ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 840/2015

Asupra contestației penale de față; Prin sentința penală nr. 70 din 24 aprilie 2015 Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 597 și urm C. proc. pen. a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnata B.G. și în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de condamnata B.G. S-a reținut că la data de 03 aprilie 2015 contestatoarea condamnată B.G. a formulat contestația la executare în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 595 C. proc. pen.

și art. 6 C. pen., împotriva Deciziei penale nr. 527 din data de 13 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 630/2/2014, prin care a fost modificată sentința penală nr. 71/F din 04 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, prin care a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile referitoare la calculul termenului de prescripție speciala si constatarea intervenirii împlinirii termenului de prescripție speciala privind răspunderea sa penală, la data pronunțării Deciziei nr. 2107 din 28 mai 2010, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. În motivarea acestei contestații la executare, contestatoarea condamnată B.G.

a arătat, în esență, că absolut toate prevederile favorabile ale unei legi noi penale retro activează, că nu exista nici o prevedere in legea noua care sa prevadă ca noile prevederi favorabile privitoare la prescripție să nu se aplice in cazul hotărârilor definitive, iar daca ar fi existat, acest lucru ar fi fost cu desăvârșire neconstituțional. Mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive impune asigurarea legalității pedepselor aplicate prin hotărârea definitiva de condamnare conform legii penale anterioare, în raport cu legea penală nouă.

A menționat că odată cu apariția legii noi urmează să se constate, după începerea executării, după caz, fie prescripția răspunderii penale, cazul său, calculându-se termenul (10 ani), de la data săvârșirii așa-zisei fapte, iar în alte cauze, să se calculeze, termenul (5 ani plus pedeapsa micșorată sau nemicșorata) pentru prescripția executării pedepsei si sa se constate cazul de stingere a pedepsei,susținând cauza de intervenire a prescripției speciale, motiv pentru care și-a întemeiat cererea pe teza întâi a textului si nicidecum să se constate un motiv de stingere a pedepsei. De asemenea, contestatoarea condamnată B.G., în temeiul art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 C. pen., în raport de prevederile art. 15 alin. (2) și art. 16 din Constituția României ce trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu art. 6 din C.E.D.O.

și a solicitat sesizarea Curții Constituționale, arătând, în esență, ca art. 6 C. pen. este neconstituțional, in măsura in care contravine dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție si limitează si exclude aplicarea si a altor prevederi favorabile din legea noua,respectiv în cazul său a dispozițiilor privind prescripția speciala a răspunderii penale. A mai menționat că micșorarea pedepselor, fără observarea faptului ca acea pedeapsa nu se mai poate aplica la data când s-a aplicat, respectiv aplicarea legii penale mai favorabile in cazul infracțiunilor definitiv judecate nu se poate limita doar la chestiunea micșorării de pedeapsa. Prevederile 4 din Legea nr. 187/2012 contravin, de asemenea, dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, creând discriminare între persoanele condamnate definitiv înaintea datei intrării în vigoare a C. pen.

și persoanele ale căror cauze erau în curs de judecată la data anterior amintită, care beneficiază de pedepsele mai mici prevăzute de C. pen. în vigoare si de cauzele de înlăturare a pedepsei și că acest tratament juridic diferit este determinat de momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și nu de pericolul social al faptelor săvârșite sau de periculozitatea infractorilor, astfel încât unor persoane care au săvârșit aceleași infracțiuni, în aceleași împrejurări și condiții, sub imperiul C. pen. din 1969, dar care au fost condamnate definitiv înainte și, respectiv, după momentul intrării în vigoare a N.C.P. le pot fi aplicate pedepse diferite. Dispozițiile art. 6 C. pen. sunt discrirninatorii si prin faptul că nu permit reindividualizarea pedepselor definitiv aplicate persoanelor condamnate potrivit prevederilor Codului penal din 1969, care sunt mai mari decât maximul special prevăzut de C. pen.

actual pentru infracțiunile săvârșite, ci doar reducerea lor la acest maxim, că dispozițiile art. 15 C. pen. din 1969 permiteau aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitiv aplicate, în timp ce N.C.P. nu reglementează această posibilitate, condiții în care textul criticat creează discriminare între persoanele judecate definitiv înaintea datei intrării în vigoare a N.C.P. și cele ale căror cauze penale erau în curs de soluționare la acea dată. De asemenea, reglementarea în C. pen.

a aplicării legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii este justificată de necesitatea asigurării unei egalități de tratament juridic între destinatarii legii penale, respectiv între persoanele condamnate potrivit legii vechi, persoanele care au săvârșit aceleași infracțiuni sub imperiul legii vechi, dar au fost condamnate definitiv conform dispozițiilor legii noi și cele care au săvârșit aceleași infracțiuni după intrarea în vigoare a legii noi. I. Cu privire la contestația la executare formulată de condamnata B.G. s-a constatat că este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 257 din 04 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2107 din 28 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, condamnatei B.G.

i s-a aplicat pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, intrat în vigoare în 1969. În baza sentinței penale menționate s-a emis M.E.P.I. nr. 354/2007 din data de 31 mai 2010 de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin care s-a ordonat punerea în executare a sentinței penale susmenționate, privind pe inculpata B.G., în vederea executării pedepsei de 6 ani închisoare.

Mandatul nu a fost pus în executare deoarece condamnata s-a sustras de la executarea pedepsei, fiind urmărită la nivel național și internațional din data de 03 iunie 2010. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 71/F din data de 04 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 630/2/2014, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., a admis contestația la executare ca urmare a sesizării Biroului Executări Penale a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe condamnata B.G. În baza art. 6 alin. (1) C. pen. a redus pedeapsa aplicată condamnatei B.G. prin sentința penală nr. 257 din 04 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, modificată prin Decizia penală nr. 2107 din 28 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pentru tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 20 rap.

la art. 215 alin. (1), (2), (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. care are corespondent și în N.C.P., respectiv art. 32 rap. la art. 244 alin. (2), cu aplic. art. 36 alin. (1), de la 6 ani închisoare la 5 ani și 6 luni închisoare, maximul special prevăzut de legea nouă. În baza art. 6 alin. (5) C. pen. a dispus înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) din vechiul C. pen. pe durata de 3 ani. A dispus anularea M.E.P.I. nr. 354 din 31 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia penală nr. 527 din data de 13 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 630/2/2014 a admis contestațiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și intimata condamnată B.G.

împotriva sentinței penale nr. 71/F din 04 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 630/2/2014 (nr. 361/2014). A desființat în parte sentința contestată, și rejudecând: În baza art. 6 alin. l C. pen., a redus pedeapsa aplicată condamnatei B.G. prin sentința penală nr. 257 din 04 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 2107 din 28 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pentru tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior care are corespondent în art. 32 rap.

la art. 244 alin. (1) și (2), cu aplic. art. 36 alin. (1) C. pen., de la 6 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare, maximul special prevăzut de legea nouă. În baza art. 6 alin. (5) teza a II-a C. pen., a constatat că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani are corespondent în art. 66 lit. a), b), g) C. pen., urmând a se executa în acest conținut, pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 68 C. pen. A constatat că pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, are corespondent în art. 66 lit. a), b), g) C. pen., urmând a se executa în acest conținut, în condițiile și pe durata prevăzută de art. 65 C. pen.

A menținut restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei. Potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei. Contestația la executare constituie un mijloc jurisdicțional de rezolvare a incidentelor survenite în cursul executării pedepsei. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, iar în cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. (d) C. proc. pen., se poate constata numai cauza sau incidentul care conduce la stingerea sau micșorarea pedepsei, neputându-se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat.

Prin urmare s-a constatat că, în fapt, prin contestația la executare formulată, condamnata B.G. a solicitat ca instanța de judecată să constate că a intervenit prescripția răspunderii penale, potrivit dispozițiilor actualului C. pen. ce a intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014, ceea ce s-a apreciat că ar conduce potrivit dispozițiilor legale în materie, la pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal, cu consecințele ce decurg din aceasta sub aspectul pedepsei. Însă, adoptarea unei astfel de soluții nu se poate dispune ca urmare a soluționării unei contestații la executare, întrucât este un aspect ce vizează o problemă de fond, fiind inadmisibil ca pe această cale să se schimbe o hotărâre definitivă de condamnare ce se bucura de autoritate de lucru judecat.

S-a constatat că, în mod formal, contestația la executare a fost formulată împotriva deciziei penale nr. 527 din data de 13 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 630/2/2014 prin care a fost modificată sentința penală nr. 71/F din 04 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, întrucât a fost avută în vedere sentința penală nr. 257 din 04 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2107 din 28 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, contestatoarea condamnată neinvocând nici în fapt și nici în drept vreo cauză de stingere sau micșorare a pedepsei care ar atrage incidența dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. Ca atare, în baza art. 597 și instanța a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnata B.G. Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de condamnata B.G., s-a constatat că este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Potrivit art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial.

De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile. Conform art. 6 C. pen. când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. Analizând actele și lucrările dosarului, s-a constatat că, în raport cu excepția de neconstituționalitate invocată de condamnata B.G., nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale.

S-a apreciat că este adevărat că excepția de neconstituționalitate anterior menționată a fost ridicată în fața instanței de judecata de parte, respectiv de către condamnata B.G. și vizează neconstitutionalitatea unor dispoziții legale în vigoare, însă s-a constatat că nu este îndeplinită și condiția existentei legăturii cu soluționarea cauzei, invocarea dispozițiilor art. 6 C. pen. de către contestatoarea condamnată B.G. fiind pur formală în prezenta cauză.

Având în vedere motivele menționate în susținerea contestației la executare ce formează obiectul cauzei, s-a constatat că aceasta contestație la executare formulată de condamnata B.G., în fapt, nu vizează aplicarea dispozițiilor art. 6 C. pen., astfel cum sunt prevăzute în actuala reglementare, ci aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la prescripția răspunderii penale, aspect ce vizează fondul cauzei și prin care se tinde la înlăturarea răspunderii penale, ceea ce nu este de admis, întrucât s-ar aduce atingere stabilității raporturilor juridice, în absența căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept.

Contestatoarea condamnată urmărește completarea,modificarea art. 6 C. pen., ori, prin Decizia nr. 954/2009 a Curții Constituționale, a fost respinsă ca inadmisibilă o excepție de neconstituționalitate prin care se solicita modificarea unui text de lege,arătându-se, în esență, că astfel de critici nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Ca atare, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de condamnata B.G.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnata B.G., la data de 28 aprilie 2015, precizând că va depune ulterior motivele contestației, iar la data de 16 iunie 2015, a depus motivele contestației numai cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, privind excepția de neconstituționalitate, solicitând admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 598 C. proc. pen.

- Contestația la executare -contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei. Potrivit art. 6 C. pen.

„Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim." Înalta Curte constată că motivele invocate la fond de către contestatoarea B.G., prin care se solicită de fapt aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la prescripția răspunderii penale, sunt aspecte ce vizează fondul cauzei și prin care s-ar tinde la înlăturarea răspunderii penale, astfel că, se apreciază că în mod corect a constatat instanța de fond că este inadmisibilă contestație formulată, întrucât s-ar aduce atingere stabilității raporturilor juridice.

În cazul prevăzut de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., se poate constata numai cauza sau incidentul care conduc la stingerea sau micșorarea pedepsei, neputându-se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive. Prin urmare, motivul invocat de către contestatoarea condamnată B.G. privind intervenirea prescripției răspunderii penale (art. 153-154 C. pen.) nu se subsumează cazului prevăzut de art. 598 lit d) C. proc. pen., întrucât prin contestația la executare se poate invoca prescripția executării pedepsei (art. 161-162 C. pen.) și nu cea a răspunderii penale. Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnata B.G. împotriva sentinței penale nr. 70 din 24 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală. În ceea ce privește calea de atac formulată de aceeași contestatoare privind soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 C. pen. în raport de prevederile art. 150 alin. (2) și art. 16 din Constituția României, Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, că a fost tardiv formulată la data de 28 aprilie 2015, întrucât termenul în care putea formula calea de atac de 48 ore, s-a împlinit la data de 27 aprilie 2015, iar pe de altă parte nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, invocarea dispozițiilor art 6 C. pen.

fiind pur formală. În consecință, va respinge calea de atac formulată de aceeași contestatoare privind soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 6 C. pen. în raport de prevederile art. 150 alin. (2) și art. 16 din Constituția României. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obligă contestatoarea condamnată la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnata B.G. împotriva sentinței penale nr. 70 din 24 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală. Respinge calea de atac formulată de aceeași contestatoare privind soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 6 C. pen. în raport de prevederile art. 150 alin. (2) și art. 16 din Constituția României. Obligă contestatoarea condamnată la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2015.