ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2141/2021

Ședința publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 26.10.2020 sub nr. dosar x/2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV și CURTEA DE APEL BRAȘOV a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:obligarea pârâților la recalcularea indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi aferente cuvenite reclamantei, conform Legii 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 22.10.2017 și în continuare raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru completarea și modificarea O.U.G. nr. 57/2015 corespunzător perioadei de activitate desfășurată în cadrul instanței Tribunalul Brasov, până la încetarea raporturilor de muncă, la data de 07.01.2019, prin pensionare;obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, începând cu data de 22.10.2017, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită conform primului petit și venitul efectiv plătit, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Tribunalul Brașov, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 302 din 10.03.2021 a admis excepția de lipsei de competență teritorială a Tribunalului Brașov invocată de instanță, din oficiu, și, în consecință a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

În argumentarea sentinței, după redarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., s-a reținut, în esență, că având în vedere circumstanțele cauzei, întrucât instanțele de judecată competente să soluționeze cererea de chemare în judecată în fond potrivit dispozițiilor legale precitate (Tribunalul Brașov), respectiv calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe (Curtea de Apel Brașov) au calitatea de parte în acest dosar, fiind pârâte, instanța a apreciat că permiterea cumulului competenței jurisdicționale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței, contrar art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție.

Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă prin sentința civilă nr. 1553/2021 din 19 mai 2021 a admis excepția necompetentei teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În argumentarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că, competența teritorială trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului și art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", care, în speță, se situează în județul Brașov.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Brașov, secția I civilă și Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Brașov, secția I civilă, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prezentul litigiu are natura juridică a unui litigiu de muncă, întrucât reclamanta solicită în contradictoriu cu pârâții obligarea acestora din urmă la plata unor drepturi bănești despre care afirmă că le-ar fi datorate cu titlu de drepturi salariale.

Dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de dispozițiile art. 248-253 din Codul muncii și Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din același act normativ stipulează că:"Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

Rezultă că, în ipoteza conflictelor individuale de muncă (cum este și cauza dedusă judecății), reclamantul are dreptul de opțiune între instanța locului domiciliului sau a locului de muncă. Însă odată făcută această opțiune de către reclamant, în sensul alegerii instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul său (ce se află în sfera de competență a Tribunalului Brașov), reclamantul nu mai poate reveni, pârâții nu mai pot cere declinarea competenței, iar instanța, dacă a fost corect sesizată (fără încălcarea normelor imperative de competență), nu poate, din oficiu, să își decline competența.

Este adevărat că prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 consacră un drept de opțiune al reclamantului salariat, însă aceste norme rămân imperative, deoarece cererile "se adresează" (în mod imperativ) exclusiv celor două instanțe determinate de legiuitor (nefiind utilizată sintagma "se pot adresa"). Deci, aceste prevederi legale consacră o competență teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecției salariaților și odată exercitat dreptul de opțiune, alegerea devine irevocabilă.

Din perspectiva acestor texte de lege, care reprezintă dreptul comun în materie, competența de soluționare a pricinii aparține Tribunalului Brașov, fiind instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamanta.

În ceea ce privește dispozițiile art. 127 C. proc. civ. se reține că menționatele norme legale reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care acesta își desfășoară activitatea.

Sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. "competența instanței la care își desfășoară activitatea" are înțelesul de instanța judecătorească la care acesta funcționează efectiv.

În speță, reclamanta și-a încetat activitatea prin pensionare, situație în care nu mai poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. (2

1

) C. proc. civ., iar competența aparține, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă.

Se reține că interesul ocrotit prin această normă legală (art. 127 C. proc. civ.) este unul general, și anume apărarea prestigiului și imparțialității justiției, garanție instituțională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părții adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparțialității instanței la care își desfășoară activitatea judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la o instanță inferioară acesteia, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Este de subliniat faptul că dispozițiile art. 127 C. proc. civ., privind competența facultativă, sunt norme juridice de excepție, motiv pentru care sunt de strictă interpretare și bineînțeles nu pot fi extinse prin analogie (operațiune interzisă de art. 10 C. civ.).

O interpretare așa-zis extensivă a textului de lege aflat în discuție echivalează cu adăugarea la lege, operațiune prohibită de art. 5 alin. (4) din C. proc. civ.

Raportat la toate aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2021.