ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 281/2020

HOTĂRÂRE

04.02.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 281/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 20 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și R. i-au chemat în judecată pe pârâții Curtea de Apel Pitești, Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

să îl oblige pe pârâtul Tribunalul Vâlcea la calcularea majorării salariale de 25%, prevăzută de Legea nr. 153/2017, de la 1 ianuarie 2018 la nivelul salariului din luna decembrie 2017, prin includerea în salariu de încadrare a cotei de contribuții transferate de la angajator la angajat;

să îl oblige pe același pârât la plata diferențelor salariale rezultate în urma majorării anterior menționate, ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală până la data plății;

să o oblige pe pârâta Curtea de Apel Pitești să emită noi ordine de salarizare, care să includă în salariile lunare aceste majorări și pe pârâtul Ministerului Justiției de a vira pârâtului Tribunalul Vâlcea sumele necesare efectuării plăților, începând 1 ianuarie 2018 și până la data emiterii noilor ordine.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 227/2015, art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, H.G. nr. 846/2017, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 la aceeași convenție.

Prin sentința civilă nr. 84 din 28 ianuarie 2019, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vâlcea a reținut că a fost învestit cu un conflict de muncă, prin raportare la obiectul acțiunii.

Același tribunal a evocat dispozițiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii, art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 127 C. proc. civ., precum și decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale.

Prin raportare la decizia anterior menționată, Tribunalul Vâlcea a reținut că dacă un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant, el trebuie să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Constatând că reclamantele sunt încadrate ca grefieri și personal conex la Judecătoria Horezu, aflată în circumscripția Curții de Apel Pitești, Tribunalul Vâlcea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/2019.

Prin rezoluția din 13 martie 2019, cererea reclamantelor E. și F. a fost disjunsă, fiind înregistrată pe rolul aceluiași tribunal sub nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 762 din 8 mai 2019, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmbovița a reținut că, strict formal, capătul principal de cerere are ca obiect obligarea pârâților la calcularea și plata unor diferențe salariale.

Același tribunal a apreciat că acțiunea vizează, în realitate, contestarea unor acte emise în domeniul salarizării de către ordonatorul de credite, prin care au fost diminuate drepturile salariale acordate anterior prin Legea nr. 153/2017, astfel cum rezultă din motivele și temeiul de drept din cuprinsul acțiunii.

Prin raportare la natura litigiului și la calitatea de grefieri a reclamantelor, Tribunalul Dâmbovița reținut că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cauza este Curtea de Apel București, conform art. 7 din capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 300 din 25 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut că reclamantele nu contestă un act administrativ de stabilire a drepturilor salariale sau o hotărâre dată în soluționarea contestațiilor salariale pentru a fi atrasă competența secției de contencios administrativ și fiscal.

Astfel, aceeași curte de apel a constatat că reclamantele solicită obligarea pârâților la calcularea unor majorări și diferențe salariale, cuvenite pentru munca prestată.

Totodată, Curtea de Apel București a reținut că art. 7 din capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017 instituie o competență materială de excepție, derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 1 alin. (2), art. 266 și art. 278 alin. (2) din Codul muncii.

Aceeași curte de apel a constatat că raportul juridic pe care se grefează capetele de cerere având ca obiect plata unor diferențe salariale este unul de dreptul muncii, fie el și atipic, sui generis. În sprijinul acestei concluzii, Curtea de Apel București a evocat dezlegările din cuprinsul deciziei nr. 46/2008, pronunțată de instanța supremă într-un recurs în interesul legii.

În aceste condiții, aceeași curte de apel a reținut că devin aplicabile dispozițiile art. 269 din Codul muncii, art. 208 din Legea nr. 62/2011, art. 36 alin. (3) și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

Prin raportare la aceste dispoziții legale, Curtea de Apel București a apreciat că acțiunea este de competența materială a Tribunalului Vâlcea, instanță în favoarea căreia a declinat competența de soluționare a cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 1392/2019 din 12 noiembrie 2019, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între instanțele sesizate; a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vâlcea a constatat că reclamantele au învestit instanțele cu un conflict de muncă, fiind incidente dispozițiile Codului muncii și ale Legii nr. 62/2011.

După evocarea dispozițiilor art. 269 Codul muncii, art. 127 C. proc. civ. și a deciziei nr. 290/2018 a Curții Constituționale, același tribunal a reținut că dacă un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant, acesta trebuie să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Constatând că reclamantele E. și F. sunt încadrate ca personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Horezu, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Pitești, Tribunalul Vâlcea a apreciat că nu este competent teritorial să soluționeze cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 23 decembrie 2019, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., există conflict negativ de competență în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict - Tribunalul Dâmboviță, Curtea de Apel București și Tribunalul Vâlcea - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, ultima instanță învestită și-a declinat la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma nemodificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea inițială a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Acțiunea are ca obiect recalcularea și plata unor drepturi salariale, fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 227/2015, art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 și H.G. nr. 846/2017.

Așadar, reclamantele au învestit instanțele cu soluționarea unui conflict individual de muncă, de competența materială a tribunalului, conform art. 208 din Legea nr. 62/2011.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Textul de lege anterior evocat se aplică și procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor, astfel cum rezultă din art. 127 alin. (3) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În considerentele acestei decizii (paragraful 49), Curtea a reținut că, în urma constatării neconstituționalității sintagmelor menționate la paragraful 46, noua formulă a textului art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate, permitând, în mod rezonabil, calificarea noțiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu.

De asemenea, prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a mai reținut că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz (paragraful 51).

Pornind de la statuările cu caracter obligatoriu cuprinse în decizia anterior evocată, Înalta Curte constată că reclamantele dețin funcția de grefier la Judecătoria Horezu, iar una dintre instanțele de judecată aflate în conflict negativ de competență, respectiv Tribunalul Vâlcea, are calitatea de pârât în cauză.

Având în vedere că noțiunea de judecator la care se referă textul art. 127 C. proc. civ. vizează atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu, calitatea de parte în proces a Tribunalului Vâlcea exclude competența de soluționare a cauzei de către această instanță.

În aceste condiții, competența revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

De vreme ce Curtea de Apel Ploiești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Dâmbovița, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Pitești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Vâlcea, rezultă că Tribunalul Dâmbovița este competent teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3), raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ. și cu respectarea deciziei nr. 290/2018 a Curții Constituționale, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.