ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1283/2019

Ședința publică din data de 11 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești, și Tribunalul Vâlcea ca, prin hotărârea ce se va pronunța,

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt personal auxiliar de specialitate (grefieri și grefieri-arhivari) personal conex (șofer) și personal contractual (muncitori și îngrijitor) în cadrul Judecătoriei Horezu și că înțeleg să se prevaleze de dispozițiile Legii nr. 227/2015 modificată și completată, art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, H.G. nr. 846/2017, art. 6 din C.E.D.O. și art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 84 din 28 ianuarie 2019, instanța inițial sesizată a admis excepția propriei necompetențe teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a hotărî astfel, instanța inițial sesizată, având în vedere calitatea reclamanților de personal auxiliar de specialitate, conex și contractual în cadrul familiei ocupaționale justiție, angați ai Judecătoriei Horezu, constatând și calitatea de pârât a Tribunalul Vâlcea, aflat în circumscripția Curții de Apel Pitești, a dat eficiență dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în limitele declarate constituționale prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Curtea Constituțională a României și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe de același grad aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate, respectiv în favoarea Tribunalului Dâmbovița, aflat în circumscripția Curții de Apel Ploiești.

Urmare a declinării, la 13 martie 2019 litigiul a fost înregistrat sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, instanță care, față de numărul mare de reclamanți, pe cale administrativă a disjuns cauza, cu consecința formării a încă 8 dosare, între care și dosarul nr. x/2019, înregistrat la 14 martie 2019, în cadrul căruia calitatea de reclamanți o au Q. și R..

Prin sentința civilă nr. 768 din 8 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Vâlcea și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de declinare, având în vedere pe de o parte natura litigiului, iar pe de alta calitatea reclamanților de muncitor și respectiv îngrijitor, a apreciat că în speță competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Vâlcea, prima instanță sesizată, în a cărei rază teritorială se află și locul de muncă al părților, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Astfel, a notat că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ. întrucât acestea nu vizează personalul contractual din care fac parte reclamanții, alin. (3) al articolului menționat extinzând sfera de aplicare a cazului de competență alternativă doar la procurori, asistenți judiciari și grefieri.

Totodată, a conchis că nu este incident nici cazul de competență facultativă instituit de art. 127 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost prevăzut de instanța de contencios constituțional prin decizia nr. 290/2018, arătând că, potrivit normei evocate, reclamantul este cel care poate sesiza una din instanțele deopotrivă competente, spre deosebire de cazul enunțat la alin. (1), unde legiuitorul a stabilit în mod expres obligația părții de a sesiza una din instanțele indicate, iar în cauză reclamanții au optat în sensul sesizării Tribunalului Vâlcea. Ulterior exercitării dreptului de opțiune în sensul sesizării uneia dintre instanțele competente alternativ, Tribunalul Dâmbovița a susținut că instanța inițial învestită nu-și mai poate declina competența, operând deja în favoarea sa prorogarea de competență, normele de competență fiind și în acest caz de ordine publică.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție la 23 mai 2019.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând îndeplinirea cerințelor acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, instanța supremă constată că cele două instanțe - Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Vâlcea - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți se încadrează în materia conflictelor de muncă, competența materială revenind în primă instanță tribunalului, în baza art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Totodată, față de calitatea de pârâți a Tribunalului Vâlcea și a Curții de Apel Pitești, sub aspectul competenței teritoriale este atrasă și incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în limitele în care a fost stabilită conformitatea acestei norme legale cu legea fundamentală a țării.

Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 290 din 26 aprilie 2018 a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. este constituțională în măsura în care privește și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă sau pârâtă.

Instanța supremă apreciază că aceste dispoziții legale, astfel cum au fost cenzurate de instanța de contencios constituțional, sunt pe deplin aplicabile și persoanelor care fac parte din personalul conex și contractual al instanțelor, în primul rând în considerarea inexistenței vreunei norme legale care să le excludă de la aplicare, existând o rațiune unică pentru un tratament unitar în ce privește toți angajații uneia și aceleiași instanțe. Din această perspectivă, se poate aprecia că noțiunea de "grefier" din textul art. 127 alin. (3) C. proc. civ. trebuie interpretată în sens larg, o asemenea interpretare extensivă fiind în acord cu spiritul considerentelor deciziei nr. 290/2018 a Curții Constituționale și fiind în măsură să răspundă efectiv dezideratului unei justiții imparțiale.

Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi avute în vedere în speță, raportând calitatea de personal conex a reclamanților la cele statuate prin decizia nr. 7/2016, publicată în M.Of. nr. 461 din 22 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în sensul că "art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de grefier, în sensul că este aplicabil și în cazul reclamanților care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești."

Astfel, raportând raționamentul instanței supreme mai sus evocat la prevederile art. 3 alin. (1) și (4) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, prevederi menționate expres în considerentul nr. 77 al deciziei antereferite și care dispun în sensul că "sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer", Înalta Curte impune concluzia că personalului conex celui auxiliar de specialitate îi sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. pentru identitate de rațiune, respectiv pentru asigurarea dreptului de acces la un proces echitabil și la o instanță imparțială, drept asupra căruia ar putea exista suspiciuni în condițiile în care o instanță s-ar pronunța asupra cauzei în care ea însăși ar avea, așa cum este cazul în speță, calitatea de pârât.

Prin urmare, în raport cu cele statuate prin evocata decizie a Curții Constituționale, dacă un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier (lato sensu) are calitatea de reclamant, el trebuie să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Din această perspectivă, soluția preconizată de Tribunalul Vâlcea este apreciată ca fiind legală, întrucât această instanță a fost sesizată cu încălcarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în condițiile în care calitatea de pârâți în cauză o au atât Tribunalul Vâlcea, cât și Curtea de Apel Pitești.

În considerarea argumentelor expuse, făcând aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, aflat în circumscripția Curții de Apel Ploiești, curte învecinată cu Curtea de Apel Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2019.