ÎCCJ, Secția penală

Asupra conflictului negativ de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1488 din 17 august 2012 a Judecătoriei Focșani, pronunțată în Dosarul nr. 9329/231/2012 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind cererea de luare provizorie a măsurii de siguranță a internării medicale, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, privind pe O.A., în favoarea Curții de Apel Galați. Pentru a dispune astfel, instanța de fond, Judecătoria Focșani a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. 9329/231/2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani a solicitat internarea medicală a numitului O.A. În motivarea cererii s-a arătat că prin rezoluția din 31 iulie 2012 s-a dispus în baza art. 228 alin. (6) C. proc.

pen. combinat cu art. 10 lit. e) C. proc. pen. și art. 48 C. pen., confirmarea propunerii de a nu se începe urmărirea penală împotriva numitului O.A. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie prev. de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2 1 ) lit. b) C. pen. Pentru a pronunța această soluție, procurorul a avut în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/3779 din 22 iunie 2012, potrivit căruia, făptuitorul a avut discernământul abolit la momentul și în raport de fapta comisă, recomandându-se măsura de siguranță prev. de art. 114 C. pen. cu reevaluarea pacientului după o perioadă de șase luni. Având în vedere pericolul pe care îl prezintă numitul O.A.

de a mai săvârși pe viitor fapte prevăzute de legea penală, în baza art. 262 alin. (1) C. proc. pen. și art. 114 C. pen., s-a solicitat instanței luarea provizorie a măsurii de siguranță a internării medicale într-un institut de specialitate. La termenul din data de 17 august 2012, apărătorul făptuitorului a invocat excepția de necompetență a instanței după calitatea persoanei, arătând că printr-o jurisprudență a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că instanța competentă să judece infracțiunile săvârșite de avocați în primă instanță este curtea de apel. Așa cum a constatat Înalta Curte, secția penală, prin hotărârea sus-menționată "Competența Curții de Apel, prevăzută în art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., privește persoanele care au calitatea de avocat, indiferent dacă la data săvârșirii infracțiunii această calitate era suspendată". Din Adeverința nr. 3490/2 emisă de Baroul București la data de 26 martie 2012 (Anexa 2) și din Diploma de absolvire a Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (Anexa 3) rezultă că făptuitorul O.A. este avocat, acesta fiind suspendat din profesie începând cu data de 27 aprilie 2010, așa cum reiese din Adeverința nr. 3490/2 a Baroului București.

Întrucât instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță după calitatea persoanei este Curtea de Apel, chiar și în situația în care calitatea de avocat a fost suspendată, Judecătoria a constatat excepția întemeiată și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind cererea de luare provizorie a măsurii de siguranță a internării medicale, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, privind pe învinuitul O.A., în favoarea Curții de Apel Galați.

La termenul din 07 noiembrie 2012, Curtea de Apel Galați a pus în discuția părților excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei, care în opinia Curții, era de competența Judecătoriei Focșani pentru următoarele considerente: Fără a contesta calitatea de avocat (chiar și suspendat din profesie pentru neplata contribuțiilor profesionale), Curtea a pornit de la principiul "specialia generalibus derogant" (normele speciale derogă de la normele generale) potrivit căruia orice derogare de la normele de procedură generale, pe criterii privitoare la calitatea persoanei, trebuie expres prevăzute în lege. S-a constatat că, atât dispozițiile C. pen. (art. 114 C. pen.), C. proc. pen. (art. 161 - 162 și art. 432 - 435 C. proc.

pen.), din Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 (art. 39), cât și din Legea nr. 51/1995 republicată privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, nu reglementează o procedură specială în cazul în care bolnavul psihic periculos, care nu răspunde din punct de vedere penal și față de care trebuie să se ia măsura de siguranță a internării medicale, are calitatea de avocat (chiar suspendat din profesie). Dimpotrivă, din analiza coroborată a dispozițiilor art. 432 - 435 C. proc. pen. rezultă că aceste prevederi legale fac trimitere la instanța de executare (care poate fi după caz, Judecătoria sau Tribunalul), iar art. 432 alin. (4) și art. 433 alin. (2) C. proc.

pen., nominalizează în mod efectiv această instanță de executare ca fiind judecătoria. La aceste argumente s-au adăugat argumente de interpretare sistematică deoarece, potrivit art. 111 alin. (1) C. pen., scopul măsurilor de siguranță (cum este și internarea medicală - art. 114 C. pen.) îl reprezintă înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea faptelor prevăzute de legea penală, rezultând așadar, că pentru preîntâmpinarea săvârșirii de noi fapte prevăzute de legea penală și înlăturarea unei stări de pericol, competența ar trebui să revină instanței ordinare de executare cea mai apropiată de locul săvârșirii faptelor. S-a reținut ca fiind reală împrejurarea că dispozițiile art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. reglementează în mod expres că instanța competentă să judece, în fond, infracțiunile săvârșite de avocați, este Curtea de Apel. Totodată, s-a reținut că legiuitorul folosește însă expresia "infracțiuni săvârșite" ceea ce conduce la concluzia că o Curte de Apel a fost legal sesizată de către procurorul competent prin rechizitoriu cu o infracțiune presupus a fi săvârșită de către un avocat. La rândul său, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, trebuie să fi început urmărirea penală (in personam) și să fi pus în mișcare acțiunea penală, constatând că sunt întrunite toate condițiile începerii urmăririi penale "in personam" și ale exercitării acțiunii penale. Pentru aceasta, trebuie să fie întrunite atât elementele laturii obiective, cât și elementele laturii subiective respectiv vinovăția și existența discernământului faptelor, în persoana învinuitului, respectiv inculpatului.

Din analiza actelor dosarului,a rezultat că în momentele imediat următoare prinderii și imobilizării la data de 21 martie 2012 a numitului O.A., în incinta sediului B.C.R. - Agenția "Modern" Focșani, s-a procedat la verificarea acestuia în baza de date naționale a Poliției Române constatându-se că se afla în evidențele poliției, fiind dat în urmărire națională întrucât a dispărut în împrejurări necunoscute din municipiul București, la data de 20 martie 2012 și că este cunoscut cu diagnosticul de schizofrenie paranoidă. Deci din primele momente se cunoștea că numitul O.A. nu are discernământul faptelor sale și nu răspunde penal, aspect confirmat ulterior și de către raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cauză.

În această situație, cauza a rămas în faza actelor premergătoare, iresponsabilitatea psihică a făptuitorului fiind una din cauzele care potrivit art. 10 lit. e) C. proc. pen. împiedică începerea urmăririi penale și exercitarea acțiunii penale. S-a reținut, în susținerea acestui aspect că procurorul de caz s-a pronunțat prin "rezoluție" și a dispus "neînceperea urmăririi penale". Pentru aceste motive cererea făptuitorului O.A., prin apărător ales, de trimitere a cauzei la procurorul de pe lângă Curtea de Apel Galați în vederea efectuării urmăririi penale (care presupune începerea urmăririi penale "in personam") într-o cauză în care din start începerea urmăririi penale și exercitarea acțiunii penale este blocată, potrivit art. 10 lit. e) C. proc.

pen., s-a apreciat că este nefondată. Din analiza dispozițiilor legale care reglementează internarea medicală se constată că acestea reglementează mai mult o procedură administrativă, și nu presupune o judecată asupra fondului cauzei, ceea ce denotă încă o dată că aceste reglementări sunt date în competența instanței de executare și nu fac trimitere la art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., care presupun o judecată asupra fondului cauzei. În concluzie, în baza art. 42 C. proc. pen., Curtea a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Focșani și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Curtea de Apel Galați și Judecătoria Focșani.

I. În ce privește cererea făptuitorului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (3) și (4) și ale art. 433 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea scrisă depusă la dosar, făptuitorul O.A.

a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale sus-menționate invocând în susținerea acesteia, soluția dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin încheierea nr. 399 din 19 martie 2012 prin care s-a dispus că cererea privind internarea medicală a persoanei față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pe motiv de iresponsabilitate, fără ca procurorul să fi dispus față de acesta în cursul urmăririi penale, luarea în mod provizoriu a măsurii internării medicale, se încadrează în categoria hotărârilor pronunțate de judecătorie în materia executării hotărârilor penale, soluție care în opinia sa, contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituția României.

Examinând cererea formulată, Înalta Curte constată că este inadmisibilă. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, modificată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau chiar dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia." Din conținutul cererii rezultă că făptuitorul solicită ca instanța de contencios constituțional să decidă, nu cu privire la neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță, ci cu privire la o soluție de speță pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cum hotărârile pronunțate de instanțe nu sunt supuse controlului Curții Constituționale - neexistând vreo dispoziție legală care să prevadă un atare control - cererea de sesizare a Curții Constituționale urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. II. Referitor la cererea prin care făptuitorul bolnav O.A. a solicitat sesizarea Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a se reveni asupra jurisprudenței în cazul stabilirii competenței de soluționare a sesizării privind instituirea măsurii de siguranță a internării medicale, Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

În susținerea cererii, făptuitorul invocă soluția adoptată de Înalta Curte prin Încheierea nr. 399 din 19 martie 2012, care în opinia sa este în contradicție cu Decizia nr. 13/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite- și cu Decizia de îndrumare nr. 3/1973 pronunțată de Tribunalul Suprem prin care s-a statuat că instanța competentă să dispună asupra luării, în cursul urmăririi penale, cu titlu provizoriu, a măsurii de siguranță a internării medicale este instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.

Având în vedere soluția pronunțată în cauză și împrejurarea că o singură soluție de speță publicată nu poate fi asimilată noțiunii de jurisprudență a Înaltei Curți cu privire la dezlegarea dată unei probleme de drept, cererea de sesizare a Secțiilor Unite pentru a se reveni asupra jurisprudenței în cazul stabilirii instanței competente să se pronunțe asupra cererii procurorului privind luarea măsurii de siguranță a internării medicale se privește ca inadmisibilă și se va respinge ca atare. III. Înalta Curte, sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, constată că instanța competentă să soluționeze cererea procurorului de luare în mod provizoriu a măsurii de siguranță a internării medicale a făptuitorului bolnav O.A.

într-un institut de specialitate, este Curtea de Apel Galați. În conformitate cu dispozițiile art. 114 alin. (1) C. pen., "când făptuitorul este bolnav mintal sau toxicoman și se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-un institut medical de specialitate, până la însănătoșire." Alin. (2) al textului de lege sus-menționat prevede că "această măsură poate fi luată în mod provizoriu și în cursul urmăririi penale sau al judecății." Potrivit art. 162 alin. (1) C. proc. pen., "dacă procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală constată, în cursul urmăririi penale, că învinuitul sau inculpatul se află în vreuna dintre situațiile arătate în art. 113 sau 114 C. pen., sesizează instanța care, dacă este cazul, dispune luarea, în mod provizoriu, a măsurii de siguranță corespunzătoare.

În cursul urmăririi penale, măsura de siguranță poate fi dispusă pe o durată ce nu poate depăși 180 de zile. În cursul judecății, măsura de siguranță corespunzătoare este dispusă, de asemenea, în mod provizoriu de instanța de judecată. Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate rezultă explicit, că măsura internării medicale se poate lua împotriva persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, dacă, datorită stării de alienație mintală sau toxicomaniei, prezintă pericol pentru societate, independent dacă fapta comisă constituie sau nu infracțiune, ori dacă făptuitorul este condamnat sau apărat de pedeapsă. Legea leagă, astfel, luarea măsurii de siguranță de starea sănătății făptuitorului, și nu de soluția care s-ar putea dispune în cursul unui proces penal.

Așadar, măsura de siguranță a internării medicale este reclamată de existența unei stări de pericol pentru societate, ce nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin izolarea persoanei bolnave sau toxicomane de ceilalți oameni, prin internarea sa într-un spital. Or, câtă vreme crearea stării de pericol rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, măsura internării medicale trebuie luată, fără întârziere, oricare ar fi stadiul în care se găsește procesul penal, chiar și în cazul netrimiterii în judecată a făptuitorului. Este necontestat faptul că urmare a modificărilor aduse art. 162 alin. (1) C. proc. pen.

prin Legea nr. 281/2003, nu mai este prevăzută posibilitatea ca procurorul, în cursul urmăririi penale, să poată lua măsura de siguranță a internării medicale, numai instanța de judecată fiind îndreptățită să dispună, la sesizarea procurorului, luarea unei atare măsuri de siguranță în mod provizoriu, în cursul urmăririi penale și că prin Decizia nr. 13/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite - publicată în M. Of. nr. 853/2008 s-a statuat că, în cazul în care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului sau inculpatului, pe motiv de iresponsabilitate, iar față de acesta, în cursul urmăririi penale, nu a fost luată în mod provizoriu măsura internării medicale, o atare măsură se poate dispune de instanța de judecată, la sesizarea procurorului.

Problema care se pune este cea referitoare la instanța competentă să soluționeze cererea procurorului întemeiată pe dispozițiile art. 162 C. proc. pen. și ale art. 114 C. pen. În opinia Înaltei Curți, sintagma "în cursul judecății" utilizată în fraza ultimă a art. 162 alin. (1) C. proc. pen. este susceptibilă de a fi interpretată atât în sensul că se referă la judecata ce are ca obiect fondul cauzei, ca urmare a sesizării instanței cu rechizitoriu, cât și în sensul unei judecăți al cărei obiect îl constituie însăși luarea provizorie a măsurii de siguranță a internării. Altfel spus, instanța competentă să ia măsura de siguranță provizorie a internării medicale este instanța căreia îi revine sau i-ar reveni competența să judece cauza în fond.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că O.A. - persoana față de care procurorul a solicitat instanței de judecată luarea în mod provizoriu a măsurii de siguranță a internării medicale - este membru al Baroului București, în calitate de avocat definitiv, însă a fost suspendat din profesie pentru neplata contribuțiilor profesionale către Casa de Asigurări a Avocaților, începând cu data de 27 aprilie 2010, prin Decizia nr. 908 din 27 aprilie 2010 (Adresa nr. 10011/R din 17 octombrie 2012 a Baroului București). Este adevărat că la data de 21 martie 2012, când se reține că a săvârșit tentativa la infracțiunea de tâlhărie, prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., faptă pentru care procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale constatând incidența în cauză a prevederilor art. 10 lit. e) C. proc.

pen., făptuitorul O.A. era suspendat din profesia de avocat, însă această măsură dispusă de baroul din care face parte și care a fost luată pentru neplata contribuțiilor profesionale, nu presupune pierderea calității de avocat în sine, ci numai imposibilitatea exercitării ei. Întrucât calitatea de avocat a făptuitorului nu a încetat (măsură ce se dispune numai în cazurile expres prevăzute de art. 26 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, modificată, respectiv, prin renunțarea scrisă la exercițiul profesiei, prin deces, prin excluderea din profesie ca sancțiune disciplinară și în urma unei condamnări definitive pentru o faptă prevăzută de legea penală care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii - ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății), iar potrivit art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., - competența de a judeca în primă instanță infracțiunile săvârșite de avocați revine curții de apel, instanța competentă să se pronunțe asupra luării măsurii de siguranță a internării medicale a făptuitorului bolnav O.A. este Curtea de Apel Galați. În sprijinul acestei soluții sunt și dispozițiile art. 39 din Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 modificată, potrivit cărora, bolnavii psihici periculoși care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală trebuie supuși reglementărilor corespunzătoare din Codul penal și Codul de procedură penală și care trebuie interpretate în sensul celor mai sus arătate (cu referire expresă și la instanța competentă să se pronunțe asupra măsurii).

A interpreta dispozițiile legale care reglementează luarea măsurilor de siguranță în sensul dat de curtea de apel, s-ar ajunge la situația în care, față de inculpatul care are calitatea de avocat și cu privire la care instanța în cursul judecății constată, în urma efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice, că a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată fără discernământ, instanța competentă să ia măsura de siguranță a internării medicale este curtea de apel, iar în privința făptuitorului care are calitatea de avocat, față de care procurorul în cursul urmăririi penale dispune neînceperea urmăririi penale deoarece a săvârșit fapta fără discernământ, o atare măsură de siguranță să fie luată de către judecătorie.

Stabilirea curții de apel ca instanță competentă este în opinia Înaltei Curți în concordanță, atât cu dispozițiile legale sus-menționate, cât și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care în privința măsurii de siguranță a internării medicale a statuat că, pe lângă caracterul de mijloc de protejare a celui vizat și a colectivității din care face parte, implică și o restricționare a libertăților persoanei față de care se ia o atare măsură. Față de cele ce preced, se vor respinge ca inadmisibile cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (3) și (4), art. 433 alin. (2) C. proc. pen., precum și cererea de sesizare a Secțiilor Unite pentru a se reveni asupra jurisprudenței referitoare la stabilirea competenței de soluționare a sesizării privind instituirea măsurii internării medicale, formulate de făptuitorul bolnav O.A.

Se va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe sus-numitul făptuitor, în favoarea Curții de Apel Galați, instanță căreia i se va trimite dosarul. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul datorat avocatului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (3) și (4) C. proc. pen. și art. 433 alin. (2) C. proc. pen., formulată de intimatul O.A. Cu recurs. Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Secțiilor Unite pentru a se reveni asupra jurisprudenței referitoare la stabilirea competenței de soluționare a sesizării privind instituirea măsurii internării medicale formulată de intimatul O.A. Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe intimatul O.A., în favoarea Curții de Apel Galați, instanță căreia i se va trimite dosarul. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat în sumă de 100 RON se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2013. Procesat de GGC - GV