ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1540/2018

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sinaia sub nr. x/2014 la data de 22 septembrie 2014, reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) lit. a) pct. vi din Legea nr. 169/1997, Legea nr. 18/1991, republicată, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005 și H.G. nr. 890/2005, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Județeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Comisia Orășenească Azuga pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și A.), să se constate nulitatea absolută a HCJ Prahova nr. 5510/13.07.2010 cu privire la validarea poziției nr. 1 din Anexa nr. 37 și a tuturor actelor subsecvente acesteia cu privire la Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată la Primăria orașului Azuga sub nr. 8675/15.11.2005, precum și anularea Titlurilor de proprietate nr. 200759/10.10.2007 și nr. 201742/22.10.2008, ambele emise în favoarea pârâtei A. de Comisia Județeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru suprafața de 388 ha teren forestier.

Prin Sentința nr. 1233 din 15 decembrie 2014 Judecătoria Sinaia a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Prahova, raportat la valoarea terenului solicitat a fi reconstituit.

După soluționarea regulatorului de competență prin Sentința nr. 36 C. civ. din 13 mai 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă sub nr. x/2015.

La termenul de judecată din 8 decembrie 2015 a fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie a Regiei Naționale a Pădurilor - prin Direcția Silvică Prahova, în favoarea reclamantei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Prin Sentința nr. 368 din 1 februarie 2017 pronunțată în Dosar nr. x/2015 Tribunalul Prahova, secția I civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea; a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei formulată de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Prahova; a obligat reclamanta la plata, către pârâta A., a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat; a luat act că apărătorii pârâtei A. își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin Decizia nr. 2755 din 5 decembrie 2017 pronunțată în Dosar nr. x/2015* Curtea de Apei Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinței menționate; a luat act că intimata-pârâtă A. va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ. reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, arătând că hotărârea instanței de apel nu este motivata corespunzător, respectiv nu arată în concret care au fost motivele de fapt și de drept pentru care acțiunea reclamantei, cererea de intervenție accesorie și solicitarea de introducere în cauză a Statului Român au fost respinse.

Instanța de apel s-a limitat la a reține că tribunalul a avut în vedere fiecare motiv pe care reclamanta l-a invocat în susținerea acțiunii, analizându-l în mod separat și detaliat, prin raportare la toate probele dosarului, nemulțumirea reclamantei referitoare la modalitatea de interpretare a probatoriilor administrate și la motivele de drept pe care instanța de fond a întemeiat soluția pronunțată nefiind de natură să conducă la concluzia că hotărârea acesteia este nemotivată.

Astfel, fără a expune considerente proprii, instanța de apel a preluat aspectele reținute de instanța de fond pe baza unui rezumat al afirmațiilor pârâtei, situație cu nu poate constitui o motivare în sensul legii.

Recurenta-reclamanta mai arată că instanța de apel a ignorat susținerile acesteia și ale celor două comisii pârâte, interpretând și aplicând greșit prevederile legale incidente cauzei.

Instanța de apel reține că pârâta A. a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 388 ha, deși în Registrul de Transcrieri Ordinare de la Tribunalul Prahova, secția I civilă, potrivit transcrierii nr. 5937/09.06.1947 privind contractul de vânzare-cumpărare din 12.05.1947, rezultă că autoarea pârâtei a înstrăinat terenul.

De asemenea, instanța de apel reține că la data depunerii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate (15.11.2005), pârâta A. nu deținea un certificat de moștenitor ori de calitate de moștenitor, acesta fiind emis abia la 27.04.2006 (ulterior validării dreptului de proprietate în favoarea pârâtei), dar, cu toate acestea, concluzionează că nu s-a probat că dovada respectivă nu s-ar fi aflat la dosarul administrativ la data adoptării HCJ nr. 5510/13.07.2010 și că autoritățile abilitate ar fi trebuit să facă demersuri suplimentare pentru a proba vocația succesorală a petentei, ca persoană îndreptățită la reconstituire.

Nesemnarea Cererii nr. 8675/2005 nici de către solicitantă, nici de către mandatarul acesteia, este considerată irelevantă de către instanța de apel, câtă vreme toate actele ulterioare emise în cadrul procedurii administrative, inclusiv procesul-verbal de punere în posesie, au fost semnate de mandatarul acesteia. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă arată că are atribuții legale de verificare și control a modului în care au fost soluționate cererile de reconstituire de către entitățile abilitate, precum și obligația de a solicita anularea acelor acte emise cu încălcarea prevederilor legale.

Instanța de apel a ignorat susținerile celor două comisii pârâte, care au recunoscut că reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei A. pentru suprafața de 388 ha teren este rezultatul unor greșeli și a respins, în mod greșit, cererea de introducere în cauză a Statului Român, care este titularul de drept al terenului, scopul final al demersului judiciar fiind acela al reintrării în patrimoniului statului a terenului cu vegetație forestieră față de care s-a reconstituit, în mod nelegal, dreptul de proprietate al pârâtei.

În mod greșit și nejustificat s-a apreciat că deciziile Curții Constituționale pronunțate cu ocazia soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ale art. 111 alin. (1) lit. a) pct. vi din Legea nr. 169/1997, invocate în susținerea acțiunii, reprezintă un argument insuficient pentru admiterea acesteia, reținându-se însă, în sprijinul soluției adoptate, jurisprudența invocată de către pârâtă.

Reclamanta a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 RON onorariu de avocat B., având în vedere că pârâta a angajat alți doi avocați, care și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, dar instanța de apel a refuzat, de asemenea, nejustificat, această solicitare.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 12 martie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 14 martie 2018, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat intimaților la data de 20 martie 2018, iar recurentei la data de 22 martie 2018, termenul pentru depunerea punctelor de vedere la raport expirând la 2 aprilie 2018.

La data de 26 martie 2018, în termen legal, intimata-reclamantă A. a formulat punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil și acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 9436,49 lei, conform facturii atașate.

La data de 30 martie 2018, în termen legal, intimata-pârâtă Comisia Județeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a formulat punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Prin art. 111 alin. (1) din Legea nr. 169/1997 sunt reglementate expres actele care sunt lovite de nulitate absolută atunci când ele au fost întocmite cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere.

Alin. 2 al aceluiași articol statuează că "Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluționarea cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept comun ".

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat să se constate nulitatea absolută a HCJ Prahova nr. 5510/13.07.2010 cu privire la validarea poziției nr. 3 din Anexa nr. 37 și a tuturor actelor subsecvente acesteia cu privire la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată la Primăria orașului Azuga sub nr. 8675/15.111005, precum și anularea titlurilor de proprietate nr. 200759/10.10.2007 și nr. 201742/22.10.2008, ambele emise în favoarea pârâtei A. de Comisia Județeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru suprafața de 388 ha teren forestier.

Cauza a fost soluționată în fond de Tribunalul Prahova, iar în apel, de către Curtea de Apel Ploiești.

Potrivit art. 5 alin. 1 al Titlului XIII din Legea nr. 247/2005 "Hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului".

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară".

Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. statuează că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse recursului și, ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri.

În raport de aceste dispoziții legale, Decizia nr. 2755/05.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, indiferent de mențiunea din dispozitivul acesteia, este o decizie nesusceptibilă de recurs.

Întrucât prin punctul de vedere formulat la raportul de admisibilitate intimata-pârâtă A.) a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 9436,49 lei reprezentând onorariu de avocat, pentru care a depus factura seria x nr. x/19.03.2018, iar față de caracterul inadmisibil al recursului declarat recurenta-reclamantă este parte căzută în pretenții conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Acestea vor fi însă reduse, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., raportat la împrejurarea că pricina a avut un singur termen de judecată, fără citare părți, iar serviciul avocațial a constat în formularea punctului de vedere la raportul de admisibilitate în conținutul căruia s-au regăsit argumentele juridice ale inadmisibilității căii de atac. Așadar, nu este justificată acordarea sumei solicitate, al cărei cuantum este disproporționat în raport cu aspectul care s-a impus analizei prioritar, sens în care suma de 1000 RON cheltuieli de judecată este apreciată de instanță ca fiind conformă atât dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., cât și activității depuse de avocat în cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Deciziei nr. 2755 din 5 decembrie 2017 a Curții de Apei Ploiești, secția I civilă, și va obliga recurenta-reclamantă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata, către intimata-pârâtă A.), a sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, împotriva Deciziei nr. 2755 din 5 decembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Comisia Județeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cu sediul în Ploiești, județul Prahova, Comisia Orășenească Azuga pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cu sediul în Azuga, județul Prahova, A.), cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură C., cu sediul în București, Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Prahova, cu sediul în Ploiești, județul Prahova.

Obligă recurenta-reclamantă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata, către intimata-pârâtă A.), a sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 2 mai 2018.

Procesat de GGC - NN