ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2087/2021

HOTĂRÂRE

12.10.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2087/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 12 octombrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui, sub nr. x/2020, la data de 06.07.2020, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, a chemat în judecată pe pârâtul A. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 598,84 RON reprezentând contravaloare tarif de utilizare, precum și la penalități de întârziere, conform art. 9 alin. (4) din contractul de utilizare a zonei drumului nr. 33/2016, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a formulat această solicitare pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă (art. 1.026 și următoarele C. proc. civ.).

Prin sentința civilă nr. 803/C/2020 din 26 noiembrie 2020, Judecătoria Vaslui a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, motivat de faptul că pârâtul este consumator și are domiciliul în municipiul Brașov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 06.01.2021.

Prin sentința civilă nr. 689 din 4 februarie 2021, pronunțată de Judecătoria Brașov, secția Civilă s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și s-a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului pentru soluționarea conflictului negativ de competență la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța a reținut că, în speță, raportat la obiectul cauzei și la natura spațiului închiriat, pârâtul nu are calitatea de consumator, astfel cum este definit prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000; pârâtul nu s-a comportat ca un consumator, ci ca un comerciant, fapt care rezultă nu doar din locul situării spațiului închiriat, dar mai ales din destinația acestuia de spațiu comercial.

Raportat la faptul că pârâtul nu are calitatea de consumator, instanța a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 121 C. proc. civ., invocate de Judecătoria Vaslui, ci dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora:"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Prin urmare, pârâtul nu a invocat în termenul prevăzut de dispozițiile legale precitate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Vaslui, astfel că nu se mai putea ulterior invoca nici de acesta și nici de instanță și de reclamantă această excepție, competenta de soluționare aparținând instanței anterior amintită.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.., Înalta Curte reține următoarele:

Se constată că prin cererea de valoare redusă formulată, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 598,84 RON reprezentând contravaloare tarif de utilizare, precum și la penalități de întârziere, conform contractului de utilizare a zonei drumului nr. 33/2016, prin care reclamanta a acordat pârâtului dreptul de a utiliza drumul național aflat în administrarea CNAIR S.A., în suprafață de 45,57 mp pentru amenajarea accesului DN 2D 60+546 dreapta, loc. Tulnici, județul Vrancea, potrivit autorizației de amplasare și de acces în zona drumului nr. 136/2016 (spațiu comercial) pentru o chirie anuală de 246,08 euro.

Este de reținut că domeniul de aplicare a regulii prevăzute de art. 121 C. proc. civ. este delimitat prin raportare la calitatea părților de profesionist, respectiv de consumator, noțiuni al căror înțeles este dat de legislația în materia drepturilor consumatorilor și de obiectul cererii de chemare în judecată.

În conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 193/2000, prin profesionist se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența legii, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.

Prin punctele 1 și 13 din Anexa la Legea nr. 296 din 2004 privind Codul consumului, republicată, au fost definite noțiunile de operator economic și consumator. Astfel, operatorul economic este persoana fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activității sale profesionale fabrică, importă, depozitează, transportă sau comercializează produse ori părți din acestea sau prestează servicii, iar consumatorul reprezintă orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Judecătoria Vaslui, prima instanță sesizată cu acțiunea introductivă, s-a raportat la noțiunea de "consumator" și la competența exclusivă instituită prin dispozițiile art. 121 Noul C. proc. civ., ceea ce este greșit, pentru că litigiul nu se încadrează în materia protecției drepturilor consumatorilor. Reclamanta urmărește recuperarea chiriei și a penalităților datorate de pârât, pentru utilizarea unei parcele de drum în legătură cu exploatarea unui spațiu comercial în zona drumului public.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că acțiunea dedusă judecății este o acțiune personală și se aplică dispozițiile de drept comun în ce privește stabilirea competenței teritoriale alternative. Reclamantul avea opțiunea alegerii între mai multe instanțe deopotrivă competente, potrivit art. 116 C. proc. civ., iar dreptul de a contesta alegerea revenea exclusiv pârâtului în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., ceea ce nu a fost cazul în speță.

În cazul cererilor de valoare redusă (cum este și cererea de față) competența teritorială a judecătoriei se stabilește potrivit dreptului comun (art. 1028 alin. (2) C. proc. civ.).

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

Așadar, potrivit textului legal evocat, instanța judecătorească nu era îndreptățită să își decline din oficiu competența, ci numai dacă o atare excepție ar fi fost invocată de către pârât.

Or, în speță, excepția de necompetență teritorială a fost invocată în cauză din oficiu de către Judecătoria Vaslui, fără a fi invocată de către pârât în termenul legal, prin urmare cu nerespectarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acțiunii, coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către pârât în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Vaslui, inițial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, în contradictoriu cu pârâtul A., în favoarea Judecătoriei Vaslui.