ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 67/2026

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2026

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. L., M., N., O., G., P., Q., R. S., T., și U. au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, solicitând următoarele:

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență.

Prin sentința civilă nr. 1225 din data de 16.06.2025 Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. L., M., N., O., G., P., Q., R. S., T., și U. și pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Olt.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Dâmbovița a reținut că, raportat la obiectul pretențiilor deduse judecății, prezentul litigiu este unul asimilat litigiilor de muncă, fiind supus dispozițiilor Codului muncii.

În conformitate cu art. 269 și art. 231 din Codul Muncii, tribunalul a arătat că reclamanții aveau un drept de opțiune între mai multe instanțe: fie tribunalul în a cărui circumscripție își aveau domiciliul/reședința, fie tribunalul în raza căruia care este situat locul de muncă al reclamaților; or, Tribunalul Dâmbovița nu este nici instanța în a cărei circumscripții se află domiciliul/reședința reclamanților, nici tribunalul în raza căruia este situat locul de muncă al reclamanților.

În ceea ce privește conflictele de muncă, fiind vorba despre o competență teritorială exclusivă, pe care nici părțile și nici instanța nu o pot înlătura, aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. intervine doar în ipoteza în care "instanța competentă la care își desfășoară activitatea sau instanța inferioară acesteia" vizată de legiuitor, este atât cea în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința, cât și locul de muncă.

În condițiile în care niciunul dintre reclamanți nu își desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului Olt și Tribunalului Mehedinți, în raza căruia își au domiciliul reclamantele C. și A., iar aceste tribunale și curtea de apel superioară nu au calitatea de parte în proces, Tribunalul Dâmbovița a concluzionat că reclamanții aveau posibilitatea de a sesiza instanțele precizate, instanțe competente conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii.

Învestit cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul Olt, secția I civilă a pronunțat sentința civilă nr. 628 din data de 02.12.2025 prin care a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat compentența de soluționare a cauzei privind pe privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. L., M., N., O., G., P., Q., R., S., T. și U. și pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

În motivare s-a reținut că instanța competentă să soluționeze în mod normal litigiul de față, conform art. 269 din Codul Muncii, pentru care ar fi avut drept de opțiune reclamanții, conform art. 269 Codul muncii, ar fi fost Tribunalul Argeș, însă aceștia, în conformitate cu art. 127 C. proc. civ., au ales să sesizeze Tribunalul Dâmbovița, ca instanță egală în grad, din raza unei curți de apel învecinate.

În speță s-a apreciat că Tribunalul Dâmbovița este instanță exclusiv competentă în soluționarea cauzei, întrucât odată aleasă instanța competentă de către cel în drept (reclamanții), celelalte instanțe devin necompetente, fiind astfel irelevantă împrejurarea că domiciliul reclamantei A. este în județul Olt.

Tribunalul Olt a concluzionat că Tribunalul Dâmbovița nu mai putea să dispună (nici din oficiu, nici la cererea oricăreia dintre părți), declinarea competenței, declarându-se necompetentă, prin luarea în considerare, aleatoriu, exclusiv a criteriului domiciliului reclamantei A., cu atât mai mult cu cât din cărțile de identitate ale reclamanților, depuse în copie, rezultă că marea majoritate a acestora au adresele de domiciliu/reședință în localități aflate în județul Argeș și unul în Mehedinți, acesta fiind competent teritorial prin alegerea operată de reclamanți, având în vedere și art. 116 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 12.01.2026, sub același număr de dosar.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată.

Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competența de soluționare a cauzei între Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Olt, prima instanță reținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 269 și art. 231 din Codul Muncii, în timp ce Tribunalul Olt a stabilit competența de soluționare a pricinii prin raportare la dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că acțiunea introductivă are ca obiect recalcularea și plata unor drepturi salariale, fiind dedus judecății un conflict de muncă, în care reclamanții dețin funcția de procuror și că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Astfel, prin modificarea art. 127 C. proc. civ. s-a valorificat decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituționale, deoarece încalcă principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

Având în vedere că, astfel cum rezultă din art. 127 alin. (3) C. proc. civ., textul de lege anterior evocat se aplică și procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor, fiind valabilă interpretarea dată prin Decizia (RIL) nr. 7/2016 a instanței supreme, potrivit căreia art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. se aplică și în situația grefierilor care își desfășoară activitatea în cadrul parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești, în cadrul acestor parchete desfășurându-și activitatea, de altfel, și procurorii pe care aceeași normă legală îi menționează expres. Așadar, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. devine aplicabil și în cazul în care reclamantul (judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier) își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la instanța ierarhic superioară celei competente să soluționeze cauza, potrivit legii, ori la parchetele de pe lângă aceste instanțe.

Pornind de la statuările cu caracter obligatoriu cuprinse în deciziile anterior evocate, Înalta Curte constată că reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și parchetelor din circumscripția Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, în funcția de procurori.

Cum art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este aplicabil și procurorilor, conform alin. (3) al aceluiași articol, rezultă că funcția de procuror pe care reclamanții o dețin în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și parchetelor din circumscripția Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș atrage incidența acestui text de lege.

În aceste condiții, prin raportare la parchetul la care activează reclamanții și caracterul imperativ al dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța supremă reține că, în cauză, competența de soluționare a cauzei revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

Prin urmare, de vreme ce Tribunalul Dâmbovița, care se află în circumscripția Curții de Apel Ploiești, este instanță învecinată cu Curtea de Apel Pitești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Argeș, rezultă că Tribunalul Dâmbovița este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Tribunalul Dâmbovița fiind instanță exclusiv competentă în soluționarea cauzei, întrucât odată aleasă instanța competentă de către cel în drept (reclamanții), celelalte instanțe devin necompetente, este astfel irelevantă împrejurarea că domiciliul reclamantei A. este în județul Olt.

Față de cele arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3), raportat la art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2026.