ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6421/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Dâmbovița, la data de 22.05.2019, reclamantele A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Pitești, Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea: (1) obligarea pârâtului Tribunalul Vâlcea la calcularea majorării salariale de 25%, prevăzută de Legea nr. 153/2017, de la 01.01.2018 la nivelul salariului din luna decembrie 2017, prin includerea în salariu de încadrare a cotei de contribuții transferată de la angajator la angajat; (2) obligarea pârâtului Tribunalul Vâlcea la plata diferențelor salariale de 21%, rezultate din calcularea majorării de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017, de la 01.01.2018 la nivelul salariului din luna decembrie 2017, prin includerea în salariu de încadrare a cotei de contribuții transferată de la angajator la angajat, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobândă legală la data plății și (3) obligarea pârâtei Curtea de Apel Pitești să includă în salariile lunare, prin decizii de salarizare, aceste majorări salariale și a Ministerului Justiției de a vira pârâtului Tribunalul Vâlcea sumele necesare efectuării plăților, începând cu data de 01.01.2018 până la data emiterii deciziilor de salarizare în acest sens.

2.1. Hotărârea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă

Prin Sentința civilă nr. 766 din 8.05.2019 a Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că cererea principală vizează contestarea unor acte emise în domeniul salarizării. Astfel, a apreciat instanța că sunt aplicabile cauzei prevederile art. 7 Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și a reținut că potrivit acestora împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale se poate face plângere la secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința nr. 315 din 25 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prevederile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 nu sunt aplicabile cauzei de față, întrucât cererea de chemare în judecată nu reprezintă o plângere împotriva ordinelor sau dispozițiilor de stabilire a drepturilor salariale, instanța nefiind învestită cu o acțiune în anularea actelor administrative arătate.

Constatând că reclamantele solicită obligarea pârâților la plata unor drepturi bănești izvorâte dintr-un raport de muncă, litigiul este în materia conflictelor de muncă și este de competența instanței specializate în conflicte de muncă și asigurări sociale, respectiv a tribunalului.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că, pentru stabilirea instanței competente material să soluționeze cauza, întotdeauna instanța trebuie să se raporteze la obiectul cauzei dedus judecății și la dispozițiile legale incidente în materia supusă analizei.

Înalta Curte constată că reclamantele au învestit instanța de contencios administrativ a tribunalului cu o acțiune ce are ca obiect drepturi de natură salarială.

Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecății nu sunt incidente prevederile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, întrucât aceste dispoziții de excepție sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse la alte litigii în legătură cu plata unor drepturi salariale.

Conform art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010: "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. (...)"

Acest articol reglementează competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București doar în soluționarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puțin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Litigiul dedus judecății nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâților de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se prin urmare sferei contenciosului administrativ, așa cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reclamantele nu formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte și nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite și neplătite.

În cauză nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, litigiul este unul din categoria conflictelor de muncă, motiv pentru care în cauza dedusă judecății sunt incidente dispozițiile art. 1 lit. p) și art. 208 din Legea nr. 62/2011 și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Prin urmare, litigiul intrând în categoria conflictelor de muncă, Înalta Curte constată că instanța specializată în materia dreptului muncii are competență materială de soluționare, sens în care va soluționa conflictul negativ de competență ivit.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții B. și A. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Vâlcea, Curtea de Apel Pitești și Ministerul Justiției în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 decembrie 2019.

GGC - GV