ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 299/2019

HOTĂRÂRE

19.02.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 299/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 26 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

să oblige pârâții la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, respectiv calcularea și plata salariilor în cuantum maxim, începând cu 9 aprilie 2015 și până la 1 octombrie 2016, cu luarea în calcul a unei valori de referință sectorială de 405 RON, indexată cu 10%;

să oblige pârâții la plata diferențelor de salariu rezultate pentru perioada cuprinsă între 9 aprilie 2015 și 1 octombrie 2016, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 57/2015, Legea-cadru nr. 284/2010 și O.G. nr. 20/2016.

Prin Sentința civilă nr. 3.362/2018 din 19 septembrie 2018, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Argeș a reținut că reclamanții au dedus judecății un conflict de muncă în sensul art. 266 din C. muncii și art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011. Astfel, sunt aplicabile dispozițiile art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

După ce a evocat dispozițiile art. 216 din Legea nr. 62/2011 și art. 127 C. proc. civ., același tribunal a constatat că prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în M. Of. nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituțională a admis două excepții de neconstituționalitate și a constatat că: sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituționale și că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Tribunalul Argeș a reținut că, în prezenta cauză, calitatea de pârâte a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș nu determină necompetența teritorială a Tribunalului Argeș de a soluționa cauza, prin raportare la art. 127 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituțională a statuat că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Astfel, decizia anterior evocată vizează doar noțiunea de "judecător" (nu și cea de procuror/asistent judiciar/grefier) și doar instanța de judecată, nu și unitatea de parchet.

Interpretarea dată art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. de Curtea Constituțională este în sensul că atunci când o anumită instanță figurează în calitate de reclamantă sau pârâtă într-o cerere de chemare în judecată, cererea ar trebui soluționată nu de respectiva instanță, ci de o instanță judecătorească din circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate și care este competentă din punct de vedere material.

Prin raportare la art. 127 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Argeș a apreciat că excepția de necompetenței sale teritoriale este întemeiată.

Având în vedere Decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale și prevederile art. 147 alin. (1) din Constituția României, textul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. produce efecte juridice doar în următoarea formă: dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere (...), va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Conform art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispozițiile art. 127 alin. (1) din același act normativ se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor.

În speță, reclamanții sunt procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.

Astfel, sunt competente din punct de vedere teritorial tribunalele aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel Pitești.

Pentru aceste motive, Tribunalul Argeș, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița (dat fiind că reclamanții nu au exprimat vreo preferință pentru un anumit tribunal, la termenul de judecată la care a fost invocată excepția, nefiind prezenți).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 2 noiembrie 2018, sub nr. x/2018.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2019, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmbovița a evocat dispozițiile art. 269 alin. (2) din C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, după care a reținut că reclamanții au locul de muncă în județul Argeș, motiv pentru care a apreciat că Tribunalului Argeș îi revine competența de soluționare a cauzei.

S-a mai reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., deoarece reclamanții nu își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 6 februarie 2019.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Argeș - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Acțiunea introductivă are ca obiect plata unor drepturi salariale, fiind dedus judecății un conflict de muncă.

Conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216 din același act normativ, "dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.".

Totodată, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit art. 127 alin. (3) din același act normativ, "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Având în vedere că art. 127 alin. (3) C. proc. civ. face referire și la categoria profesională a procurorilor rezultă că obligația instituită de art. 127 alin. (1) din același act normativ subzistă și în sarcina procurorului care are calitatea de reclamant într-un litigiu de competența materială și teritorială a instanței pe lângă care funcționează parchetul la care acesta își desfășoară activitatea.

Chiar dacă art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilește în materia litigiilor de muncă competența teritorială în favoarea instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, în situația în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 127 alin. (1) raportat la art. 127 alin. (3) C. proc. civ., cele din urmă dispoziții legale prevalează față de cele dintâi, în considerarea scopului pentru care au fost edictate, și anume înlăturarea oricărui dubiu asupra imparțialității judecătorilor.

Altfel spus, dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., având caracter imperativ, derogă de la dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Prin raportare la aceste texte de lege, instanța supremă constată că reclamantul A. are calitatea de procuror, fiind delegat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

În aceste condiții, sesizarea Tribunalului Argeș cu soluționarea conflictului de muncă s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Așadar, reclamanții trebuiau să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța/parchetul la care își desfășoară activitatea.

De vreme ce Curtea de Apel Ploiești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Dâmbovița, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Pitești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Argeș/Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, rezultă că Tribunalul Dâmbovița este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.