ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1773/2021

HOTĂRÂRE

21.09.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1773/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 21 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Curtea de Apel București, Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara, Ministerul Justiției pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună recalcularea indemnizației de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 10/2007, începând cu 09.04.2015 și până la 15.11.2018, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare salariile majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare, prin aplicarea la indemnizația de încadrare brută lunară a majorărilor de 2%, 5% și 11% conform O.G. nr. 10/2007, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective și la care se adaugă dobânda legală, de la data scadenței lunare a fiecărei sume și până la data plății efective; obligarea pârâților să plătească, începând cu 09.04.2015 și până la 15.11.2018, diferențele de drepturi salariale dintre drepturile salariale plătite și salariile majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare, prin aplicarea la indemnizația de încadrare brută lunară a majorărilor de 2%, 5% și 11% conform O.G. nr. 10/2007, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective și la care se adaugă dobânda legală de la data scadenței lunare a fiecărei sume și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 633/09.03.2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă s-a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamanta A., în prezent judecător în cadrul Tribunalului Ilfov, în favoarea Tribunalului Sibiu, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. prevăd următoarele:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

A mai reținut instanța și că rațiunea normei legale menționate rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei prin prisma calității părții. Din modul în care este redactat textul de lege, condițiile care se cer a fi îndeplinite pentru aplicabilitatea lui sunt următoarele: existența unei cauze în curs de soluționare pe rolul unei instanțe, reclamantul sau pârâtul să fie judecător, procuror, asistent judiciar, grefier și să-și desfășoare activitatea profesională la instanța competentă să judece cauza.

Așadar, față de prevederile art. 54 C. proc. civ. coroborat cu art. 42 alin. (1) pct. 13 din același cod, care prevede drept caz de incompatibilitate a judecătorului situația în care "există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa", a reținut instanța că art. 127 C. proc. civ. instituie o prezumție legală de lipsă de aparență a imparțialității peste care nu se poate trece prin actul de voință al reclamantului; astfel, norma de competență este de ordine publică, de strictă interpretare și limitată aplicare (excepția de necompetență poate fi invocată și din oficiu de către instanță până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe), iar nu de ordine privată (cu precizarea faptului că doar alegerea instanței este facultativă).

Referitor la criteriul instanței competente teritorial, instanța Tribunalului Dâmbovița a reținut că legiuitorul a folosit expresia "una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Aplicând textul de lege litigiului de față, instanța a reținut că, din punct de vedere teritorial, este necesară îndeplinirea condiției apropierii instanțelor din punct de vedere geografic, astfel încât această condiție nu este îndeplinită în cazul Tribunalului Dâmbovița.

Pentru aceste motive, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița și a declinat competența în favoarea Tribunalului Sibiu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția I civilă, sub nr. x/2020/a1, care, prin sentința civilă nr. 488/2021 din 31.05.2021 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, secția I civilă, invocată din oficiu; a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamanta A., în prezent judecător în cadrul Tribunalului Ilfov, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Totodată, a constatat ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul Sibiu, secția I civilă și Tribunalul Dâmbovița, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, drept pentru care a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză și a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, și anume Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța Tribunalului Sibiu a reținut următoarele:

În cadrul acestei acțiuni reclamanta A. deține în prezent funcția de judecător în cadrul Tribunalului Ilfov, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Conform art. 94 pct. 1 C. proc. civ. "tribunalul judecă, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe", iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Prin urmare, a reținut instanța Tribunalului Sibiu că, în litigiile având ca obiect drepturi bănești - așa cum este cazul în speța de față - competența teritorială consacrată de legiuitor este una alternativă, fiind deopotrivă competente atât instanța de la domiciliul reclamantului, cât și instanța de la locul de muncă al reclamantului.

Având însă în vedere calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Ilfov a reclamantei A., s-a reținut că, în cauză, devin incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ. care stipulează că:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței în care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Norma legală în cauză reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant, interzicând sesizarea instanței competente dacă este aceea la care acesta își desfășoară activitatea.

În consecință, prin raportare la textele de lege menționate mai sus, s-a reținut că instanța competentă să soluționeze cererea ar fi trebuit să fie Tribunalul Ilfov, unde reclamanta își desfășoară activitatea, însă, în temeiul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, și a considerentelor Deciziei nr. 290/2018 a Curții Constituționale, decizie care a stat la baza modificărilor legislative menționate anterior, reclamanta a sesizat Tribunalul Dâmbovița ca instanță de același grad aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, curte de apel învecinată cu Curtea de Apel București în circumscripția căreia se află Tribunalul Ilfov, unde reclamanta își desfășoară activitatea.

Astfel, în baza art. 210 din Legea nr. 62/2011 raportat la art. 127 alin. (1) și 116 C. proc. civ., reclamanta și-a exercitat dreptul de a alege instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, aceasta fiind Tribunalul Dâmbovița, care îndeplinește criteriul de instanță de același grad aflată în circumscripția uneia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Raportat la acest criteriu prevăzut de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. a reținut că Tribunalul Sibiu nu se află în circumscripția uneia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel București în a cărei circumscripție se află Tribunalul Ilfov, unde reclamanta își desfășoară activitatea, astfel că nu este instanță competentă teritoarial să soluționeze prezenta cauză. Mai mult, față de calitatea de parte în prezenta cauză a Curții de apel Alba Iulia în circumscripția cărei se află Tribunalul Sibiu, s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 127 alin. (2)

C. proc. civ.

Cum dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. conțin o derogare de la normele de competență, reglementând o situație excepțională, și, cum este îndeplinită condiția premisă, aceea ca judecătorul să funcționeze la instanța competentă să soluționeze cauza, tribunalul a reținut că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Tribunalului Dâmbovița, instanță judecătorească de același grad, aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel București.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, constată și reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Sibiu - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Acțiunea are ca obiect obligarea pârâților Curtea de Apel București, Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara, Ministerul Justiției la recalcularea indemnizației de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 10/2007, începând cu 09.04.2015 și până la 15.11.2018, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare salariile majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare, prin aplicarea la indemnizația de încadrare brută lunară a majorărilor de 2%, 5% și 11% conform O.G. nr. 10/2007, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective și la care se adaugă dobânda legală, de la data scadenței lunare a fiecărei sume și până la data plății efective; obligarea pârâților să plătească, începând cu 09.04.2015 și până la 15.11.2018, diferențele de drepturi salariale dintre drepturile salariale plătite și salariile majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare, prin aplicarea la indemnizația de încadrare brută lunară a majorărilor de 2%, 5% și 11% conform O.G. nr. 10/2007, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective și la care se adaugă dobânda legală de la data scadenței lunare a fiecărei sume și până la data plății efective.

Așadar, reclamanta a învestit instanța cu un conflict de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2), "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Conform art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz.

În speță, reclamanta este judecător la Tribunalul Ilfov, iar competența aparține, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza, în speță sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

În plus, având în vedere calitatea de pârât a Curții de Apel Alba Iulia, instanța supremă reține că, raportat la dispozițiile art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., competența teritorială nu poate aparține Tribunalului Sibiu, instanță inferioară acestei pârâte.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Dâmbovița, instanță judecătorească de același grad, aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel București.