fost executată obligația până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, precum și că a fost menținută sentința atacată sub aspectul înscrierii recurenților-reclamanți în tabelul creditorilor cu suma de 96.223 RON, reprezentând daune pentru neexecutarea sentinței nr. 572/2014, întrucât recurenților-reclamanți nu li se poate crea o situație mai grea în propria cale de atac. Prin urmare, acest motiv al recursului, astfel cum a fost susținut de către recurenții-reclamanți, ar putea reprezenta cel mult o critică vizând situația de fapt astfel cum a fost stabilită de către instanța de apel, însă, nu poate face obiectul analizei în această cale extraordinară de atacat, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanța de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situații de fapt. Totodată, nici afirmația formulată la punctul 4 al motivelor de recurs, nu poate fi circumscrisă motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care recurenții-reclamanți s-au mărginit la a afirma că nu s-a ținut cont că prin cererea de apel au arătat că "Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a art. 906 alin. (4) din noul C. proc. civ., în cauza de față.", fără a dezvolta în niciun fel această susținere. Aceeași concluzie se impune și în privința motivelor de recurs prin care recurenții-reclamanți au susținut aspecte legate de: stabilirea competenței de soluționare a cauzei, a taxei judiciare de timbru pentru judecata la fondul cauzei, acordarea a mai mult decât s-a cerut și neacordarea a ceea ce s-a cerut referitor la obligarea intimatei-pârâte de a executa în natură sentința nr. 572/2014, existența motivelor contradictorii și străine cererii de chemare în judecată, schimbarea înțelesului cererii de chemare în judecată din transformarea daunelor cominatorii în pretenții fără suport legal, precum și tergiversarea cauzei (pct. 6, 8, 9, 10, 11 și 12 din cererea de recurs). Toate aceste susțineri nu au fost dezvoltate de către recurenții-reclamanți, care nu au arătat care sunt greșelile și încălcările săvârșite de către instanța de apel, care sunt normele de drept material sau procedural nesocotite, care sunt motivele contradictorii sau străine de natura pricinii sau în ce constă pronunțarea plus petita sau minus petita, lipsind caracterul concret al unor critici care ar fi putut atrage analiza acestor afirmații din perspectiva vreunuia dintre motivele de casare reglementate de lege. În dezvoltarea celui de-al cincilea motiv de recurs, recurenții-reclamanți formulează critici din perspectiva respingerii, în cauză, a probei cu înscrisuri și a celei cu expertiza prin care se tindea la probarea imposibilității executării în natură a obligațiilor statuate prin titlul executoriu, or, instanței de recurs nu îi este permisă o reapreciere a probelor, aceste aspecte nevizând legalitatea hotărârii atacate și, prin urmare, nu pot fi circumscrise vreuneia dintre ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Cât privește pretinsele presiuni exercitate asupra instanțelor judecătorești, care au determinat strămutarea litigiului cu intimata-pârâtă de la Vaslui la Suceava (pct. 7 al cererii de recurs), Înalta Curte constată că aceste susțineri nu pot fi apreciate ca fiind critici aduse hotărârii atacate și nu îndeplinesc rigorile unui veritabil motiv de recurs, reprezentând, mai degrabă, chestiuni vizând circumstanțe de fapt ale desfășurării litigiilor ce se poartă între părțile în cauză. Prin urmare, cum susținerile formulate de recurenții-reclamanți nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Așa fiind, cum criticile formulate de recurenții-reclamanți nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE,