ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1310/2019

HOTĂRÂRE

13.06.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1310/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 13 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 767 din 8 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Pitești, Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea, în favoarea Tribunalului Vâlcea; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin capătul principal de cerere, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei Curtea de Apel Pitești la includerea în indemnizația lunară, prin decizii de salarizare, a majorărilor salariale solicitate și virarea către ceilalți pârâți a sumelor necesare plăților începând cu 1 ianuarie 2018, până la data emiterii ordinelor de salarizare în acest sens.

Astfel, acest capăt de cerere are ca obiect contestarea unor acte emise în domeniul salarizării de către ordonatorul de credite, prin care au fost diminuate drepturile salariale acordate anterior prin Legea nr. 153/2017.

Având în vedere natura litigiului și calitatea reclamanților de muncitori și îngrijitori, tribunalul a apreciat că procesul este de competența teritorială a Tribunalului Vâlcea, aceasta din urmă fiind instanța de la locul de muncă al reclamanților, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Același tribunal a reținut că au fost invocate în mod eronat dispozițiile art. 127 C. proc. civ., întrucât acestea nu vizează personalul contractual din care fac parte reclamanții. Astfel, art. 127 alin. (3) C. proc. civ. extinde sfera de aplicare a cazului de competență facultativă doar la procurori, asistenți judiciari și grefieri.

Tribunalul Dâmbovița a apreciat că nu este incident nici cazul de competență facultativă prevăzut de art. 127 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost configurat prin decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale. În acest sens, tribunalul a reținut că aceste dispoziții prevăd că reclamantul este cel care poate sesiza una din instanțele deopotrivă competente, spre deosebire de cazul de la alin. (1), care instituie obligația părții de a sesiza una din instanțele indicate. Or, în cauză prezenta cauză reclamanții au optat în sensul sesizării Tribunalului Vâlcea.

Ulterior exercitării acestui drept de opțiune în sensul sesizării uneia dintre instanțe, aceasta nu-și mai poate declina competența și, cu atât mai puțin, cenzura dreptul de opțiune al părții, operând deja în favoarea sa prorogarea de competență, normele de competență fiind și în acest caz de ordine publică.

Pentru aceste motive, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 11 iunie 2019, sub nr. x/2019.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Din analiza acestui text de lege rezultă că pentru a exista conflict negativ de competență este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: două sau mai multe instanțe să se declare deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență să fie reciproce și cel puțin una dintre instanțele sesizate să fie competentă să soluționeze cauza.

Totodată, art. 132 alin. (3) C. proc. civ. prevede că, "dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după, caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent".

Așadar, existența conflictului negativ de competență presupune pronunțarea unor soluții de declinare a competenței de către instanțele sesizate.

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că în prezenta cauză numai Tribunalul Dâmbovița a pronunțat o soluție de declinare a competenței.

Având în vedere că Tribunalul Vâlcea nu a pronunțat în această cauză o soluție de declinare a competenței în favoarea Tribunalului Dâmbovița rezultă că nu sunt îndeplinite cerințele cumulative impuse de art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va constata inexistența conflictului negativ de competență între Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Vâlcea și va restitui dosarul instanței de la care l-a primit, respectiv Tribunalului Dâmbovița.