ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5081/2018

HOTĂRÂRE

21.11.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5081/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub număr de dosar x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y.,Z., AA.,BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. și MM., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Argeș și Ministerul Finanțelor Publice, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Argeș la plata diferențelor salariale dintre plățile efectiv efectuate și sumele ce li se cuveneau în baza O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin legea 71/2015, și la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 09.04.2015 și până la data plății efective a sumelor cuvenite; să fie obligați pârâții să procedeze la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv, și pe cale de consecință, să achite reclamanților sumele datorate (indexate cu indicele de inflație), pârâtul Ministerul Justiției urmând să fie obligat să aloce fondurile necesare pentru plata acestor drepturi salariale.

Pârâta Curtea de Apel Pitești a invocat, prin întâmpinare, necompetența teritorială a Tribunalului Dâmbovița în soluționarea pricinii și a solicitat admiterea excepției invocate și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Prin sentința nr. 550 din 10 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmbovița a reținut, în esență, că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., deoarece reclamanții nu își desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului Argeș.

S-a arătat că potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii cererile referitoare la conflictele de muncă se soluționează de instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul, iar dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevăd că cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Cum reclamanții au locul de muncă în Pitești, județul Argeș, s-a apreciat că Tribunalului Argeș îi aparține competența de soluționare a prezentei acțiuni.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale sub același număr de dosar.

Prin încheierea din 17 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Argeș, s-a reținut că din coroborarea prevederilor art. 127 C. proc. civ. cu Decizia nr. 290/26.04.2018 rezultă că necesitatea declinării prezentei cauze în favoarea Tribunalului Dâmbovița se impune pentru legala și justa soluționare a pricinii.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Ambele instanțe care s-au dezînvestit reciproc au pornit de la premisa că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiție, decurgând din raporturile de muncă dintre părți, astfel încât se constată că instanța de judecată a fost învestită în cauză cu un conflict individual de muncă.

În raport de data formulării cererii de chemare în judecată, 20 decembrie 2017, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispozițiile art. 284 alin. (2) din Codul muncii (actualul art. 269 alin. (2), în considerarea caracterului de normă specială ulterioară ce reglementează competența de soluționare a conflictelor de muncă.

În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011:

"cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Fiind vorba despre o competență teritorială alternativă, însă absolută, reclamanții aveau alegerea între două instanțe deopotrivă competente, conform art. 116 C. proc. civ., respectiv fie instanța de la domiciliul lor, fie instanța de la locul de muncă al acestora.

Conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Argeș a fost generat de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în condițiile în care, potrivit situației de fapt reținută de instanțele în conflict și necontestată de părți, la data formulării cererii de chemare în judecată, reclamanții aveau calitatea de personal auxiliar de specialitate și personal conex în cadrul Judecătoriei Pitești.

Potrivit art. 127 C. proc. civ.:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, s-a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul lor. De asemenea, s-a statuat că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Prin urmare, interpretarea dată de Curtea Constituțională asupra modului în care pot fi interpretate sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" și noțiunea de "judecător" din cuprinsul prevederilor art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. se impun cu caracter obligatoriu și în speța de față.

Conform celor statuate de Curtea Constituțională, noțiunea de "instanță la care își desfășoară activitatea" prevăzută de textul legal enunțat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecății.

Astfel, având în vedere alin. (3) al art. 127 C. proc. civ., calitatea de personal în cadrul Judecătoriei Pitești a reclamanților atrage aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., indiferent de instanța la care își desfășoară activitatea, în măsura în care aceasta aparține circumscripției curții de apel din a cărei rază teritorială face parte și instanța căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării cererii, respectiv Tribunalul Argeș, în speță.

Pe de altă parte, Tribunalul Argeș cumulează competența jurisdicțională cu calitatea de parte pârâtă în proces, situație în care reclamantele pot sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Or, reclamanții s-au adresat în vederea soluționării propriului litigiu de muncă Tribunalului Dâmbovița, aflat în raza de competență a unei curți de apel învecinate Curții de Apel Pitești, respectiv Curtea de Apel București.

Introducând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Dâmbovița, respectiv la una din instanțele competente material din circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în raza căreia se află locul lor de muncă, reclamanții și-au manifestat opțiunea, determinând astfel competența teritorială exclusivă în soluționarea cererii acestora.

În consecință, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.