ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 286/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 286/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 24 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM. și NN. i-au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Argeș, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:
să îl oblige pe pârâtul Tribunalul Argeș la calcularea majorării salariale de 25%, prevăzute de Legea nr. 153/2017, începând cu 1 ianuarie 2018, la nivelul indemnizației din luna decembrie 2017, prin includerea în indemnizația de încadrare a cotei de contribuții transferate de la angajator la angajat;
să îl oblige pe pârâtul Tribunalul Argeș la plata diferențelor salariale de 21%, rezultate din calcularea majorării anterior menționate, ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății;
să îl oblige pe pârâtul Ministerul Justiției să includă în indemnizațiile lunare, prin ordine de salarizare, aceste majorări salariale și să vireze pârâtului Tribunalul Argeș sumele necesare efectuării plăților, începând cu 1 ianuarie 2018 și până la data emiterii ordinelor de salarizare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 227/2015, art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, H.G. nr. 846/2017, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 la Protocolul nr. 1 la aceeași convenție.
Prin sentința civilă nr. 939 din 28 mai 2019, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel reclamanții.
Cauza a fost repartizată completului LM 17 A II din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă la 17 iulie 2019.
Prin încheierea din 16 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale a completului LM 17 A II și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea completelor specializate din cadrul secției I Civile, rămase competente să soluționeze litigiile de muncă, ca urmare a suspendării executării hotărârii nr. 12/2019 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești.
Pentru a hotărî astfel, completul inițial învestit a evocat dispozițiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii și art. 55 din Legea nr. 304/2004, după care a constatat că obiectul acțiunii vizează un conflict individual de muncă, de competența completelor specializate în litigii de muncă și asigurări sociale, constituie la nivelul secțiilor civile ale tribunalelor.
Același complet a constatat că, prin art. II din hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Ploiești a aprobat propunerea președintelui secției I Civile, în sensul de a se repartiza litigiile de muncă tuturor secțiilor non-penale.
A mai reținut că, prin art. I din hotărârea nr. 12 din 20 iulie 2019, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Ploiești a aprobat solicitarea Președintelui secției I Civile de înființare a unor complete specializate în cadrul acestei secții, formate din toți judecătorii celor trei secții non-penale.
Completul inițial învestit a constatat că, în baza acestei ultime hotărâri, Președintele Curții de Apel Ploiești a emis decizia nr. 47/2019, prin care a înființat completele specializate în materia litigiilor de muncă, formate din toți judecătorii secțiilor non-penale, menționate în anexa la hotărârea nr. 12/2019.
Același complet a reținut că, prin sentința nr. 554 din 21 august 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Argeș, secția Civilă a dispus suspendarea executării art. II din hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019 și a art. I din hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești.
Completul inițial învestit a reținut că este lipsit de relevanță faptul că apelul i-a fost repartizat anterior suspendării executării hotărârilor de colegiu, întrucât momentul procesual de stabilire a competenței este cel prevăzut de art. 131 C. proc. civ.
Același complet a reținut că suspendarea executării celor două hotărâri de colegiu are ca efect lipsirea de fundament juridic a completelor nou înființate în materia litigiilor de muncă atât în ceea ce privește compunerea lor din judecătorii altor secții decât secția I Civilă, cât și sub aspectul competenței lor de a soluționa astfel de litigii.
A mai reținut că, deși pe rolul și planificarea secției I Civile figurează completele specializate nou înființate, acestea nu au competență materială procesuală în materia litigiilor de muncă, fiind nefuncționale.
De altfel, completul inițial învestit a subliniat că, în urma suspendării executării celor două hotărâri, prin decizia nr. 7 din 22 august 2019, Președintele secției I Civile a dispus blocarea completelor nou înființate și atribuirea litigiilor de muncă completelor existente anterior adoptării hotărârilor de colegiu.
În final, a reținut că, de vreme ce completelor nou înființate nu le mai pot fi repartizate dosare având ca obiect litigii de muncă, ele nu mai pot soluționa astfel de cauze, nemaiavând competența funcțională atribuită prin hotărârile de colegiu.
Cauza a fost repartizată completului 18A CIV din cadrul aceleiași curți de apel.
Prin încheierea din 5 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale a completului 18A CIV și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea completului inițial învestit; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între cele două complete și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.
Pentru a hotărî astfel, completul ulterior învestit a reținut că momentul relevant în stabilirea competenței funcționale este cel al învestirii instanței.
Astfel, același complet a apreciat că, dacă completul inițial s-a dezînvesti pentru că s-a dispus suspendarea efectelor unor acte administrative, ar însemna a se reveni asupra efectelor unui fapt juridic trecut, reprezentat de actul de învestire a instanței.
După evocarea unor considerente din decizia nr. 17/2018, pronunțată într-un recurs în interesul legii, completul ulterior învestit a reținut că primul complet nu a aplicat dispozițiile art. 200 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce presupune că s-a declarat competent funcțional să soluționeze cauza.
A mai reținut că suspendarea actului administrativ reprezintă o întrerupere vremelnică a efectelor acestuia.
Totodată, completul ulterior învestit a constatat că suspendarea actului administrativ nu este intrinsec legată de nelegalitatea acestuia. Astfel, a reținut că instanța care dispune această măsură apreciază exclusiv asupra unor aspecte de fapt, fără să antameze problema legalității actului administrativ.
Același complet a constatat că primul complet a fost învestit cu soluționarea apelului la 17 iulie 2019.
După evocarea hotărârilor nr. 9 din 22 mai 2019 și 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești, completul ulterior învestit a reținut că aceste hotărâri produceau efecte juridice la momentul învestirii completului LM 17A II.
În aceste condiții, a apreciat că, deși cele două hotărâri au fost suspendate prin sentința nr. 554 din 21 august 2019 a Tribunalului Argeș, măsura suspendării este ulterioară momentului învestirii completului inițial, în raport de care se stabilește competența materială procesuală.
Pentru aceste motive, completul ulterior învestit a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea completului inițial.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 7 ianuarie 2020, sub același număr de dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Dispozițiile privitoare la conflictul de competență sunt aplicabile și în cazul completelor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, care se pronunță prin încheiere, conform art. 136 alin. (1) și (4) C. proc. civ.
Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două complete ale aceleiași instanțe - LM 17 A II și 18A CIV din cadrul Curții de Apel Ploiești - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între completele sesizate sunt reciproce și cel puțin unul dintre cele două complete este competent să soluționeze cauza.
Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.
Reclamanții au solicitat recalcularea drepturilor salariale și plata diferențelor salariale ca urmare a recalculării acestor drepturi.
Așadar, acțiunea are ca obiect un conflict individual de muncă.
Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "în cadrul curților de apel funcționează, în raport cu complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru (...) cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale (...)".
Prin raportare la acest text de lege, instanța supremă constată că apelul declarat împotriva sentinței primei instanțe a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, fiind repartizat în mod aleatoriu completului LM 17 A II la 17 iulie 2019.
Repartizarea apelului la acest complet s-a făcut în baza hotărârilor nr. 9 din 22 mai 2019 și 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de Conducere din cadrul Curții de Apel Ploiești, prin care au fost înființate complete specializate în soluționarea litigiilor de muncă.
Prin sentința nr. 554 din 21 august 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019 și rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat împotriva sa, Tribunalul Argeș, secția Civilă a dispus suspendarea executării art. II din hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019 și a art. I din hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești.
Față de caracterul executoriu al acestei sentințe, conform art. 14 alin. (4) teza I din Legea nr. 554/2004, se impune determinarea momentului de la care produce efecte măsura suspendării executării în vederea stabilirii completului competent material procesual să soluționeze apelul.
Astfel, spre deosebire de anularea unui act administrativ, care produce efecte și pentru trecut, suspendarea executării unui act administrativ reprezintă operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, producând efecte numai pentru viitor.
Ca atare, efectele produse de hotărârile nr. 9 din 22 mai 2019 și 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de Conducere din cadrul Curții de Apel Ploiești se mențin pe toată perioada cuprinsă între data adoptării lor și data la care s-a dispus măsura suspendării executării, respectiv 21 august 2019.
Câtă vreme aceste hotărâri nu au fost anulate printr-o hotărâre judecătorească, ele se bucură în continuare de prezumția de legalitate.
În aceste condiții, instanța supremă reține că învestirea completului specializat în materia litigiilor de muncă s-a realizat la momentul la care i s-a repartizat în mod aleatoriu apelul declarat în cauză.
Or, repartizarea apelului către acest complet s-a făcut anterior pronunțării sentinței nr. 554 din 21 august 2019 a Tribunalului Argeș, prin care s-a dispus măsura suspendării executării, respectiv la 17 iulie 2019.
Prin urmare, la momentul învestirii sale, completul specializat în materia litigiilor de muncă era competent material procesual să soluționeze apelul declarat în cauză.
Cum măsura suspendării executării produce efecte numai pentru viitor, rezultă că această măsură nu a afectat competența materială procesuală a completului inițial, acesta fiind învestit cu soluționarea apelului anterior datei dispunerii suspendării.
Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea completului inițial învestit LM 17 A II din cadrul Curții de Apel Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea completului inițial învestit LM 17 A II din cadrul Curții de Apel Ploiești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 februarie 2020.