ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5333/2018

HOTĂRÂRE

12.12.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5333/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 12 decembrie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr. x/27.03.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Dâmbovița, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la calcularea și plata către ea a salariului în cuantum maxim, respectiv indemnizația de încadrare și sporuri, acordată persoanelor încadrate în funcții identice, obligarea pârâților la plata drepturilor salariale calculate ca diferență dintre drepturile stabilite la nivel maxim și cele în perioada 09.04.2015-12.06.2016 prin valorificarea unei valori de referință sectorială de 405 majorată și 4% și începând cu data de 01.12.2015 prin valorificarea unei valori de referință sectorială de 405 majorată cu 4% și 10% și indemnizația lunară efectivă pe 3 ani în urma în raport cu data introducerii acțiunii, diferențiat până la 1 decembrie 2015 și după aceasta dată, la plata dobânzii legale și actualizării sumelor în raport de indicele de inflație de la data când ar fi trebuit achitate drepturile salariale și până la plata efectivă, obligarea pârâtului Tribunalul Dâmbovița să emită ordin conținând drepturile salariale calculate conform pct. 2 din acțiune și transmiterea acesteia către Casa Județeană de Pensii Dâmbovița în vederea actualizării pensiei de serviciu conform art. 84 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Prin sentinta nr. 1121 din 21 iunie 2018, pronunțată în dosarul x/2018, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis exceptia necompetenței teritoriale exclusive a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalui Argeș.

Instanța a reținut, în esență, că reclamanta A. a îndeplinit funcția de judecător la Judecătoria Târgoviște în perioada pentru care solicită drepturile salariale.

Potrivit unui comunicat, prin decizia Curții Constituționale din 26 aprilie 2018:

"(...)Curtea Constituțională, a admis excepția de neconstituționalitate formulată și a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1)-(2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă."

"Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea a statuat că permiterea cumulului competenței jurisdicționale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței, contrar art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție."

Având în vedere că Tribunalul Dâmbovița are calitatea de pârât în proces, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Prin încheierea civilă din 31 octombrie 2018, Tribunalul Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței instanței, fiind declinată competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În situația în care reclamantul ocupă una din funcțiile indicate la art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., legea instituie o derogare de la prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Instanța a reținut că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. sunt dispoziții speciale și derogatorii, fiind deci de strictă interpretare și aplicare, reglementând expres doar situația în care cererea este formulată de un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier.

Această chestiune nu a fost modificată de pronunțarea deciziei nr. 290/2018 de către Curtea Constituțională, decizie ce nu afectează sintagma "curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea" din finalul art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Or în speță reclamanta nu are calitatea de judecător, fiind pensionată, nedesfășurându-și activitatea la nicio instanță căci, potrivit art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, judecătorii sunt eliberați din funcție prin pensionare.

Chiar dacă s-ar putea aprecia, astfel cum o face Tribunalului Dâmbovița, că pentru identitate de rațiune, văzând și considerentele invocatei decizii a Curții Constituționale, s-ar putea extinde și la foștii judecători, în prezent pensionați, aplicarea art. 127 C. proc. civ., tribunalul a constatat că s-ar încălca art. 122 C. proc. civ.

Conform acestui articol, reguli noi de competență s-ar putea stabili numai prin modificarea C. proc. civ., iar declararea ca neconstituțională a sintagmei "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. și încetarea efectelor juridice ale acesteia, în condițiile art. 147 alin. (1) din Constituția României, nu respectă prevederile art. 122 C. proc. civ. în ce privește foștii judecători eliberați din funcție.

De asemenea, dispozițiile art. 122 C. proc. civ. se opun interpretării extensive a art. 127 din același cod, chiar ținând seama de faptul că prezenta acțiune are drept cauză fostele raporturi de muncă dintre părți, litigiul rămânând un conflict de muncă.

Prin urmare, s-a apreciat că în speță este aplicabil art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererea reclamantei fiind de competența tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă.

Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș, nefiind incident cazul de prorogare de competență prevăzut de art. 127 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparținând Tribunalului Dâmbovița, ca instanță în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamanta.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Dâmbovița a învestit această din urmă instanță cu un litigiu de muncă - pretenții bănești.

În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social:

"cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Reclamanta a avut calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Târgoviște, fiind, la momentul învestirii instanței, pensionară, așa cum reiese din cererea de chemare în judecată.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2), "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, s-a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul lor. De asemenea, s-a statuat că noțiunea de,.judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În considerentele acestei decizii (paragraful 49), Curtea a reținut că, în urma constatării neconstituționalității sintagmelor menționate la paragraful 46, noua formulă a textului art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate, permitând, în mod rezonabil, calificarea noțiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu.

De asemenea, prin aceeași decizie Curtea Constituțională a mai reținut că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz (paragraful 51).

Pornind de la statuările cu caracter obligatoriu cuprinse în decizia anterior evocată, Înalta Curte constată că una dintre instanțele de judecată aflate în conflict negativ de competență, respectiv Tribunalul Dâmbovița, are calitatea de pârât în cauză.

Având în vedere că noțiunea de judecator la care se referă textul art. 127 C. proc. civ. vizează atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu, calitatea de parte în proces a Tribunalului Dâmbovița determină incidența textului de lege care reglementează competența facultativă.

În aceste condiții, competența de soluționare a cauzei revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

De vreme ce Curtea de Apel Pitești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Argeș, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Ploiești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Dâmbovița, rezultă că Tribunalul Argeș este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.