ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 475/CO din 27 august 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3430/108/2014, între altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de condamnatul B.G.L. cu excepția de neconstituționalitate privind art. 1 pct. 1 și 2 din O.U.G. nr. 6/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 143/2000 și a Legii nr. 330/2005, respectiv a dispozițiilor art. l pct. 1, poziția 20 din Hotărârea de Guvern nr. 575/2010.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că textele invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei întrucât obiectul acesteia este o contestație la executare privind legea mai favorabilă, care era motivată prin prisma dispozițiilor art. 15 C. pen. (1968) și doar în calea de atac a contestației au fost invocate în totalitate elemente noi, fără a mai fi reluată motivarea contestației expuse în fața primei instanțe.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în decizia penală nr. 475/CO din 27 august 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, condamnatul B.G.L. a formulat recurs, susținând, atât în cuprinsul motivelor scrise (depuse la dosar prin apărătorul ales la data de 15 octombrie 2015), cât și cu ocazia dezbaterilor, că excepția de neconstituționalitate invocată are legătură cu soluționarea cauzei, motiv pentru care se impune admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Prealabil examinării pe fond a căii de atac formulate de contestatorul B.G.L. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte apreciază că aceasta este cea a apelului, pentru următoarele considerente:

Pornind de la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, care stabilesc că încheierile de respingere a sesizării Curții Constituționale se atacă cu recurs în 48 ore de la pronunțare, dispoziții ce nu au fost modificate sau abrogate prin Legea nr. 255/2013 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative, Înalta Curte apreciază că asemenea încheieri pot fi atacate cu apel, în condițiile în care noul C. proc. pen. nu mai reglementează calea de atac a recursului, iar potrivit art. 8 din Legea nr. 255/2013 hotărârile date în primă instanță după intrarea în vigoare a noii legi sunt supuse căilor de atac prevăzute de noul act normativ.

În plus, aceeași lege prevede în art. 24 că dispozițiile procesual penale din legile speciale se completează cu cele ale noului C. proc. pen., împrejurare ce impune o corelare sub aspectul căii de atac a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 cu cele privind căile de atac ordinare din norma procesual penală care se aplică de la 1 februarie 2014.

Importantă în dezlegarea acestei chestiuni de drept este și Decizia nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 dată în recursul în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că încheierile de respingere ca inadmisibile a cererilor de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de instanțele de recurs sunt atacate cu recurs la instanța ierarhic superioară, decizie care își produce efectele și în prezent, în lipsa oricărei reglementări legale contrare.

Totodată, calificarea ca apel a căii de atac care poate fi exercitată împotriva încheierilor la care face referire art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, decurge și din dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora dacă o lege specială prevede că o hotărâre judecătorească este atacată cu recurs, ulterior intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă apelului la instanța ierarhic superioară, prevederi care în lumina reglementării din art. 2 alin. (2) C. proc. civ. sunt incidente și în materie procesual penală.

Este de menționat și faptul că o asemenea încheiere nu poate fi atacată cu contestație întrucât în art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen. se prevede că o asemenea cale de atac poate fi exercitată doar în cazurile expres prevăzute de lege, ori în speță nu avem o astfel de prevedere și nici o dispoziție tranzitorie care să stabilească în ce condiții calea de atac a recursului poate fi recalificată ca și contestației.

În consecință, Înalta Curte va recalifica în apel calea de atac exercitată împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în decizia penală nr. 475/CO din 27 august 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Examinând apelul declarat de condamnatul B.G.L., în conformitate cu dispozițiile art. 421 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia.

Dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reglementează procedura ce trebuie urmată de instanța de judecată sesizată cu o cerere prin care se invocă o excepție de neconstituționalitate, textul abilitând instanța de judecată să verifice îndeplinirea condițiilor prealabile sesizării Curții Constituționale, reglementate de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora: excepția trebuie să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; să fie ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele Ia care participă; să nu vizeze aspecte constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci exclusiv a pertinentei excepției, în sensul legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

Referitor la condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale, a cărei neconstitutionalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesual penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

Astfel, decizia Curții Constituționale, în soluționarea excepției, trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

Dreptul de a invoca o excepție de neconstituționalitate este un drept subiectiv, protejat de lege, care nu are caracter absolut și trebuie exercitat în condițiile și în limitele stabilite de lege (cu bună credință), cu respectarea scopului legii și nu pentru a se încerca denaturarea legii sau a se împiedica aplicarea unei instituții și norme legale.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în speță, condamnatul a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 pct. 1 și 2 din O.U.G. nr. 6/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 143/2000 și a Legii nr. 330/2005, respectiv a dispozițiilor art. I pct. 1, poziția 20 din Hotărârea de Guvern nr. 575/2010 în raport de prevederile art. 1 alin. (4) și (5) din Constituția României.

Totodată, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că în cauză nu s-au oferit motive care să susțină lipsa de conformitate cu Legea Fundamentală a dispozițiilor legale invocate de condamnat, soluționarea excepției de neconstituționalitate neproducând un efect concret asupra hotărârii ce s-a pronunțat în cauză, având în vedere, pe de o parte faptul că obiectul cauzei l-a reprezentat o contestație la executare privind aplicarea legii mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, potrivit dispozițiilor art. 15 C. pen. (1968), instanța având în vedere doar limita maximă a pedepselor aplicate, iar, pe de altă parte, faptul că, în procedura prevăzută de art. 595 C. proc. pen., instanța nu poate proceda la o reindividualizare a pedepsei și nici la o recalificare a faptei potrivit celor solicitate de contestator.

Astfel, având în vedere că pedeapsa aplicată contestatorului este una definitivă, Înalta Curte apreciază că cererea de sesizare a Curții Constituționale privind modalitatea de introducere a unor substanțe psihoactive în tabelul anexă la Legea nr. 143/2000, în mod corect, a fost respinsă de prima instanță ca neavând legătură directă cu această cauză.

În consecință, în temeiul art. 421 pct. 1 Iit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul B.G.L. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, dispoziție cuprinsă în decizia penală nr. 475/CO din 27 august 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul condamnat va fi obligat la plata sumei de 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Recalifică calea de atac ca fiind apel.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul B.G.L. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, dispoziție cuprinsă în decizia penală nr. 475/CO din 27 august 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2014.