ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 937/2020

Ședința publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la 17 septembrie 2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. le-a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâta S.C. C. S.A. la plata sumei de 100.000 euro, în echivalent în RON, reprezentând indemnizația de asigurare datorată în baza asigurării de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuș, pentru mărfurile transportate cu vehicule - CMR nr. EG 15307; să o oblige pe pârâta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 57.137,06 euro, în echivalent în RON, reprezentând diferența dintre prejudiciul total suportat de societate și indemnizația de asigurare solicitată prin primul capăt de cerere, în temeiul contractului de prestări servicii nr. x din 12 martie 2012; în subsidiar, a solicitat ca, în cazul în care instanța va respinge primul capăt de cerere, pârâta S.C. B. S.R.L. să fie obligată la plata către reclamantă a sumei pe care S.C. C. S.A. nu va fi obligată să o plătească.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1.270 și ale art. 2.214 C. civ., precum și dispozițiile art. 192 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2879/2015 din 18 noiembrie 2015, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat-o pe pârâta S.C. C. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 100.000 euro, în echivalent în RON la data plății efective, precum și la plata sumei de 10.779 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins acțiunea formulată împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L. ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, atât pârâta S.C. C. S.A., cât și reclamanta au declarat apeluri, care au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 1590/A din 18 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, fiind obligată apelanta-reclamantă la plata sumei de 16.795,88 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata S.C. B. S.R.L.

Împotriva deciziei din apel, S.C. C. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia.

În motivare, după reiterarea situației de fapt cu privire la modul în care s-a desfășurat evenimentul asigurat, datorat culpei și neglijenței cărăușului S.C. B. S.R.L., consemnat în procesul-verbal de contravenție întocmit de organele de poliție, recurenta a susținut că este aplicabilă clauza de la art. 3 pct. 3.3.10 din polița de asigurare privind exonerarea sa de la plata sumei asigurate și că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 2.208 alin. (1) C. civ., care prevăd că "în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute în contract. Atunci când există neînțelegere asupra cuantumului indemnizației de asigurare, partea necontestată din aceasta se va plăti de asigurător anterior soluționării neînțelegerii prin bună învoială sau de către instanța judecătorească", situație în care devin incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauză, a arătat recurenta, instanța de apel a reținut doar concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, înlăturând o serie de probe administrate atât la prima instanță, cât și în apel.

În continuare, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat toate cele trei ipoteze ale acestui motiv de recurs.

În susținere, a redat fragmente din raportul de expertiză și din declarația șoferului cu privire la modul în care s-a desfășurat accidentul și a subliniat că instanța de apel a înlăturat în mod neîntemeiat procesul-verbal de contravenție și discreționar unele mijloace de probă, dând prevalență expertizei efectuate la mai bine de 5 ani de la accident.

În final, recurenta a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere și faptul că șoferul a fost amendat și că în sarcina acestuia s-a reținut contravenția prevăzută de art. 37 și art. 102 alin. (1) pct. 37 din O.U.G. nr. 195/2002.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului. Pe fond, a susținut că recurenta a reluat argumentele expuse prin cererea de apel, solicitând respingerea recursului și menținerea deciziei atacate. În final, intimata a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.114,24 RON, potrivit înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Calea extraordinară de atac de față are ca obiect decizia civilă nr. 1590/A din 18 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă într-o cerere evaluabilă în bani.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, "(...) în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

În speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la 17 septembrie 2014, iar decizia recurată a fost pronunțată la 18 iulie 2018.

Prin urmare, față de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, decizia atacată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Apărările intimate-reclamante, în sensul că, la data pronunțării hotărârii în apel, calea de atac a recursului era suprimată prin decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar recurenta ar fi trebuit să formuleze cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate privind decizia enunțată, nu pot fi primite.

Aceasta întrucât la data comunicării hotărârii, de la care a început să curgă termenul de recurs, erau în vigoare dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, care deschid calea de atac a recursului pentru deciziile pronunțate în cereri evaluabile în bani, în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv.

Așa fiind, Înalta Curte urmează să respingă excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-reclamantă pe calea întâmpinării.

Pe de altă parte, instanța supremă reține că, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate în unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurenta a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă însă faptul că nu au fost formulate critici de nelegalitate concrete împotriva deciziei din apel, recurenta reluând în mare parte criticile expuse în cererea de apel, cu privire la situația de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părți și principalele etape ale procesului.

Astfel, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub pretextul încălcării de către instanța de apel a prevederilor art. 2.208 C. civ., recurenta s-a limitat la o reluare a susținerilor expuse în fața instanțelor de fond.

Toate argumentele expuse în cadrul acestor critici urmăresc doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt; astfel, recurenta a prezentat pe larg argumentele cu privire la exonerarea sa de la plata sumei asigurate și la culpa cărăușului în producerea accidentului, sens în care a redat paragrafe din declarații și rapoartele de expertiză.

Or, acestea sunt împrejurări de fapt, analizate de instanțele de fond prin prisma probatoriului administrat, care scapă însă cenzurii instanței de recurs, a cărei examinare este limitată de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Așadar, în lipsa indicării unor argumente care să vizeze nelegalitatea deciziei recurate și nu netemeinicia acesteia, prin criticile pe care le circumscrie art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta urmărește să obțină o nouă evaluare a fondului pretențiilor și a probelor administrate, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De asemenea, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat pentru toate cele trei ipoteze ale sale, însă doar formal, fără argumente care să conducă la concluzia lipsei motivării sau a unei motivări contradictorii ori străine de natura cauzei, neputându-se identifica critici ce ar putea fi subsumate acestui motiv de recurs.

Prin urmare, susținerile recurentei, prezentate de aceasta drept motive de recurs, nu constituie critici de nelegalitate, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, fapt ce echivalează cu nemotivarea căii de atac.

Se impune subliniat faptul că sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost doar formal invocate.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul și, în baza dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe recurentă la plata către intimată a sumei de 3.114 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1590/A din 18 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata S.C. A. S.R.L. a sumei de 3.114 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 iunie 2020.