ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1892/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul CNA anularea Deciziei nr. 162 din 16.04.2013 și exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 RON, iar în subsidiar înlocuirea/reducerea sancțiunii dispuse de CNA în raport de criteriile prevăzute de Legea nr. 504/2002, modificată și completată.

Prin Sentința civilă nr. 214 din 27.01.2014, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL

Împotriva Sentinței civile nr. 214 din 27.01.2014 și a Încheierii din data de 20.01.2014, pronunțate de Curtea de Apel București a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând modificarea acestora în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 și 8 C. proc. civ.

3.1. În ceea ce privește Încheierea de ședință din 20.01.2014, recurenta critică dispoziția instanței de fond prin care s-a constat că reclamantei i-au fost comunicate înscrisurile despre care aceasta a făcut vorbire în ședința din 9.12.2013.

În realitate, susține recurenta, înscrisul din dosarul de fond ce reprezintă procesul-verbal al ședinței CNA din 16.04.2013 nu i-a fost comunicat niciodată și nu este certificat pentru conformitate cu originalul.

Recurenta consideră că judecătorul fondului nu a motivat încheierea, nu a justificat în considerente de ce nu a analizat solicitările sale și nu a prezentat motivele de fapt și de drept care au condus la convingerea instanței.

3.2. Cu privire la Sentința civilă nr. 214 din 27.01.2014, recurenta susține că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectarea atrage sancțiunea nulității.

Astfel, instanța de fond a ținut seama de înscrisul copie necertificată, deși acest înscris nu a fost încuviințat, nu a fost comunicat și a fost depus la dosar într-un singur exemplar, judecătorul fondului nu a înlăturat înscrisul copie necertificată, deși acesta nu putea fi examinat, legiuitorul stabilind lipsa de putere a unui înscris depus în copie necertificată.

Aceeași situație, arată recurenta, se regăsește și în privința raportului de monitorizare depus la dosar în copie necertificată.

Instanța de fond nu a analizat incidența puterii de lucru judecat în raport de Sentința nr. 6.899 din 04.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2012 și nu a motivat de ce a înlăturat susținerile din cadrul cererii completatoare și modificatoare.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei prin reluarea acelorași motive contradictorii ale pârâtului, legate de alte fapte/evenimente/susțineri care nu au fost avute în vedere de membrii CNA în cadrul ședinței din 16.04.2013.

Astfel, conform preambulului Deciziei nr. 162 din 16.04.2013 rezultă neechivoc că membrii consiliului nu au analizat decât știrea difuzată în data de 08.04.2013, în timp ce în cuprinsul acesteia, aceiași membri au avut în vedere o altă știre (cu caracter așa-zis notoriu), față de care au stabilit "contradicția".

Instanța de fond nu a motivat de ce a înlăturat susținerile reclamantei privitoare la faptul că singurele dispoziții legale pe care s-a întemeiat decizia atacată sunt cele prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului și în care nu se prevede nicio obligație în sarcina radiodifuzorului de a face demersuri pentru obținerea punctelor de vedere ale reprezentanților autorității publice în discuție sau a unui comunicat oficial cu privire la raportul încheiat și care "fusese făcut public anterior".

Judecătorul fondului nu a motivat de ce a respins susținerile societății privitoare la faptele care trebuiau săvârșite cu vinovăție, având în vedere că în cuprinsul știrii difuzate a precizat cu bună-credință că informația are la bază un articol publicat în "B.".

În baza dispozițiilor art. 64 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, s-au efectuat în cel mai scurt timp rectificările necesare asupra cărora intimatul nu a ținut seama, mai mult, a reținut o contradicție cu cea prezentată în data de 8 aprilie 2013.

Instanța de fond, în mod nelegal, a încălcat și înlăturat conținutul art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauzele Dalban împotriva României, Observer și Guardian împotriva Marii Britanii, Castells contra Spaniei, Fressoz și Roire versus Franța, Thomas versus Luxemburg.

II. Analiza motivelor de casare

1.1. Cu privire la Încheierea de ședință din 20.01.2014

La termenul de judecată din 28.10.2013, instanța de fond a încuviințat depunerea la dosar, în sarcina autorității publice pârâte, a stenogramei ședinței din 16.04.2013 și a procesului-verbal conținând transcriptul acesteia.

Înscrisurile au fost depuse la dosar.

Prin Încheierea de ședință din data de 09.12.2013, instanța de fond a constatat obligația îndeplinită și a acordat reclamantei, la cererea acesteia, un termen pentru a lua cunoștință de conținutul actelor.

La acest termen, societatea reclamantă nu a solicitat comunicarea stenogramei ședinței din 16.04.2013, ce fusese depusă anterior. Prin cererea formulată la 20.01.2014, a arătat că cele două înscrisuri nu sunt certificate pentru conformitate, iar transcriptul ședinței nu i-a fost comunicat, solicitând înlăturarea acestora din proces.

Instanța de fond, verificând actele și lucrările dosarului a concluzionat că cele două acte au fost comunicate reclamantei.

Față de acestea, Înalta Curte constată că drepturile procesuale ale recurentei-reclamante nu au fost încălcate de prima instanță, avându-se în vedere că pârâtei i s-a dat posibilitatea să ia cunoștință de înscrisurile depuse la dosar, acordându-se un termen în acest sens.

Se reține că recurenta nu a solicitat expres comunicarea înscrisurilor în ședință publică, asumându-și obligația de a le studia și a se amâna cauza pentru acest motiv.

Formularea unei cereri de comunicare după amânarea cauzei pentru motivul sus-menționat apare ca fiind făcută în scopul tergiversării soluționării pricinii, astfel încât în mod corect judecătorul fondului a respins cererea.

Privitor la susținerea necertificării înscrisurilor pentru conformitate, se observă că numai extrasul procesului-verbal din 16.04.2013 a fost menționat în considerentele hotărârii și numai pentru a se răspunde la argumentul reclamantei referitoare la asigurarea cvorumului în momentul adoptării deciziei, iar critica nu a mai fost reluată în motivele de recurs, astfel încât lipsa certificării nu afectează legalitatea sentinței.

1.2. Cu privire la Sentința civilă nr. 214 din 27.01.2014

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ. nu sunt întrunite în cauză, motivat de faptul că procesul-verbal al ședinței din data de 16.04.2013 a fost avut în vedere numai în ceea ce privește stabilirea cvorumului ședinței, aspect analizat la pct. II 1.1. din prezentele considerente.

Aceleași considerente sunt valabile și în privința raportului de monitorizare, înscris ce nu a fost avut în vedere de instanța fondului în cadrul motivelor de fapt și de drept prin care a respins cererea recurentei-reclamante.

Sentința civilă nr. 6.899 din 4.12.2012 invocată de către recurenta-reclamantă nu are putere de lucru judecat față de prezenta cauză, deoarece privește o altă decizie, iar considerentele acesteia sunt strict legate de obiectul acțiunii, astfel că în mod corect judecătorul fondului nu a găsit necesar să facă referire la ea.

În mod cert decizia atacată a privit emisiunea informativă "C." difuzată în data de 8.04.2013, fapta și sancțiunea au fost analizate cu referire la această emisiune.

Împrejurarea că în cuprinsul deciziei este inserat și conținutul informației prezentate la o dată ulterioară, respectiv 11.04.2012, care a avut ca scop informarea corectă a publicului, nu afectează legalitatea actului administrativ atacat, subliniind dosar că deși, încă din data de 5.04.2012 postul tv era în posesia punctului de vedere al autorității, nu a înțeles să-l difuzeze.

Mențiunea făcută în cuprinsul deciziei administrative atacate la obligația ca radiodifuzorul să facă "propriile demersuri în acest sens" (pentru a obține un punct de vedere din partea reprezentanților autorităților publice în discuție), chiar dacă este neavenită, nu modifică temeiul de drept în baza căruia a fost sancționată recurenta.

Ceea ce s-a reținut în principal de către intimat a fost faptul că recurenta nu a asigurat informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor, deși era în posesia unui punct de vedere al autorității publice.

Vinovăția recurentei este dovedită și nu prezumată, astfel cum susține partea și rezultă din însăși existența punctului de vedere menționat anterior și care nu a fost adus la cunoștința publicului, cu un scop ce nu are legătură cu buna-credință invocată prin motivele de casare.

În fine, în legătură cu susținerea încălcării de către instanța de fond a dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a Jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, se constată că în prezenta cauză nu ne aflăm în ipoteza unor informații exagerate, șocante, ci în ipoteza unor informații false, care nu intră sub protecția libertății de exprimare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 214 din 27 ianuarie 2014 și a Încheierii din 20 ianuarie 2014 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2015.

Procesat de ED