ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 66/2026

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2026

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/31.01.2025, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. Și S. în contradictoriu cu pârâtații Tribunalul Vâlcea și Curtea de Apel Pitești, au solicitat recunoașterea și acordarea în întinderea drepturilor salariale cuvenite, începând cu data de 01.08.2018, la zi și pentru viitor, a unei valori de referință sectoriali (VRS) de 605,225 RON, fără plafonarea prevăzuta de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, majorat cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, raportat la aplicarea prevederilor art. 12 din Secțiunea 1 Anexa V, obligarea pârâtului Tribunalul Vâlcea la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre venitul lunar la care sunt îndreptățiți prin recalcularea indemnizației de încadrare lunară prin raportare la o valoare de referință sectorială (PRS) în cuantum de 605,225 RON, majorată cu 25%, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din legea nr. 153/2017, și dintre venitul lunar plătit efectiv acestora, începând cu data de 01.01.2018 și, în continuare, pentru viitor, până la apariția unei modificări legislative cu privire la drepturile salariale ale reclamanților; actualizarea sumelor cu indicele de inflație și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare. Reclamantele K. și Q. au solicitat acordarea și plata drepturilor de la punctele 1, 2 și 3 doar pentru perioada 01.08.2018 - 15.06.2019 (pentru T.) și respectiv pentru perioada 01.01.2021 - 14.07.2022 (pentru U.), când și-au desfășurat activitatea la Judecătoria Horezu.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194, art. 95 și art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale a României, Legea nr. 153/2017, invocate în cuprinsul cererii, art. 531 și art. 1535 din C. civ., art. 166 din Codul Muncii.

Prin sentința civilă nr. 828 din data de 14 mai 2025 Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, a instanței de judecată și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și pe pârâții Tribunalul Vâlcea și Curtea de Apel Pitești, în favoarea Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că, raportat la obiectul pretențiilor deduse judecății, prezentul litigiu este unul asimilat conflictelor de muncă, fiind supus dispozițiilor Codului muncii.

Reținând aplicarea dispozițiilor art. 59 C. proc. civ., Tribunalul Dâmbovița a apreciat că cererea de chemare în judecată putea fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți, respectiv tribunalul în a cărui circumscripție își aveau domiciliul/reședința (Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Prahova, Tribunalul Gorj și Tribunalul Dolj) și cel în care era situat locul de muncă (Tribunalul Vâlcea). Reclamanții nu au invocat și nici dovedit că au domiciliul/reședința ori dețin locul de muncă în circumscripția Tribunalului Dâmbovița, care astfel nu are competență din punct de vedere teritorial conform art. 269 Codul muncii.

S-a apreciat că, în raport de Tribunalul Gorj (competența acestei instanțe fiind atrasă de domiciliul reclamantului L., conform anexei cererii de chemare în judecată - f. x), reclamanții nici nu își desfășoară activitatea în cadrul acestei instanțe, iar acest tribunal nu are calitatea de parte în proces, condiții în care nu sunt incidente disp. art. 127 alin. (2) C. proc. civ. pentru înlăturarea competenței teritoriale exclusive de soluționare a cauzei, fiind astfel pe deplin aplicabile dispozițiile specifice conflictelor de muncă, reglementate prin art. 269 alin. (2) din Codul Muncii.

Față de aceste considerente, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Învestit cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 2879/2025 din data de 10 noiembrie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Gorj și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă. Constatând astfel ivit conflictul negativ de competență a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivare, instanța a reținut, în esență, că reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Horezu și că raportat la obiectul pretențiilor deduse judecății, prezentul litigiu este unul asimilat conflictelor de muncă, fiind supus dispozițiilor Codului muncii.

Mai mult decât atât, instanța a reținut că între drepturile pretinse de reclamanți prin aceeași cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active.

A constatat Tribunalul Gorj că pretențiile deduse judecății sunt formulate în contradictoriu cu pârâta Tribunalul Vâlcea și Curtea de Apel Pitești, fiind astfel incidente în cauză prevederile art. 127 alin. (1) și alin. (2) și art. 127 alin. (2)

1

din C. proc. civ., reclamanții alegând, în mod legal, ca instanță competentă învestită cu soluționarea cauzei, Tribunalul Dâmbovița, aflat în circumscripția curții de apel învecinate, respectiv Curtea de Apel Ploiești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 15.12.2025, sub același număr de dosar.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată.

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competența de soluționare a cauzei între Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă și Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect un litigiu de muncă, reclamanții având calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Horezu.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a cauzei, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

1

C. proc. civ., dispoziții legale care reglementează competența facultativă de soluționare a litigiilor în care părțile au calitatea de judecător sau de instanță de judecată, fie că sunt reclamanți sau pârâți.

În conformitate cu aceste dispoziții legale, în cazul cererii introduse de către un judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau împotriva unei instanțe de judecată, competența de soluționare aparține uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel cum a statuat Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, "competența facultativă are caracter de noutate în legislația procesual civilă, neregăsindu-se în C. proc. civ. din 1865. Prin reglementarea acesteia s-a urmărit crearea unui mecanism mai simplu, mai eficient și mai energic decât cel al strămutării procesului, legea creând un drept al părții de a proceda la alegerea unei alte instanțe pentru soluționarea cauzei, fără să mai fie necesară sesizarea unei instanțe superioare spre a se pronunța asupra cererii de strămutare. Prevederile art. 127 C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparțialitate și de obiectivitate necesar soluționării cauzelor în conformitate cu exigențele art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale referitoare la dreptul părții la "o instanță independentă și imparțială".

Prin dispozitivul aceleiași decizii a Curții Constituționale s-a stabilit că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, soluție care a fost reflectată în alin. (2)

1

al art. 127 din același cod, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

În prezenta cauză, în calitate de pârâți au fost chemați Tribunalul Vâlcea și Curtea de Apel Pitești, astfel că instanța competentă să judece cauza se stabilește în temeiul art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ.

În temeiul textelor de lege mai sus menționate, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Dâmbovița, instanță judecătorească de același grad cu Tribunalul Vâlcea, aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel Pitești.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2026.