ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5334/2018

HOTĂRÂRE

12.12.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5334/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 12 decembrie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, la data de 23.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D. și E. contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Argeș, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului Tribunalul Argeș la calcularea majorării salariate de 25%, prevăzută de Legea nr. 153/2017, de la 01.01.2018 la nivelul indemnizației din luna decembrie 2017, prin includerea în indemnizația de încadrare a cotei de contribuții transferată de la angajator la angajat, obligarea pârâtului Tribunalul Argeș la plata diferențelor salariate de 21%, rezultate din calcularea majorării de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017, de la 01.01.2018 la nivelul indemnizației din luna decembrie 2017, prin includerea în indemnizația de încadrare a cotei de contribuții transferată de la angajator la angajat, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății, obligarea pârâtului Ministerul Justiției să includă în indemnizațiile lunare, prin ordine de salarizare, aceste majorări salariale și să vireze pârâtului Tribunalul Argeș sumele necesare efectuării plăților, începând cu data de 01.01.2018 până la data emiterii ordinelor de salarizare în acest sens.

Prin sentinta civilă nr. 1342 din 11 septembrie 2018, pronunțată în dosarul x/2018, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis exceptia necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalui Argeș.

Instanța a reținut, în esență, că este învestită cu soluționarea unui litigiu căruia i se aplică jurisdicția muncii față de dispozițiile art. 266 din Codul muncii conform cărora "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.", iar potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul muncii "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Totodată, conform art. 129 din C. proc. civ., necompetența este de ordine publică in cazul încălcării competentei teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Având în vedere aceste prevederi legale și dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. astfel cum au fost ele interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 7/2016 pronunțată într-un recurs în interesul legii, față de faptul că din datele cauzei și susținerile părților rezultă că reclamanții au calitatea de judecători ce își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Topoloveni și ținând seama că reclamanții nu se pot prevala de dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. câtă vreme nu funcționează în cadrul instanței competente să se pronunțe în primă instanță asupra cererii de chemare în judecată, tribunalul a apreciat că se impune admiterea excepției de necompetență teritorială, urmând să se decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș - instanța judecătorească în a cărei circumscripție se află domiciliul reclamanților.

Prin sentința civilă nr. 3999/2018 din 24 octombrie 2018, Tribunalul Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței instanței, fiind declinată competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speță, reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Topoloveni, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 290/26.04.2018, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale.

Curtea constată că, de principiu, competența facultativă este o expresie a dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (2) și ale art. 124, însă, prin limitarea sferei sale de aplicare la instanța la care își desfășoară efectiv activitatea reclamantul judecător, nu este aptă să acopere, într-un mod complet, toate situațiile care pot, în mod rezonabil, apărea în cursul unei judecăți. De aceea, dispoziția legală criticată nu își atinge scopul pentru care a fost edictată, justițiabilii fiind nevoiți să recurgă, în diferite momente ale parcursului cauzei lor, la mijloace procedurale alternative în vederea asigurării egalității armelor în soluționarea cauzei lor în mod echitabil.

Curtea reține că dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul lor.

Astfel, instanța a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit cererii de chemare în judecată și obiectului acesteia, reclamanții au promovat o acțiune pentru soluționarea unui conflict individual de muncă.

Ambele instanțe care s-au dezînvestit reciproc au pornit de la premisa că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiție, decurgând din raporturile de muncă dintre părți, astfel încât se constată că instanța de judecată a fost învestită în cauza cu un conflict de drepturi.

În raport de data formulării cererii de chemare în judecată -23.05.2018, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispozițiile art. 284 alin. (2) din Codul muncii (actual art. 269 alin. (2), în considerarea caracterului de normă specială ulterioară ce reglementează competența de soluționare a conflictelor de muncă.

În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011:

"cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Conflictul negativ de competență între Tribunalul Argeș și Tribunalul Dâmbovița a fost generat de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în condițiile în care, potrivit situației de fapt reținute de instanțele în conflict și necontestate de părți, la data formulării cererii de chemare în judecată - 23.05.2018, reclamanții aveau calitatea de judecători la Judecătoria Topoloveni.

Art. 127 C. proc. civ. prevede: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispozițiile alin, (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefieri lor".

Prin Decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 461/22.06.2016, s-a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

Potrivit art. 518 C. proc. civ., "Decizia în interesul legii își încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituționalității dispoziției legale care a făcut obiectul interpretării."

Astfel se constată că, prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, s-a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul lor. De asemenea, s-a statuat că noțiunea de,.judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Prin urmare, Decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 461/22.06.2016 nu își mai găsește aplicabilitatea de la data publicării în Monitorul Oficial, 23 iulie 2018, a Deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018.

Prin urmare, interpretarea dată de Curtea Constituțională asupra modului în care pot fi interpretate sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" și noțiunea de "judecător" din cuprinsul prevederilor art, 127 alin, (1) și (2) C. proc. civ. se impun cu caracter obligatoriu și în speța de față.

Conform celor statuate de Curtea Constituțională, noțiunea de "instanță îa care își desfășoară activitatea" prevăzută de textul legal enunțat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecății.

Astfel, calitatea de judecători la Judecătoria Topoloveni a reclamanților atrage aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., indiferent de instanța la care își desfășoară activitatea, în măsura în care aceasta aparține circumscripției curții de apel din a cărei rază teritorială face parte și instanța căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării cererii, respectiv Tribunalul Argeș, în speță.

Pe de altă parte, Tribunalul Argeș cumulează competența jurisdicțională cu calitatea de parte pârâtă în proces, situație în care reclamanții pot sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Or, reclamanții s-au adresat în vederea soluționării propriului litigiu de muncă Tribunalului Dâmbovița, aflat în raza de competență a unei curți de apel învecinate Curții de Apel Pitești, respectiv Curtea de Apel Ploiești.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.