ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 636/2021

HOTĂRÂRE

16.03.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 636/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 16 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă sub nr. x/2019, la data de 15.07.2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M.-prin reprezentant B. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare, și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON, cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu 1.12.2015 și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, Ordonanța 57/2015, Legea nr. 293/2015, O.U.G. nr. 20/2016, Legea nr. 153/2017, art. 1531, 1535 din C. civ., art. 166 din Codul muncii, Deciziile ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 36 din 4 iunie 2018 și nr. 56 din 17 septembrie 2018, Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

Prin sentința nr. 1581/9.10.2019 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2019 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, cu motivarea că prima condiție pentru a opera prorogarea de competență instituită de art. 127 C. proc. civ. este îndeplinită, reclamanții fiind procurori, însă nu este îndeplinită cea de a doua condiție necesară pentru a fi incident acest text de lege. Astfel, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți nu este de competența Judecătoriei Pitești, pe lângă care funcționează parchetul la care își desfășoară activitatea reclamanții, sau de competența unei instanțe inferioare Judecătoriei Pitești, ci este de competența Tribunalului Argeș, instanță superioară.

A mai reținut că prorogarea de competența nu poate opera nici în virtutea art. 127 alin 2

C. proc. civ., având în vedere pe de o parte, faptul că în cauza, calitatea de pârât o are Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și nu Tribunalul Argeș, pentru a fi în ipoteza reglementata de art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin2

C. proc. civ., iar pe de alta parte, potrivit alin. (3) din art. 127 C. proc. civ., doar dispozițiile alin. (1) și (2), nu si cele ale alin. (2)

C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari si grefierilor.

Având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată nu este de competența instanței pe lângă care funcționează parchetul la care își desfășoară activitatea reclamanții și nici de competența unei instanțe inferioare acesteia, tribunalul a reținut că nu operează, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, prorogarea de competență instituită de art. 127 din C. proc. civ.

În aceste condiții, devin incidente prevederile de drept comun, astfel încât tribunalul competent este în cel în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința ori, după caz, locul de muncă reclamanții, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale sub același număr de dosar.

Prin încheierea de ședință din data de 29.10.2020 instanța a dispus din oficiu disjungerea pretențiilor formulate de reclamanta F. în contradictoriu cu pârâții, formându-se un nou dosar, cu nr. x/2020

În dosarul nr. x/2020, la termenul de judecată din data de 29.10.2020 instanța a pus în discuție și a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență teritorială, invocată de reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 2745/2020 din 29 octombrie 2020, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta F. în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea stabilirii instanței competente.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, prezenta cauză reprezintă un conflict individual de muncă, în sensul art. 266 din Codul muncii, respectiv al art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 208, art. 210 și art. 216 din Legea nr. 62/2011.

Totodată, instanța a reținut că reclamanta activează în funcția de judecător în cadrul Tribunalului Argeș, începând cu data de 1.06.2020, iar potrivit dispozițiilor art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011 acțiunea formulată ar fi de competența acestui tribunal, în a cărui circumscripție reclamanta își are locul de muncă. Având în vedere însă că reclamanta își desfășoară activitatea de judecător în cadrul Tribunalului Argeș, instanța a argumentat că devin incidente prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. și că potrivit acestora sunt competente din punct de vedere teritorial tribunalele aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel vecine Curții de Apel Pitești.

Prin urmare, tribunalul a reținut că excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș invocată de reclamantă este întemeiată, astfel că a admis-o și în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ. a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, unde reclamanta a introdus inițial acțiunea.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că litigiul are ca obiect un conflict de muncă și că reclamanta F. are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Argeș, începând cu data de 1 iunie 2020.

Regula în funcție de care se stabilește competența teritorială în soluționarea litigiilor de muncă este reglementată de art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, însă legiuitorul a instituit și o excepție de la această regulă, prin edictarea dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, incidente în cauză raportat la data introducerii acțiunii, respectiv 15 iulie 2019, Înalta Curte constată că aceste prevederi reglementează un caz de competență facultativă astfel "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Ca atare, aceste dispoziții legale au în vedere ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care judecătorul își desfășoară activitatea sau ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței inferioare față de instanța la care își desfășoară activitatea.

Din înscrisurile dosarului rezultă că reclamanta își desfășoară activitatea de judecător în cadrul Tribunalului Argeș, începând cu data de 1.06.2020, iar potrivit dispozițiilor art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011 acțiunea formulată ar fi de competența acestui tribunal, în a cărui circumscripție reclamanta își are locul de muncă.

Cu toate acestea, întrucât reclamanta își desfășoară activitatea de judecător în cadrul Tribunalului Argeș, devin incidente prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. Conform acestora sunt competente din punct de vedere teritorial tribunalele aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel vecine Curții de Apel Pitești.

Astfel, în condițiile în care Curtea de Apel Ploiești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Dâmbovița, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Pitești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Argeș, rezultă că Tribunalul Dâmbovița este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.