ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 03.10.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1604/2019

HOTĂRÂRE

03.10.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1604/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 3 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/21.11.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Argeș și Ministerul Finanțelor Publice au solicitat ca instanța de judecată să dispună, în temeiul art. 1 alin. (5)

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, obligarea Curții de Apel Pitești și Tribunalului Argeș la plata diferențelor salariale dintre plățile efectiv efectuate și sumele cuvenite în baza O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, urmând ca ulterior datei de 01.12.2015 să se aplice și majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015; obligarea pârâților la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 09.04.2015 și până la data plății efective a sumelor cuvenite; obligarea pârâților să procedeze la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv și, pe cale de consecință, să achite reclamanților sumele datorate (indexate cu indicele de inflație); obligarea pârâtului Ministerul Justiției să aloce fondurile necesare pentru plata acestor drepturi salariale.

Prin sentința civilă nr. 400/07.03.2018 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2017 s-a respins excepția necompetenței materiale invocată prin întâmpinare de pârâtul Ministerul de Justiție, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, în soluționarea cauzei, invocată prin întâmpinare de pârâtul Curtea de Apel Pitești și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul Dâmbovița a reținut următoarele:

Cererea de față are ca obiect obligarea angajatorilor la plata unor drepturi salariale și nu contestarea actelor de stabilire a drepturilor salariale, prin urmare, competența materială aparține tribunalului - secțiile ce judecă litigii de muncă și nu Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.

În cauză s-a invocat prin întâmpinare de către pârâtul Tribunalul Argeș excepția necompetenței teritoriale.

Conform dispozițiilor art. 231 din Codul Muncii "prin conflicte de muncă se înțelege conflictele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă".

Potrivit art. 269 alin. (1) și (2) din Codul Muncii "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Însă, conflictele de muncă sunt individuale sau colective conform dispozițiilor art. 266 din Codul Muncii, iar prin dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 se prevede că, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Tribunalul a apreciat că aceste din urmă dispoziții sunt aplicabile în cauză în ceea ce privește competența teritorială, de vreme ce este vorba de o dispoziție dintr-o lege ce are caracter special față de dispozițiile Codului Muncii, ce constituie legea generală în materia dreptului muncii și derogatorii de la aceasta, cu atât mai mult cu cât au intrat în vigoare ulterior dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, modificându-le implicit.

Astfel, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 au primit forma actuală prin pct. 3 al art. XXI din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 12 februarie 2013, iar dispozițiile art. 269 alin. (2) au forma actuală de la chiar momentul intrării în vigoare a Codului Muncii.

Așadar, în raport de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, aplicabile în cauză, reclamanții aveau un drept de opțiune între două instanțe, tribunalul în a cărui circumscripție își aveau domiciliul și cel în care era situat locul lor de muncă.

Or, nici unul dintre reclamanți nu a furnizat informații cu privire la domiciliul său, iar la dosar nu există probe care să dovedească faptul că vreunul dintre reclamanți ar avea domiciliul în circumscripția Tribunalului Dâmbovița.

Totodată, locul de muncă al reclamanților este situat în Pitești, deci în circumscripția Tribunalului Argeș.

În aceste condiții, s-a reținut că Tribunalul Dâmbovița apare ca nefiind competent teritorial să soluționeze prezenta cauză, competența de soluționare aparținând Tribunalului Argeș.

Instanța a mai reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., referitoare la competența facultativă, de vreme ce reclamanții sunt judecători în cadrul Tribunalului Specializat Argeș.

Or, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, dispoziții ce se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Prin decizia nr. 7/2016, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. și a stabilit că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

S-a reținut în aceste condiții, că este evident faptul că și în ceea ce privește judecătorii, dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. sunt aplicabile doar dacă aceștia funcționează la instanța competentă să soluționeze cererea potrivit dispozițiilor de drept comun.

Or, reclamanții funcționează la Tribunalul Specializat Argeș iar instanța competentă potrivit dreptului comun este Tribunalul Argeș, acestea fiind instanțe distincte. Așadar, s-a reținut că reclamanții nu pot sesiza decât instanța competentă potrivit dreptului comun în materie, Tribunalul Argeș, și nu una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care aceștia își desfășoară activitatea, conform art. 127 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 4379/15.11.2018 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2017 s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș, invocată din oficiu și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei formulată de reclamanții: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL PITEȘTI, TRIBUNALUL ARGEȘ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, în favoarea Tribunalului Olt.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul Argeș a reținut constatat următoarele:

După redarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., referitoare la competența teritorială facultativă, instanța a reținut că prin Decizia Curții Constituționale nr. 290/26.04.2018, publicată în M.Of. nr. 638 din 23 iulie 2018, au fost admise două excepții de neconstituționalitate și s-a constatat că: sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale; dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 290/2018 și prevederile art. 147 alin. (1) din Constituția României, textul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. poate fi considerat în prezent ca producând efecte juridice doar în următoarea formă: Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere (...), va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

A mai reținut că potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispozițiile art. 127 alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul grefierilor. În speță, reclamanții au calitatea de grefieri în cadrul Tribunalului Specializat Argeș. Astfel, sunt competente din punct de vedere teritorial tribunalele aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel Pitești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția I civilă la data de 01.02.2019 sub nr. x/2017.

La termenul de judecată din data de 19.06.2019 (primul termen de judecata cu procedura de citare legal îndeplinită), instanța a invocat din oficiu excepția de necompetentă teritoriala de ordine publică în soluționarea prezentei pricini.

Prin sentința nr. 297/2019 din 19 iunie 2019, Tribunalul Olt, secția I civilă a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Olt și Tribunalul Argeș; a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului cauzei către Înalta Curte de Casație si Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

În raport de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, aplicabile în cauză, reclamanții aveau un drept de opțiune între două instanțe, tribunalul în a cărui circumscripție își aveau domiciliul și cel în care era situat locul lor de muncă.

Totodată, locul de muncă al reclamanților este situat în Pitești, deci în circumscripția Tribunalului Argeș.

În aceste condiții, s-a reținut că Tribunalul Olt apare ca nefiind competent teritorial să soluționeze prezenta cauză, competența de soluționare aparținând Tribunalului Argeș.

De asemenea, s-a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ..(in forma în vigoare la data formulării cererii de chemare in judecată), referitoare la competența facultativă, de vreme ce reclamanții sunt grefieri în cadrul Tribunalului Specializat Argeș.

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, dispoziții ce se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

În speță, reclamanții funcționează la Tribunalul Specializat Argeș, iar instanța competentă potrivit dreptului comun este Tribunalul Argeș, acestea fiind instanțe distincte.

În consecință, reclamanții nu pot sesiza decât instanța competentă potrivit dreptului comun în materie, Tribunalul Argeș, și nu una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care aceștia își desfășoară activitatea, conform art. 127 C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Olt, secția I civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În speță, Înalta Curte constată că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, ne aflăm în prezența unui litigiu de muncă.

Se reține că reclamanții au calitatea de grefieri ce-și desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului Specializat Argeș și, în acest context, Înalta Curte constată că art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. este norma aplicabilă în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze acțiunea reclamanților, incidența acestui text de lege fiind atrasă de calitatea acestora.

Conform art. 127 C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea"(alin. (1); "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de aceiași grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii, (alin. (2); "Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor, (alin. (3)."

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. și s-a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

Se reține că art. 127 din C. proc. civ. este o normă specială de competență care se aplică atunci când reclamantul este o persoană care își desfășoară activitatea în justiție, ca judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier și care impune, atunci când acțiunea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea, să sesizeze una din instanțele judecătorești de același grad, aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Conform celor statuate de Curtea Constituțională, noțiunea de "instanță la care își desfășoară activitatea" prevăzută de textul legal enunțat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecății.

Astfel, în speță, calitatea reclamanților atrage aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., indiferent de instanța pe lângă care își desfășoară activitatea, în măsura în care aceasta aparține circumscripției curții de apel din a cărei rază teritorială face parte și instanța căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii, respectiv Tribunalul Argeș.

Scopul edictării art. 127 C. proc. civ. este acela de a asigura imparțialitatea instanței. Prin acest text legal sunt nominalizați, fără nicio distincție, subiecții pe care legiuitorul a înțeles să îi plaseze în sfera de aplicare a acestei norme juridice, făcând referire la judecători, procurori, asistenți judiciari sau grefieri, indiferent de tipul instanțelor la care aceștia funcționează, instanțe judecătorești ori parchete, instanțe/parchete civile ori militare.

Cum dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. conțin o derogare de la normele de competență, reglementând o situație excepțională, și cum, în cauză, este îndeplinită condiția premisă, aceea ca procurorul, asistentul judiciar sau grefierul să funcționeze la instanța competentă să soluționeze pricina, Înalta Curte constată ca în cauză operează prorogarea de competență în favoarea Tribunalului Olt, instanță judecătorească de același grad, aflată în circumscripția Curții de Apel Craiova, învecinată Curții de Apel Pitești, în a cărei circumscripție se află Tribunalul Specializat Argeș, unde reclamanții își desfășoară activitatea.

Față de aceste aspecte, având în vedere calitatea reclamanților, în temeiul art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în limitele declarate constituționale prin decizia nr. 290/26.04.2018 pronunțată de Curtea Constituțională a României, competent să soluționeze prezentul litigiu de muncă este Tribunalul Olt.

În raport de prevederile legale menționate, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secția I civilă.